Se cunoaşte faptul că Dumnezeu are şi el slăbiciunile Sale, iar una dintre ele ar fi că obişnuieşte să ia acolo sus, lângă El, mai repede decât ar trebui, pe cei în a căror companie se simte şi El mai bine. Şi o mai face atunci când doreşte să aureoleze prin jertfă, pe cei care merită să primească mai mult de la posteritate, decât un anunţ mortuar într-o zi ternă.
Măreţul popor polonez a dat jertfe pe bandă rulantă şi a însângerat toate câmpurile de bătălie posibile, în ultimul secol având ca unic ţel refacerea statalităţii poloneze, nimicite de hrăpăreţii ei vecini. A renăscut ca pasărea Phoenix de mai multe ori în istoria sa, după ce conspiraţii criminale multinaţionale au şters de pe faţa pământului elitele sale politice şi militare.

A doua Republică Poloneză, cea care a redat graniţe poporului polonez după primul război mondial, şi-a pierdut floarea ofiţerilor şi intelectualilor la începutul celui de-al doilea război mondia,l într-o hecatombă de neimaginat la Katyn. Peste 22 000 de ofiţeri activi şi în rezervă, luaţi prizonieri de către Armata Roşie, au fost executaţi cu câte un glonţ în ceafă, de către comuniştii lui Stalin.
În următorii patru ani, sute de mii de polonezi, în proporţie covârşitoare din pătura educată şi şcolită, au fost lichidaţi de către armatele de ocupaţie rusă şi germană. Această similititudine de tratament a celor două regimuri criminale a avut un unic scop, acela al ştergerii de pe suprafaţa pământului a elitelor poloneze, pentru a putea asimila apoi resturile populaţiei, rămase fără conştiinţă naţională.
Totuşi, polonezii au rămas chiar şi după masacrele înspăimântătoare la care au fost supuşi, şi în ciuda regimului comunist, în prima linie a naţiunilor iubitoare de libertate, dârze şi niciodată dispuse a face concesii privitoare la mândria lor naţională.
Tragedia prin care trece astăzi Polonia nu întrece prin numărul victimelor pe cele suferite de prea multe ori în glorioasa ei istorie, dar prin simbolismul ei este absolut cutremurătoare şi poate fi socotită ca cea mai mare catastrofă din istoria statului polonez.
A pierde în acelaşi accident Preşedintele, Şeful Statului Major, Şefii Forţelor Armate Terestre ai Marinei şi Aviaţiei, Şeful Securităţii Naţionale, Guvernatorul Băncii Naţionale, Preşedintele Institutului Memoriei Naţionale ( CNSAS-ul lor), fostul Preşedinte al Poloniei în exil, 3 vicepreşedinţi ai Senatului, 6 membri ai Guvernului, 15 parlamentari, membrii Cancelariei Prezidenţiale, un episcop al Bisericii Catolice, precum şi urmaşi ai victimelor de acum 70 de ani, reprezintă o adevărată decapitare a statului polonez.
Stat care, spre deosebire de toate celelalte state europene, a demonstrat în vîrtejul crizei economice ce a răvăşit bătrânul continent în ultimii doi ani, că a fost singurul care a reuşit să o traverseze demn şi prin forţe proprii. Polonia a fost singurul stat ce a avut şi are creştere economică, nu s-a lăsat legat la remorca cămătarilor de la FMI, nu a şters cu bani de la buget hoţiile din sistemul bancar şi guvernamental, cum au făcut celelalte state europene.
Preşedintele Lech Kaczynski a uimit o Europă întreagă cu atitudinea sa dârză faţă de pretenţiile Rusiei şi Germaniei, spre deosebire de personaje binecunoscute de către noi românii, specialişti în stat capră în faţa ,, licuricilor” şi luptători cu corupţia din ograda altuia.
Oferindu-le compasiunea noastră şi exprimându-ne regretele faţă de pierderea suferită, suntem convinşi că nu trebuie să îi căinăm ca naţiune. Polonezii au demonstrat de-a lungul glorioasei lor istorii, că pot fi mereu mai mult decât ceea ce au fost, şi deţin secretul miraculos al selecţiei marilor bărbaţi de stat, ce pot duce flacăra din sufletul poporului polonez mai departe.
Avionul nostru prezidenţial poate zbura liniştit de acum încolo, încărcătura lui de mincinoşi, căpuşe ale banului public şi manelişti politici, nu va trezi niciodată vreo dorinţă din partea lui Dumnezeu să-i vadă prea repede şi pe toţi deodată. Ar fi prea mult chiar şi pentru Creator.
Sunt convins că o să-i lase pe toţi cei de mai sus să se stingă încet, în palatele lor burduşite de seifuri pline, în acordurile lui Guţă şi Salam, spre grabnica lor uitare din partea beizadelelor lor, prea ocupate să prindă un loc pe terasă la Bamboo.