N-are Iaşul autostradă dar la capitolul statui şi monumente eronate, bate tot ce mişcă! La început a fost monumentul bucuşoarelor ( denumire oficială este România regăsindu-şi fii sau fiicele, nu se ştie exact) plasat de monsieur Simirad în faţa UMF-ului. De oriunde ai privi nu vezi decât dosuri dar mesajul artistic n-a ţinut pasul cu frenezia cu care dorea domnul primar să plătească drepturi de autor unui moştenitor luat ca din oală. Apoi a venit măreaţa opera a lui Sabin Bălaşa care a măzgălit holurile Universităţii coordonând de la Bucureşti echipa de zugravi condusă de remarcabilul său fiu. Costul zugrăvelii ar fi putut suporta ridicarea unui nou corp de clădire dar pesemne că rectorul de atunci nu de săli de curs avea nevoie ci mai degrabă de stârnirea unui fior artistic printre studenţi.
Domnul Răţoi, primarele Paşcanului, n-a vrut să rămână de căruţă în competiţia cu edili din Iaşi aşa că a ,,edificat” o măreaţă statuie a lui Ştefan cel Mare în centrul municipiului, oleacă mai la deal de Primărie. Într-adevăr soclul e măreţ la cei patru metri înălţime ai săi dar se pare că acolo s-au cam terminat şi banii din moment ce, pentru Ştefan cel Mare (ca să vezi ironie), artistul a considerat că pentru înălţimea voievodului cu tot calul în dotare cei 1,5 metri sunt mai mult decât suficienţi! Sau, cine ştie…? Poate la Paşcani o fi prins contract acelaşi sculptor care l-a cocoţat pe un Ştefan minion undeva la etajul trei în faţa Palatului Oştirii din Copou.
Mai deunăzi o luasem la picior ca tot românul ce vrea din când în când să viziteze statuia lui Ştefan cel Mare din faţa Palatului Culturii din Iaşi ca să mă conving din nou, chiar dacă e aproape imposibil, că acolo sus călare pe un cal straşnic e reprezentat domnul Moldovei. Ca întotdeauna, coroana catolică şi bundiţa de husar fără să mai vorbim de o barbă gospodărească nu îmi oferă multe argumente dar dacă istoricii ieşeni susţin că de Ştefan e vorba, asta e! Cine sunt eu ca să îi contrazic… După ce-i întorc spatele lui Ştefan, aşa să-i rămână numele, dau să plec spre o bere când… Surprize, surprize!
În faţa bisericii Sfântul Nicolae Domnesc o cruce mare din marmură alba mi-a ieşit în cale. Aşa-i când te mişti toată ziua cu maşina, mi-am zis eu. Nu ai cum să observi din goana ei cum se înfrumuseţează oraşul! Pe ea, o listă lungă cât o zi de post cu o grămadă de nume cioplite frumos în piatră. Pesemne or fi nişte martiri, mi-am zis eu pios şi m-am apropiat să îmi prezint omagiile răposaţilor. Când colo, ce să vezi! Pe cruce un pomelnic de vii iar la baza ei, pe-o piatră decolorată fără să se mai poată citi nimic, ieşenii căzuţi la Revoluţie. Căzuţi evident prin alte părţi, că de Revoluţie la Iaşi s-a auzit numai la televizor! Lecturând numele am avut surpriza să văd că şi vii au fost împărţiţi în două tabere şi anume ,,Reţinuţii” şi posesorii de certificate de ,,Eroii ai Revoluţiei”! Dând acolo peste numele lui Casian Maria Spiridon mi-am adus aminte de celebra lui declaraţie care a descris evenimentele din decembrie 89 de la Iaşi:
,, -Securiştii nu vor uita niciodată cu ce priviri crunte ne-am uitat la ei! Şi apoi, întreabă reporterul. Apoi ne-au arestat pe motiv că stânjeneam circulaţia.”
Pentru curioşii care au răbdare să parcurgă numele eroilor s-ar putea să fie nişte surprize. Pe la mijlocul listei găsim şi un Petru Movilă. Măi, să fie!

Puţini am fost, mulţi am rămas! Iar cei cu care ne-am potcovit s-au suit de vii pe cruce iară morţii i-au dat jos… Ca aşa e creştineşte pe la noi…