Datoriile domnului Johannis

Cu siguranţă, este pentru prima oară în epoca modernă când România are un preşedinte cu o statură şi un comportament ce ne aminteşte de normele civilizaţiei europene şi mai deloc de ,,democraţia originală” cu care ne-am făcut cunoscuţi în ultimul sfert de veac.
Modul de exercitare al autorităţii prezidenţiale pe care îl vedem astăzi practicat la Cotroceni este, slavă Domnului, din cu totul alt film decât circul ieftin şi ploaia de măscări cu care fosta administraţie prezidenţială înţelegea să copleşească societatea românească. Efectele acestui comportament se văd şi astăzi mai ales în zona de media unde, în urma decimării castei de ziarişti de către ANAF-ul fostului preşedinte, cei rămaşi şi adaptaţi la acest tip de abordare trag fel şi fel de clopote alarmiste şi propun ca teme de dezbatere tot felul de prostii care nu au ce căuta într-o societate aşezată.
În ciuda acestei evidente schimbări de macaz, de la o vreme, apar din ce în ce mai multe semnale că actualul preşedinte se desprinde de obiectivele şi speranţele imensului val de susţinători care l-au adus la putere într-un mod aproape miraculos în iarna trecută. Domnul preşedinte pare să uite, sau să nu înţeleagă ceea ce ar fi mai grav, că el nu a fost investit cu autoritatea supremă în stat pentru ca el să semene cu confraţii săi în ale politichiei ce fac netrebnică umbră pe malul Dâmboviţei. El a fost ales de către un electorat sastisit de minciuni şi escrocherii tocmai pentru că nu părea să aibă nimic de a face cu tagma ,,jefuitorilor” ce colcăie în partidele politice româneşti.
Nu poţi avea pretenţii de la un guvern socialist să înţeleagă mecanismul economiei dar din tot noianul de măsuri luate, că or fi fost din prostie, populism sau întâmplare avem totuşi pretenţia de la administraţia prezidenţială să discearnă între ,, bube, mucegaiuri şi noroi”. De aceea, fapte care la alţii politicieni ar trece neobservate, neexistând aşteptări, la el costă scump şi atârnă greu. Să le luăm la rând:
Dacă tot permiţi mărirea salariilor bugetare, ceea ce nu este deloc o prioritate într-un stat în care investiţiile au sucombat în mod oficial, măcar nu începe cu tine şi mai ales nu te opri la tine!
Nu permite abureli şi amânări politicianiste pe legea votului electronic şi a celui prin corespondenţă. Aceasta a fost una din principalele teme care te-a adus la putere şi care ţi-a dat sprijin popular. Şi dacă nu vrei să fi perceput drept nerecunoscător sau, mai rău, prost, ar fi cazul să începi să-ţi onorezi datoriile contractate în acea seară de 16 Noiembrie.
Scădere taxelor este, cu siguranţă, cea mai populară temă pentru aceea pătură a societăţii româneşti care produce plusvaloare. S-a dovedit de atâtea ori că la această măsură de scădere a taxelor economia românească reacţionează imediat şi extrem de pozitiv inundând literalmente cu banii ce altfel circulă neimpozitaţi în economia subterană. Nu trebuie băgaţi în seamă imbecilii care croncăne referitor la nesustenabilitatea acestei măsuri!
În primul rând, un stat se însănătoşeşte prin diminuarea furturilor şi practicarea competenţei în cadrul corpului său de administratori şi nu prin măriri de taxe. Poţi să ţii taxele ridicate ori cât ai vrea dacă politicienii şi bancherii sunt lacomi şi hoţi…
De aceea, apariţia girată de preşedinte a acestui ,,Organism de Supraveghere Macroprudenţială” este, prin simpla natură a existenţei sale, un banc prost. Mugur Isărescu cu dubla sa personalitate de investitor revoltat de mărimea taxelor şi bancher conservator cu o mână pe frână şi alta pe cheia de la casa de bani burduşită de bancnote mucegăite, nu este o autoritate dacă eşti preocupat de creşterea economică a României.
Uşor, uşor, iată că la nici un an de la investire domnul Johannis are deja trei credite neonorate, folosim această formulă pentru a fi pe înţelesul sfătuitorilor Domniei Sale, la care dobânzile curg la greu. Şi dacă mintea de pe urmă a ,,sasului” nu va discerne pericolul în care se află, mă tem că soarta ce îl aşteaptă va fi una asemănătoare cu cea a lui Emil Constantinescu. Iar asta ar fi extrem de trist pentru o ţară ce se va afla în 2018!