În condițiile în care membrii liberali ,,luptă împotriva dictatorului Băsescu” este destul de ciudat să vezi cum se naște o nouă practică în sânul acestui vechi partid, recunoscut pentru democrația sa internă, și anume strivirea oricărei idei care nu este în linie și excluderea celor care nu repetă în cor, ca o gașcă de indivizi lobotomizați, varianta oficială prezentată seară de seară la Antena 3.
Modul în care domnul Antonescu în calitatea sa de președinte al PNL și mai nou de președinte interimar al României a reacționat la scrisoarea deschisă care i-a fost trimisă de domnul Chiliman este absolut frustrant pentru orice membru al acestui partid.
Faptul că aceste pusee de intoleranță agresive se capătă din prea multa însoțire cu pesediștii și securiștii din PC sau că atmosfera de Cotroceni predispune la asemenea manifestări este prea puțin important pentru un membru sau un simpatizant liberal, dar pentru acesta este de-a dreptul inadmisibil ca un membru fondator să fie aruncat ca o zdreanță pe motiv de scrisoare deschisă trimisă partidului în care membrul cere lămuriri pentru politica partidului din care face parte. Dacă pentru așa ceva poți fi considerat trădător, e clar că PNL-ul a intrat într-o zonă de funcționare politică în care securiștii se simt ca peștii în apă iar tradiționalii membri liberali sunt supuși unor deliberări interioare extrem de frustrante.
Mâine voi merge la referendum să votez DA nu pentru că am vreo considerație pentru această struțo-cămilă care este USL-ul, ci pentru a-l sancționa pe un om politic care nu a avut niciodată vreo jenă în a viola absolut toate legile începând cu Constituția și terminând cu cele ale bunului simț, legi în ale căror apărător se erijează astăzi.
Dar, indiferent de rezultat, după acest referendum a venit momentul ca PNL-ul să își cristalizeze obiectivele sale politice în afara USL-ului, dacă nu vrea să rămână o remorcă a PSD-ului și să nu se transforme într-un PC mai mare.
În spiritul acestor neliniști aflate la un capăt de drum voi posta astăzi o scrisoare deschisă, care circulă deja pe net, trimisă președintelui PNL de către un membru simplu din acest partid din Timișoara. Sunt curios dacă și acesta va fi considerat un trădător și va fi dat afară din partid pe motiv de …, aici fiecare poate să se gândească la orice că mie nu prea îmi dă prin cap care ar putea fi acesta!
Deci, Scrisoare deschisă Domnului Crin Antonescu Președinte ales al PNL
Comments are closed.