Totul a început în 2009 august. Aproape de intrarea în Bacău dinspre Iași, în ultima sau penultima comună, un primar, îmboldit pesemne de șeful de post, a pus plăcuța de intrare în localitate la aproape doi kilometri de prima casă.
O vacă ținută de funie ce pășește în urma cetățeanului are nevoie de cel puțin jumătate de oră să parcurgă această distanță iar o căruță încărcată decent de cel puțin un sfert de ceas. Șoferii o folosesc ca un reper pentru a lua piciorul de pe accelerație și a începe să frâneze de la viteza de 100-120 de kilometri pe oră, cu care se circulă pe drumul drept și lat. Unii trec pe lângă prima casă cu 60-70 la oră iar alții, mai neatenți sau mai distrați, nu frânează decât mai târziu, la vederea caselor ce apar pe marginea șoselei.
Pentru un echipaj de poliție însă, această zonă este Crăciunul!… sau mă rog, ce poate să înțeleagă din această sărbătoare un agent șef, transpirat și mare cât o zi de post, pentru care salutul și amabilitatea sunt un semn de slăbiciune. Partea aia cu să fii mai bun și să te bucuri de familie și de semenii tăi, nu e relevantă pentru el. La el e importantă finalitatea ei, cea cu cadourile! Aici mereu ai posibilitatea să primești un cadou gras sau, în cel mai rău caz, să îți faci planul la amenzi.
Pentru șoferul care într-o frumoasă după amiază de august a fost surprins depășind limita de viteză de radarul deschis brusc, ca la o vânătoare de căprioare făcută noaptea la lumina farurilor, a început o lungă perioadă de penitență. Având 104 kilometri la oră în dreptul tăbliței care indică localitatea, statul a decis prin reprezentantul său agentul șef Vasile, care a completat procesul verbal de contravenție în jumătate de oră, scrâșnind din măsele și cu limba făcută pâlnie, în timp ce degetele-i cu unghiile îndoliate scrijeleau cu pixul hârtia chinuită, ca șoferul să primească o suspendare de trei luni a carnetului de șofer și o amendă de 900 de lei.
Șoferul, fraier și prost inspirat de credința că se află într-un stat intrat în Uniunea Europeană, a făcut contestație la această decizie.
În martie 2010 un judecător grăbit n-a considerat necesar să verifice specificațiile tehnice ale aparatului radar care poate fi utilizat doar după cincisprezece secunde din momentul în care a fost activat și a decis să confirme pedeapsa aplicată de agentul șef Vasile. Șoferul, aflat în pană de inspirație, continuă să creadă că recursul îi poate aduce o îmblânzire a pedepsei. Drept pentru care, pe 5 Octombrie 2010, recursul se judecă la Bacău în prezența juristului Poliției care însoțea cele câteva dosare asemănătoare.
Sentința, așa cum a fost consemnată în caietul de ședință al Tribunalului, a fost dată în absența reclamantului și împotriva lui. Juristul a plecat cu ea și Poliția din Bacău a pus-o în aplicare începând cu 21 Octombrie. Faptul că Tribunalul este obligat printr-o lege aflată în vigoare din 2009 să comunice orice sentință definitivă și irevocabilă părților pentru a nu-i lipsi pe cetățeni de dreptul la apărare sau că normele bunului simț, precum și cutuma în domeniu obliga Poliția să înștiințeze pe conducătorul auto de data la care ar fi trebuit să predea carnetul, nu a tulburat somnul nimănui.
De aceea, la o săptămână de la data intrării în vigoare a unei hotărâri necomunicate, când șoferul este depistat în fața școlii generale unde își ducea copilul, cazul devine penal. Șoferul este săltat și dus la secție, mașina este abandonată în stradă iar un amărăștean venit dintr-un cătun obosit, însoțit de soție și cei trei copii ce aștepta ora plecării trenului, este săltat și el ca martor principal pentru ancheta care debutează în forță.
După vreo două ore, timp în care șoferul dă două declarații unde se repetă de vreo trei ori în fiecare, pentru a acoperi toate elementele faptei, conform precizărilor polițistului anchetator, șoferul, deposedat de carnet evident, este lăsat liber să plece. Bucuros de libertatea redobândită, șoferul îl ia pe amărâtul care a scris chinuit după dictare tot ce-a considerat polițistul și îl conduce la gară pentru a reuni nefericita familie care tocmai pierduse trenul către Botoșani.
Pe 14 Noiembrie, pesemne dintr-un sentiment de satisfacție veninoasă, fostul șofer primește acasă un plic prin care este informat de Poliția din Bacău, devenită brusc comunicativă, că pe lângă cele trei luni de suspendare se mai adaugă una pentru nedepunerea carnetului la timp.
Ofițerul de cercetări penale din Iași, care se ocupă de acest caz, decide după o matură chibzuință de circa patru luni să înainteze dosarul cu opt file, a noua fiind comunicarea veninoasă primită din Bacău, spre Parchet.
Parchetul, ca organ de rang superior al cercetării penale, nu poate ține dosarul mai puțin decât Poliția, astfel că mai trec patru luni în care fostul șofer, actualul pieton, se zbate să depună printr-un memoriu la dosar motivarea sentinței. Aceasta, fiind obținută după șase luni de rugăminți adresate Tribunalului Bacău, demonstrează indubitabil că șoferul, la acea dată, nu a fost prezent în instanță și deci prin corolar, nu avea cum să fie în cunoștință de cauză asupra suspendării carnetului.
Cu ocazia aniversării celor 250 de zile de când șoferul și-a pierdut calitatea, acesta se prezintă într-o audiență la procurorul de serviciu unde, spre ușurarea lui, este liniștit că dosarul a fost soluționat prin Neînceperea Urmării Penale, pe motiv de inexistența faptei, și că în curând, adică în două-trei săptămâni…, Procurorul șef va semna ordonanța care certifică lipsa vinovăției penale a acestuia.
Deși au trecut cinci săptămâni, viitorul șofer așteaptă trist și acuma ordonanța care nu mai vine.
Încearcă să înțeleagă, deși nu reușește, de ce doamna Păunescu, după ce a omorât trei oameni intrând cu jeepul pe contrasens, a primit, în calitate de soție de bard, trei luni de suspendare a carnetului și în rest nimic. De ce oameni care băuți fiind au spulberat, pe treceri de pietoni sau pe trotuare, o grămadă de vieți omenești nu au făcut pușcărie, iar după două-trei luni puteau fi văzuți accelerându-și bolizii în trafic.
De ce el, care nu a făcut nimic de acest fel, ba chiar se poate considera o victimă a indolenței și incompetenței organelor care ar trebui să îl protejeze și pe care el le plătește, nu își poate exercita un drept al său?
Eu pot să îi răspund, pentru că de-acu’, trecând nouă luni, este ca și cum m-aș fi născut a doua oară și am căpătat o înțelegere specială a acestei situațiuni:
-Pentru că a avut ghinion! Și pentru că, după cum se spune în bătrâni: ,, Când e să ai ghinion, dai de-un cui ruginit și-n pi…ă”, tot așa e și aici:
-Dacă ai avut ghinionul ca prostia și incompetența unor funcționari cu creiere de oțel să te bage în malaxorul monstrului tembel, întruchipată de sistemul de justiție din Romania, e cazul să te lași păgubaș!
Altădată am să dau șpagă, iar monstrul o să mă pupe și-n cur!
Comments are closed.