Cu Grație la furat...

Pe 16 Mai 2009 așterneam aici câteva gânduri despre un demnitar pedelist, în speță madam Grațiela!!! Iordache.

Prin tupeu, nesimțire și indolență cucoana mi-se părea un specimen caracteristic pentru genul de funcționari de partid și de stat cu care de’alde Băsescu, Udrea și cu Boc au infestat atmosfera în România. În logica firească a lucrurilor pentru un mitocan pedelist următorul pas era corupția și furtul la drumul mare, fapt care, evident, s-a întâmplat. Iată o scurtă descriere preluată de pe Hotnews a “faptelor de arme” cu care portocalii reformează statul român.

Gratiela Iordache -fost secretar de stat in Ministerul Finantelor- trimisa in judecata intr-un dosar de evaziune fiscala de 44 milioane euro.

Fostul secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice, Gratiela Iordache, a fost trimisa in judecata luni pentru infractiunea de complicitate la evaziune fiscala, intr-un dosar legat de fosta Societate Nationala “Tutunul Romanesc”, devenita SC Galaxy Tobacco SA, informeaza DNA.


In acelasi dosar au mai fost trimisi in judecata Livia Badescu, sef serviciu in cadrul Directiei de legislatie in domeniul accizelor din MFP, Vasile Duta, administrator si director general al SC Galaxy Tabacco SA, si Antonello Celestini, presedinte si actionar la aceeasi societate.


Din probatoriul administrat de procurori rezulta ca in perioada noiembrie 2007- aprilie 2009, S.C. GALAXY TOBACCO S.A. a emis si pus in executare doua contracte avand ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra cantitatilor de 231,7 tone si de 871,2 tone tutun brut catre firma italiana SC CTS SRL. Transferul a fost efectuat din depozite neautorizate ca antrepozit fiscal (Rm.Sarat, Bucuresti,Tg.Jiu s.a.), cu incalcarea dispozitiilor legale privind antrepozitul fiscal si fara a avea autorizatie de comercializare.


Emiterea si executarea celor doua contracte a avut ca scop ascunderea bunului si a sursei impozabile si taxabile si, pe cale de consecinta, neachitarea obligatiilor fiscale catre stat.


Pentru a se sustrage obligatiilor legale de achitare a accizelor si taxei pe valoarea adaugata pentru livrarile de tutun brut sau tutun partial prelucrat, inculpatii Duta Vasile si Celestini Antonello, reprezentanti ai firmei SC GALAXY TOBACCO SA au conceput, succesiv, un ansamblu de manopere frauduloase, menite a ascunde sursa taxabila reprezentata de livrarea a aproximativ 1.000 tone de tutun, in favoarea firmei italiene CTS SRL.


Intr-o prima faza, in cursul lunii martie 2008, SC GALAXY TOBACCO SA a efectuat o livrare de tutun brut in cantitate de 231,7 tone in favoarea firmei SC CTS SRL din Italia, livrarea facandu-se dintr-un depozit neautorizat ca antrepozit fiscal (Zimnicea), cu incalcarea dispozitiilor privind supravegherea fiscala. Prin urmare, statul roman nu a incasat acciza aferenta cantitatii de tutun brut livrat in Italia, prejudiciul provocat fiind de 8.240.878,8 lei, reprezentand acciza neincasata.


Intr-o a doua faza, in perioada noiembrie 2007 – aprilie 2009, SC GALAXY TOBACCO SA a transferat proprietatea a 871,2 tone tutun brut din depozite neautorizate ca antrepozit fiscal (Bucuresti, Rm.Sarat, Urziceni, Tg.Jiu) catre SC CTS SRL Italia, prin intocmirea unor acte juridice frauduloase si operatiuni fictive, scopul final fiind eludarea obligatiilor fiscale (achitarea TVA si a accizei aferente cantitatii de tutun) prin ascunderea sursei impozabile. Prin neplata obligatiilor fiscale a fost creat un prejudiciu de 177.932.898,49 lei.


In aceasta a doua situatie, producerea pagubei a fost inlesnita de activitatea inculpatelor Iordache Gratiela Denisa, in calitatea sa de secretar de stat in MFP, exercitand cumulativ si atributiile de director la Directia de legislatie in domeniul accizelor si Badescu Livia, in calitatea sa de sef serviciu “Directia de legislatie in domeniul accizelor din cadrul MFP. Acestea, cu intentie, au semnat o adresa de indrumare si asistenta de specialitate acordata autoritatilor fiscale, in speta catre Autoritatea Nationala a Vamilor (ANV) din cadrul ANAF, avand ca efect scutirea de la plata accizelor a transferului de proprietate a tutunului brut de la GALAXY TOBACCO SA la SC CTS SRL (prin calificarea ca civil a raportului comercial semnat intre cele doua societati). Adresa in cauza avea caracter obligatoriu, organele regionale ale ANV aplicand-o in sensul permiterii scoaterii din tara a celor 871,2 tone tutun fara plata accizei si a TVA.


Prin activitatea infractionala a fost creat un prejudiciu total bugetului de stat insumand 186.173.777,29 lei (aproximativ 44 milioane euro), rezultat din neachitarea obligatiilor fiscale aferente transferului celor aproximativ 1.000 tone de tutun.


Ministerul Finantelor Publice prin ANAF – Garda Financiara s-a constituit parte civila cu suma reprezentand prejudiciul total, respectiv TVA si accize neachitate.

Comments are closed.