Prin toamna lui 1984 mergeam la fiecare meci al lui A.S.A., care se disputa la Târgu Mureș, fiind un mare fan al fotbalului mureșan în perioada mea postpuberă. La meciul la care voi face referire interesul a fost major și nu era vorba aici doar de Boloni, Hajanal, Both II sau Ispir, care erau vedetele lui A.S.A. de atunci. Marele eveniment al toamnei fotbalistice mureșene era ca întotdeauna meciul cu Steaua, care în calitatea ei de echipă suverană a lui A.S.A., juca la Târgu Mureș cu titlul pe masă, iar în garnitura ei de atunci erau o serie de fotbaliști noi și de mare talent, Balint și Lăcătuș, pe care toții spectatorii vroiau să-i urmărească.

Lăcătuș era pe atunci copilul teribil al Stelei, astfel că a fost întâmpinat cu aplauze de către spectatorii mureșeni ce erau extrem curioși de spectacolul pe care acesta putea să îl ofere. iar Lăcătuș, slavă Domnului, a oferit un spectacol… Și ce mai spectacol!

Adversarul direct al lui era Florea Ispir, un Matusalem al fotbalului din localitate, jucător care până la acea dată, deși juca libero sau stoper, nu luase niciodată un cartonaș roșu și extrem de rar câte un cartonaș galben și asta în special datorită eleganței sale în joc și a spiritului de fair play care i-a caracterizat cariera.

La primul umăr la umăr, spre uluirea lui Ispir, Lăcătuș a început să-și etaleze ,,talentele”:

Mai întâi i-a tras trei flegme discrete printre dinți direct în ochi, apoi după câteva secunde, alergând după o minge, atacantul stelist a scos un bold din șort și l-a înțepat până la sânge pe fundaș, siderat de comportamentul unui Lăcătuș, cel care prin vârsta sa ar fi putut să-i fie copil. Spectacolul a continuat apoi spre indignarea unui stadion, în care singurii care cică nu au remarcat nimic au fost arbitrii. Piedici golănești, înjurături de mamă, înțepături cu boldul, flegme, țineri de tricou, tăvăleli pe jos pentru orice atingere au fost elementele acestui spectacol pe care marea speranță a fotbalului stelist le-a oferit spectatorilor în acea după amiază.

Răbdarea greu încercată a lui Ispir a fost consumată când, după ce arbitrul îl mustrase pe acesta pentru un presupus fault în urma căruia Lăcătuș dădea impresia că îi este amputat piciorul pe viu în teren, Lăcătuș s-a ridicat după plecarea arbitrului ca și când nimic nu s-a întâmplat. În acel moment, privindu-l senin în ochi pe bătrânul fundaș, Lăcătuș și-a suflat mucii pe tricoul lui Ispir.

Nu faptul că Ispir i-a tras un upercut care l-a trimis, de data aceasta pe bune, la pâmânt pe Lăcătuș a fost știrea serii, ci faptul că acesta a luat primul cartonaș roșu din viața lui și că după o carieră plină de fair play a căpitanul de echipă al lui A.S.A., acesta a ieșit plângând de pe teren.

Nu a mai contat pentru nimeni faptul că la final Steaua a câștigat în acel meci cu un gol înscris de Lăcătuș în fața unei echipe debusolate, modul acesta de exprimare al unui jucător talentat rămânând una din nenumăratele concluzii morale ale unui sport de gentlemeni practicat de niște golani.

La peste 25 de ani de atunci, fără să mă mai gândesc la această fază de atunci încoace, mi-am adus aminte de flegmele lui Lăcătuș când l-am auzit deunăzi pe Băsescu cerându-i lui Hașotti o declarație pe proprie răspundere cum că nu a plagiat la doctorat sau în lucrările sale științifice publicate de-a lungul carierei.

Obrăznicia paralizantă, sfidătoare și tupeul golănesc al acestei cereri m-au făcut să văd în locul unui președinte de stat cum este Băsescu, un golănaș ițit dintr-un puradel al cărei singură scară de ieșit din mizerie este obrăznicia și aroganța. În lumina acestui antecedent, mâine vom fi nevoiți ca la angajare să dăm declarații că nu suntem proști, hoți, labagii sau cine știe ce i-o mai tuna vreunui nesimțit.

Pe acest model, avortat dintr-o minte de milițian, în curând vom fi obligați ca în cazul convocării noastre la parchet să demonstrăm înainte de a fi acuzați de ceva că nu suntem vinovați de nimic. Faptul că există o premiză a nevinovăției într-o țară civilizată și că peste tot în lume e treaba instituțiilor statului sau a presei să depisteze orice neregulă și nu a cetățeanului să își demonstreze inocența la fiecare colț de stradă ca un semafor, nu pare să îi dea vreun rid pe chelie ,,reformatorului statului” .

Domnul Băsescu umblă cam de multă vreme după un șut în cur care să-l treacă în istorie din distileria de la Cotroceni și se pare că a cam venit timpul să-l și găsească!