Forța politică a narcisismului

Stimabila doamnă Andreea Maria Paul Vass a scris o carte denumită ,, Forța Politică a Femeii” și a lansat-o anul trecut printr-un tur național ce a implicat câte o librărie de târg, organizația locală a femeilor pedeliste și, evident, cum se întâmplă la împărțeala de sandvișuri moca, atârnători apolitici.

De ce a ales consiliera primului ministru Boc această temă și nu a studiat forța politică a bărbaților, a caracalenilor, a urșilor panda sau a homosexualilor, nu știu. Însă pot să bănuiesc că această carte răspunde cu siguranță unei întrebări:

Dacă Germania, Franța, America și Ungaria are feministele sale, noi rrromâncele, noi urmașele cuplului Traian & Decebal, noi de ce nu le-am avea pe ale noastre?

Cu siguranță, chiar în acest moment, undeva în această țară, zace chinuită o femeie care vrea să facă politică și nu este lăsată să o facă pentru că, vai, este femeie!

Insă această tragedie trebuie să înceteze! Acum și aici! Iar această situație ar putea fi îndreptată dacă toate româncele, e drept că preferabil ar fi cele din PDL-eu, ar urma-o în luptă pe amazoana cu locul de muncă în Palatul Victoria.

Doamna Paul-Vass crede cu tărie în destinul feminin al politichiei și sprijină femeile ce fac parte din acest fenomen. Nu ar fi păcat ca nume de politiciene cum sânt Rodica Stănoiu, Monica Ritzi, Elena Udrea, Elena Băsescu, Mitzura Arghezi, Oana Zăvoranu sau Irina Loghin care s-au afirmat prin muncă, inteligență, studiu aprofundat și dăruire, să nu aibă o Jeană de Arc care să le conducă în istorie?

Și cine ar fi mai potrivită să strângă prin slova ei realizările colegelor, decât doamna fost consilier și aproape ministru, secunda blondă a PDL-ului, ce și-a făcut mâna în Politici Speciale în cadrul Administrației Prezidențiale între 2005 și 2007?

Spirit renascentist prin forța ei de muncă, doamna Vass are un singur inamic, iar acela este timpul. Zilnic câte două postări pe propriul blog a câte 3-10 pagini scrise mărunt, apariții la televizor, articole în ziare, delegații, prezentări și lansări de cărți, interviuri și evident consiliere prin metoda om la om pe tot terenul a primului ministru, doamna consilier trage țara după ea.

Însă ceea ce este absolut impresionant la doamna consilier este capacitatea dânsei de a cădea în admirația propriei munci și a realizărilor guvernului din care face parte. Titluri precum ,, Taxele reprezintă 54% din prețul benzinei cea mai mică pondere din UE”, ,, Ministerul Muncii vrea să asigure locuri de muncă pentru bătrâni”, ,, Creativitatea, asul din mâneca românilor” și evident mirobolantul ,,Uau, ce primire din partea aiudenilor…” îl fac pe cititor să se felicite de norocul de a fi concetățean cu actuala guvernare, în general și cu frenetica politiciană, în particular.

Ce s-ar face România fără astfel de politicieni și cărturari? Cine ar mai face distincția între volt și watt dacă acești oameni nu ne vor mai pune la dispoziție, începând cu luna noiembrie, competența și knowledge-ul lor de excepție.

Și dacă prin plecarea lor de la putere țara va pierde negreșit, câștigul pentru știința și cercetarea academică din România cred că ar compensa pierderile de mai sus. Că, la cât timp liber o să aibă marea preoteasă a lui Narcis din templul pedelist, nu o să avem noi puterea de a citi cât va putea ea să scrie!

 

Comments are closed.