Iaca s-a terminat și criza politică din România! Sincer să fiu, am rezistat să-i fiu martor vreo 40 de zile din cele 56 cât a durat, dar la un moment dat, am cedat pe toate liniile. Acum vreo două săptămâni și jumătate am închis televizorul și am refuzat să-i mai acord politicii mai mult de cele 10 minute destinate răsfoirii presei online de la cafeaua de dimineață.

După pasiunea pe care actorii principali au depus-o în această smardoială politică, mă așteptam ca la sfârșit să îi găsim pe toți protagoniștii încleștați cu mâinile în grumazul dușmanului până la ultima suflare! Dar iată că sfârșitul crizei a venit iar câmpul de bătălie este gol!

Președintele ales, recte neales de mai mulți decât l-au ales în prima tură, tace incredibil de o săptămână și se pregătește de nunta celebrei EBA în calitatea sa de socru mic.

Primul ministru sau primul plagiator al republicii, nepedepsit, a plecat în Africa de Sud la Internaționala Socialistă să se documenteze asupra binefacerilor socialismului, într-un loc în care poliția a împușcat mai deunăzi 36 de mineri la o manifestație de protest. Așa ceva s-a întâmplat și în România, e adevărat că prin 1933, iar întâmplarea a fost decenii întregi brodată pe steagul luptei de clasă a partidului condus de Ion Iliescu. Mai rămâne totuși posibilitatea ca Ponta să fi plecat acolo ca să-l salveze pe Vasile Roaită al zulușilor aducându-l la noi, în grădina maicii Domnului, unde la o oră de maximă audiență, la Antena 3 Gâdea să facă o emisiune cu el, Mugur Ciuvică și Mircea Badea, pentru a-și mai plăti din datoriile acumulate de-a lungul crizei.

Fostul președinte interimar a pupat piața Independenții și a plecat la băi în Italia, lăsând președinția sat fără câini iar pe consilierii săi, de curând numiți, ca pe niște sălcii plângătoare la poarta Cotrocenilor. A plecat obosit și scârbit, dar plin de speranță întru odihnă, conștient însă că trecerea lui prin funcția de prezidente, chiar și interimară, nu a fost degeaba. A plecat cu sentimentul datoriei împlinite, orișicare o fi fost ea și conștient că a intrat în istorie, devenind celebru și intrând încă din viață în panteonul politicienilor din stirpea lui Trahanache și Cațavencu, prin superba frază:

Ori el ori eu, altă soluție nu există!

Dar dacă-i el, atunci rămân și eu!

Pe margini, prin lojele galeriilor fiecăruia, suporterii au rămas fiecare cu problemele lor. Nenea Felix, ofticat și cătrănit, va rămâne să uneltească la braț cu alți lideri ce-și plâng de grija dosarelor penale ce par acum să se întoarcă mai vijelios ca niciodată.

Alde Macovei, Liiceanu & Co, minți întunericite pentru care decizii luate prin vot sunt semne clare de lovitură de stat, vor rămâne cu sentimentul că au salvat țara de la neant, lăsând-o bine ancorată în vid.

Hrebenciuc și ceilalți bașcani din PSD cu certitudinea că au nevoie de un alt lider și că moș Iliescu trebuie trecut urgent la pensie în perspectiva extrem de probabilă, pentru ei bineînțeles, că o coabitare cu Băsescu este necesară pentru sănătatea lor financiară.

Frau Merkel și Sir Obama cu satisfacția că Hidroelectrica va deveni Gmbh iar rușii se vor linge pe bot și vor înghiții în sec.

Iar liberalii vor rămâne singuri, și la propriu și la figurat, și vor trebui să se gândească care este viitorul lor? Să meargă cu securiștii de la Antena 3 în continuare și să dea credit liderilor pătați de această asociere sau să facă o schimbare și să-și extragă din rezerva de cadre niște figuri autentic liberale și genetic alergice la orice damf de socialism.

Peste toate aceste neliniști și frământări se așterne o concluzie mai pregnantă ca niciodată. Și anume că în politica românească, chiar dacă pentru mulți dintre suporterii mioritici totul este scuzabil dacă iese cum și-au dorit, un adevăr este mai sfânt ca niciodată: ,, Bunul simț e fudulie… minciuna e temelie!”