Orice om sănătos la cap din România de astăzi are mari dificultăți și chiar spaime în ceea ce privește exercitarea unui gest simplu, atât de obișnuit pentru un om al timpurilor noastre, acela de a deschide televizorul. Prin natura sa, un om zdravăn la cap și cu oarece instrucție (nu neapărat necesară această ultimă calitate, care poate lipsi în cazul existenței unui dram de bun simț) este tentat să urmărească zilnic știrile referitoare la comunitatea în care trăiește. O dezbatere pe teme sociale, politice sau chiar mondene, precum și prezența unor realizatori acompaniați de niște oameni aparținând elitelor, oricare ar fi ele, au fost atuul televiziunilor de știri și motivul principal al succesului lor. Asta se întâmplă atât în Romania cât și în Occident, de unde a fost importat acest concept.

Omul sănătos la cap este astăzi surghinuit undeva între Euronews și CNN, cu vizite dese pe Discovery sau National Geografic, eșuând în cele din urmă, în crucea nopții, pe HBO sau Cinemax.

Ar fi interesant de văzut cine sunt liderii de opinie și de decizie în formarea gustului public și cu ce drept ne interzic nouă, oamenilor normali și cu bun simț, accesul la televiziunile în limba română.

Faptul că la un OTV oligofrenia spontană și încurajarea nebuniei patentate sunt folosite de un DD ca izvor de bani negri și șantaje ordinare, este numai vina CNA-ului. Aici ar trebui să-și arate mușchii stimabilii intelectuali, care sunt plătiți pentru aceasta și nu la emisiunea Eugeniei Vodă, pe motiv că nu a fost invitat și un cetățean care să-l înjure pe Cristoiu, pentru că îi place de Zelea Codreanu. De parcă un intervievator ar trebui să se blindeze cu câte un consultant independent pentru fiecare temă pe care vrea să o dezbată cu invitatul său…!?

Dar pentru lipsa invitaților, care ar trebui să ia partea bunului simț și a civilizației pe la tot felul de paranghelii televizate, de ce nu ia CNA-ul atitudine?

Se pare că proprietarii trusturilor Realitatea, MediaPro și Intact se consideră cei mai deștepți români în viață și obișnuindu-se cu această idee, au decis ei pentru noi și copii noștrii ce anume este educativ și aducător de rating.

De aceea, domnii SOV, Sârbu, Voiculescu & moștenitoarele, precum și specialiști de’alde Oancea sau mai știe eu care, ne oferă rețeta ratingului românesc:

Înmormântări cu zeci de care de reportaj și cu travelling focusat pe chipul mortului, deliruri agramate ale patronilor din fotbal, emisiuni cu curve și cocalari, manele și țigani, etc. Apropo, în anii ’90 era o mare negociere în parlament și prin televiziuni cât anume din timp să se aloce pentru minorități. Vezi Doamne, emisiunea în limba maghiară să nu treacă de două ore și cea în germană de una! Privind astăzi pe micile ecrane și mai ales de Revelion, nu mai suntem siguri care este majoritatea și care este minoritatea. Țiganii sau românii…?

Talk show-uri cu bâte și flegme mediatice, în care nu există dialog ci doar înjurături, sunt o regulă generalizată acum, B1TV și 10TV de-o parte iar Antenele și Realitatea de alta. Precum două tabere de autiști agresivi, cele două tabere stau una de-o parte și alta de cealaltă, ca două pirande care își ridică fustele una la alta.

Emisiunile de tip reality show, în care vedem defilând tot felul de năuci, gen schimb de mame, soacre, amante sau copii, au ajuns un fel de emisiuni soft, pașnice și băltind de ziceri extrase adânc din străfundurile mahalalei.

Iar între cele două tabere de țigani mediatici, pe post de foc etern la a cărui flacără totuși pare că nu se mai încălzește nimeni, zace în praf televiziunea publică. Aceea pentru care fiecare familie plătește 4 lei pe lună. Cu mici excepții, constând din transmisiuni sportive sau unele filme mai noi, televiziunea pe paralele cetățeanului are același program tern, plictisitor și vetust. Cât despre emisiunile informative sau cele politice, subordonații doamnei Culcer au o prestație pe care nu știu dacă să o compar cu cea a cimpanzeilor cu curul roșu sau cu poziția meditativă a ghioceilor sub balega vacii.

Întorcându-ne la marii ,, intelectuali” ce păstoresc televiziunile, cei pe care i-am enumerat puțin mai sus și din care, cu scuzele de rigoare, trebuie să-mi fac mea culpa pentru că l-am uitat pe dl. Prigoană, pe baza principiului cauză-efect trebuie să afirmăm următoarele:

Nimeni să nu creadă că toți acești moguli, mogulași, politicieni, deputați, senatori, polițiști, miniștri sau președinți fac vreo concesie în comportamentul lor pentru atât de invocatul rating sau pentru că… de’, asta se cere! Iar în rest, ei vorbesc frumosc acasă, merg la biserică, dau săru’ mâna la femeia de serviciu și la vecini, citesc povești la copii sau merg la vreun teatru, cinema sau concert. Și nici nu adorm seara cu vreo carte pe piept!

Nu, doamnelor și domnilor! Ei așa sunt! În viața de zi cu zi toate aceste personaje își trăiesc viața după reperele pe care ni le-au impus pe moșiile lor mediatice. Ei fură, înjură, beau și se manelesc, umblă cu bâta de lemn în torpedo, se impresionează bovin la branduri, se cordesc pe bani și pentru avansare și își umilesc angajații și apropiații.

De ce au ajuns acești mitocani să fie atât de bogați și influenți?

Asta, stimați concetățeni, este o cu totul altă poveste, al cărei mister ar putea fi revelat de Iliescu Ion și strămoșii lui politici, ce ne-au lăsat o țară în care urmașii hoților din mahalale și ai putorilor de prin cătune înnămolite sunt astăzi, ,, pătura socială conducătoare”!