La vremuri noi... tot noi!

Parașutată de dl. Fenechiu la PNL Iași pe post de trădătoare de serviciu, vestala Miaela Popa focărește din greu la ușa templului în care Morala zace violată și bătută, sedusă și abandonată de mai toți politicienii români. Doamna senatoare îmi aduce aminte prin ultimele ei declarații de pragmatica frază de abordare prin care doamnele de pe centură fermecau auzul tiriștilor cu maieuri în pătrățele: ,,Nu te supăra, nu ai un foc? Că mi-e o foame, de n-am unde dormi la noapte…”.

„Cei de la ARD proclamă că în alianţa lor traseismul politic va fi interzis. Decizia este cel putin bizară, în condiţiile în care doi dintre cei trei co-preşedinţi care conduc ARD şi foarte mulţi membri ai Biroului Permanent PDL au practicat traseismul politic” susține calina și virtuoasa doamnă Miaela.

Auzi, fă soro, și te minunează! Că bine le mai zice cocoana! Nici n-ai zice că astă vară când s-a prelins prin Podu Poșu cu coada între picioare, ne mărturisea cu o mână pe piept, suspinând cu sughițuri, că ea a schimbat PDL-ul cu PNL-ul doar de dragul țării și al binelui ei. Că doar știm cu toții, că de la binele ei vine și binele partidului, iar de la binele partidului vine și binele nostru! Pardon…, adică al ei!

Astă vară, pe la grătare cu noii ei colegi, Miaela ne mărturisea cu ochii umezi de emoție cum că de abia așteaptă să se apuce de treabă la Vaslui pentru a-i erecta pe liberalii de acolo ce erau groaznic asupriți de tiranul Dan Marian, fostul ei coleg, plecat după ciolan de la liberali la pedeliști prin 2008.

Astăzi, însă, la cererea coaliției în general și a lui domnul Relu în particular, căci binele țării vine de la coaliție iar al liberalilor de la domnul Relu, ea pare hotărâtă să se sacrifice din nou și să facă altceva decât ceea ce a promis, așa că rămâne pe post și candidează senatoare de Copou. Iar de aici, din vârful Copoului, cocoțată prin munca a sute de membri vechi liberali ce au desțelenit calea unei candidaturi de succes prin munca lor, madam Popa își dă în petec și are treabă cu paiul din ochii foștilor ei colegi, ignorând cu nesimțire ditamai bârna din dotare.

Dacă domnul Fenechiu crede că trimițând în Parlament oameni de genul acesta, ce și-au probat deja incompetența și lipsa de caracter, face un bine partidului, se înșeală amarnic! Dar, vorba dumnealui, cine suntem noi, ca să dăm sfaturi unui om atât de puternic?

 

P.S Pentru cei care au impresia că nu pot ortografia corect numele distinsei mele colege, doresc să precizez că am un alibi și că în acest caz special de politician, simțul meu de profeție nimerește întotdeauna la fix!

 

 

Comments are closed.