De la răposatul Ceauşescu, a rămas moştenire politicianului român, o reţetă magică pentru o mâncare ce poate fi servită oricând şi la orice oră electoratului mioritic, în cazul în care acesta dă semn că se plictiseşte sau începe să fie preocupat de lucruri serioase şi nu de activităţi ,,educative”, cum ar fi imanentele alegeri.

Această miraculoasă hrană s-a dovedit că întăreşte vigoarea luptei politice şi umflă vinele de pe grumazul patriotului cu sânge plin de adrenalină. Ea are ca efect înceţoşarea ochiului critic la adresa puterii, oricare ar fi aceasta şi este cunoscută sub numele de gulaş preelectoral.

Un lung şir de bucătari a trebăluit în jurul ceaunului de gulaş de-a lungul anilor. Iliescu a patentat reţeta în laboratoarele măcelăriei lui Ceauşescu, iar apoi Roman, Văcăroiu, Năstase, Geoană şi Băsescu s-au folosit la vremuri de ananghie de efectul împărţelii către trecători cu polonicul a gulaşului salvator.

 Pe Vadim nu îl punem la socoteală, pentru că de-a lungul anilor cineva trebuia să-şi asume ingratul şi plictisitorul rol de a pune lemne pe foc în permanenţă. Poate aceasta este şi explicaţia pentru care după 19 ani de ,,focărit”, damful ce îl însoţeşte pe bard taie cheful oricărui politician care ar putea să-şi imagineze o guvernare cu gerontofilii veseli, ce îl însoţesc pe haiducul cu sprâncenele pârlite.

Reţeta este simplă! Se ia o perioadă de acalmie sau de scădere accelerată în sondaje şi se purcede la treabă. De obicei, dacă nu ai norocul să beneficiezi de o declaraţie nefericită sau tembelă a vreunuia de la UDMR, descoperi o declaraţie sau un articol din presa maghiară, menţionezi un conflict din trecut sau inventezi unul nou. O carte apărută într-un tiraj minuscul sau o defilare cu hărţi ce reprezintă Ungaria Mare, a unui grup de năuci îmbrăcaţi în husari, este un prilej mai mult decât binevenit.

Se ia evenimentul cu pricina şi se pune pe foc printr-o declaraţie de presă ce zguduie amorţeala în care tândălesc reporterii plictisiţi. Se abordează subiectul cu o faţă gravă, plină de suferinţă, ca după o noapte nedormită din cauza unei dureri de măsele. În fundal, politicianul e musai să aibă steagul tricolor iar vocea trebuie să fie gravă, potrivită evenimentelor. Discursul va dura maximum trei, patru minute şi va fi presărat de elementele obligatorii ale acestui tip de comunicare. Acestea sunt: ,, în aceste momente grele”, ,, sfidând toleranţa poporului român”, ,, sunt inadmisibile aceste provocări”, ,, readucerea în memorie a dureroaselor amintiri”, ,, autonomie teritorială” şi ,, stat naţional unitar”. Apoi ţine-te, nenică!

Canalele de ştiri vor repeta punctele principale din declaraţie din minut în minut, cu litere de-o şchioapă, analiştii de serviciu se vor arunca precum nişte ştiuci flămânde pe subiect, vor apărea ediţii speciale şi subiectul se va tavăli prin toată media pe puţin patru, cinci zile.

Această tehnică scoate la suprafaţă invariabil ,,patriotul de şanţ”, care prin manifestările şi reactivarea lui, umple negreşit tolba celui ce a pornit bolovanul de pe munte. Acest tip de agent electoral visceral inundă net-ul în maximum 30 de minute de la declanşarea evenimentului şi atacă furibund şi imund orice declaraţie împotriva ,,patriotului” ce a stârnit dezbaterea. Identificarea lui este simplă, utilizează constant fraze de genul ,, afară cu ungurii din ţară”, ,, bozgori împuţiţi”, ,, pâine cerută şi nevândută în Harghita” şamd. Pe acest tip de ,, patriot” nu îl doare mizeria de pe stradă la care contribuie cu voioşie, nu corupţia e problema, nu lipsa de respect a organelor statului în raport cu cetăţeanul sau incompetenţa din administraţie. Pe el îl deranjează ,,ungurul şi uneltirile lui”, acestea fiind evenimentele răspunzătoare de haosul din ţară.

Domnul Băsescu i-a depăşit pe predecesori, el pune piper în gulaş. El nu culege evenimente, el le provoacă. Să interzici accesul aeronavei preşedintelui vecin pe aeroport pe motiv că avionul aparţine forţelor armate, în condiţiile în care nici un preşedinte nu zboară cu avionul Crucii Roşii şi să îl calci pe bombeu la el acasă, spunându-i ,, ba pe-a mătii” referitor la autonomie, nu e o dovadă de patriotism, ci una de lipsă de bun simţ şi de responsabilitate.

Să reproşezi maghiarilor că nu sărbătoresc cu tine ziua drapelului şi nu se extaziază la vederea defilării armatei române e o dovadă de perversitate şi cinism, ce îşi doreşte să exploateze o rană mereu supurândă de mizeriile pe care politicienii de ambele naţii le presară pe ea.

De aceea, piperul pus de Băsescu în gulaş nu are influenţe pe termen lung, e un condiment ce a mai fost utilizat pe aceste meleaguri.

Dar cu siguranţă schimbă gustul ciorbei de potroace, în care băltesc şpăgile lui Ridzi, apartamentul prezidenţial din complexul lui Popoviciu şi banii din campania electorală a tinerei europarlamentare certate cu gramatica limbii române.