Pedelişti, la luptă ! Putem mai mult ca grecii !

În timp ce liberalii ieşeni sapă tranşee pe unde personajele create şi scoase la lumină de actualul preşedinte umblă să-şi ciomăgească creatorul, în buna tradiţie românească, la Bucureşti Antonescu îl debarcă pe Ludovic Orban, cel care l-a boxat pe Tăriceanu şi l-a propulsat în fruntea partidului.
Dacă mai avem nevoie de exemple privind complexul oedipian al politicianului român, aflăm că Prostănacul pierzător unelteşte cu Bulibaşa portofelelor, pentru debarcarea din autobuzul roşu al trio-ului Iliescu, Mitrea şi Năstase. Aşadar politica mioritică evoluează în parametrii aşteptaţi!
Singura noastră nedumerire ar fi la ce trădare am putea să ne aşteptăm din partea edilului şef al Iaşului? Să-l şutuiască pe Prostănac, cel care l-a năimit ca lider zonal de Lunca Prutulu,i sau să se sucească de la promisiunile sughiţate în lacrimi pedeliştilor convocaţi la negocierile de după DNA.
Singurii care nu transpiră în interiorul partidului sunt pedeliştii, ce au la treabă de nu mai pot! Sunt din nou titulari la toate ţâţele bugetului şi n-are ţara asta bani de încasat, cât ar putea să sugă discipolii lui Zeus.
Dar nu este totul pierdut! Avem exemplul Greciei care după douăzeci de ani de UE reuşeşte să stea mai prost cu economia decât la intrarea în marea familie europeană. Şanse sunt ca să-i ajungem din urmă! Haideţi să recapitulăm împreună:
-Datoria publică a Greciei a ajuns la 125% din PIB-ul ei pe când a noastră nu este decât de 35%. Există potenţial de creştere!
-Deficitul grecesc este de 13% pe când al nostru ne zâmbeşte feciorelnic cu doar 7,2%.
-Lipsa de rigoare şi deficienţele administrative cauzate de personalul bugetar incompetent şi corupt sunt identice. Românii vin tare din urmă, pregătindu-şi funcţionarii publici în stagii de câte două săptămâni pe la vreo primărie de-aiurea, fără gaz şi şosele, pentru a-i propulsa apoi ca prefecţi sau subrefecţi în municipii reşedinţă de judeţ.
-Sistemul politic grecesc este bolnav, blochează orice reformă şi evacuează orice individ ce nu corespunde portretului robot al politicianului. Din poziţia anterioară schimbaţi cuvântul ,, grecesc” şi puneţi-l liniştit pe cel de ,, românesc”, nu o să fie nici o nepotrivire.
-Statul grec a angajat ca funcţionari publici în 2009 cu 6000 de oameni mai mult decât a pensionat. În România în 2009 în timp ce economia privată s-a contractat cu 13 miliarde de euro, cheltuielile cu salariile, premiile şi veniturile speciale ale bugetarilor au crescut cu 11%.
-În presa elenă, criza pare o conspiraţie.,,Ministrul nostru de Finanţe face treabă bună” protestează grecoteii. La noi primul ministru vede la OTV criza sucombând şi deplânge greaua moştenire lăsată de guvernul anterior, hai …parol monşer! şi laudă Ministrul nostru de Finanţe, care deşi nu ştie să folosească calculatorul, ştie totuşi să…schieze!
Deci dacă până acum suntem pe o traiectorie care ne permite să-i ajungem în câţiva ani din urmă pe greci, mai ales că suntem de două ori mai numeroşi, ceea ce ne permite să producem pierderi duble în unitate de timp, avem totuşi două arme fatale cu care putem să spulberăm recordul de catastrofă economică al Greciei.
Deşi stăm cam la fel la capitolul autostrăzi, fraierii de greci reuşesc să nu construiască kilometrul de şosea cu 10 milioane de euro, pe când noi reuşim să nu îl construim cu 80 de milioane de euro pe kilometru. Ceea ce demonstrează că frecatul mentei şi puturoşenia în România sunt mult mai scumpe decât în Grecia!
Şi acum lovitura finală! Turismul la ei are sezon de opt luni pe an şi oricât ar evaziona hotelierul grec, tot mai rămân oleacă de bani la buget în urma năvalei milioanelor de turişti, care ţin cu tot dinadinsul să-şi spargă banii printre insulele greceşti.
La noi turismul este Elena Udrea, sezonul ei este permanent, iar consumul de bani pe care îl generează este direct proporţional cu şuşele organizate de urmaşa lui Traian, cocoţându-şi posteriorul, pe zi ce trece mai lat, pe scene închiriate cu 70 000 de euro pe weekend.

Comments are closed.