Îl vedem zilnic la televizor şi niciodată printre noi.
El nu se deplasează pe jos sau cu maşina proprie, el este transportat în convoi cu antemergători poliţişti şi postmergători de la televiziuni. El nu se plimbă singur, ci numai cu reporterii după el. Se supără uneori pe ei, îi înjură, se răsteşte câteodată mitocăneşte, dar îi cheamă mereu şi la o adică poate fi şi generos. Îşi petrece o bună parte din zi în faţa camerelor de luat vederi şi observi progresele consilierilor lui de media după cum a învăţat să se uite în camera de filmat. Vorbeşte preţios şi încruntat despre treaba lui sau vesel şi pontos la o agapă. Are toane dese şi îşi terorizează subordonaţii. Când crede că e cazul şi dă bine, are accese de furie şi crize de autoritate. Dacă zîmbeşte enigmatic şi a asimilat trucul cu frazele de deschidere şi apoi repliere pe cele câteva teme pe care le-a repetat, poate da şi impresia de competenţă. Nu are sex şi nici naţionalitate, nu are dubii, ci doar certitudini. Iar cea mai mare dintre ele, o adevărată cheie de boltă, este că succesul se obţine ştergându-şi obrazul de flegma şefului în timp ce-i pupă inelul şi jucându-i în picioare pe cei mai slabi ca el.
El poate avea multe înfăţişări şi este pretutindenar, adică imposibil de ocolit dacă deschizi televizorul, poate fi slujbaş la stat sau patron, dar întotdeauna va fi modelul de succes care se poartă azi în România.
El este unde este pentru că a făcut, face şi va face compromisuri şi va înghiţi mizerii pe care un om normal nu le va suporta niciodată. Capacitatea de a înghiţi rahat cu lopata ţine loc de competenţă şi de aceea a devenit criteriu de valoare în evaluarea ,,profesionalismului” său.
El poate fi un antrenor de fotbal care în urma unui telefon primit la două noaptea se năpusteşte la palatul viitorului stăpân, gudurându-se la picioarele lui. Nu poate aştepta până dimineaţa pentru a purta o negociere, el ţine să se repeadă la ciozvârta aruncată în miez de noapte, de frică să nu se răzgândească nebunul. E momentul lui! Şi pentru asta e dispus să-i ţină hangul milionarului cretin şi să arunce cu rahat în predecesor, deşi ştie că în curând va avea aceeaşi soartă.
El poate fi şefa unei asociaţii profesionale de turism, care după ce este făcută albie de porci prin presă de ministrul turismului, la primul târg de profil face un ,,laudatio” de o greţoşenie înfiorătoare pentru ministreasa cu pricina.
El poate fi şi un ministru al culturii, ajuns în post având ca merite posesia unui nume celebru şi capacitatea stoică de a râde cu gura deschisă, chiar dacă e plină cu mezelicuri, la poantele şefului de partid. Acum, pus în funcţie, nu va rata nici o tăiere de panglică fără a-şi umple de bale şefii şi fără a se face de baftă într-un mod în care originea şi pregătirea sa nu o anunţau.
El poate fi şef de judeţ, fost ministru care îşi aşteaptă stăpânul, făcând puzzle-uri cu oi şi ciobani pe coamă de deal. El doreşte să dea o limbă stăpânului venit pe calea aerului, înainte ca acesta să aterizeze, câştigând astfel o importantă etapă în campionatul de pupat în cur, aflat în desfăşurare în partid.
El poate fi un fost tirist actualmente asfaltangiu, cu maşini de un milion de euro la scara, dar care îşi duce şpaga la minister tot în sacoşe de plastic, cu banii înveliţi în hârtie de ziar. Lung cât o zi de post şi mare cât ursul de la grădina zoologică, asfaltangiul face cocoaşă în poziţia ghiocelului când îi vin jupânii, înalţi de-i ajung până la burdihan, în vizită de lucru electorală.
El poate fi şef de poliţie sau de procurori, grabnic la arestări după un telefon primit în miez de noapte, aceasta fiind o specie necesară în orice guvernare. Cu cât mai multe probleme la dosar, cu atât mai lesne de asmuţit pe inamici.
El poate fi redactor de televiziune pe post de întrebător preferat al intervievatului, pune întrebări din genunchi, privind de jos în sus ca la o icoană şi cu ochii umezi de respect pentru acesta şi familia lui.
El poate fi orice şi poate veni de oriunde, cei ca el se recunosc între ei, se sprijină dacă e nevoie şi aşteaptă răbdători în movila de balegă mestecată zilnic. La capătul drumului aşteaptă premiul cel mare. Cândva, pentru că timpul lucrează şi pentru lichele, va veni momentul în care vor fi jupâni, vor fi nişte oameni de succes.
Îi vom vedea zilnic la televizor şi niciodată printre noi.