Vinerea trecută, când am accesat site-ul Reporter Virtual, am avut un șoc din care, slavă Domnului, deocamdată am scăpat sănătos. În toată splendoarea ei, chiar în deschidere, m-am trezit cu o rubrică de-a lui Ion Cristoiu, prezentată de dl.Lovin sub numele de ,,Foișorul lui Ion Cristoiu”. Emoționantă a fost și completarea că dl.Cristoiu va face acest gest gratis, ,,de dragul blogului dvs”.
Îl simpatizez pe acest cetățean ziarist și pot spune că suntem oarecum apropiați. Începând cu anii ’90, zilnic am luat masa cu gazetele conduse de dl.Cristoiu, deoarece am prostul obicei , pentru digestie, de a citi atunci când mănânc.
Ziarele dânsului mi-au fost martore și hartă a dinamicei și permanentei schimbări a meniului meu postrevoluționar. Au început cu pâine și untură, salam, slănină sau cârnați. Au trecut prin momentul ciorbelor de fasole, burtă sau cartofi cu ochiuri. S-au mirat apoi, odată cu mine desigur, de apariția salatelor, a fructelor de mare și a cerealelor cu lapte, care sunt semn clar de așezare socială.
În toată această perioadă, prezența fizică a dl.Cristoiu pe micile mele ecrane a fost ca un fel de desert mediatic pentru pseudointelectualul din mine (deh, inginerul tot inginer), deoarece domnia sa a cam fost în permanență în opoziție cu puterea. Mâhnit de vremurile pe care le trăim, de micimea personajelor contemporane, de ocaziile pierdute în edificarea democrației, ziaristul a amenințat mai mereu cu o retragere cu torțe în sala de lectură a Academiei.
Pesemne aceste răgazuri petrecute printre cercetătorii cu dioptrii cât borcanele și studenții plini de coșuri au chemat și muza literară care l-a împuternicit pe reputatul analist politic să scoată și niște cărți cât niște cărămizi de pivniță. Recunosc faptul că am și eu o parte din ele acasă, dar nici în ruptul capului nu pot să-mi dau seama de ce am continuat să le cumpăr, deși niciodată nu am reușit să trec de pagina cu numărul 50. Dar, pesemne, cu toții trebuie să plătim pentru păcatele noastre, începând chiar încă din viață.
De-a lungul vremii, ,,reputatul analist politic” s-a transformat în ,,Maestrul”. Niciodată nu am reușit să-mi dau seama dacă a fost o chestie de vârstă, vreun prag sau așa ceva, sau a fost materializarea lingușelilor ce băltesc în studiourile lui Gâdea.
Cert este că după ce a fost invocat și tămâiat cu acest apelativ de Gâdea, Badea, Omul cu laptop și alții, ,,Maestrul” a efectuat una din celebrele sale întoarceri de arme, ca la 23 August, și a simțit nevoia să audă cum sună apelativul și din partea lui Nașul, Elenele lui Zeus și chiar Zeus însuși.
Înregimentat acum în trustul d-lui Patriciu, dl Cristoiu poate fi găsit zilnic în jumătate din gazetele și periodicele pe care un cetățean ca mine are tentația să le cumpere de la vreun chioșc.
Umblă zvonuri că ziarele vor dispărea sub forma de prezentare actuală, datorită, vezi Doamne, conținutului și dezvoltării internetului, dar eu unul cred că merită analizată și varianta că cititorii vor să se apere de anumiți formatori de opinie.
Deunăzi îl zării și pe Cupen, cu un spectaculos ,,come back” la GSP! Apără-ne Doamne!
Sunt deprimat cu adevărat. Mai aveam câteva locuri pe net pe unde puteam să bântui în libertate și iaca Drăcie, se găsi dl Lovin să nu aibă cui să spună Maestre!
Dacă se duce Dracului și internetul, noi unde o să mai citim ziarele, oameni buni?
Uneori când sunt deprimat, zac pe fotoliu și mă uit cu ochii țintă în șemineu, dar de azi mi-e frică și de asta. Mi-e să nu îl văd la un moment dat coborând pe horn și dându-mi buzna în casă pe Maestrul, ținând sub braț două cărți împrumutate de la Academie, ochelari plini de funingine și dornic să-mi împărtășească opinia domniei sale despre politica actuală.
E clar, mâine îmi astup hornul!