De-a lungul ultimilor 20 de ani, doi președinți ai PNL-ului au coborât de pe panoul de onoare, întrupat din portretele liderilor ce sunt găzduite pe peretele aflat în sediul din Bulevardul Aviatorilor, și s-au transformat în activiști ai altui partid. Este adevărat că PNL-ul a primit și el la schimb un președinte din tabăra sirenelor ce au determinat mirabila migrație, e vorba de Petre Roman, dar diferența de calibru este evident dezavantajoasă liberalilor.

Ușor, ușor, în pași împleticiți și somnoroși, președintele de azi al PNL-ului se transformă din virtual președinte al României în viitor președinte al Partidului Conservator. Nu este cazul să ne facem griji de soarta lui Daniel Nimeni Constantin, sau cum s-o fi numind argatul pus acum în fruntea heleșteului de guvizi ce reprezintă PC-ul.

Prestația nătângă și sumețită a celui care ar fi trebuit să defileze către Palatul Cotroceni la următoarele alegeri prezidențiale privează Partidul Național Liberal de un rezultat electoral pe care îl merită prin prisma valorii membrilor săi. Mai mult decât atât, pe zi ce trece, sentimentul de jenă al alăturării de acest avorton politic care este PC și stânga decrepită reprezentată de PSD, produce membrilor liberali un sentiment de scârbă.

Pentru cineva a cărui poziție de Gică-Contra în cadrul propriului partid a fost respectată de toți liderii liberali din ultimii zece ani, este ciudată îndârjirea cu care a trecut în planul doi toți oamenii care l-au ajutat să ajungă în această funcție.

Apucăturile sale de mic dictator prin care ,,cine nu pupă , zboară…” precum și permanenta asociere, făcută pe un ton sumețit și arogant, cu securistoidul bătrân al Antenelor, a reușit să irite pe majoritatea simpatizanților liberali care, până mai ieri, vedeau în el un politician de mare viitor.

Iar dacă îndepărtarea tuturor liderilor care l-au sprijinit și trecerea lor într-un plan îndepărtat ține de devoalarea unui caracter de doi bani, porcăiala cu principalul finanțator al partidului și mai ales, al său personal, ține deja de domeniul patologicului.

După ce și-a făcut valetul secretar general al partidului, precum Nero calul senator, seraficul domn Antonescu ține să se identifice cu acesta, citindu-și seară de seară poezelele antibăsesciene, iluminat de dogoarea admirației slugilor din televiziunea varanului. Adept al filozofiei că ideile puține, dar fixe, precum și țâfna cu ștaif înlocuiesc cu brio un portofoliu de idei, actualul lider își trage încet dar sigur partidul pe linie moartă.

După ce voturile liberale au să-l facă președinte al Senatului pe cel mai antipatic și lipsit de carismă politician din România, mă refer aici la varanul semidoct, Partidul Liberal o să ajungă cu o prezență în Parlament de maximum 70% din cât ar fi meritat. Și asta pentru că mulți dintre simpatizanții liberali vor refuza să-și dea votul unei alianțe care îi include pe Voiculescu, Năstase, Hrebenciuc sau Vanghelie. Iar aceștia vor fi cu siguranță mult mai numeroși decât cei care vor da buzna la vot doar pentru că au fost seduși de o poză în grup în care Crin se îmbrățișează cu Voiculescu și Ponta.

Astfel încât, după Prezidențialele ce urmează în 2013, pierzătorul nu va avea atâta cur câte cizme vor dori să îl dezmierde. Și pentru că perspectiva nu e câtuși de puțin îmbietoare, n-ar fi rău ca domnul Helvig să mai dea câte o târcoala prin trustul din Băneasa. Nu de alta, dar la câte-o cafea cu Gâdea și Dana Grecu, s-ar putea să învețe locația toaletei, casieriei, a platoului de filmare și al remizei unde se dau senviciuri aduse de la benzinăria de după colț.

Că după cum se arată semnele, va cam trebui să facă pe ghidul pentru domnul Antonescu, în activitatea domniei sale de viitor lider al Conservatorilor.

Pentru  cei care apreciaza un pamflet minunat recomand cititorilor sa parcurga ultimul editorial al lui Mircea Dinescu: “Un crin vestejit pe catafalcul aliantei moarte”