De câteva zile încoace, presa sportivă din România are un reper și o temă de discuție. Că tema este falsă și reperul imbecil nu miră pe nimeni, știut fiind că specialiștii în autopsierile blaturilor poreclite ,,meciuri de fotbal” din Liga lui Mitica sunt cei mai slabi dintre așa ziși jurnaliști care, cică, fac presă. Faptul că în România tirajele se prăbușesc, în timp ce în țările în care se face carte la școala de jurnalistică acestea cresc, nu e de mirare atâta timp cât la ei presa livrează conținut, iar ai noștri ,,juni” nu sunt în stare nici măcar de un ,,copy paste” din lipsă de neuroni și analfabetism profesional.
S-a bătut moneda despre faptul că Messi cu cele 50 de goluri ale sale în campionatul spaniol l-a ,,depășit” pe Dudu Georgescu cu cele 47 de goluri înscrise în campionatul românesc din sezonul 78-79. A face această comparație este ca și când te-ai minuna de faptul că Napoleon Bonaparte a ajuns într-un timp mai scurt de la sublocotenent la împărat decât a ajuns Gabriel Oprea de la locotenent chiloțar la general cu trei stele.
Cu siguranță că Messi et co. ( aici ne referim la întreaga presă mondială), a stat cu sufletul la gură urmărind înfrigurată, etapă de etapă cu sufletul zbuciumat, cum reușitele cu numărul de 42, 43, 44 … ș.a.m.d, se apropie de borna celor 47 de opinteli ale numitului Dudu Georgescu.
Ca să nu cădem în eroare, ar fi bine să ne punem și noi întrebarea pe care și-ar pune-o orice jurnalist de bun simț ce activează în presa mondială:
Who the fuck is Dudu Georgescu?!
Eu ca și un chibiț în retragere, deoarece nu mai sunt capabil să urmăresc campionatul autohton de vreo 15 ani, rețin din amintiri doar câteva lucruri cu privire la marii noștri golgeteri. Și anume că, în urma marelui record al lui Dudu, forul fotbalistic european a fost lăsat pentru prima dată în offsaid privind cum un trofeu destinat unui golgheter se duce către un neica nimeni dintr-un campionat ale cărui echipe nu treceau niciodată de primul tur al cupelor europene.
Și dacă UEFA nu a înțeles cu cine se pune, campionatul ghidonat de secretari de partid și securiști cu ambâț i-a arătat forului fotbalistic european nu numai pe dracu’, ci și pe mumă-sa! Cămătaru cu ale sale 44 de goluri din care 20 marcate în ultimele cinci etape și Mateuț cu 43, au făcut ca trofeul Gheata de Aur să fie scoasă din competiție și să nu mai fie acordat pe motiv de inutilitate.
Nu de alta, dar băieții din Liga lui Mitică ar fi dat și 174 de goluri dacă ar fi fost nevoie să trimfe talentul mioritic!
Și uite așa UEFA a rămas fără decernare de trofeu, ai noștri ca brazii cu celebritate preț de câte o gheată de aur, bașca Mateuț care s-a reîntors peste ani în atenția opiniei publice cu pițipoanca de fiică-sa, iar noi cu sentimentul că am fost un neam de ,,scule” în fotbal și că lumea întreagă ne admira!
Dar, din păcate, n-am avut noroc și am fost și bolnavi când eram mici și uite așa am rămas cu Liga lui Mitică, Gigi, Jenel, Borcică, Giovanni, Mirciulică și alții…
Comments are closed.