Azi, în jurul prânzului, a murit o jigodie ce-şi trăgea seva dintr-un coşmar al unei naţiuni. Pe la toate posturile au apărut tot felul de marineşti, dragomiri ş.a.md. care îi fac un panegiric de zici că astăzi se despică pământul în două şi îl înghiţi pe jupân CVT sub formă de concentrat de Iancu, Eminescu, Iorga şi Maniu. Cam aşa se întâmplase şi acum vreo câţiva ani când dăduse colţul antemergătorul dumisale, domnul Păunescu. Şi atunci, ca şi acum, îmi vine să vărs de atâta ipocrizie şi tupeu.
Nu ştiu alţii ce ştiu despre el, dar pot spune cu mâna pe inimă ce ştiu eu despre el, acum, de la înălţimea experienţei mele de 47 de toamne petrecute pe aceste plaiuri mioritice:
Vadim a fost un pupincurist notoriu şi un poet proletcultist de primă linie. A fost târnăcopul lui Eugen Barbu la revista Săptămâna şi a izbit în moalele capului orice om cu talent ce nu a fost dispus să pupe în cur partidul şi pe minunatul ei Conducător.
Vadim Tudor a fost târnăcopul cu care regimul Iliescu-Roman a lovit în moalele capului partidele istorice şi electoratul lor în perioada 1990-2000. El a fost unul dintre catalizatorii evenimentelor etnice de la Târgu Mureş puse în opera de securişti pentru restaurarea foştilor ofiţeri de Securitate sub noul chip al SRI.
Corneliu Vadim Tudor a fost un profitor al tuturor regimurilor din România practicând delaţiunea, insulta şi un machiavelism jigodios care a avut dintotdeauna căutare pe malurile Dâmboviţei.
Deşi a fost un versificator cu un oarece talent şi l-a irosit pe cântări deşarte aduse cuplului Ceauşescu. Deşi a fost un pamfletar talentat el a dus, ca nimeni altul, pamfletul politic în zona grobianului şi a exhibiţiei scatologice.
A fost liderul unui partid xenofob, antisemit, antieuropean şi profund antidemocratic ce ne-a ţinut departe de civilizaţia europeană ani în şir. Ce ar mai rămâne de spus?
Cred că…
Nimic!