Domnul Orhei este un domn stimabil. Chiar am putea spune că este un boier, dar doar din punct de vedere al modului cum trăiește și se bucură de viață. Altfel, originea sa socială a fost suficient de corectă pentru a fi director la Trustul de Construcții Industriale parcă dintotdeauna.

Trustul de construcții s-a privatizat după marea aglomerație din Decembrie 1989 prin celebra metodă socialistă MEBO ( în aceasta parte a povestirii, normal ar fi ca cei care au beneficiat de pe urma acestei măsuri să verse o lacrimă de recunoștință pentru Ion Iliescu) iar nou creatul trust CONEST a fost împroprietărit cu directoratul deputatului FSN de Iași, domnul Orhei Constantin. Directoratul i-a priit acestui stimabil domn. Spații repartizate de Primărie și cumpărate apoi la prețuri de nimic, casa din Copou din dosul Bolții Reci, avere cuprinsă și așezată ca pentru orice om gospodar care și-a cultivat prietenia cu primarul Simirad, cu domnul Solcanu și bineînțeles, ultimul cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu.

De curând mi-am adus aminte de el în urma scandalului dintre acționarii de la Conest unde în spiritul tradițional al capitalismului de cumetrie, domnul director general s-a păruit oleacă cu ceilalți acționari semnificativi ai trustului, foștii prieteni ai dânsului, reprezentanții Media Rom Grup din Iași. Scandal temeinic cu înjurături, îmbrânceli, internări în spital pentru obținere de țidulă doveditoare de suferințe în procesul de mai târziu. Mă rog, tot tacâmul pentru niște oameni stimabili și cu proptele în viața burgului ieșean.

Privindu-l cum dădea o declarație de presă pe stimabilul domn Orhei și cum spunea, cităm ,, Societatea noastră nu este listată la bursă pentru a putea fi cumpărate acțiuni de pe piața liberă. CONEST este o societate de tip închis în care fiecare vânzare de acțiuni trebuie să se supună unor reglementări interioare ce includ un drept de preempțiune pentru actualii acționarii!” mi-am amintit cu drag de vara anului 1993, mai exact de luna Iulie a acelui an.

O firmă din Bacău înființată de doi tineri absolvenți ai Facultății de Aeronave București, închiriase de curând pentru un magazin de textile și confecții spațiul din gangul de la Moldova, spațiu care și astăzi găzduiește un respectabil magazin de același profil. Firmă mică și fără moșteniri de la fostul regim, firma ce stătea în chirie la spațiul aflat în proprietatea stimabilului domn Orhei, progresa rapid.

Cei doi proprietari împreună cu cei câțiva angajați nu dădeau pe acasă cu lunile, muncind de dimineța până seara, cărând drojdie din Turcia și Macedonia, negustorind cu cacao din Olanda și alte asemenea îndeletniciri negustorești ale acelor vremuri. Firma creștea rapid și deschisese chiar și două brutării, plănuind să dezvolte o adevărată rețea în zona panificației. Ce să mai zici, domnule… o adevărată poveste de succes pentru acele vremuri!

Stimabilul domn Orhei a fost realmente impresionat de munca, dinamismul și calitatea chiriașilor săi și ca atare i-a invitat acasă la el ca să îi cunoască mai bine. Doamna Orhei chiar a cumpărat și prăjituri pentru această ocazie! Domnul Orhei s-a întreținut cu cei doi tineri întreprinzători câteva ceasuri în care fiecare și-a povestit viețile, amintirile și evident planurile de viitor.

La nici o săptămână după întâlnirea de la Iași, stimabilul domn Orhei le-a făcut bucuria celor din Bacău, întorcându-le vizita. A venit chiar și cu cadouri pentru soții. Era și normal, deoarece așa încep toate prieteniile durabile și generoase, e nevoie să te cunoști mai bine cu cei pe care îi placi, să-i vezi și la ei acasă, să le cunoști familiile.

Și cum spunea mai bătrânul nostru prieten Humphrey Bogart ( un actor din evul mediu întârziat, pentru cei care nu au auzit de el): ,,It was the beginnig of a beautiful friendship!”.

Anul următor, tot prin vară, domnul Orhei i-a chemat pe cei doi tineri întreprinzători la el și palid la față și obosit, că de’, nu mai era nici el tânăr, s-a destăinuit ca unor buni și mai tineri prieteni.

Le-a mărturisit ce greu îi era să se lupte cu cei care erau acum în Consiliul de administrație, niște retograzi ce mai…, și că, deși relații există și comenzi sunt în așteptare îi era foarte greu. Dar pentru că întotdeauna există o soluție, stimabilul domn Orhei a întrevăzut-o și i-a făcut pe cei doi tineri părtași la planul său: Dacă ar reuși să mai cumpere 10% din acțiunile angajaților ar putea să-și consolideze poziția de director general și influența în consiliul de administrație. Ar putea să facă atunci ordine și în consiliul de administrație și s-ar putea înconjura de oameni tineri și de perspectivă că de’, nu mai e nici el tânăr!

Planul, ca orice plan genial, era foarte simplu! Cei doi întreprinzători îl împrumută cu bani pe stimabilul domn Orhei pentru a putea cumpăra acțiunile, doar așa era posibil pentru că după cum știm, CONEST este și era o societate închisă, apoi în momentul în care domnul Orhei va stabiliza situația va returna acțiunile sponsorilor săi ori va căuta o modalitate de a compensa această datorie de onoare. Garanția acestei tranzacții era cuvântul stimabilului domn Orhei și prietenia ce îi unea.

În următorul an și jumătate, uneori lunar, altădată săptămânal, bătea la ușa vilei de pe strada Sf. Atanasie un tânăr angajat care aducea pentru stimabilul o sacoșă cu câte 1000 – 1500 de dolari. Banii au creeat diferența, astfel că stimabilul domn Orhei a devenit președinte al consiliului de administrație în chiar luna în care unul din cei doi investitori a decedat împreună cu soția într-un tragic accident de circulație, lăsând orfană o fetiță de doar trei ani.

Din păcate, domnul Orhei nu a putut veni la înmormântare deoarece era prins cu treburi, CONEST-ul primise o sumedenie de lucrări de la domnul Simirad și nu era chip să lași ditai firma nesupravegheată.

În lipsa celui dispărut, firma s-a dezintegrat iar cel de-al doilea tânăr investitor, copleșit de probleme, a încercat în zadar să ducă planul mai departe. Stimabilul domn Orhei l-a mai primit o dată sau de două ori, plin de condescendență, dar apoi grijile și munca nu i-au mai permis să se întâlnească cu tânărul investitor. În definitiv, palma fusese bătută cu asociatul său, nu cu el!

Anii au trecut cu viteza unui ghem de sfoară care se rostogolește de pe acoperișul bibliotecii Ferdinand în strada Păcurari. Astăzi, stimabilul domn Orhei are o avere de 9 milioane de euro iar pe contracandidații săi de la Media Rom se pare că i-a liniștit ca un adevărat Nemuritor ce sălășluiește prin clădirea sediului din strada Metalurgiei. În ăst timp, fetița investitorului dispărut are acum 18 ani și speră să prindă o bursă pentru a urma o facultate. E greu acum, o știm cu toții, că doar suntem în criză!

Oare de ce am dezgropat eu această poveste după atâta amar de vreme? Chiar dacă ar fi existat dovezi pentru ceva rău, s-ar fi prescris chiar și o crimă, nu doar o banală escrocherie a unui stimabil domn.

Experiența mea deprinsă după o îndelungată, din păcate, interacțiune cu oamenii de afaceri m-a învățat că e igienic și sănătos ca unui om care se apropie de sfârșitul unui drum, oricare ar fi el, e bine să i se reamintească propriile lui fapte iar celor din juru-i să li se deschidă o fereastră către trecut.

Nu de alta, dar mâine-poimâine când o să plece, o să afle tot ieșeanul ce sfânt ne-a părăsit și cum iubea el oamenii și copii, cum dădea el de pomană pe la cerșetori și, lucru plăcut Domnului, a durat chiar și o biserică în satul natal!

Și dacă cumva mâine, un stimabil domn mă va chema la el și îmi va cere socoteală pentru ce am scris eu astăzi, m-aș bucura! Numai că de data asta nu am să-i mai calc pragul cu o sacoșă cu dolari. Am să vin doar ca să-l privesc în ochi!