Azi dimineață, în timp ce îmi butonam telefonul prin autobuz, am citit o postare sfidătoare a unui amic de-al meu, nu dau nume că-i persoană cunoscută:
-Eu sunt naționalist!Nu pot credita vreodata un partidulet care se vrea local.
Ce facem? Ajungem să facem partide în fiecare oraș din aceasta țara?
Ceea ce se întâmplă acum e un prim pas către separatism. Ne vom trezi peste un an sau doi, cu Republica Iași, Republica Timișoara sau Republica Cluj. Asta vrem?
Crâncenă întrebare…Parcă vedeam un deget ferm, cu o unghie tăiată ușor oval, îndreptat acuzator către mine. Pe moment, m-am simțit ca un dușman al nației țintuit la zid de un ochi vigilent ce posedă o conștiință trează, patriotică și necruțătoare în raport cu abordările mele vetuste în care amabilitatea și hărnicia exced din punct de vedere uman domiciliul.
-Da’ chiar?! mi-am exclamat eu în barbă atrăgând priviri neliniștite ale vecinilor de călătorie. Oare cum ar fi cu republicile astea? Ar fi mai bine sau nu ca acuma… Nu cred că a trecut mult și rânjetul meu satisfăcut a tulburat toți pasagerii. Să fie posibil să îți hotărești soarta, viața de zi cu zi precum și lista de priorități a comunității din care faci parte fără a depinde de Ponta, Johannis, Dragnea sau, lăudat fie-i numele, Gherghina! Să poți hotărî tu, contribuabil local de bună credință, unde să fie destinați banii pe care îi realizezi prin munca ta?
Unde, Doamne iartă-mă, nu s-ar întâmpla așa ca în Republica România (e adevărat că sună ca dracu’, parcă ar fi mai ok regatul dar asta e, noi suntem sub timpuri…) Republica Iași să-și poată construi o autostradă până aproape de Ditrău ( și nu mai departe!) care să o scoată din mizerie fără să facă sluj la București făcând anticameră la Dragnea. Bineînțeles că tot acest scenariu este imaginar, pentru că nu îmi pot imagina un politician din Iași care să își amintească din memorie culoarea plușului din camera de așteptare a propriului său șef de partid!
Ce îi face pe unii dintre oameni ce sunt asemenea cu noi, care trăiesc în același areal și practic întâmpină aceleași probleme de care ne izbim, zi de zi, să fie naționaliști?
Pentru cei care nu știu sau nu mai țin minte, sau au lipsit la ora cu pricina, naționalismul este o politică derivată din conceptul de națiune care a contribuit în secolele XVIII-XIX la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și a statelor naționale. Adică acum aproape 300 de ani!
Eu înțeleg că domnul Bogdan Diaconu, parlamentar șmecher, trebuie să pară naționalist pentru că nu ai cum să fi președinte de partid fără ca o grămadă de proști să nu îți plătească cotizația de partid. Dar, astăzi, ca într-o Românie cu o puritate etnică de 88% și în condițiile în care autonomia culturală, economică și regională sunt niște căi bătătorite, care au dus la o realitate în care Europa ce are la bază aceste principii ne ajută pe noi financiar și nu invers, să fi naționalist… Oare ce nu este în regulă?
Să ai acces la informații, cărți, tablete și telefoane inteligente și să o ții, langa-danga, gaia-mațu, cu teoriile în care evreii, ungurii, Soros și Finanța Mondială te împiedică pe tine să o duci mai bine, să ai infrastructură, să culegi rahatul de la câine cu punga și să nu te piși la tufiș pe marginea străzii denotă o comoditate nepermisă. Au trecut totuși 25 de ani de când ne învățau la școală fondatorii pesediști teoriile istorice naționalist-comunistoide în care dacul neînfrânt nu putea izbăvi din cauza conspirației bozgorești.
Cândva, a fost greu să fii naționalist pe vremea lui Bălcescu, Maniu, Coposu sau Axente Sever… Astăzi e ușor să fii în siajul lui Păunescu, Vadim, Funar sau Diaconu! Nu de alta, dar e cu voie de la stăpânire!