Într-o joi dimineața, pe la ora șapte și un sfert, Emil Boc își dădu seama că are probleme până și cu bărbieritul. Oglinda care îl deservea pentru această mignionă operațiune se contaminase și ea. Printr-un act terorist de maxim dispreț al intimității sale private, mizerabila oglindă se pare că urmase exemplul tuturor și din acea dimineață nu îl mai băgă în seamă pe mini prim-ministrul Republicii Băsescu.
Deși delictul refuzului de reflectare al augustei configurații faciale a șefului de cabinet era mai mic decât cel al polițiștilor care au dat cu cașcheta de zidurile Cotroceniului, minipremierul nu se putea lipsi de oglinda răzvrătită.
Și pentru asta, Emiluț se chinui timp de-un ceas, în crucea dimineții, să surprindă câte-o umbră fugară pe oglindă, astfel încât să-și poată da cu rașcheta în cilii ce-i tulburau rozaliul feței.
Nu de alta, dar dacă l-ar mai prinde doamna Nuți ot Pleșcoi ,,neberberit” dimineața la Guvern, s-ar putea să se supere. N-ar trece nici cinci minute și s-ar pomeni cum sună telefonul de la Cotroceni. N-ar fi pentru prima oară!
Ferească Dumezeu! Pe Emiluț îl trec și acum sudorile, amintindu-și cum a fost nevoit să se radă cu o lamă tocită încălecată pe un creion, fără apă și săpun, până când doamna Nuți i-a confirmat lui Jupânu’ prin telefonul ei Vertu că premierul României e gigea și bun de treabă.
Ca să-și liniștească iritațiile apărute pe obrăjori și durerea de la tăieturi, a fost nevoit să folosească jumătate de flacon de pudră de talc, de făcuseră televiziunile mogulilor ediții speciale, în care speculau originile bolii ce-l făcuseră pe premierul țărișoarei așa de palid și laconic în exprimare. Îl scuturară frigurile numai când își aduse aminte cum îl dureau obrajii când era nevoit să vorbească. Îi plesneau pojghițele de la rănile de pe obrăjori, de era nevoit să vorbească din vîrful buzelor, cum văzuse el cînd era și mai mic, un film cu Scarlet O’ Hara la Căminul Cultural din Răchițele.
Răi și nerecunoscători îs oamenii ‘eștia! Altădată, toți liderii centrali și din provincie ai partidului făceau cărare prin fața biroului de la Palatul Victoria. Cum mai băteau ei la ușă, din vîrful unghiilor lăcuite, ușurel, să nu-l deranjeze. Cum intrau ei, ușor cocoșați de emoție, cu zâmbetul băltind pe față și semnalizau din vreme plini de umilință și rugători; -Să trăiiiiiți… Excelență, am o rugăminte…
Eheei, ce vremuri…!
Ieri, pe când se plimba pe coridoare fâcându-și de lucru în așteptarea unei conferințe de presă, un mitocan de deputat de Alba, pedelist de-al lui, a ieșit din biroul lui Nuțica și s-a făcut că nu-l vede. Și-a trecut privirea peste el de parcă era din sticlă, apoi s-a bătut pe burtă cu fochistul care verifica caloriferele de pe coridoare, au șușotit ceva, apoi privind cu coada ochiului la el, au început să râdă ca apucații.
-Nesimțiții dracului! Sigur iar fac bancuri despre el! Acum două zile le făcuse vânt sepepiștilor care îl păzeau în tura de după amiază. I-a surprins când râdeau ca proștii, citind toți trei un articol de-a lui CTP, în care cheliosul îl făcea pe el ,,manikin cu suflet de slugă ˝.
Se mai liniști cînd își aduse aminte de consiliera lui, drăguța de ea, cum îi șuieră la ureche în fiecare seară cînd se întorc de la sală, ce bărbat bine e și cum a fost ea cucerită de la prima întâlnire de personalitatea lui. Încălzit de acest gând, își trase un zîmbet disprețuitor din colțul buzițelor, cum văzuse el la Videanu și repetase de atâtea ori în fața oglinzii, căci pe vremea aia oglinda încă nu și-o luase în cap, apoi intră cu pieptul umflat în sala de conferințe a Guvernului.
După doi pași, deschise ochii pe care îi ținuse preventiv închiși, ca să nu fie orbit de blitzuri, și rămase cu gura căscată. Se lăsă de pe vârfuri pe călcâie și roti ochii nedumerit prin camera pustie.
Lângă pupitru stătea stingheră, cu privirea-n pământ, consiliera lui, draga de ea, iar în restul sălii mai văzu doar un ziarist de la Libertatea, care nu rata nici o reuniune cu pateuri și suc și o echipă de televiziune de la B1 TV, care stătea tolănită pe canapelele de piele, mestecând gumă. Aveau pe brațe legate niște cârpe albe iar de camera de filmat atîrna legată cu ață roșie un carton pe care scria;
,, Grevă japoneză – N-am mai luat salar-ul din Iunie!˝.
Consiliera, draga de ea, se apropie sfioasă și îi suspină la ureche;
-Toți au plecat la Buzău, că s-a anunțat dimineața la Cotroceni, că d-na Nuți va lansa brandul turistic de toamnă.
-Ce brand turistic de toamnă…? întrebă cu o voce suspinândă Miluț, în timp ce își simți ochii jucîndu-i în lacrimi mari și apoase.
-,,Vizitați România la culesul strugurilor ˝și ,, Cârnații de Pleșcoi, mit și spiritualitate în conștiința neamului˝, șopti sfioasă draga de ea.
-Și pe mine de ce nu m-a chemat nimeni? întrebă premierul cu bărbița tremurândă.
-D-na Nuți a zis că n-are chef de dădăceală, și apoi, oricum de acolo pleca cu Președintele în vizită la mănăstirile din Bucovina, d-nul Flutur zicea că vrea să le facă o surpriză cu vaci.
-Merg și eu, se învârtoșă premierul, aduceți-mi niște cizme de cauciuc repede!
-Nu mai avem șefu´, le-a luat colegii de la Președenție pe toate, cînd a plecat coloana, îi răspunse răsuflând din greu un sepepist gras și asudat, ce îi pierduse urma printre scaunele depozitate pe coridor. Și altă dată, vă rog să nu mai goniți așa, că nu vă mai văzui și mă speriași tot! Colegul Ghiță vă caută și acu˙ în debaraua de la parter, unde s-au depozitat mesele de la bufet!
-Aduceți-mi cizmele mele, 31 nu poartă nimeni, hai repede ca să-i prindem din urmă!
-Scuzați, dar le-a luat Patapievici pentru nepotul lui, zicea că nu are cu cine să-l lase, că cică afterschool-ul la care îl duce nu se ține azi, că a răcit doamna învățătoare.
Hotărât lucru, în vreme de criză e greu să conduci o țară! Dacă mai ai și puțin ghinion, poate deveni o sarcină insurmontabilă. Ș-apoi cine suntem noi să ne măsurăm cu criza, filozofă premierul în timp ce se îndreptă spre ieșire, până și americanii, cât îs ei de americani, nu au reușit să-i dea de capăt.
-Haide dragă, să mergem la sală, zise premierul seducător către consiliera, draga de ea, ce-și muta greutatea de pe un toc pe altul, zâmbind încurcată de lângă reporterul de la Libertatea, care îi făcu cu ochiul șmecherește, în timp ce îi zâmbea cu gura plină de pateuri, agitând un pet de American Cola în semn de bun rămas.
-Știți domnule prim-ministru, azi i-am promis soțului că îl iau eu pe puști de la Grădi, și apoi, privind în jos, bolborosi cu o voce scăzută, e una din zilele acelea… în care nu se poate.
Plecă fără să se uite înapoi, își simțea inimioara zvâcnind și grăbi pasul, îi era teamă să nu-l vadă lumea în halul ăsta. Se apucă să zbiere la sepepiști să-i tragă mașina mai aproape de scări, după care îl sudui vîrtos pe un jandarm ce nu-i prezentase onorul.
-Miticii dracului! După ce că sunt puturoși și golani, nici nu știu să-ți arate respectul meritat.
Se lăsă într-o parte în limuzină și își rezemă capul de cotiera de pe banchetă apoi își lăsă gândurile să-i zboare;
-Ce bine era la Cluj…!