Imaginea lui Traian Băsescu jubilând și fluturând ,,torța democrației” la pachet cu steagul național în fața sediului său de campanie, după ce tocmai culesese 7,4 milioane de voturi împotrivă, va rămâne în istoria absurdului ca un clișeu marcă protejată ,, made in Romania”.

Și pentru că nici unui român nu îi este caracteristic să pozeze în imbecil de unul singur, și Traian Băsescu a avut nevoie de companie în fața televiziunilor, însă pentru această situație existand personaje ca Neamțu, TRU sau MRU, intelectuali zglobii la minte și pungă, gata oricând de dat vârtos din clanță și în mare foame după făcut politică pe bani de la bugetul public.

România a ajuns acum, după douăzeci și doi de ani de exercițiu democratic, într-un impas din care cu greu va ieși din pricina dezbinării profunde și a faliilor adânci care s-au creeat în societatea românească.

De-o parte avem fanii lui Băsescu, nu puțini dintre ei oameni fini, pradă unei spaime că vor veni Felix și ai lui la putere, îngenunchind și posedând-o sălbatic pe sărmana Justiție. Acest gen de cetățeni are coșmaruri cu privire la eventuala independență pierdută de Justiție, în caz de va trece Băsescu pe banca de rezerve, însă nu au nici o problemă cu faptul că Parchetul se apucă a doua zi de cercetat penal pe orice cetățean amenințat de El Lider Minimo în vreo conferință de presă sau declarație publică. Apărătorii valorilor democratice și europene, așa cum se autointitulează aceștia, în frunte cu incoruptibila Macovei, nu fac nici cel mai mic rid pe frunte când presa este inundată de stenograme și interceptări telefonice, obținute mai mult ca sigur ilegal.

Pentru acești ,,gardieni ai moralității”, nesocotirea elementară a drepturilor omului și a procedurilor legale este perfect scuzabilă dacă prin aceste metode se obțin ,,probele” că adversarii din USL sunt lupul cel mare și rău.

Pe de altă parte, adversarii lui Suspendatu’, într-un număr imens și aproape fanatizați de ură față de acesta, au ajuns să fie dispuși să accepte pe oricine, cu condiția ca responsabilul pentru nenorocirile lor să fie crucificat și călcat în picioare.

Ceea ce este mai ciudat, și poate fi chiar amuzant pentru un cap limpede care nu face politică cu boașele, este că deși cele două tabere se urăsc de moarte, personajele principale, adică Băsescu și Voiculescu, seamănă ca două picături de apă.

Foști securiști din structurile economice ale regimului ceaușist, atât Băsescu cât și Voiculescu, au același ,,modus operandi”. Ambilor le place să se înconjoare de slugi și yesmeni, nu respectă nici o înțelegere asumată dacă aceasta nu le mai convine, grabnici la mânie și spurcați la gură, răzbunători și ofticoși, cuprinși de admirație față de propria persoană și bolnavi de beția puterii, cei doi politicieni par ieșiți din aceeași mamă.

Iar dacă le-am enumerat asemănările, trebuie să le scoatem în evidență și deosebirile care-i apropie: pe când Băsescu are o carismă ce funcționează atât la boieri cât și la melteni, Felix are carisma unui varan înnămolit, lucru care se și vede în procentele PC-ului. Însă Felix recuperează la capitolul avere, unde banii din conturile lui Ceaușescu au fost determinanți pentru acumulările ulterioare ale mogulului mediatic, deși nu ne este rușine nici cu tăticul lui EBA, cel a cărui familie devine pe zi ce trece mai bogată, deși nimeni nu ar reuși să precizeze care sunt sursele misterioase și obscure care provoacă această înnavuțire.

Astfel că societatea românească, printr-o temeinică autoflagelare, s-a divizat pătimașă între două personaje extrem de asemănătoare și nu va reuși să se împace cu ea însăși decât atunci când va fi capabilă să se despartă de acest gen de personaje fără ură și fără patimă.

Simplu și firesc, la fel cum ai arunca la un coș de gunoi două cămăși uzate și împuțite pe care dacă le mai îmbraci o tură, riști să faci vreo diferență între procurorii lui Băsescu și ,,ciutacii” lui Voiculescu!