Într-una din emisiunile pe care cu onoare le moderez la Tele M, am dezbătut plin de voioşie cu purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, o stimabilă şi amabilă doamnă, despre siguranţa cetăţeanului, ordinea şi disciplina urbei, precum şi alte evenimente rutiero-urbane ale târgului de pe Bahlui.
Plin de satisfacţie, şi credeţi-mă că este pentru prima oară, am felicitat edilii Iaşului pentru civilizata şi inspirata decizie de a se număra printre iniţiatorii proiectului ,,I love velo”. Această iniţiativă atât de normală şi lăudabilă pentru un oraş european a adus, în sfârşit şi în Iaşi, o boare de civilizaţie urbană.
Faptul că parcurile şi străzile oraşului s-au umplut cu biciclişti de toate vârstele, iar tineri cu obrajii îmbujoraţi de emoţia plimbatului pe două roţi şi ,,veterani” ai acestui mijloc de locomoţie, pe care îl redescoperă cu nostalgie, au umplut dealul Copoului în clinchet vesel de sonerii şi clopoţei, m-a emoţionat. Trebuie să recunosc faptul că această iniţiativă mi-a smuls din adâncul părerilor mele ,,betonate”, referitoare la competenţa edililor noştri, un sentiment înduioşător precum că totuşi … , nu este totul pierdut!
Ecologia, sănătatea cetăţenilor, comuniunea om-natură, transportul ergonomic şi civilizat, iată că aceste noţiuni mai există totuşi, şi nu au dispărut din gândurile celor pe care noi i-am trimis la primărie ca să ne facă viaţa mai frumoasă. Deşi avem autobuze sechestrate de Fisc, groapa de la Palas mai are oleacă şi se va uni cu cea de la Hală, drumurile sunt înfiorătoare, zecile de kilometri pătraţi de pavele de pe trotuarele din zona industrială au decis să se ,,extindă” pe ,,pista de biciclişti” care leagă covrigăria din Bucşinescu de spălătoria auto din Podul de Piatră, totuşi… mai există un gând sensibil, pitit sub chica edililor!
În acea emisiune mi-am permis, purtat fiind de val, să fac o glumiţă şi să întreb purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale dacă vor mai continua să aplice ,,inteligentele” reglementări ale Consiliului Local, prin care în parcurile din Iaşi nu ai voie să intri pe role, skate-uri sau călare pe velocipede?
-Ce spuneţi, doamnă?! Ne veţi mai amenda acum pe noi, bicicliştii de prin parcuri? Mai ales acum, când primăria este iniţiatoarea acestui proiect de promovare a mersului pe bicicletă?
Doamna a zîmbit diplomatic şi a asigurat telespectatorii ieşeni că poliţiştii nu sunt chiar atât de stricţi şi au discernământul bunului simţ.
Mai deunăzi, aflu că viceprimarul Grigore e la post! Şi printre multiplele sale realizări, ce umplu coşul gol al primăriei, a identificat problema de maximă prioritate şi absolută stringenţă ce sufocă viaţa ieşenilor, aceea a staţiei de închiriat biciclete din Parcul Expoziţiei!
Deci, dacă în parcuri nu se calcă iarba, nu se plimbă câinii şi nu se dă cu bicicleta, ce face viceprimarul?
Viceprimarul gândeşte şi ia măsuri!
Staţia de închiriat biciclete, împreună cu chioşcul galben donat de primărie trebuiesc scoase în stradă şi împinse în drum!
Acolo, printre maşinile tunate ce-şi duc stăpânii să bea cafea la chioşc, printre piţipoancele ce se râd de proştii ceia ce dau din pedale, când ar putea să rezeme o portieră şi să bea Red Bull cu ,,tiutiun”, staţia de biciclete şi-ar găsi locul şi astfel legalitatea s-ar instaura definitiv şi irevocabil în urbea noastră.
Faptul că viceprimarul Grigore e la post şi luptă dârz cu bicicletele ne dă un sentiment de normalitate! În Iaşi dacă o iniţiativă lăudabilă trece prin furcile caudine ale birocraţiei şi este pusă în aplicare, trebuie să stăm liniştiţi, edilii nu ştiau de ea!
Şi evident, când vor afla, o s-o ,,repare”!
Comments are closed.