Oare ce păcate cumplite, care ne vin din negura istoriei şi a comportamentului, trebuie să plătim noi românii, de am ajuns să ne trăim realitatea socială şi cea mediatico-virtuală, suportând o asemenea pleiadă de ticăloşi ?
Care sunt mecanismele şi procedurile prin care în societatea românească, reuşesc să aburce la suprafaţă, precum uleiul, în proporţie covârşitoare, oameni ce prezintă ca atuuri în exercitarea puterii doar defecte, ce i-ar face neeligibili într-o societate normală?
Să facem un studiu de caz pe un cetăţean din Iaşi, apoi putem extrapola la nivel naţional;
Locuieşte în centru, într-un bloc, asta însemnând că preşedintele asociaţiei de locatari este de 20 de ani acelaşi fost informator de la Antibiotice, actualmente sursă a Poliţiei de proximitate. Obiectivul personal al acestuia este să umfle numărul de persoane la întreţinere, să fure la apă, căldură sau gaze, ca să-şi poată ,,scoate” cheltuielile proprii. Contractul cu firmele de telefonie sau net ce folosesc acoperişul blocului este confidenţial, iar ,,beneficiile suplimentare” rămân necunoscute!
Cetăţeanul locuieşte în oraş, el plăteşte pentru întreţinerea şi dezvoltarea infrastructurii urbane, iar aceasta este administrată de un primar.
Primele două afirmaţii sunt valabile, a treia nu. Primarul se ocupă de o grămadă de lucruri, numai de cele din fişa sa de post, nu! Primarul se ocupă de fotbal, Poli Tehnica Întoarcerii Banului din Contracte şi Achiziţii, vrea şef la Bucureşti, se visează la Cotroceni, îi place pe sticlă la televizor şi îi place să-şi dribleze subordonaţii la miuţa de vineri seara.
Oraşul? O să se descurce el cumva! Doar e aici de cinci sute de ani şi n-a dispărut!
Dar cetăţeanul are şi un reprezentant în parlament. Poate se bazează pe el pentru îmbunătăţirea vieţii lui. Dacă da, el este singurul!
Deputatul lui deja şi-a dat măsura cinstei şi destoiniciei lui. A fost ales pentru că era o figură nouă şi era doctor, ceea ce, e de bine pentru pensionari. Alegătorii au fost ţepuiţi, partidul a fost trădat, pe la Parlament nu s-a prea dus, iar acum organizează în zonă viitorul partid de lepre politice.
Cetăţeanul speră totuşi ca măcar Guvernul să fie o instituţie serioasă, vorba aia … nu oricine poate ajunge ministru într-o ţară.
Sau… poate da! Cetăţeanul face un efort de memorie şi chipurile îi apar în faţă, cum urcă gogoşile la suprafaţă prin uleiul încins. Remeş cu ai lui cârnaţi, Ritzi cu faţa ei de reptilă furăcioasă şi posomorâtă, Chioaru cu enormităţile lui cântate pe o voce de scapete, Paleologu cel mic şi creţ, în rol de spiriduş al gafelor, Udrea cu rochia roz de plastic, mulată pe rotunjimi, gândindu-se la originea poporului, şi nu în ultimul rând, Boc iţindu-se din pantofii cu tocuri şi speriind orice unealtă pe care o vede, coasă sau rindea. Toţi aceştia sunt sau au fost miniştri!
Dar totuşi, poate există cineva, acolo sus, care îi poartă de grijă. De exemplu preşedintele, care la ultimele alegeri ne-a zis că unii i-au dat votul iar alţii i-au dat o lecţie.
Voturile s-au contabilizat demult iar lecţia a fost uitată! Acum factorul de echilibru cu funcţie de mediere face şi el singurul lucru pe care îl ştie mai bine. Scandal!
Pensionarii au pensii imense, cei de boală sunt hoţi, doctorii e proşti în proporţie de 40% iar profesorii ce vor să dezbată legea Educaţiei sunt nişte sabotori care nu lasă Guvernul să lucreze.
Modul în care Preşedintele face politica de opoziţie, fiind de şase ani la putere, iar liderii de opinie şi fosta societate civilă îl adulează, spune tot despre gradul de înţelegere al poporului şi despre foamea deontologilor.
Cetăţeanul renunţă dezgustat la speranţe deşarte şi incearcă să supravieţuiască, distrându-se. Dacă e pasionat de fotbal, dă de Becali, Turcu, elefantul Iancu sau Borcea. Dacă vrea muzică în locuri publice, Salam, Minune sau Guţă i-o dau şi din faţă şi din spate. Dacă deschide televizorul, îl crucifică cerebral Bănică, Moartea din Carpaţi, eleva porno şi analistul militar Tudor.
Astfel, Cetăţeanul află crudul adevăr! În această ţară fiecare este singur şi în voia sorţii!
Fericirea şi bunăstarea fiecăruia depinde doar de el şi de puterea pe care o are pentru a răzbi prin jungla ce-l înconjoară. Iar toate îi merg atât de prost, iar el va rămâne ancorat în viaţa-i de rahat, pentru că el încă mai crede că cineva îi vrea binele.
Ăsta da paradox mioritic! Sistemul îi umileşte pe cei cuminţi şi îi răsplăteşte şi protejează pe cei ce nu îi respectă regulile!