-Ce ne facem fraților? Că uite, ni se umplu ograda liberală de oameni talentați și curați sufletește, proveniți din PDL, care vin să ne ajute, să ne învețe și să ne conducă bineînțeles! Că altfel nu ar fi un câștig pentru partid, după cum bine ne învață iubitul conducător. Ar putea evident să ne învețe cum au reușit să risipească averea lăsată de guvernul Tăriceanu, cum și-au distrus propriul partid făcând economii pe seama amărăștenilor și îmbogățind pe cei cu avere și bineînțeles cum au reușit, fiind la guvernare, să lase Iașul pe ultimul loc la investiții.
Să mai spună cineva că nu sunt profet în țara mea! Recitind mesajul meu de bun venit cu două săptămâni înainte de a se întâmpla dezertarea doamnei Popa, cea care cu câteva zile înainte se rățoia la cititorii propriului ei blog (http://popamihaela.blogspot.com/2012/03/opriti-zvonurile-mincinoase-raman-in.html), nu pot trage decât o singură concluzie! Și anume că nefiind în cercul ei intim, ori sunt un profet și mi-am găsit menirea, ori doamna Popa e ușor de citit.
Și dacă tot am scăpat cazmaua în tarlaua filosofiei, haideți să mai facem un mic efort și să ne mai ținem oleacă de coada ei. Păi, ce poate citi ușor orice român cu minte mai puțină spre deloc cum ar fi Becali, Vanghelie sau subsemnatul, după cum amabil m-au categorisit niște universitari ot’ Pedeleu? Păi să vedem, poate o bancnotă, un bilet de tramvai, un indicator rutier și…, evident, dragă Watson, cariera politică a doamnei Popa!
În oricare din cazuri, adică și dacă aș fi un profet și dacă aș fi un berbec, aș putea să îmi exercit dreptul meu de a citi ( profeți) cariera politică a distinsei doamne senator:
Și anume că atunci când jupânul de la Iași îți promite un ciolan din parohia vecinului și nu dintr-a lui, când ai să mergi să îl revendici peste șapte luni și-o să te umple de mușcături cotarlele ce au pus stăpânire pe os, jupânul promitent nu va mai fi de găsit! Și nici la PP-DD nu vor mai fi locuri!
În România politicienii lipsiți de bun simț și de caracter nu pot fi pedepsiți prin lege. Dar în cazul acestei doamne, în calitatea mea dobândită de profet al carierei sale politice, o pot pedepsi după legile mele. Consoana h ( haș) ce împodobește numele cuiva este una din puținele care dă noblețe rostirii lor, aici vă spun din experiență. Așa că de astăzi, stimată colega, nu vă voi mai spune Mihaela ci Miaela, cu haș aspirat!
În încheiere, la câte bucurii ați ,,amorsat” și câte simpatii vă așteaptă în PNL, stimată doamnă Miaela, vă dau un sfat sincer:
Decât să trăiți cu speranța unui post cu peste 20000 de iepuroi pe lună, obținut prin voturile liberalilor, mai bine reevaluați-vă șansa și mizați pe 32 de copii sinceri și curați dintr-un liceu vasluian, care ar putea de Crăciun să vă facă un cadou frumos și scump.
P.S. Acești doi indivizi, cu care o vedeți pe doamna senator atât de fericită, nu sunt o amintire de pe urma unei vizite a distinsei doamne senator la stabilimentul aflat pe strada Dr. Vicol, ci sunt doi colaboratori ai dânsei care astăzi meditează dacă o să o urmeze sau nu în pasul făcut spre mișcarea liberală. Primul este competentul domn Paraschiv Ciprian, adevărat creuzet al uluitoarelor rezultate obținute de sportul ieșean pe echipe în ultimii 4 ani, iar în mijloc, cel cu un braț lascivo-păros ce împresoară puterea politică este un țepar antidiluvian din perioada vlasoviană care investește masiv flori de dud și excrescență de pelvis în handbalul feminin ieșean. Veniți măi băieți, că numai voi mai lipsiți!
Comments are closed.