Zilele acestea aniversăm şase luni de guvernare pesedisto-pedelistă şi ar fi interesant să facem un scurt bilanţ referitor la modul cum au înţeles să ne reprezinte, pe noi ieşenii, actualii deputaţi şi senatori ce fac parte din această coaliţie.

Dinspre tabăra pesedistă, o ciudată acalmie şi tăcere ne ,,asurzeşte” în ultimele trei, patru luni. După puseul postelectoral de afirmare ca lider regional al domnului Primar, în care a făcut şi desfăcut guverne la Bucureşti de nu mai ştiau cum să scape de el ,,dirijorii” Hrebenciuc şi Vanghelie, domnul primar a cedat şi filiala PSD din Botoşani şi a reuşit să găsească drumul către casă.

Nu ştim dacă membrii locali de partid s-au bucurat sau nu, dar cu siguranţă firma suceveană de pus pavaje a fost cea mai încântată de această reîntoarcere. Cred că unul din cele mai mari pericole ce ne pasc pe noi ieşenii este ca într-o bună dimineaţă să găsim pavat gazonul din stadionul de pe Copou, sau chiar lacul Ciric secat şi în întregime împodobit cu faimoasele pavele gri cu roşu.

Domnii Mocanu, Răţoi şi Stanciu ar fi fost declaraţi dispăruţi din viaţa politică ieşeană de către electoratul ce i-a votat, dacă nu s-ar fi primit semnale de la Bucureşti că totuşi cineva semnează statele lor de plată. Plecând de la prezumţia de nevinovăţie în ceea ce priveşte asumarea roadelor muncii lor, credem că totuşi titularii acestor colegii, deşi sunt mai discreţi ca niciodată, veghează asupra intereselor noastre.

Doamna Iordache a fost semnalată doar o dată de presă, la o sărbătoare câmpenească, astfel încât putem afirma fără greş că statutul de cel mai vizibil parlamentar revine d-lui doctor Ciuhodaru, care ne ţine la curent cu starea victimelor de la Spitalul de Urgenţă din Iaşi.

Iar în cazul în care ne aducem aminte că există şi senatori ai PSD-ului, informaţii despre activitatea lor am putea cere eventual familiilor lor, dar nu e cazul să fim indiscreţi, că oamenii nu ne-au deranjat cu nimic!

Deci, dacă putem afirma că pesediştii guvernează cu discreţie, atenţi să nu rateze nici o şansă de acumulare, când vine momentul să ne uităm la partenerii lor de guvernare, pedeliştii ieşeni, aici avem parte de un adevărat circ.

Organizaţia PDL-ului ieşean este una din cele mai atipice şi stranii construcţii politice văzute vreodată în peisajul românesc şi aş îndrăzni să spun chiar european.

Deşi începând cu 2004, mulţumită ,,tractorului” Băsescu, organizaţia pedelistă din Iaşi a beneficiat de un bazin electoral imens, ea a avut ghinionul unei lipse de cadre absolut uimitoare.

Preşedintele oficial al organizaţiei, dl. Cârlan, este întruparea fizică a eşecului în politică, atât ca dimensiune cât şi ca permanenţă. El fiind politicianul ce a pierdut absolut toate competiţiile electorale la care a participat, făcând excepţie doar episodul obţinerii mandatului de senator în 2004 pe listele alianţei DA, când dacă ar fi fost trecut pe acea listă un purceluş de pluş, cu siguranţă rezultatul ar fi fost acelaşi.

Acest lider sumbru, întunecat şi marcat de pecetea neputinţei, reuşeşte încă să controleze şerpăria pedelistă ieşeană, coabitând cu dl. fost rector Oprea, personaj cu un orgoliu atât de exacerbat, încât ar fi în stare să participe şi la alegerile pentru funcţia de preşedinte de scară de bloc, dacă ego-ul său s-ar simţi flatat şi bineînţeles chenzina ar fi mai mare.

Dar cum în politica românească în general şi în PDL în special, serviciile aduse comunităţii care te-a ales nu reprezintă un obiectiv politic, actualmente ocupaţia principală a deputaţilor si senatorilor ieşeni din partidul prezidenţial va fi una de sfâşiere reciprocă în lupta pentru putere. Iar în PDL, să ai putere înseamnă să dai din cap inteligent la orice prostie spusă de EBA şi să pupi inelul jupânului, în speranţa unui post aducător de ,,venituri anterioare”.

Pentru orice ieşean, este suficient să compare promisiunile din campania electorală a celor din actuala coaliţie, cu activitatea derulată de aceşti parlamentari în folosul celor care i-au trimis în Parlament, pentru a-şi explica de ce al doilea oraş al ţării este astfel tratat de către conducerea superioară de Partid şi Stat.

Iar dacă în privinţa moralităţii PSD-ului nu ne mai făceam iluzii, marea surpriză a acestei guvernării este incompetenţa aproape comică a miniştrilor democrat liberali.