Spre deosebire de ţări precum Islanda, Letonia şi Ungaria, unde guvernele au căzut din cauza turbulenţelor economice, se pare că în România, mereu surprinzătoare, conform unui slogan turistic guvernamental, nu s-a ajuns la fundul sacului economic şi astfel guvernul se schimbă pe motiv de lupte politice interne.
Dacă destrămarea coaliţiei de guvernare provoacă îngijorare analiştilor economici interni şi internaţionali, multă nelinişte mediului de afaceri intern şi o evidentă năuceală populaţiei, actorii politici responsabili de criză se pare că nu au nici o problemă de conştientizare sau asumare a acesteia.
Domnul preşedinte Băsescu, respectându-şi rolul asumat de artificier-şef al scandalurilor politice, după o simulare ridicolă a unui rol ce nu îl prinde deloc, acela al împăciuitorului înţelept cu grijă de ţară, ne-a asigurat că actuala criză nu este câtuşi de puţin o tragedie. Conform planurilor prezidenţiale, guvernul pedelist, eliberat acum de frâna pesedistă, va putea să dea măsura capabilităţilor sale şi va putea demonstra lumii întregi competenţa miniştrilor săi. Aceasta este speranţa ce răzbate din comunicatele de la Cotroceni şi angajamentul mediatic ce reiese din sânul conducerii pedeliste.

Dar dacă Dumnezeu ne-a dat puţină minte şi avem oleacă de experienţă în ale politichiei româneşti, nu se poate să nu observăm că în dosul figurilor grave, pline de responsabilitate cu care liderii pedelişti defilează la televizor, e de fapt veselie mare de tot!

Vă daţi seama ce realizare! Ce şmecherie mare au făcut ei, pedeliştii?!
Le-au tras un şut în cur colegilor de coaliţie acum, cu o lună şi jumătate înainte de alegerile prezidenţiale şi l-au lăsat în ofsaid pe Geoană, singurul contracandidat periculos pentru Băsescu. Nu mai vorbim de faptul că au posibilitatea să schimbe acum, în 48 de ore, toţi prefecţii, secretarii de stat, şefii şi şefuţii numiţi politic. Toată suflarea pedelistă are liber la caşcaval! Pentru prima data în istorie, pedeliştii sunt liberi să se zbenguie creanga prin cămara cu bunătăţi a bugetului public.
Nu prea au fost licitaţii nici până acum, vezi metodele de atribuire Ridzi şi Udrea, da să vedem de acum încolo metode de şterpelire a banului public! Dacă domnul Băsescu ar trebui să-şi respecte promisiunile electorale din 2004, acelea cu anticorupţia, ar rămâne Modroganul pustiu şi s-ar umple puşcăriile. Dar noroc că trăim într-o ţară în care promisiunile neonorate nu costă niciodată nimic pe un politician, astfel că viaţa merge înainte şi memoria moare repede.
Să nu credem că vreun ministru, secretar de stat sau alt soi de funcţionar numit politic are vreo apăsare, vreo noapte nedormită, sau ar fi muncit de griji cu privire la soarta ţării, sau starea economiei. Oricât de prost ar merge ţara, ceva bani tot s-or aduna la buget, aşa că ei s-au scos, nenică! Şi dacă poporul face scandal, avem cu ce să-l prostim! De vină sunt guvernul Tăriceanu, mogulii, criza, pensionarii, profesorii, sindicatele, sau judecătorii! Un vinovat se găseşte întotdeauna, iar dacă pe moment nu le vine, dă repede Boc un telefon la Cotroceni şi află cine-i vinovatul de serviciu!
În 1965, Stanley Kramer era nominalizat la 8 Oscaruri pentru un film numit ,,Corabia Nebunilor”, un film extraordinar, apreciat deopotrivă de critici şi spectatori. Bazat pe romanul lui Katherine Anne Porter (devenit un best-seller national la cateva zile dupa publicare), Corabia nebunilor se deruleaza in 1933, la bordul unui pachebot de lux, care se îndreapta dinspre Mexic spre Germania. Printre numerosii pasageri se numără Vivian Leigh în rolul unei femei disperate în căutarea tinereţii sale pierdute. Alături de ea, Simone Signoret interpretează o spaniolă de rang nobil, deportată ca prizonieră politică, Lee Marvin în rolul unui jucător de fotbal alcoolic şi Jose Ferrer în rolul unui nazist a cărui brutalitate prevesteşte holocaustul ce se apropia. Toate aceste personaje, cu poveştile lor separate dar care se întrepătrund, alcătuiesc o eterică şi minunat surprinsă lume, cu întreg microcosmosul ei, aflată în pragul războiului, dar copleşită de cu totul alte preocupări şi priorităţi.
Privind la iresponsabilitatea, frenezia tembelă, bucuria cu care se porcăie politicienii într-o ţară cuprinsă de o adâncă criză economică, politică şi morală, putem creiona un remake cutremurător pentru Corabia Nebunilor. Spre deosebire de film, tragedia noastră este că în timp ce echipajul tembel al politicienilor ce ar trebui să conducă Corabia prin furtună se bat şi se fură între ei, noi, întreaga societate românească, suntem închişi în cală la cheremul valurilor dezlănţuite şi a capriciilor crizei prin care navigăm.