Pe zi ce trece, viaţa politică din Romania se afundă în noi straturi de mizerie, circ şi sfadă grotescă iar ritmicitatea scandalurilor ne face să credem că pentru cei care ar trebui să conducă ţara, porcăiala şi flegma, ca argument politic, a devenit un cult oficial. Şi cum orice cult are şi o preoteasă supremă, în politica noastră mioritică pentru acest post s-a calificat, după îndelungi examene publice şi numeroase jertfe pe altarul zeului mitocăniei, dna. Udrea, zisă şi Nuţi.
Pentru blonda de la Cotroceni, nu a fost suficient să se creeze un minister, dealtfel perfect inutil, pentru doamna ministru, pretenţiile sporesc pe zi ce trece. Orice cetăţean al acestei ţări, care nu intră într-un orgasm admirativ la vederea năucitoarelor măsuri prin care d-na. Nuţi cică, promovează imaginea României şi a turismului ei în lume, este automat un duşman de clasă, un sclav al mogulilor răi, un vector al unui atac politic mârşav.
Sâmbătă, Asociaţia Agenţiilor Naţionale ale Turismului ( ANAT) a atras atenţia asupra faptului că Ministerul Turismului, înainte să arunce cu milioane de euro în campanii de promovare, ar fi fost bine să ia nişte măsuri, evident împreună cu factorii locali, pentru rezolvarea problemei toaletelor publice din zonele turistice. Pentru cine nu ştie sau încă nu a aflat, la începutul oricărei activităţi umane într-o nouă locaţie, şantier, tabără, lagăr sau popas, prima măsură a unor fiinţe civilizate este să creeze locul necesar toaletei. La această observaţie plină de bun simţ, iată cum a răspuns Ministerul Turismului:
,,Daca familia sau prietenii d-nei Corina Martin, preşedinta ANAT, doresc să vândă toalete ecologice către administraţiile publice locale, îi recomandăm acesteia să se adreseze primăriilor conduse de colegii lor PSD. Ne surprinde poziţia d-nei Corina Martin faţă de acţiunile ministerului de promovare externă a României ca destinaţie turistică, cu atât mai mult cu cât aceste acţiuni ajută agenţiile de turism să îşi sporească veniturile. Constatăm cu regret, că sub preşedintia d-nei Martin, ANAT riscă să se transforme, prin poziţii ca cele exprimate public vineri, dintr-o asociaţie reprezentativă pentru agenţiile de turism, într-un instrument PSD folosit în bătălia politică.”
Iată răspunsul pe care îl dă o instituţie a statului către o organizaţie profesională de la care ar trebui să ia notiţe şi pe care conform statutului său, ar trebui să o deservească şi să o sprijine. Puţini sunt cei ce nu pot recunoaşte în declaraţia de genul ,,dai în mine, dai în fabrici şi uzine” stilul agresivo-mârlănesc al d-nei. Nuţi, care pe zi ce trece pare tot mai eliberată de încorsetările unei atitudini decente, corespunzătoare unei apariţii publice.
Acest ,, ba pe-a mătii”, în cel mai neaoş stil de pleşcoi, intrevine la nici o săptămână după recitalul de mahala, oferit de d-na Nuţi cu ocazia audierilor referitoare la cheltuirea nejustificată a banului public, în cadrul Ministerului Turismului.
Neputând, evident, să dea explicaţii referitoare la modul în care s-au aruncat pe geam o căruţă de bani pe prostii şi ,, aiureli festiviste”, ca să cităm un clasic în viaţă, ne referim aici la dl. Stolojan, ajuns şi el se pare la capătul răbdărilor, d-na Nuţi, cu sprijinul ,,organelor informative” ce încă mai pupă inelul Cotroceniului, a înjghebat o ofensivă mediatică, la care au mai pus umărul lichelele gen Bogdan Chireac şi alţi ,,formatori de opinie”, cu contracte la banul public.
După ce ,,a decis”!! să nu se mai prezinte nici ea şi nici alţi angajaţi ai Ministerului !! în faţa Comisiei Parlamentare, de parcă Ministerul ar fi fost moştenire de la taica Cocoş, ministreasa cu Vuitton şi rochie mulată pe popou a dat buzna să depună plângeri penale la Parchet împotriva membrilor comisiei. Aceste plângeri, bazate pe înregistrări neautorizate, reprezintă o mostră de competenţă juridică comparabilă poate doar cu obiceiurile d-nei avocat Nuţi, de a pierde dosarele clienţilor prin parcuri.
Apoi, în regia binecunoscutelor mişcări surprinzătoare marca Zeus, a năvălit peste Comisie cu cohorta de ziarişti în trenă ,, ca să-i privească în ochi pe cei care vor să-i fabrice un dosar penal” şi ca să le ceară demisia membrilor comisiei, în a căror imparţialitate şi competenţă ea, Nuţi, nu are încredere.
Aici am ajuns fraţi români! S-a urcat scoafa-n copac iar hoţul trebuie să blagoslovească componenţa curţii de judecată. Aşteptăm cu interes noi forme şi metode de luptă politică gen ,,coana Nuţi”, prin care pedeleul va obţine noi succese electorale şi izbânzi politice.
Eu deja mi-am pregătit punga de seminţe şi petul de bere rece şi aştept cu interes să văd cum coana Nuţi îşi va ridica rochia şi le va arăta ,,ariciul” la duşmani, cum îi va stropi pe liberali cu laptele de la sân şi cum îl va bate pe Geoană în cap cu copilul de la ţâţă.