A devenit evident pentru toată lumea, că soarta clubului din Dealul Copoului a fost pecetluită de managementul aiuristic şi de incompetenţa dublată de inconsecvenţa factorilor de conducere din club. Pomeneam mai sus despre ,,factorii de conducere”, dintr-un copilăresc simţ de respect faţă de organigrama acestui club, deoarece realitatea este cunoscută tuturor ieşenilor şi nu numai. Domnul primar s-a frăsuit cu jucăria proprie, până a reuşit să o strice!
Păstrând proporţiile, soarta echipei din Copou aduce destul de bine cu cea a României, în care un surogat de dictator, înconjurat de o liotă de pupincurişti, reuşeşte zi de zi să-şi depăşească recordul prostiei, de-abia a atins ieri, într-o uriaşă operă de distrugere a celor mai elementare structuri necesare funcţionării unui organism normal.
Că acest organism este un stat, o echipă de fotbal sau o companie privată, reacţia lui este similară, în cazul înlocuiri regulilor şi procedurilor necesare unei funcţionări normale, cu domnia arbitrariului, a hachiţelor jupânului şi a bunului plac al ,,maneliştilor” manageriali. Toate acestea duc la griparea profundă a funcţionării şi la dispariţia posibilităţii realizării celor mai elementare performanţe în activitatea proprie.
Privită din exterior, această echipă de fotbal seamănă cu o struţo-cămilă, prea grasă pentru a alerga şi fără vreo cocoaşă pentru a căra vreo povară. Dihania mânâncă mult, bea vârtos, aleargă greu, nu aduce nici un folos nimănui, cu excepţia proprietarului care taie bilete la bâlci hoardei de gură-cască ce se hlizeşte ca la circ.
Această echipă are pe hârtie ca proprietar o firmă numită Mobilis, gen căpuşă la bugetul de stat, care vinde ouă de cloşcă la cocoş, al cărui manager presupunem că încă nu a aflat că are în gestiune ditamai brandul de oraş. Banii vin de la bugetul public prin măgăria de fundaţie care cică ajută sportul ieşean, dar care nu cred că a aflat de existenţa vreunui alt sport în afară de fotbal, iar jupânul echipei este Nea Gigi, primarul care azi afirmă că fără el clubul s-ar duce în liga a 4-a şi mâine îi cere lui Mobilis să îşi asume retrogradarea.
Acum vreo cinci ani, un investitor din Oradea a vrut să cumpere clubul şi a sosit la negocieri plin de entuziasm şi cu chimirul burduşit. Acestuia, nea primarul i-a cerut să plătească datoriile de atunci ale clubului, care se ridicau la circa două milioane de dolari şi apoi să asigure bugetul pe anul în curs. Omul, ducând mâna la portofel, a întrebat când poate să citească contractul de concesiune al bazei sportive şi când îi parvin contractele jucătorilor, pentru a-i lua în gestiune.
Răspunsul a fost edificator: ,, -Păi, staţi oleacă, viniţi matali cu părăluţele, demonstraţi că sunteţi alături de club, intraţi în ,, familia noastră” apoi cu timpul o să ne cunoaştem mai bini.
-Şi cu banii daţi cum rămâne, dvs dacă a-ţi avea două milioane de dolari, i-aţi da aşa … fără nici o garanţie?
-Da, ce domne, crezi că dacă dai două milioane de firfirici acum o să ai tu ultimul cuvânt? Doar asta e echipa mea. Întotdeauna o să am ultimul cuvânt!”
A stat omul, s-a gândit oleacă şi la auditul care-i spunea că la Iaşi la 7-8 000 de spectatori corespund în scripte 3-400 de bilete şi s-a decis. A plecat la Bucureşti şi s-a apucat de imobiliare.
De curând, un alt jupân din Moldova a făcut o ofertă de 10 milioane de iepuroi şi a primit aproximativ acelaşi răspuns: ,, -Da, cum nu, cu plăşiere, dar să ştiţi că tot eu trebe să am ultimul cuvânt!”. Omul şi-a făcut cruce şi a plecat în Europa League cu alţii.
Acum să nu credeţi că doar paraîndărăturile la contractele jucătorilor şi negreala din ,, fenomen” a sădit o asemenea dragoste de culorile alb albastre, primarele e şi el om, are şi el o onoare, un prinţip, o datorie şi un destin!
Dară nu strică la casa omului nici ,,trupele auxiliare”, izvorâte din galerie şi efectul lor de
,, activişti”, atunci când e nevoie de mobilizare la vremi de restrişte. Pentru aceştia există ban public din plin pe la Regiile subordonate.
Şi nu în ultimul rând, există plăcerea de a te burica pe la televiziunile sportive, cu somităţi de-alde Mititelu ( citat din opera cheliosului cu ochelari:-Doar n-oi fi vreun prost de moldovean!), Iancu cel negru de Timişoara, MM-eu sau intelectualul Borcea.
O vorbă din înţelepciunea cârciumii mioritice spune aşa: E posibilităţi care se poate şi posibilităţi care nu se poate…! Viaţa şi opera distinsului Primar de Bahlui ne-au confirmat înţelepciunea milenarului popor de gânditori, cu fruntea rezemată pe faianţa de deasupra pisoarului: Bugetar de-o viaţă, bogat şi proprietar de echipă de fotbal! Halal nenicule, să trăieşti şi la mai mare!
Povestea acum câţiva ani domnul Primar într-un interviu la o gazetă de prin târg, cum a jucat el în tinereţe fotbal la Sportul Studenţesc şi alături de Mircea Sandu, Chihaia şi alţii, a devenit o glorie în plină ascensiune în Regie. Din păcate, într-o bună zi, semn că norocul şi cartea nu merg niciodată ţinându-se de mână, bătrânul Mac Popescu, jupânul din Regie, l-a chemat la el şi i-a spus: -Gigi dragă, pe partea unde joci tu, am unul tânăr care promite, îl cheamă Hagi, nu pot să te ţin pe tine, mă presează Federaţia să-l folosesc pe el. Mai bine ţine-te de carte!
Şi uite-aşa, din păcate s-a închis calea spre gloria fotbalistică a junelui viitor primar, retezată de un jucător ce era cu nouă ani mai tânăr, dar în compensaţie s-a deschis calea marelui om politic!
Că speranţa moare ultima şi că prima iubire nu se uită o dovedesc faptul că, deşi a trecut atâta vreme, electorul de Bahlui tot mai pune botul la o fentă, nişte craci, un gol turcesc sau o foarfecă pe lateral!