Pe Costel Alexe l-am văzut prima oară prin toamna lui 2006. Stăpânul său Relu îl trimisese la mine cu niște acte. Dintr-o Dacie cu numere de Vrancea de pe care curgeau tablele a ieșit un tânăr îmbrăcat într-un costum de stofă larg care îi scotea în evidență silueta înfometată. Politicos, aproape umil, ar fi fost o apariție ternă dacă ciorapii albi nu i-ar fi semnalat espadrilele scâlciate.

            Au trecut anii și prin 2010, când am început să frecventez PNL-ul, silueta lui preocupată era un fel de stafie pretutindenară în sediul din Podul Roș. Era prezent, mereu la dispoziția șefilor, mereu dispus la deplasări și comisioane. Costel a fost dintotdeauna revanșa celor cu duh puțin, liantul lichelelor și liderul celor care ștergeau culoarele de var în așteptarea unui rest de os cu ceva carne aruncat pe  holuri de la chiolhanurile mai marilor din partid. Cu tenacitate și genunchi zdreliți de sluj, Alexe a urcat încetul cu încetul și, profitând de furcile DNA-ului care i-au răpit pe rând jupânii și colegii de potou, a ajuns și el în capul mesei.

            Ca orice politician care se respectă omul este un fenomen. Conform CV-ului a făcut liceul în trei ani, facultatea în doi și doctoratul și mai repede. Deși s-a blindat cu diplome, actualul președinte al CJ-ului dispune de o instrucție precară, un limbaj poticnit și studii greu certificabile în caz de nevoie. Dar, după cum se știe, nu de diplome ai nevoie în PNL pentru a avea succes. El a izbândit folosindu-se de o viclenie țărănească, o aroganță de vechil cu copiile cheilor de la pivniță în buzunare și o disponibilitate de combinageală cum rar s-a mai văzut. E drept că a și fost ucenic multă vreme pe lângă Relu. Când fraierii studiau, el și-a umplut tinerețea cumpărând sifoane și făcând piața la curtea regelui de pe Bahlui. Din păcate pentru el, deși a fost non stop lângă carâmbul cizmei, bagajistul lui Relu nu a reușit să se transfere o urmă din inteligența stăpânului. Căci orice ai zice, Relu era băiat deștept și avea stofă.

            Apogeul a început pentru Costel într-o după amiază din octombrie 2012 în fața primăriei din Răducăneni. Varujan Vosganian văzându-l pe Costel cum se preumbla ca un păun prin mulțimea de susținători ai USL-ului a exclamat de față cu apropiații:

            -Mă băieți! Am câștigat deja alegerile. O să defilăm la vot!

            -Pe ce vă bazați maestre?, l-a întrebat cineva.

            -L-a începutul campaniei Costel pupa babele în bot și îmbrățișa toți moșnegi. Acuma însă, uitați-vă la el, și-a împins burta de nesimțit în față și stă cu mâinile la spate așteptând să fie salutat. Om cu destule păcate și el scriitorul, viitor senator, a fost dintotdeauna dăruit cu verb și spirit așa că a pus degrabă ștampila pe exponat.

            Țucălar, consilier județean, deputat, șef de filială, naș de primar pesedist, investitor în fermă cu struți și cai potcoviți bugetar, ministru și președinte de Consiliu Județean și toate funcțiile astea îngrămădite într-un singur om cu liceul făcut pe repede-înainte în Tecuci. Cum să suporte un amărâtul atâtea responsabilități? A zburat o vreme, mult prea scurtă, la înălțime și aer rarefiat dar la primul gol de aer a picat din haturile cerului în pârloaga înnoroiată din Sculeni, județul Iași. Și uite așa s-a trezit Costel cu decăderea pe cap. Văzuta la alții scena era spectaculoasă și era mereu o oportunitate dar acum, trăită personal, este o tragedie de dimensiuni oedipiene. Lipsit de prieteni și pupincuriști, rămas cu familionul pe cap, nefericitul vede acum enorm și simte de-a dreptul monstruos.

            De când cu povestea șpăgii în tone de tablă la firma cu girafe a lui nevastă-sa, Costel și-a pierdut poza aceea de tata de albinuțe în care apărea cu grupul constituit de familie. Astăzi, sub asaltul procurorilor, și-a regăsit figura de viezure încolțit de pe vremea când se descălța la intrarea în sediul din Podul Roș. Deși practic încă nimic nu s-a schimbat, președintele consiliului județean Iași știe și el că e la începutul capătului de drum.

            Telefonul nu mai sună, cumetrii și finii trec în vizită mai mult ca să-l implore să nu-și dea drumul la gură iar Dangătul clopotelor din partid sună funebru, a om lăsat la apă. Și pentru că nu a trecut degeaba prin politică atâția ani, el va ieși din peisaj așa cum au făcut-o toții politicienii ieșeni cu excepția notabilă a lui Adomniței. Hăulindu-și nevinovăția deși muntele de dovezi astupă vederea la Palatul Culturii, victimizându-se și ținând de scaun ca rahatul de câine de talpa încălțării. O să-l mai vedem o vreme agățându-se cu ghearele, plin de flegme și ocărât, până când neamțul de la Cotroceni, sătul de bocete și jale, o să-i reteze scăfârlia. Colegii de partid, cei care acum două luni se aruncau în brațele lui pozându-se electoral, astăzi fac urechea toacă și zâmbesc constipat la noul star în ascensiune al peneleului din Iași.

            Acum e vremea fostului pesedist Chirica, actualul primar liberal și coordonatorul campaniei AUR, un adevărat Leonardo al cuprinderii politice de pe malurile Bahluiului. Fostul partener de tractir îl condamnă, e moral și îl asemuiește cu Nichita. Fiecare om trebuie să răspundă pentru faptele sale, spune primarul cu funia-i legănându-se de asupra capului. Emulul lui Costică cubanezul a dovedit încă odată că dacă nu ar fi fost primar de Iași ar fi strălucit în roluri de vampir care golește instalațiile tovarășilor de drum de sângele bine oxigenat cu paraîndărături.

            După Mogoș aruncătorul de spăgi la canale, Relu și cartoforul Vlasov, Adomniței și încă norocosul Tudorel Toader, PNL-ul din Iași mai pierde un președinte lovit de tradiționala lăcomie care îl caracterizează. Nu trebuie însă să ne facem griji. N-are DNA-ul atâtea resurse câte pot înfăptui urmașii lui Costel ce tropăie acum pe holurile din Podul Roș. Eduarde, Mariuse, Cipriane, nu disperați! După Chirica, vă vine și vouă rândul…