,,- Banii pentru reparaţii au să vină de la buget. O să tăiem de la Educaţie şi de la Sănătate.” Cam aceasta este strategia preşedintelui, referitoare la gestionarea inundaţiilor catastrofale din Moldova.
Prin această declaraţie, condimentată şi de miştourile faţă de o biată profesoară rămasă fără casă, care şi-a dat frâu disperării şi nu a binevoit să se uite la el ca la un zeu şi apoi să-l pupe în cur, aşa cum s-a obişnuit mai nou să fie tratat, ,,reformatorul statului” îşi continuă războiul personal cu şcoala şi educaţia de care, cu siguranţă, a fost frustrat în copilărie.
Deranjat pesemne, că a trebuit să părăsească Cotroceniul şi plictisit de corvoada de a da ochii cu ,, pulimea”, Băsescu a dat o nouă reprezentaţie de mitocănie politică. Să te răţoieşti la oamenii rămaşi fără case, reproşându-le că din cauza lor s-a îndatorat ţara cu nouă miliarde de euro, şi la orice reproş de-al oamenilor să răspunzi cu ,, ba pe-a mătii…” este comportamentul ce caracterizează perfect această guvernare.
Tupeu, golănie, incompetenţă şi hoţie, cam acestea vor fi ,, calităţile” cu care va rămâne în istorie guvernul Băsescu-Boc, asta în cazul în care urmaşii noştri vor mai dori să-şi reamintească ceva din această pagină sordidă din istoria acestei ţări. Putem adăuga la calităţile enumerate mai sus, asta dacă vrem să fim foarte scrupuloşi, şi prostia în stare crasă.
Pentru exemplificarea acestei afirmaţii există suficiente dovezi ce pot fi culese din peripeţiile guvernanţilor din ultimele două zile:
Elena Udrea, cu cască galbenă pe cap, vorbind despre lansarea brandului turistic al României de la Sanghai, având ca fundal la această însufleţitoare declaraţie podul distrus de ape de la Dorneşti şi feţele lungite de foame ale sinistraţilor.
Imaginea lui Boc, izmenindu-se cu un sac de nisip în faţa camerelor de luat vederi deşi caraghioasă, dă măsura contribuţiei guvernului său la gestionarea crizei. Deasemeni, declaraţia acestuia că a fost şi a stat ,, la poveşti” cu sinistraţii ne readuce în minte înţelepciunea proverbului ,, gura păcătosului, adevăr grăieşte”.
Sau cursul ţinut de Băsescu despre teoria asigurărilor de locuinţe, unor oameni lăsaţi fără case, de incapacitatea autorităţilor de a construi un dig, după ce acestea n-au fost în stare să organizeze o licitaţie pentru construcţia acestuia timp de doi ani.
Tot acest comportament este tipic pentru politicienii noştri. Ar fi fost normal ca după o asemenea catastrofă locul dezastrului să fie năpădit de muncitori, utilaje şi ingineri, care să repare urmele dezastrului, iar specialiştii în situaţii de urgenţă să gestioneze soarta sinistraţilor rămaşi pe drumuri.
În scumpa noastră ţărişoară, după câte-un dezastru apar de-alde Udrea, Băsescu sau Oprea să-şi facă imagine la televizor, să pozeze cu cizme de cauciuc prin noroaie şi să facă pe preocupaţii de soarta ţării şi a cetăţenilor ei. După două ceasuri de bălăcit prin glod cu turma ce îi însoţeşte, formată din bodyguarzi, autorităţi locale obediente, atârnători de pe la ministere, lideri locali pedelişti plini de importanţă ca musca de rahat, aleşii neamului părăsesc locul sinistrului cu elicopterele sau gipanele din dotare. Iar în urma lor, rămân bieţii oameni să se descurce cum or putea. Vorba aia, doar s-au mai descurcat şi altă dată!
Domnul Vlădescu sunt convins că nu ar surprinde pe nimeni dacă ar institui şi un impozit pe ajutoarele acordate de grupurile de cetăţeni, care fără să fie sub lumina reflectoarelor s-au organizat, fără să-i mai aştepte pe impotenţii reprezentanţi ai statului, şi s-au apucat să îi ajute pe cei la necaz cu haine, alimente, pături şi materiale de construcţii. Ar fi o expresie a solidarităţii guvernului cu suferinţele celor guvernaţi!
Când îi vedem pe aceşti nesimţiţi invitându-ne la solidaritate, parcă văd un preşedinte de scară de bloc, care după ce a cheltuit banii strânşi de locatari pentru plata luminii şi a căldurii pe băutură, curve şi jocuri de noroc, cheamă la solidaritate în frig şi întuneric, de la balconul vilei încălzite şi luminoase din dotarea soacrei.
Ani de zile am susţinut că pentru un om, locul în care trebuie să trăiască este în jurul mormintelor strămoşilor săi şi că o ţară nu poate creşte dacă fugim la mai bine, fără a ne strădui să ne aducem aportul nostru la dezvoltarea societăţii în care trăim. După actuala situaţie şi mai ales întrevăzând viitorul ce ne aşteaptă, încep să îi privesc altfel pe cei care susţin că dacă ai avut ghinonul să te naşti în România, nu e obligatoriu să şi mori în ea.