Când domnul primar Nichita joacă fotbal sau tenis cu piciorul pe stadionul municipal pe nocturna plătită de ieșeni, privitorii ce doresc să fie martorii acestui fenomen de virtuozitate trebuie să aibă un stomac tare și un obraz gros ca tovalul.

Un stomac tare este absolut necesar pentru a digera limbajul de periferia Dorohoiului, pe care îl utilizează edilul Iașului atunci când, cică, face sport. Iar un obraz gros este indispensabil pentru a putea rezista rușinii care te năpădește când vezi cum întreg universul participant la acest moment de simulare fotbalistică concură nerușinat și grețos pentru ca El, marele fotbaliator Nechita, să poată finaliza ca un vârf de atac feroce, așa cum îi place lui însuși să se considere.

Și uneori, cu sprijinul portarului care se aruncă entuziast în colțul opus traiectoriei șutului sau al fundașilor adverși, mai preocupați de a nu-l deranja pe vivacele atacant, se mai întâmplă ca primarul să și finalizeze. Adică să dea un gol! După care, mergând apăsat și relaxat, crăcănat și plin de suficiența unui Mutu care tocmai a băgat-o în ațe, primul fotbalist al urbei se retrage către propria jumătate a terenului, fiind întâmpinat de slugile care-l felicită bălind respectuos.

Are și de ce să fie felicitat deoarece el, atacantul minune, tocmai a înscris, a băgat-o în ațe, a înfipt-o, a marcat, a pus-o cu mâna, a punctat sau ca să înțeleagă bine toată lumea, a finalizat o acțiune de atac înscriind în poarta adversă. Adică și-a dat maximul test de masculinitate și și-a atins menirea sa.

Despre primarele nostru, crai șturlubatec cum îl știm, tăuraș dospind de testosteron cum îi place să pozeze, s-a dus vorba prin cuconetul din târg că finalizează la greu. Pixul împărțitor din bugetul local, aroma de putere ce emană de la funcție, alura sa de fante ochios, precum și tupeul său formează un mix de afrodisiac în fața căruia e de înțeles că o voință feminină nu poate decât să cedeze. Și dacă voința cedează, finalizarea este inevitabilă!

Dar, din păcate pentru noi cetățenii locuitori ai acestei urbe, finalizările domnului primar par a fi prezente doar în evenimente ce privesc propria sa existență și lipsesc cu desăvârșire din activitatea sa managerială de edil al orașului.

Acum patru ani, în campania sa electorală, consilierii săi au dat ca mesaj de realegere o frază inspirată, de genul ,, Proiectele Iașului au nevoie de timp”, frază care împreună cu impotența electorală a eternului looser Oprea au dus la realegerea sa. Astăzi, după încă patru ani de zile, observăm că nici un proiect început în mandatul 2004-2008 nu a fost finalizat până acum.

,,Marea asfaltare” a lăsat în urmă-i un credit enorm și un ogor de gropi, pasajul de la Hală e nefinalizat și în ziua de astăzi, Tătărașiul e o stradă hidoasă cu diferențe de nivel de aproape un metru între două puncte relativ apropiate ce aparțin aceleași șosele, Copou-ul e pe chituci, Anastasie Panu e blocat iar Sărăria e necirculabilă pe termen nedeterminat. Luat în ansamblul său, orașul Iași îți dă impresia unui domeniu public prost administrat, în care lucrul de mântuială scump și prost executat a devenit o carte de vizită. Până și echipa de fotbal, cea cu care se mândrea domnul primar și care a constituit dintotdeauna principala sa preocupare, s-a dus dracului în anonimatul diviziei secunde, de unde nu dă vreun semn că o să iasă prea curând.

Dar, ia stați oleacă! Acuși, că veni vorba, vă aduceți aminte de vreun lucru finalizat de domnul primar în ultimii zece ani? În afară de deszăpezirea străzii pe care cu onor domiciliază, în timp ce tot orașul era blocat de nămeți.

În final, se poate trage o singură concluzie. Și anume că domnul Gigi finalizează întotdeauna când este în interesul său și niciodată atunci când este în interesul obștii pe care ar trebui să o reprezinte.

Iar acesta este un comportament pe care numai distinșii cercetători din cartierele Alexandru și Dacia, fieful domniei sale, ar putea să îl diagnostizeze. Acești ,,lăzăroi” ar putea să-i explice pe înțelesul domniei sale cum li se spune pe sub podul din Alexandru celor care finalizează numai singuri și niciodată în prezența partenerilor.