Primăvara lui 2004, cu câteva săptămâni înainte de alegerile locale:

În sala de festivități a Consiliului Județean Bacău în prezența a câtorva sute de persoane aduse mai cu o vorbă bună mai cu forța, majoritatea angajați ai Primăriei și ai firmelor din familie, rulează un film despre geniul Bacăului, un om simplu din popor care prin voia lui Dumnezeu a ajuns să fie acela care permite ploii să curgă pe streașinele de tablă ce acoperă casele și blocurile băcăuane. Mai exact, Dumitru Sechelariu zis Mitică!

Acesta, cu burta revărsată peste curea și cu fața lucind de grăsime stă în primul rând de fotolii cu buza de jos răsfrântă într-o grimasă de superioritate disprețuitoare, precum un împărat roman nevoit de-o sărbătoare să coboare în mijlocul plebei. Lângă el, cu ochelarii cu rama de aur agățați de-un lănțișor din același metal, îmbrăcat într-un costum Hugo Boss mulat și cu o figură ce aduce oarecum a intelectual șade fratele său Sergiu Sechelariu, păstrătorul secretelor de construcție a celebrei vile din Zambaccian. În jurul lor, copiii și rudele, parteneri de afaceri, directori de regii, pesediști de vază, funcționari și pupincuriști grupați în curtea regală ce-l însoțește pe acest baron al județului așteaptă răbdători ca să se stingă luminile și să înceapă filmul despre viața celui care candidează pentru un nou mandat la primăria Bacăului. Sigur pe sine și convins că acest nou mandat nu are cum să-i scape, Mitică face către organizatori un semn imperial cu degetul său grăsuț pe care ghiulul galben, mare cât un furuncul, sclipește în lumina neoanelor.

Lumina se stinge în sală și pe un fond muzical înălțător o voce a unui actor de la teatrul Bacovia din localitate declamă sacadat elogii pentru Mitică în timp ce pe ecran rulează poze cu acesta.

Mitică în leagăn la jumătate de an, tot el la trei ani cu fratele de mână ronțăind vată de zahăr la un 1 Mai muncitoresc. Spectatorii au șansă să-l vadă la opt ani în fața unei mămăligi puse pe-un fund de lemn așezat pe-o prispă și ținut de mână de bunica de la țară ce pozează în picioare goale și îmbrăcată toată în negru apoi, pe măsură ce fotografiile se succed, Mitică crește și apar poze cu el în uniformă de școlar, în halat în fața atelierul de lăcătușerie și apoi absolvent de zece clase. Mitică cu fete la chefuri, tânăr angajat la service-ul cooperației, Mitică cu nevasta iar în finalul pozelor o frumoasă compoziție având ca temă Mitică cu copil în brațe. Filmările vin apoi firesc pe măsură ce tehnologia pătrunde în România post revoluționară.

După aproape o jumătate de oră, spectatorii au privilegiul ca pe fundalul Odei Bucuriei de Beethoven să urmărească filmările din ultima campanie electorală câștigată de Mitică, imagini ce încheie filmul biografic al candidatului Sechelariu.

O lună mai târziu în duminica alegerilor în fața primăriei din Bacău, orele 23.00:

Într-un cor de huiduieli și sub o ploaie de monede și pietre, un detașament de jandarmi reușește cu greu să-l evacueze din primărie pe, de acum, fostul primar Sechelariu. Stăpânul orașului, cel care și-a vândut mamei regia de transport locală, cel care a construit pe bani contribuabililor pistă de karting și terenuri de tenis pentru copii lui, cel care acaparase comerțul en detaile din oraș prin rețeaua Selena, destinatarul tuturor șpăgilor din lucrările publice contractate de bugetul local, patronul clubului de fotbal, se scăpa pe el de frică în timp ce era târât de jandarmi spre dubă. Neratând nici un picior în cur și nici o palmă peste ceafă, Mitică și-a făcut în seara aceea o ieșire lipsită de glorie din politică și administrație publică.

Prietenul de pocher al turmei Becali, al lui Vlasov și al unui alt Mitică celebru, e vorba de Dragomir, și-a trăit apoi restul de viață într-o proprietate a cărei imensitate era depășită doar de prostul său gust. Plin de venin și frustări, ofticat și marginalizat, luat la mișto de foști săi tovarăși, fostul Dumnezeu al Bacăului a dat ortu’ popii întru deplina logică a utilizării bisericii Sf. Dumitru pe care a ctitorit-o din bani publici întru memoria lui.

Acum, după ce Mitică a deprins culoarea care-i place popii, în presa românească de sport diverși linge-blide își plătesc retroactiv pomenile primite și-i creionează decedatului penegirice demne de taica Tereza. În fond, pentru nația română dispariția unui astfel de personaj ar trebui să fie un bun început de an și să transforme ziua de astăzi într-o sărbătoare. Gașca lui Gigi, Giovani, Nașu’, Pinalti, Mitică ș.a.m.d s-a micșorat iar media de cinste a românilor a crescut sesizabil prin această dispariție.

Într-o grămadă de tabloide apărute astăzi se pomenesc ultimele sale cuvinte înainte de moarte. Însă pentru cunoscătorii într-ale politichiei românești credem că singurul regret al lui Mitică Decedatu ar fi că n-a apucat să se înscrie în partidul național liberal înainte de a pleca să primărească pe îngeri.

Alături de Gigi Becali, Roșca Stănescu, Frunzăverde sau madam Plăcintă suntem siguri că Sechelariu ar fi fost un stâlp de bază al construcției politice pe care se sprijină actuala conducere a partidului nostru de dreapta! Dar ce să-i faci… n-a fost să fie! Uneori viața poate fi atât de crudă!