N-a sunat de trei ori cornul despărţirii USL-ului şi Tăriceanu se dezlipi din fotoliu şi, iute ca nicicând, dădu fuga în biroul plagiatorului vesel ca să schimbe el decizia luată în PNL cu o imensă majoritate. Se gândise pesemne, ca prin iuţeală de mână şi nebăgare de seamă să-l înghesuie la colţ pe Crin poate, poate… slab de înger, acesta s-ar suci:De dimineaţă i-am dat un telefon (preşedintelui PNL, Crin Antonescu) în sensul celor declarate, să accepte reluarea discuţiilor cu primul ministru, în sensul continuării USL. Răspunsul său a fost unul negativ.

            Şi uite aşa, scurt, stupid şi de neînţeles, ieşi pe uşa istoriei al cincilea preşedinte al PNL-ului, Călin Popescu Tăriceanu. Spre hazul unei ţării întregi, bătrânul june prim, lovit crâncen de năuceală, îi oferi oportunitatea lui Antonescu să mai urce în sondaje făcându-i acestuia un epitaf înainte de vreme în care îl lăudă ca pe un bătrân bunic, erou de război, care astăzi cuprins de o tristă demenţă senilă, îşi flutură prohabul la fetiţa cu ochelari ce traversează strada de mână cu bunicuţa.

            Pornind pe urmele predecesorilor săi care, nota bene, măcar se lăsară ademeniţi pe culoarul dreptei cu iz securistic, fostul preşedinte îndeplini cu brio profeţia mileniului III referitoare la faptul că, nimeni nu moare ca preşedinte liberal în patul său politic.

            În acest basm politic românesc, Don Quijote se întâlni cu Moara, dar n-apucă să se crăcească pe paleta ei din lipsă de Sancho Panza în lipsa căruia, Don Quijote ar fi rămas cu calul furat şi fără de explicaţii în faţa Dulcineii dumisale.

             Şi uite aşa, insectarul Madamei Tussauds cu politicieni mioritici se îmbogăţi cu o nouă statuie creeată după tot tipicul politicii dâmboviţene. Şi anume, dacă la alţii se scurmă în bulgărele de ceară în căutarea chipului celebrităţii, la noi se ia celebritatea, se umple de rahat şi se lasă la întărit!