Ieri seara, la umbra falnicei frunze ticluite de madam Udrea pentru propăşirea turismului românesc, pe stadionul din Piatra Neamţ generaţia picioarelor de pahar a dat o nouă probă doveditoare a impotenţei păguboase ce îi defineşte existenţa.
Înainte de meci, un prieten prezicea cu o amărăciune amuzată că pentru naţionala Romaniei un comportament tipic ar fi ca la acest meci, după ce va deschide scorul cu greu, ea să se retragă în apărare ca apoi să fie egalată şi învinsă cu un gol primit în minutele de prelungire. Dacă vă aduceţi aminte, aseară am scăpat de al doilea gol în ultimul minut de prelungire, ca prin minune.
V-aţi întrebat vreodată de ce singura echipă din lume antrenată de un cetăţean care are doar prenume, nu şi nume, este cea a României?
Păi, misterul e uşor de dezlegat! În ţara lui EBA, Prigoană jr, Căşuneanu Costeluş sau Daciana, un antrenor ca Răzvan este tot ce poate fi mai normal şi mai firesc. Vă rog să faceţi un efort şi să încercaţi să va amintiţi dacă vreodată, în presă, în interviuri, la radio sau televizor, aţi auzit de vreo altă referire la antrenorul naţionalei decât aceea de ,, Răzvan”!
Nu tu ,, dl Lucescu”, nu ,, antrenorul Răzvan Lucescu”, nu ,,Răzvan Lucescu”, doar ,,Răzvan”! Începând de la preşedintele federaţiei, antrenori, ziarişti, spectatori, proprietari de cluburi sau manelişti, apelativul fraternizant şi condescendent de ,,Răzvan” este pe buzele tuturor. Privind cum toantele de reporteriţe şi umflaţii de comentatori i-se adresează cu ,,Răzvane” antrenorului naţionalei de fotbal, iar acesta în loc să-i pună la punct le răspunde senin şi intră în subiect, îţi dai seama că singurul purtător al acestui nume de familie nu domiciliază în România.
Plecând în Ucraina la făcut bani cu ciocanul, tatăl lui Răzvan, arivist cum îl ştim, nu a plecat cu mâna goală. Pe lângă ştiinţa antrenoratului bătrânul Lucescu a plecat şi cu numele de familie, lăsându-l pe Răzvan singur doar cu prenumele său.
O ultimă şi irefutabilă dovadă a acestei lipse de identitate am avut-o când intervievaţi de o tută, fotbaliştii Florescu şi Marica s-au referit la antrenorul lor în direct la televizor numindu-l prieteneşte ,,Răzvan”! Totuşi, trebuie remarcată generozitatea acestor fotbaliatori. Putea să se refere la el numindu-l ,, Răzvi” sau chiar ,, Ră”!
Nefiind pricinaşi la modul absolut trebuie totuşi să spunem şi câteva cuvinte bune despre această naţională şi anume că echipa lui ,,Răzvi” seamănă până la identificare cu echipa lui Boc.
Referindu-ne la Boc, aţi observat că i-am scris numele fără ghilimele, şi aceasta pentru că atunci când vorbim de această fiinţă nu avem cunoştinţă ca vreodată, cineva, să se fi referit la el numindu-l ,,Emil”.
Ca şi echipa lui Boc, echipa lui Răzvan este formată din nulităţi cu ştaif, dotate cu orgolii demne de o cauză mai bună şi pecetea eşecului întipărită pe frunţile înguste. Mereu neputincioase, scumpe de întreţinut şi cheltuitoare la nesimţire, cele două echipe sunt unitare în lipsa de idei, golăneala plină de solidaritate şi năuceala cu care acţionează. Ambele echipe sunt dotate cu câte un lider lipsit de identitate şi personalitate, ajunşi în fruntea bucatelor cam prin aceleaşi modalităţi; unul pe merite sangvino-filiale iar celălalt prin beneficiu de slugă şi ţucălar( cf DEX, ţucălar = purtător de oală de noapte).
Ambele echipe, cândva de frunte, una prin estul Europei iar cealaltă, cea de fotbal, chiar cu oarecari realizări universale până acum vreun deceniu, au un prezent o evoluţie de toată jena. Dacă la fotbal mai sperăm să mai găsim una, două reprezentative de pripas pe care, cu multă dăruire şi efort, să le păcălim de vreun 1-0 chinuit, aici ne referim la un potenţial Lichtenstein sau Luxembourg, la capitolul economie avem o evoluţie care ruşinează până şi pe Bulgaria, fostă ultimă găină a Uniunii Europene până de curând.
Acum, de când am preluat coroniţa de la bulgari la capitolul economie şi mortu’n casă de la albanezi la fotbal, am devenit studiu de caz pentru involuţie pe motiv de prostie, lăcomie şi corupţie la nivel continental.
Conform legilor termodinamicii învăţate prin liceu, legi care guvernează până la urmă şi efemera noastră existenţă, am aflat că un element aflat într-un sistem ce se află în tranziţie va migra spre nivelul său energetic care îi va produce starea sa de echilibru.
Astfel după douăzeci de ani, fotbalul şi economia românească plecate de pe paliere diferite în ansamblul european al valorilor au sfârşit până la urmă înfrăţite la acelaşi nivel de valoare.
Deasupra lor, mai cresc doar cartofii!