Politica este o luptă și se poartă după regulile războiului. Asta presupune pentru un lider să cunoască strategie, tactică, psihologia mulțimilor, să știe să-și însuflețească armata înainte de bătălie și să o răsplătească după victorie, să se bucure de încrederea soldaților săi și respectul statului său major. Și mai presus de toate, diferența este dată la un lider militar sau politic, de respectul pe care îl poartă adversarului său! Pentru că de acest lucru depinde modul în care pot fi exploatate beneficiile și cuceririle pe care le-au adus o luptă încununată cu victorie. Pentru că obiectivul unei lupte este obținerea unor avantaje cât mai mari, cu niște pierderi cât mai mici și nu exterminarea totală a inamicului!

Un popor sau un partid poate accepta o înfrângere, dar niciodată nu se va lăsa exterminat. Și dacă totuși, până la urmă, sub imperiul unor conjuncturi, aceasta se va întâmpla, cu siguranță că exterminatorul va suferi pierderi majore și inutile fără a mai vorbi de lipsa de încredere și prestanță ce îl va insoți de atunci în relațiile cu aliații sau dușmanii săi.

Acestea sunt niște reguli milenare, care sunt caracteristice civilizației umane și care au fost ordonate și teoretizate de un Sun Tzu, un Clausewitz sau de un Curzio Malaparte pe baza unor experiențe ce au marcat istoria umanității.

Totuși istoria ne învață un lucru paradoxal și anume că nimeni, niciodată, nu învață nimic din istorie și asta, pentru că odată ajuns acolo sus, pentru un lider politic vremelnic beția puterii este o ispită irezistibilă pentru orgoliul său exacerbat și caracterul său mărunt.

Aproape pentru fiecare lider politic român care a ajuns într-un moment de grație al carierei sale politice, cu excepția lui Ion Iliescu care a avut ca singur obiectiv politic levitarea cu orice preț în stratosfera puterii de stat, izbânda în alegeri nu a fost semnalul pentru a construi ceva, ci momentul declanșator al unei preocupări psihotice de a-și măcelări dușmanul politic învins.

Adrian Năstase avea în 2001 ca principal scop politic destructurarea PD-ului și distrugerea liderului său Traian Băsescu iar pentru acest obiectiv arogantul narcisist ce ajunsese în fruntea bucatelor nu s-a dat în lături de la nimic. A încurajat trădările, le-a plătit cu bani grei și poziții politice, a tras sfori în justiție și a pus serviciile să amușine în jurul prăzii, în speranța descoperirii vreunui păcat penal.

Traian Băsescu, ajuns și el la apogeu în 2004, recompensat fiind de electorat pentru prigoana la care a fost supus, a făcut ceea ce i s-a întâmplat și lui, dovedind o remarcabilă lipsă de imaginație! După ce a început să-și plătească din polițe, și-a găsit dușmanul în fostul său aliat PNL-ul pe care și-a propus să-l absoarbă. Nereușind și dând peste Tăriceanu, care s-a dovedit a fi o nucă tare, s-a opintit și a rupt din el o clica de oportuniști porecliți în mod ironic ,,democrați-liberali”, purtând apoi un interminabil război cu orice politician român care nu i-a stat capră, precum Boc și ai lui.

Iată că a venit și rândul liderului liberal, care odată ajuns sus pe tsunami-ul votului negativ dat împotriva păguboasei guvernări pedeliste, s-a trezit și el cu o țintă politică și anume că PDL-ul trebuie distrus! În numele acestui trofeu, racolările celor mai jegoase exemplare politice dintre pedeliști sunt ridicate la gradul de măsuri tactice ce nu pot fi înțelese de muritorul de rând, ci doar de spiritele politice superioare ce gravitează în jurul acestui irepresibil obiectiv de maximă necesitate pentru țară și PNL.

Iată cum nimic nu se schimbă în politica românească, ci doar din când în când diverși și patetici actori se perindă în aceleași roluri inconsistente de războinici ai cauzelor deșarte!

Când se va pune problema bilanțului și a explicării eșecului personal în cariera lor politică, poate ar fi potrivit pentru acești politicieni ca înainte de a invoca prostia poporului care nu a fost capabil să-l prețuiască și a diverselor conjuncturi nefavorabile, să-și aducă aminte de cuvintele lui Ion Rațiu, de care sunt convins că au auzit:

,,Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine!”