Cred că una dintre cele mai inutile publicații din România este celebra ,, Cei mai bogați 300 de români” sau cum s-o mai fi numind acum suplimentul revistei Capital. Pentru cei care se pricep cât de cât, recensământul și clasamentul bogătașilor din România este făcut în cel mai pur stil Click sau Libertatea, astfel încât consumatorii țintă sunt aceiași cu cei ai publicațiilor mai sus amintite.

În cel mai clasic stil capro-varzist se adună valori de imobiliare deținute sau închiriate, valori ale mijloacelor fixe sau mobile, prețuri de limuzine scoase la stradă și mașini ale angajaților, se estimează valorile unor afaceri după declarațiile proprietarilor și se trece cu discreție peste datoriile evaluaților.

Uneori ai impresia că este un clasament al celor mai prolifici și de succes accesatori de credite bancare, dar în acest an de criză, când băncile au făcut un pas mare înapoi, dilema acestei publicații a devenit majoră. Și atunci pentru a umple paginile contractate, redactorii au făcut ce fac de obicei în timpul anului când scriu în tabloide, adică s-au apucat să inventeze în funcție de expunerea mediatică a personajului cu pricina.

În România sunt foarte mulți oameni bogați iar când spunem bogați ne referim la cetățeni care au în conturile personale sau ale firmelor deținute zeci de milioane de euro cash. Însă acești oameni de afaceri cu baze ale averii extrem de trainice și lipsite de riscuri financiare își cumpără reședințe în Occident, în care chiar locuiesc și își desfășoară activitatea și nu ca să dea interviuri presei de acasă dintr-un fotoliu de piele albă al unui apartament închiriat cu ziua in Monte Carlo.

De aceea, pentru bravii redactori ai clasamentului bogătanilor, acești oameni rămân necunoscuți și atunci se apelează la rețeta clasică: Patriciu, Țiriac, Vântu, Ioan Nicolaie, Adamescu, Becali, Borcea, Iancu, Voiculescu și așa mai departe.

Toți acești miliardari au în comun destul de multe lucruri. Cu toții s-au aflat la un moment dat la locul, timpul și lângă persoana potrivită. Marii capitaliști scoși în față în România sunt în definitiv niște oameni cu competențe discutabile, cu instrucție precară și fără cei șapte ani de acasă, lipsuri care nu i-au împiedicat pe acești oameni dotați cu tupeu să spolieze statul prin tot felul de manevre dubioase, girate de politicieni corupți.

Pasul următor al acestor miliardari, în conformitate cu IQ-ul precar posedat și direct proporțional cu neamul prost din care se trag, a fost să iasă în față și să se burice pe televizoarele patriei. Emițând cu figuri grave tot felul de imbecilități, aceștia pun veseli rahatul pe ventilator, se sfădesc ca niște mahalagii pentru tot felul de prostii. Categoria de jos s-a bulucit la fotbal, cea cu liceul la seral s-a apucat de achiziții grandomane și și-au comandat interviuri prin tot felul de reviste business, iar cei mai șmecheri s-au băgat prin politică, unde au făcut rahatul praf.

Dinu Patriciu a fost printre aceștia ca girafa printre măgari. Singurul cu o instrucție remarcabilă și cu realizări profesionale certe, acesta a urmat totuși drumul standard al miliardarului mioritic constând în relații intime cu firme de stat, achiziții ale unor societăți cu valoare de piață subestimată în mod grotesc, datorii șterse și contracte solide cu bugetul dar păguboase pentru acesta din urmă.

Și cum aroganța prostului este caraghioasă, cu siguranță că cea a deșteptului este enervantă pentru cei din jur. Puținul și firavul capital de simpatie deținut de Patriciu, atât cât era, s-a spulberat la alegerile din 2009 când el și confratele său în ale moguliei, grețosul Vântu, s-au erijat în judecători de opinii și făcători de destine politice.

De atunci, Patriciu îndrăgostit definitiv de imaginea, inteligența și înțelepciunea sa, nu a ezitat să-și facă un obicei în a poza superior și prețios, arogant și suficient, de pe tronul averii sale, de unde scuipă sentințe și prorociri, ca pe semințe, în capul pulimii care nu îl merită.

Părăsind însă domeniul în care a făcut avere taman la țanc, chiar înainte de criză și-a măritat compania petrolieră unui stat unde evident paraîndărătul este la putere, competențele și norocul se pare că l-au cam părăsit. Dinu Patriciu a suportat același șoc pe care îl suportă toți miliardarii de succes care s-au adăpat de pe la bugetele statului, când se întâlnesc cu o piața liberă și concurențială.

Imperiul media achiziționat în grabă se pare că toacă bani într-o veselie iar rețeaua de mic.ro și mac.ro și-a întrerupt creșterea cu o dinamică de coitus intrerruptus caracteristică unei afaceri care dorește să ardă etapele și să concureze bussinesuri care au peste un secol de experiențe și proceduri puse la punct.

Într-un stil tipic românesc, domnul Patriciu a vrut cu rețeaua lui de tonete și magazine de cartier să bată la fund în doi, trei ani pe d’alde Rewe și Metro, uitând că tocmai aceștia au fixat regulile jocului pe la începutul secolului trecut. La fel cum a angajat talente de presă cum sunt Cartianu și Imre, tot așa s-a gândit să aducă tot felul de buyeri luați cu arcanul și cu sacul de bani de pe tot felul de multinaționale gândindu-se eventual să creeze tot felul de sinergii elucubrante între chioșcul de presă și magazinul de pâine și iaurt.

Problema pe care n-a știut-o ambițiosul mogul, și pe care oricum nu ar fi ascultat-o deoarece acesta nu are îndoieli ci numai certitudini, este că aroganța, mârlănia și lăcomia buyerilor este suportabilă economic numai într-un sistem care are dezvoltate proceduri aproape perfecte și forța de vânzare dovedită a rețelelor face hapul mai ușor de înghițit pentru amărăștenii de furnizori.

Însă pentru o turmă de magazine pe roți sau de la colțul străzii cu marfă pe sponci și cu plățile la furnizori oprite pe motiv de bonusuri pentru manageri, nici un furnizor nu are un dram de înțelegere chiar dacă i se vântură pe la urechi din zece în zece secunde numele de Patriciu.

Acum la momentul prăbușirii castelului de cărți care s-a vrut a fi o mare rețea de magazine ce urma apoi să fie vândută la cine știe ce preț, am o singură nedumerire? În rubrica pe care dumnealui o deține în paginile propriului său ziar va face un studiu de caz economic cu privire la acest eșec? Și dacă da, cine este vinovat în opinia dumisale?

Sunt dispus să aștept chiar și vreo doi ani pentru că ultimele dăți când am văzut articole de-ale domniei sale prin Adevărul erau cele scrise prin 2009 iar acum sunt republicate identic și la fel deși se vor analize economice la zi. S-au… te pomenești că au schimbat totuși fonturile? 

Cu toții suntem obișnuiți cu prezența în casele noastre a banalului aspirator, acel aparat electrocasnic care are rolul de a aspira pulberi, lichide, scame sau orice fel de gunoaie care, de bine de rău, ajung să ne populeze încăperile. V-ați gândit vreodată cât de greu ne-ar fi fără el?

Cum ar fi să scăpăm de toată mizeria din casă dând cu mătura și încercând să capturăm cu aceasta prin mișcări dibace, din încheietură, movilița de mizerie ce se oploșește inevitabil în rosturile parchetului sau ale gresiei crăpate? Evident ar fi foarte greu, dar mai ales minuțios, ceea ce în ziua de azi este de-a dreptul nepermis. Fără să mai vorbim de praful care s-ar ridica prin cameră…

Deci, este evident pentru toată lumea că rolul unui aspirator este mai mult decât pozitiv și asta nu numai pentru că ne împrospătează curățenia ci și pentru că, grație acestei minunate mașinării, toată mizeria este colectată, concentrată și adunată într-un singur loc pentru a putea fi aruncată apoi la gunoi.

Dar ce ar fi dacă cineva ar avea nevoie de această mizerie pentru varii motive?

Cum ar fi, de exemplu, un colecționar de gunoaie sau un cetățean trotilat care în lipsă de altceva ar dori să o folosească la fundația casei în care locuiește, pentru a înlocui materialul spălat de ploi sau inundații! Nu-i așa că i-ar fi de folos un aspirator?

În definitiv, nu trebuie să ai multă școală pentru a aprecia calitățile excelente pe care le poate avea gunoiul în edificarea diverselor construcții, fie ele și politice. Un gunoi presat prin diferite metode, cum ar fi cea a dosarelor groase, cu multiple probe presate între coperțile tari sau prin metoda centrifugii financiare de tip somalez (cunoașteți bancul în care se pune întrebarea cum aduni sute de somalezi într-o cabina telefonică iar răspunsul este că o boabă de orez aruncată înăuntru este soluția), poate avea proprietățile constructive, necesare oricărui eșafodaj politic.

În lipsă de doctrină, partid viabil, adepți care să te urmeze sau credibilitate de a construi, merge și soluția de a te cocoța pe un munte de gunoaie de unde, privind de sus la cei din jur, să te îngurguțezi, înfoindu-ți penele din coadă și să cotcodăcești a reforma ogrăzii.

Astăzi, grație reformatorului Băsescu și a aspiratorului Oprea, toți românii suntem martorii unei reforme a statului, realizată prin mijlocirea unui partid politic creeat artificial prin aspirarea din Parlament a tuturor trădătorilor, interlopilor politici și lăcustelor înfometate de șpagă, ce compun U.N.P.R.-ul.

Însăși denumirea acestui partid este un atentat la pudoarea societății românești și la bunul simț al alegătorului, care nu a avut niciodată ocazia să pună o ștampilă pe acesta, dar astăzi este pus în ipostaza de a-l vedea în Parlament ca a patra forță politică după numărul de parlamentari.

Poate aveți curiozitatea să aflați ce oameni politici propune U.N.P.R.-ul ieșenilor, prin vocea domnului Oprea, mareșalul izmenelor pătate? Acest politician de manutanță, care a ajuns foarte rapid în stadiul clinic în care se pupă singur în cur prin intermediul oficiosului armatei, ne propune un adevărat set de valori umane și anume:

Cu numărul 1 pe tricou, domnul Simirad, care la vârsta fragedă a dumisale este într-o permanentă căutare de provocări în care poate dezamăgi. Urmează apoi domnul Cristian Nechifor, cel care a folosit cu mare îndemânare experiența de șef al comisiei de Abuzuri de la Parlament pentru viitoarea sa carieră economică. Doamna Luminița Iordache ne îmbogățește spiritual și profesional din barca uneperistă, pentru ca la cârma ambarcațiunii progresiste, suit de curând, domnul Ciuhodaru să palpeze cu mâini fine de chirurg mediatic soarta bătrânului municipiu.

Dacă unii dintre cei de mai sus ne stârnesc plânsul iar alții râsul, pentru domnul Ciuhodaru trebuie să fim mai îngăduitori. În definitiv, nu trebuie să ai cu adevărat nici o calitate cât de cât esențială pentru a reprezenta o variantă mai bună la actualul edil al Iașului.

Mi-e teamă însă, că viitoarea soartă a liberalilor din Iași este oricum sumbră într-un eventual nou mandat Nichita, dacă nu chiar pecetluită. La ce zâmbre și politețuri a schimbat Oprea cu primul fotbaliator al urbei la ultima sa vizită în Iași, mi-e că după alegeri, liberalii or să devină oaspeți prin propriile lor case.

Dacă cineva mai avea vreun dubiu asupra faptului că în România, devenită în acest ultim mandat stat pedelisto-ortodox, nu sunt la putere absolvenții de la școala de Secu, varianta prin corespondență, e momentul să se dumirească. Bugetul pe 2012, trimis în plic de la Cotroceni către mazeta ce bate din călcâie la apelativul Boc, a trecut prin Parlament după voia stăpânului.

Într-un an de criză ce pare a nu se mai sfârși, toate bugetele ministerelor importante suferă tăieri dureroase. Sănătatea, Munca, Învățământul sau Cultura pierd procente importante și trebuie să se descurce cum pot, eventual apelând la mila publică. Doar administrația prezidențială și bugetele serviciilor de informații se bucură de niște creșteri nesimțite pe acestă secetă financiară.

În țara cu cei mai mulți ofițeri de securitate pe cap de contribuabil, aici ne referim, dacă nu știați, la … România!, serviciile de informații sunt singurele dintre instituțiile bugetare ce par a nu avea emoții financiare la anul.

Cu copiii și bolnavii, cu medicamentele și pensiile nu se prea știe ce-o să se întâmple și de unde se vor găsi bani… dar bani de whisky la Cotroceni, Catedrală de neam prost și stipendii pentru ascultătorii telefoanelor se găsesc, har Domnului! Cu siguranță că animalul politic din președinte a mirosit dezastrul electoral de la anul, dar este suficient de orientat, ca de obicei, să lea dea speranțe prostanilor din PDL, în timp ce el, alături de alți dinozauri cum ar fi tripleta Blaga-Videanu-Berceanu et co. își împachetează merindele și arginții pentru vremurile grele pe care le simt apropiindu-se.

În timp ce rechinii înțelepți se pregătesc de imersiune, imbecilii suavi, cum ar fi modelul Boc, papagalii cu vise de mărire marca Udrea sau Vass și fraierii fomiști cum ar fi anumiți reprezentanți din teritoriu ai PDL-ului se pregătesc, vezi Doamne, de câștigarea alegerilor!!!

Dacă în politică s-ar da, ca și în filme, un premiu gen Zmeura de Aur, pentru cea mai retardată prestație a unei filiale, indiferent din care partid ar face parte, cu siguranță că filiala PDL-ului din Iași ar avea amanetat premiul de cel puțin trei ani încoace.

Această filială a fost condusă de-a lungul anilor de tot felul de lideri care au avut o singură trăsătură în comun, aceea că la orice alegeri s-au prezentat, aceștia au reușit să piardă cu brio, chiar și atunci când îți trebuia un har anume pentru aceasta. Adică această filială a fost binecuvântată de-a lungul vremurilor cu un tip de lideri, gen Geoană, dar mai de la țară și cu vocabularul mai strâmt.

Această filială ce nu a reușit să dea din rândurile ei nici un om politic, excepție făcând Mihaela Popa și asta doar dacă susnumita doamnă poate fi astfel denumită, a strâns în conducerea ei toate știfturile fugărite cu un șut în cur din PNL-ul ieșean. Cârlan, cel în preajma căruia poți experimenta mirosul specific al looserului, Spânu cu a sa slugărnicie sinceră, Oprea cu prestanța sa de lider second-hand la promoție, Dobre zisă miss Nobody precum și prefectul Nicușor supranumit războinicul lăcrămos, toți acești apostoli locali ai democrat-liberalilor au reușit o performanță nemaintâlnită în practica electorală românească.

După ce au participat la alegerile locale, unde toată panoplia deputățească de mai sus a reușit o bijuterie de dezastru, pierzând în linie cu brio în fața outsider-ului Movilă, aceștia deși înfrânți, nu au dezarmat! Au răcnit a jale, au plâns cu foc, au bocit cu talent, s-au tăvălit pe podea smulgându-și părul, s-au zgâriat cu unghiuțele pe față iar lacrimile lor au depășit nivelul de avarie din PDL, umezind șefimea pedelistă pe la glezne.

Domnul Flutur, pentru care este greu să nu fie lider pedelist zonal înconjurat fiind de atâția imbecili precum și micul Boc înghiontit de de-alde Olteanu, altă lepră politică ce își arogă interese în această zonă, au decis că dacă cei care au pierdut la vot fac atâta zgomot și plâng cu atâta spor ar fi corect să li se dea dreptate!

Astfel că, după niște alegeri pierdute en fanfare, a fost posibil să vedem, în exclusivitate la PDL Iași, cum tabăra pierzătoare s-a sumețit într-o conferință de presă și și-a anunțat victoria pe motiv că, mămuca Boc a zis că noi …suntem mai frumoși!

O curiozitate firească ne macină, acum dacă tot s-a întâmplat minunea? La anul, după ce și-o vor lua pe coajă cei cinci apostoli ai neputinței la alegerile generale de la Iași, la cine au să dea buzna hohotind și rupându-și cămeșile de pe ei?

Mă tem că cei care i-au ajutat mai deunăzi vor fi prea ocupați să pareze flegmele electorului furios, iar cei mai înțelepți și mai iuți de picior vor fugări avioanele, încercând să urce în ele din mers! 

Niciodată în istoria ultimelor două decenii nu am mai simțit un asemenea aer de măreție, normalitate și emoție în Parlamentul României, cum s-a întâmplat astăzi, cu ocazia discursului Majestății Sale Mihai al României. Coborât din istorie, acoperit de patina iubirii de țară și înveșmântat în faldurile unei responsabilități de șef de stat autentic, Majestatea Sa a întrupat, în fața Parlamentului României prin discursul său, un standard de politician nemaiîntâlnit pe care greu îl vom putea vedea egalat vreodată.

În ciuda vârstei și a deficiențelor de exprimare, firești pentru această etate, discursul Regelui a devenit, grație interesului și emoției cu care a fost urmărit, un mesaj curat ca o lacrimă și scântâietor ca o spadă. Crezul acestui rege, trecut prin ciur și dârmon de-a lungul unei vieți în care a fost nevoit să aleagă între opțiuni cumplite, a răzbătut din fiecare silabă tremurată de la înălțimea tribunei Parlamentului.

Omagiul către martiri, crezul în democrație, respectul cetățeanului și lauda întreprinzătorilor, îmbărbătarea bugetarilor, preocuparea pentru infrastructura țării au fost mesajele cu care Regele a demonstrat că este mai aproape de poporul său decât orice lider politic al zilelor noastre. Prin apelul său la morală, credință și memorie, în timp ce a repudiat cinismul, interesul îngust și lașitatea atât de prezente în viața politicienilor de astăzi, Regele a demonstrat că este conectat mai bine decât oricine la prezentul politicii românești de astăzi.

Prin recursul la identitate și demnitate, prin apelul la responsabilizarea elitelor și prin punctarea intereselor românilor de peste hotare, Majestatea Sa a demonstrat încă o dată, de parcă ar mai fi fost nevoie…, că jurământul depus acum 64 de ani continuă să îl călăuzească și să îl transforme, printr-o dovedită tenacitate și civilitate, într-un model pentru toate generațiile de astăzi.

Căci criza reală a României de astăzi nu este una neapărat economică, ci ea este dată de criza de modele și lipsa practicării civilizației în discurs și a bunului simț și seriozității în fapt.

Și dacă acum 21 de ani orice dezbatere despre monarhie începea cu istericalele feseniștilor cum că Regele este prea bătrân, astăzi, după douăzeci de ani, ne dăm seama cum ar fi arătat un Regat al României la maturitate, într-o Europa în care șeful statului român cu siguranță nu ar fi prins muște pe la Strasbourg.

Apropo, vorbind de șeful statului, ne-am reamintit astăzi de răspunsul acestuia la întrebarea dacă ar avea ceva de transmis Majestății Sale cu ocazia zilei sale de naștere; -Un mesaj care să spună, ce?

Vorba omului, de! Ce ar putea să îi transmită un behăit de oaie unui cântăreț la harfă? Căci tovarășul lui Mitică Dragomir, Becali sau Vanghelie, aici ne referim la bețivul cu carnet de la Cotroceni, ce sfaturi ar putea să-i dea unui os domnesc? Gura Păcătosului adevăr grăiește!

Mulțumim pe această cale și mini prim-ministrului, cel care reprezintă Guvernul dar nu îl și conduce, pentru lipsa lui de la această festivitate. Armata română se pare că avea mare nevoie de el la Carei, cu ocazia manifestărilor de comemorare a eliberării ultimei brazde de pământ românesc, ce au fost dedicate zilei de naștere a Regelui. Credem că Armata l-a chemat și l-a folosit pe micul copil de trupă al lui Băsescu precum foloseau odinioară Cavalerii la ospețe ca degustători, pe câte-un măscărici. La câtă ciorbă de fasole și varză călită a băgat Armata în Boc la Carei, zău dacă nu ți-e milă de cei care au să ia parte la următoarea ședință de guvern.

Cât despre lipsa de astăzi din Parlament a preafericitului general de secu, zis Daniel, hapsânul afacerist deghizat în popă, motivată prin insistența cu care moaștele Sfântului Dimitrie au insistat ca să-l rețină la căpătâi pe mai sus pomenitul, ce putem să spunem? Decât că e de înțeles ca în prezența Unsului lui Dumnezeu și a capului Bisericii Ortodoxe Române de odinioară, cea care slujea credincioșii, tovarășul general specialist în imobiliare s-ar fi simțit oleacă stânjenit!

Astăzi dimineață la ora 10, România a deschis în Parlament o fereastră către trecutul și viitorul său. Către ce a însemnat Coroana în continuitatea ei istorică pentru această națiune și ce ar putea fi ea în devenirea unui stat european civilizat.

Slavă Domnului că în acest moment astral al apariției acestei ferestre au lipsit muștele verzi, apărute în rahatul comunist, care ar fi putut să ne distragă din această dilemă, pângărind prin bâzâitul lor cristalul viziunii.

La Mulți Ani! Să ne trăiești Majestate! În pace și onor!

Pentru cei care au fost atât de drăguți și mi-au acceptat invitația de a lua parte la lansarea cărții mele pe data de 13 Octombrie, lansare care a avut loc la Librăria Avantgarde, le mulțumesc din toată inima! Este minunat să te convingi că pot exista atâția oameni interesați de o carte!

Vă mulțumesc și vă promit că o să ne revedem!

Este evident că pe aceste meleaguri s-a creeat pentru oamenii de succes o foaie de parcurs a evenimentelor obligatorii de consumat în viața de zi cu zi pentru a demonstra vecinilor, publicului și presei cum că pentru cel în cauză, cariera este la apogeu. Orice mascul alfa provenit din politică sau din mediul de afaceri are de îndeplinit o serie de ritualuri, precum rugbiștii de la antipozi, care prestează înainte de fiecare meci dansul haka pentru a-și înspăimânta adversarii; semnalizând pulimii că el, Supremul Jupân, e la ,,manete”!

Una din primele măsuri pe care Jupânul le ia după ce a încălecat calul este mătrășirea aliaților care i-au adus victoria sau, maximă concesie generoasă, trecerea lor pe linie moartă. Apoi măsura imediat următoare este ridicarea în juru-i a unei ,,curți regale” în care șoferul, cel care udă florile în apartament în lipsa Stăpânului și alți țuteri cu prestanță de magazioneri devin ,,echipa de lucru a liderului”.

Pasul trei îl reprezintă ,,descoperirea găurii de la macaroană”, adică liderul schimbă totul și reformează întregul. Cum acest întreg este caracterizat în politica românească, și nu numai, de un haos total și o călcare reciprocă pe bătături, inițiativa noii conducerii se afundă într-un canal colector unde viziunea liderului se va dilua și va bălti mult și bine. Asta nu înainte ca ,, noua linie de acțiune” să încalce statutul, bunul simț și cu o precizie chirurgicală toate măsurile și obiectivele asumate până atunci de propria organizație, în general, și de actualul lider, în particular.

După victorie, după cum bine ne învață istoria, urmează ,,colonizarea”. Direcția de Finanțe, de Mediu, agențiile ce lucrează cu banii europeni, Protecția Consumatorului, Direcția de Muncă sau Șomaj, Poliția, reprezentanții serviciilor din teritoriu, nimic nu scapă de elanul schimbărilor la vârf!

Apoi, cum bine ne învață și Biblia, după muncă urmează și odihna, mai bine zis distracția pentru că, de… E momentul să ne simțim bine!

Ungerea Liderului ca ,, os Domnesc” nu poate fi făcută în România fără sfințire, untdelemn și pictat pe biserici pentru că, după cum bine ne învață sondajele, Biserica este cea mai credibilă instituție de pe plaiurile mioritice. Amin.

Însă, după cum bine ne învață experiența tabloidă a ultimelor două decenii, Liderul, care mai păstrează o urmă de penibil incipient, aplică o formulă trainic verificată pentru a-și pune coroana pe cap în fum de tămâie, lălăieli respectuoase ale unui pluton de profitori în straie bisericești sub privirile ipocrit-emoționate ale protipendadei locale. Astfel Liderul se însoară!

Conform Manualului de Proceduri al Nunții Anului, aflat actualmente în uz pe meleagurile noastre, se procedează astfel:

Mai întâi se recrutează o tânără viitoare soață, care de regulă trebuie să aibă jumătate din vârsta mirelui. Aceasta trebuie să arate comercial, măcar pentru început, pentru a nu speria cititorii revistelor lucioase care vor citi despre nunta anului.

Locul nunții, de asemenea, este foarte important. Pentru cei cu dare de mână și concepții globalizatoare, locul nunții poate fi ales pe o insulă, un alt continent sau măcar la Durău! Dezavantajele evidente pentru această alegere ar fi costul ridicat și puținătatea martorilor posibil de trambalat cu avionul. Evident că vorbim de avion, altfel ar fi șanse ca unii din nuntași să ajungă de-abia la tăierea de moț și nu la cununie. În fine, acest tip de nuntă este mai puțin întâlnit, dar nu imposibil!

Pentru un lider cumpătat însă, varianta câștigătoare este o cârciumă în vogă, mare și încăpătoare, unde patronul să fie atât de mișcat de alegerea făcută încât, renunțând la pretenții să vină eventual și cu un dar de nuntă.

Obligatoriu sala trebuie împodobită cu ghirlande de flori, palmieri de interior și crini de plastic. Huse de mătase grabnic transpirăcioase, precum și funde mari, roșii sau mov, trebuie să îmbrace scaunele nuntașilor creând o atmosferă puternic colorată, care să semnalizeze la apogeu inclusiv olfactiv.

Mâncarea trebuie să fie de fițe, scumpă și cu denumiri necunoscute pentru majoritatea nuntașilor. Totuși, pentru a respecta datina, elemente indispensabile pentru un meniu de acest gen sunt fructele de mare, somonul și rucola. Dacă nu pui pe masă așa ceva la un eveniment de acest gen, este ca și cum și-ai face nunta cu cârnați și bulz ciobănesc!

Tipurile de nuntași sunt împărțite după următoarele criterii:

În capul mesei, slujitorii Domnului. De preferat ar fi măcar un mitropolit, altfel te arată lumea cu degetul pe stradă și degeaba ai alocat bani de la bugetul local pentru o mândrețe de biserică ce va să vină.

În ordinea numerelor de pe tricou urmează colegii de partid și de stat. Obligatoriu, pentru prestanța sărbătorii sunt necesari un ministru, doi-trei secretari de stat și măcar șase subsecretari de stat sau șefi de birouri din ministere de imagine.

Evident Justiția și organele de ordine trebuie să participe la acest eveniment. Dacă la poliție și servicii prezența este obligatorie, din magistratură sunt suficienții doi, trei procurori și câțiva judecători, dacă se poate de la Curtea de Apel, evident secția Penală, că doar n-ai să chemi unul specializat pe adopții sau drepturi de proprietate!

Acum urmează cea mai numeroasă categorie, cea a funcționarilor publici, a lucrătorilor din deconcentrate precum și a membrilor de bază din propriu partid. Aceștia pot fi plasați oriunde. Pe hol, după stâlpi, în drum spre toaletă sau chiar pe terasă, deoarece aceștia se află acolo din două motive mari și late: Să dea darul și să pupe mâna!

Peste familie se trece repede, cuscri și nași sunt acceptați în față, prioritate având nașii, dacă sunt figuri publice! Restul familiei, adică veri, unchi, frați sau cumetri trebuiesc plasați strategic lângă un hol sau terasă pentru ca atunci când verii sau nepoții sunt luați de entuziasm să nu agreseze retina participanților cu costumele lor violet, mov sau roz din materiale fosforescente.

The last but not the least, după cum ar spune licuriciul, urmează categoria oamenilor de afaceri. În oglindă cu bocitoarele de la înmormântări care sunt plătite înainte, oamenii de afaceri sunt urători profesioniști care sunt răsplătiți după.

Coborând din teorie putem să studiem un caz practic; de exemplu nunta domnului Movilă proaspătul lider al PDL Iași. Prezența domnilor Butucă, Pițigoi, Ciuhodaru, Canschi sau alții, credeți că se datorează amintirilor din copilărie ce sunt împărtășite mutual sau unor episoade trăite împreună într-o bibliotecă sau sală de curs?

Răspunsul este un nu, evident! Sau altfel spus, am putea să ne întrebăm retoric: Care din stimabilii oameni de afaceri de mai sus au lipsit de la vreo nuntă, tăiere de moț sau cumetrie a unui lider zonal, primar, președinte de CJ sau prefect?

Acum că am creionat cât de cât această frumoasă tradiție, mi s-ar putea reproșa că nu am vorbit nimic despre muzică. Asta pentru că o știm cu toții! Seara la nuntă se va deschide cu muzică de cameră, se va continua cu șlagăre internaționale și spre dimineață vor fi admise melodii populare sobre. Asta pentru ca toți invitații să poată afirma: A fost o nuntă cu stil!

Manelele și jaga-jaga se servesc a doua zi, la miri acasă sau într-un loc mai boschetat, departe de privirile presei!

Acum că am făcut o scurtă trecere în revistă sub beneficiu de inventar a acestor înălțătoare evenimente, am o temă de meditație pentru noi toți. Câți dintre cei care au tropăit la nuntă sau alte paranghelii ale Jupânului îl vor conduce pe ultimul drum în Tătărași în cazul în care acesta va da, Doamne ferește bineînțeles, ortul Popii?

Mă tem că o să rămână doar cu rudele în costume fosforescnte, bineînțeles cu costumele întoarse pe dos pentru acest eveniment trist. Doar știm cu toții că griul și cafeniul sunt culori de doliu!

Pentru cititorii acestui blog, prietenilor mei și tuturor celor interesați, am plăcerea să le lansez invitația de a participa pe data de 13 Octombrie la lansarea primei mele cărți. Culegerea de povestiri ,, Trofeul” va fi lansată la librăria Avantgarde a grupului Librarium de pe strada Lăpușneanu la ora 18.00.

Spre surprinderea și bucuria mea, această carte a primit săptămâna trecută premiul de debut în proză cu ocazia decernării premiilor Salonului Internațional de Carte Românească de la Iași. În ce măsură acest premiu este meritat sau nu, rămâne ca dumneavoastră în calitate de cititori să decideți.

Vă aștept cu drag!

Multă lume m-a întrebat de ce sunt atât de acid la adresa primarului și cum de îmi permit să nu fiu în linia partidului din care fac parte, partid care prin vocea liderului său local îl prezintă pe actualul primar Nichita ca pe un făuritor de istorie urbană și ca o unică șansă de împlinire a programului de guvernare liberală din Iași.

În primul rând, pentru că sunt unul din acei liberali care nu au avut în istoria întreprinderii pe care o patronează în ultimii 20 de ani nici un contract cu statul sau cu vreo entitate care folosește banii publici. De aceea, pot să spun exact ceea ce gândesc fără să fiu îngrijorat că mâine s-ar putea să pierd vreo licitație sau că vreun funcționar al vreunei administrații ar putea să-mi taie cu pixul numele de pe catalogul firmelor preferate.

Pentru că nu am lucrat în viața mea la stat și nu am fost crescut într-o cultură în care pupatul în cur al vreunui șef este calea spre avansare și în care, dacă acesta mai face și câte-o prostie, căderea în extaz este sarcină de partid!

Pentru că în calitate de co-autor al Programului de Guvernare Liberală am avut ocazia să simt din plin imposibilitatea generică de coabitare a oricărei măsuri cuprinse în acesta, cu vreunul din proiectele asumate de această primărie în ultimii zece ani. În plus nu am auzit niciodată ca actualul primar să își asume vreunul din proiectele liberale prezentate de acest Program.

Pentru că, după cum arată Iașul în urma mandatelor lui Nichita la Primărie, haosul, corupția și degradarea în care a eșuat acest frumos oraș mă umple de furie!

Pentru că oricine încearcă de câteva săptămâni încoace să circule prin acest oraș, în ipostaza de conducător auto sau cu vreun mijloc de transport local, în urma acestei experiențe are o singură dilemă: Ori primarul Nichita își urăște cu patimă vecinii și concetățenii, ori sinonimul imbecilității patentate în Iași este activitatea Primăriei.

Este bine să schimbi șinele tramvaielor odată la trei-patru ani, e folositor să înlocuiești conductele de canalizare din oraș, să pui borduri și să schimbi covorul asfaltic, să schimbi pavaje sau să muți cablurile aeriene în conducte îngropate. Dar este o tâmpenie să le faci pe toate în același timp, una câte una din operațiunile de mai sus, pe străzi învecinate ca apoi să te miri că traficul orașului a intrat în agonie.

Iar cireașa de pe tort pentru locuitorii frustrați de mizeria și gropile răspândite peste tot în acest oraș a constituit-o Raliul Iașului, dăruit nouă de această Primărie cu un adevărat comportament autist. Mașinile de raliu mai lipseau gropilor de pe Copou sau de prin Centru!

Cât despre perioada în care o să avem de suportat aceste răni hâde în obrajii acestui oraș este suficient să ne gândim la duratele de execuție a carosabilului din Tătărași sau a pasajului de la Hala Centrală!

Pe 1 Octombrie vin studenții și peste o săptămână încep să curgă pelerinii pentru sărbătoarea Sfintei Parascheva! Iară Iașul o să-i primească pe toți într-un morman de moloz în vârful căreia, aidoma unei curci urcate pe lemne, primarul Nichita își ciugulește penele deranjate de mângâierile drăgăstoase ale partenerilor săi de afaceri! 

Nu am să ostenesc nicicând să reamintesc celor din jur că un partid, înseamnă o grupare de oameni unită prin comunitatea concepțiilor lor politice și ideologice sau de intereselor lor sociale comune. Indiferent de ideologie sau orientare, ele, partidele sunt menite să lupte pentru a ajunge la putere unde, odată izbânda lor fiind încununată, să-și aplice programele lor politice, ideile lor de dezvoltare întru propășirea societății.

Deci, de reținut; partidele sunt organizații care au ca obiectiv o construcție politică prin care, ajungând la putere, să creeze avantaje economico-sociale pentru membrii partidului în primul rând și pentru marea masă guvernată, în al doilea rând.

Niciodată un partid nu poate câștiga o luptă electorală și nici măcar nu poate crește în importanță atâta timp cât are ca singură preocupare distrugerea unui alt partid sau anihilarea unui personaj politic. Să nu uităm soarta lui Adrian Năstase, care aflat în culmea aroganței sale la începutul deceniului trecut, făcuse din PSD o armă în lupta împotriva PD-ului și a lui Traian Băsescu.

Deși a fost o luptă între David și Goliat rezultatul, deși inițial a fost strâns, pe termen lung a fost un dezastru pentru Năstase care a ajuns o băbăciune politică decrepită a cărei tovărășie este de evitat, iar PSD-ul, istovit de șapte ani de opoziție și ținut departe de cașcaval, a devenit o umbră a vechiului partid.

PNL-ul de-a lungul istoriei sale postrevoluționare a avut întotdeauna de câștigat atunci când s-a prezentat în viața politică și în confruntările electorale singur și încrezător în valorile sale liberale. Chiar dacă uneori a obținut scoruri modeste, cum a fost în 2000, încrederea în propriile puteri l-a salvat de la dispariție. Pe când PNȚ-ul, ascuns în spatele unei Convenții populate de tot felul de personaje și organizații dubios patetice, a sucombat rușinos la acele alegeri.

Și asta pentru că întotdeauna un partid beneficiază de un nucleu dur al alegătorilor care îl vor sprijini indiferent de trendul electoral. Iar în cazul PNL-ului, acesta s-a dovedit că a fost suficient pentru a-i păstra importanța politică indiferent de confruntările electorale la care a luat parte. Nici nu e de mirare, din moment ce PNL-ul a fost asumat de cetățenii întreprinzători, de oamenii cu profesii liberale și tinerii cu vederi anti-etatiste. Numărul lor, în această țară în care o calitate cum este ,, descurcăreala” este privită cu admirație, va fi întotdeauna suficient pentru ca PNL-ul să se simtă în siguranță.

Toate acestea sunt adevărate și demonstrate de istoria ultimilor ani dar așa cum pentru orice regulă există și o excepție, în fața Partidului Liberal se află și un pericol imens. Acela, de a pierde contactul cu nucleul său dur din cauza diluării sale doctrinare, a poziționării sale nefericite în tot felul de combinații personale ale liderului său cu forțe politice intrate în conștiința susținătorilor loiali ca fiind dușmani politici tradiționali.

Pentru un simpatizant liberal nu există nici un motiv care să justifice o alianță în care liberalii să fie tovarăși de drum cu un partid de stânga care este responsabil de toată mizeria și întârzierea României din drumul său european din deceniul trecut, precum și cu o haită de oportuniști patronați de un securist veros. Cu atât mai puțin unul distructiv, cum este acela al distrugerii PD-ului și al lui Băsescu care a rămas singurul obiectiv și preocupare a domnului Antonescu.

PNL-ul în viziunea susținătorilor săi, trebuia să se prezinte în această perioadă singur, stăpân pe el, și propunând soluții astfel încât să profite de erodarea suferită de PD după ce a traversat acestă criză economică. Apoi, întărit de opoziție, după alegeri, pentru a intra la guvernare n-avea decât să se alieze cu cine o putea!

Din păcate, în acest moment PNL-ul traversează la nivel de conducere o criză după o rețetă tipic românească. Ajuns la putere, politicianul român are ca prim obiectiv să se detașeze de toți cei care l-au ajutat, asta pentru a nu se simți dator nimănui, apoi înconjurat doar de yesmeni, să navigheze împotriva curentului de opinie a membrilor partidului, crezându-se unsul lui Dumnezeu.

Dacă la nivel național pentru PNL soarta pare să fie pecetluită pentru aceste alegeri, în cazul Iașului încă mai există șanse de a salva câte ceva, aceasta pentru ca după alegeri, când actuala conducere va fi debarcată, organizația din Iași să devină un ferment de reînnoire al Partidului Liberal.

Organizația din Iași care este creeatoarea a unui Program de Guvernare Locală, Program care la nivel național nu există!, se află în acest moment într-o situație ingrată în care trebuie să sprijine la primărie un primar care a avut o prestație dezastruoasă.

În cei zece ani în care primăria a fost condusă de către dl.Nichita, Iașul a pierdut legătura cu plutonul orașelor fruntașe din România devenind o capră râioasă pentru investitori din cauza lipsei infrastructurii și a corupției endemice ce bântuie actuala administrație locală.

PNL-ul se află în acest moment în fața unei dileme de tip LOSE-LOSE, adică orice variantă este perdantă. Și iată de ce:

Dacă Nichita câștigă cu sprijinul liberalilor, acesta va uita repede și va proclama că victoria i -se datorează apoi va întoarce elegant spatele liberalilor. A mai făcut-o și altora, iar în acest caz liberalii vor reintra în opoziție în cadrul Consiliul Local. Abureala că ,, liberali îl vor face pe Nichita să se țină de programul comun” nu poate fi luată în serios de nimeni din cei care îl cunosc pe actualul primar și comportamentul său politic.

Iar, dacă Ciuhodaru câștigă și Nichita pierde, conducerea PNL-ului de la Iași se face de râs pentru că va fi evident că Ciuhodaru va câștiga cu ajutorul voturilor liberale, deoarece Partidul Conservator nu există nicăieri, darămite la Iași.

De aceea, dacă tot s-a răsturnat căruța așa zisului USL taman pe malurile Bahluiului, de a ajuns să aibă doi contracandidați la Primărie, nu vedem de ce liberalii nu ar avea candidatul lor propriu care să tragă după el un rezultat bun pentru Consiliu sau în cazul în care ar avea o campanie bună, să și câștige!

De aceea, acest moment ar fi extrem de propice pentru ca cei din conducerea PNL Iași să facă pasul pe care întreaga suflare liberală de la Iași îl așteaptă de la ei. Și anume, să numească un candidat cu șanse de reușită la Primărie!

Pentru că altfel, mergând într-o companie care te duce către prăpastie pe motiv de interese obscure sau prostești, este o atitudine care denotă iresponsabilitate. Iară consecvența în prostie este o atitudine rezervată mai degrabă boului, după cum s-a încetățenit expresia în jungla politică românească, și nu unor politicieni pentru care există viață și după Antonescu!

Astăzi, 4 Septembrie 2011, un Artist a murit!

Sculptor, pictor, grafician sau designer, Alex Savin a răposat întru Domnul!

Când oameni de 70-80 de ani pleacă de pe acestă lume, prietenii, rudele sau cunoscuții au un șoc și se trezesc lipsiți de personalitatea dispărutului! Ce putem spune însă, când cel dispărut are 35 de ani, două gemene de 3 ani și o fetiță de 4ani?

Sau faptul că acesta a fost un prieten drag și un partener de cursă lungă, la ce ar folosi?

Poate doar la concluzia că cei talentați și iubiți de Dumnezeu merită să fie la dreapta lui mai repede decât noi!

Odihnește-te în pace Alex! Noi, prietenii tăi te vom ține minte ca pe un om care, din păcate, a avut prea puțin timp la dispoziție pentru cât talent și imaginație ai avut!