În săptămâna ce trecu ca o boare, se furişă zefirul şi cu joaca-i neastâmpărată, ne aduse primăvara, surprinzând dealurile pline de omăt. Adierea caldă de care tot românul ducea dor, ne mângâie prieteneşte obrajii învineţiţi de o iarnă nesfârşită, apoi dezgheaţă râurile, lacurile, bălţile şi ochiurile de apă de prin pârloage.
Sub strălucirea soarelui cu dinţi, locuitorii târgului de pe Bahlui deschiseră larg ochii şi priviră de jur împrejur, descoperind lucruri inedite şi pline de savoare:
Străzile Iaşului ne zâmbesc mai ştirbe ca niciodată, denivelările au crescut la dimensiuni remarcabile prin satelit iar praful de pe străzi dansează vesel în fuioare ce mângâie nămolul de pe asfalt.
Iaşul, capitala culturală şi politică, care prin activitatea bravilor săi locuitori, ce ne privesc acum din istorie, a donat ziua de 24 Ianuarie istoriei ţării, sub numele de Ziua Unirii, se pregăteşte de geneza unei noi zile de sărbătoare. De data aceasta, primarul nostru, singur şi fără vreun ajutor, ne va pune în plăcuta ipostază de a sărbătorii o nouă Zi a Unirii, dar de această dată, ziua ne va aparţine doar nouă ieşenilor. Aceasta va fi Ziua Unirii Gropilor de la Pallas cu cele de la Hală! Astfel, Iaşul va deveni, spre marea mândrie a suporterilor stipendiaţi din banii publici, cel mai mare oraş de pe malul unei gropi de nămol şi betoane.
Sub auspiciile înaltei vizite guvernamentale, drumarii din Roznovanu au plombat gropile dintre Consiliul Judeţean şi Hotelul Traian, ba chiar au exagerat astupând cu smoală şi bortele ce duc la Universitate. În definitiv, plombatul ţine până la prima ploaie, pe când Guvernul o să mai vină pe la … Paştele Cailor!
Oricum, impresia a fost reuşită, Guvernul a năvălit plin de elan şi umflându-şi pieptul de serbare, a deşertat căruţa cu milioane de iepuroi în capul ieşenilor, năuciţi de atâta generozitate.
O să se cheltuie vreo 70 de milioane de iepuroi pentru a creea posibilitatea ca CET-ul din Iaşi să fie în continuare nerentabil, dar retehnologizat! Oraşele din centrul şi vestul ţării au transformat centralele termice în spălătorii, cluburi sau muzee, noi insă, vom reînvia fochiştii de cartier dotaţi cu table şi vin la pet.
Componenta proprie din această investiţie, corespunzătoare bugetului municipal, e un mister ce nu va fi revelat decât de hazardul viitorului, iar viitorii clienţi, pesemne că vor fi recrutaţi din zona metropolitană a Iaşului. Nu va fi puţin lucru ca într-o iarnă ipotetică, gospodarul din Miroslava sau Popricani, după ce dă de mâncare la vaci, să intre în casă pentru a se încălzi la caloriferul ce duduie prin grija CET-ului din Iaşi.
Doamna Udrea, preferata presei, a dovedit încă o dată eficienţă şi stil, venind la Iaşi sub semnul marilor conducători; ,, veni, vidi,…dodici”. Adică a venit, a văzut şi ne-a dat doisprezece milioane de iepuroi, să avem de-un ştrand mai acătării la Ciric!
Soarta sărmanului Iaşi, sub înţelepta conducere pedelistă, e să devină un oraş lacustru, dacă e să ne luăm după planurile prezentate. Locuitorii de pe malul Bahluiului vor vedea trecând în viitor, pe şenalul navigabil al timidului pârâu de acum, vapoare de croazieră, iahturi, bărci cu vâsle sau chiar un feribot ce va uni Ciricul de zgârie norii din Mircea.
Toate aceste schimbări ar rezolva şi problema turismului! Cu siguranţă un întreprinzător dibaci ar putea culege cauciucurile ce zac astăzi pe malul gârlei şi legându-le cu o sârmă ar putea face nişte plute, pe care tinerii căsătoriţi se vor săruta cast, având ca fundal sonor o manea gâjâită a vreunui gondolier brunet din Păcureţ, ce va da din prăjină, dirijând pluta prin traficul navigabil. Câte lucruri se pot schimba cu doar puţină imaginaţie!
Puţină imaginaţie şi multe milioane de iepuroi, căci euroi nu le putem spune acestor bani, care astăzi îşi arată blăniţa albă de pe vârful cozii, iar mâine vor ţopăi spre alte meleaguri de interes electoral.
Minipriministrul nostru, grabnic doveditor de sindicate, prin lovituri mici şi dese cu pumnuleţul în masa negocierilor, a profitat de ocazia acestei vizite, pentru a rezolva şi ultima problemă ce împiedică funcţionarea în parametri de excelenţă a administraţiei pedeliste, aceea a numirii celui de-al doilea subprefect.
Nu putem fi altfel decât impresionaţi în faţa talentului politicienilor pedelişti în gestionarea resurselor umane, care sunt capabili să motiveze în aşa hal proprii activişti, încât sărmanii oameni să fie în stare să lase de izbelişte avocatura, afacerile, comisioanele şi să dea năvală, jertfindu-se pe un salariu mediu în slujba cetăţeanului.
Căci numai acest talent şi poate doar vreun efect pervers al zefirului pot explica apariţia unei asemenea mişcari browniene, pe Bahluiul de curând dezgheţat, prin care pedeliştii ce au acaparat toate funcţiile, tremură de nerăbdare să reverse asupra populaţiei, anesteziată de criză, întreaga lor competenţă şi destoinicie.