Subscriu și eu părerii unora că presa scrisă pe hârtie din România se duce rapid la vale și nu mai există nici sămânță de speranță în a mai salva ceva. Iar aici nu discutăm de o tendință globală, ci de situația particulară a României, în care de la sute de ziare și reviste, o tempora…, am ajuns să alegem între patru tabloide, dintre care două de sport, trei cotidiene terne și partizane precum și trei săptămânale de umor.

Acestea din urmă mai degrabă ar putea fi clasificate ca dorindu-și să aparțină acestei nișe, unde unul stă pe centru și i se întâmplă câteodată să aibă și umor dar nu poate fi citit, altul are umor dar e ,,chitit” să altoiască numai puterea iar al treilea n-are umor, nu poate fi citit dar are ,,calitatea” de a da numai în opoziție.

Lipsa de conținut și nivelul literar ce nu depășește genunchiul de broască, precum și nesfârșitele greșeli de ortografie sunt o consecință directă a incompetenței unei bresle, altădată stimată pentru ceea ce a reprezentat, precum și pentru rolul ei într-o societate civilizată. Nesfârșitele ,,reforme” din învățământul românesc al ultimilor 20 de ani au dus la crearea unei generații de ziariști pentru care o știre trebuie generată cu minim de efort, fără muncă de cercetare și dacă se poate… contra cost din partea subiectului!

Zilele trecute am trecut printr-o bibliotecă și am consultat niște ziare din perioada 1995-1999. A fost o experiență surprinzătoare pe care o recomand tuturor. A fost ca o întoarcere în timp, în care am putut să mă conving că și pe aceste meleaguri au existat ziariști cu verb, cu sensibilitate, cu bun simț și pentru care tehnica verificării unei știri din trei surse nu era vorbă goală.

Unde sunt ziariștii de atunci și ce s-a întâmplat cu aceștia, iată o întrebare pentru care eu nu am răspuns. Ici colo, mai vezi vreun C.T.P., un Tolontan, un N.C. Munteanu sau un Emil Hurezeanu, dar în imensa-i majoritate, presa scrisă este populată de tot felul de tute sau imbeciloizi, pentru care un interviu cu Becali sau piticul porno reprezintă un orgasm profesional.

Un prieten care predă la Jurnalism îmi spunea anul trecut că la un test fulger, în scris, având ca temă mogulii media, la întrebarea ,, Cine este Dinu Patriciu?” unul din studenții de anul trei a răspuns: ,, Un petrolier român miliardar”, iar alți doi au predat foaia goală, murmurând jenați că nu au auzit de el! Deci, cam acesta este nivelul de bază în anul trei la jurnalistică, nivel de la care pornesc cu entuziasm în presă proaspeții absolvenți!

Pe lângă sistemul românesc de învățământ, care a devenit o fosilă generatoare de imbecili, o mare responsabilitate o poartă două personaje politice care au condus România în ultimii zece ani.

Iliescu în ticăloșia lui și în groaznica responsabilitate pe care o are în crearea unei țări fără moralitate și bun simț, totuși, la capitolul presă a fost un tătuc îngăduitor care te răsplătea dacă-l pupai, dar nu te ciomăgea dacă îl înjurai. Pe de altă parte, Adrian Năstase cu comportamentul său de pașă cu hachițe narcisistice, în care presa era una din soțiile sale și Băsescu Traian cu manierele sale de Popeye, având într-o mână DNA-ul și pe Blejnar iar în cealaltă castronul cu miere, au o imensă responsabilitate pentru cum arată presa astăzi.

Din păcate, presa scrisă astăzi poate fi citită cam în zece minute și recenzată în maximum două. Iar dacă ești doritor de presă, e cazul să treci pe net dar și acolo cu grijă, pentru că trebuie să știi pe unde să cauți.

Iar în acest răstimp, presa scrisă din Europa Occidentală, Asia sau America are nenumărate titluri ce duc de zeci de ani, milioane de exemplare zilnic. Și multe dintre ele realizează aceste performanțe cu ziariști de origine română în echipele de redacție.

În schimb, la aceștia nu li se trimit scrisori de către senatorul PDL-ist Badea, cum că fac cinste țării din care provin. Ăia știu despre ce e vorba și cu ce se mănâncă presa și populismul,, astfel că nu sunt în targhetul urărilor partidului de guvernământ.

România de astăzi, membră a marii familii europene, a ajuns un fel de rudă ciudată dar binevenită pentru restul familiei. Își respinge cetățenii cu inteligență și bun simț, în timp ce își glorifică și cultivă proștii și mârlanii. Iar când iese prin Europa, este tratată cam cum este tratat Băsescu la discuțiile liderilor, înainte de poza cu care se încheie lucrările Consiliului Europei!