Prezumţia de nevinovăţie a apărut ca noţiune în universul juridic pornind de la aplicarea în justiţie a drepturilor fundamentale ale omului. În lumina acestei interpretări, s-a considerat că pentru umanitate este mai bine ca zece infractori să scape nepedepsiţi, decât un singur nevinovat să zacă în puşcărie ispăşind o vină ce nu îi aparţine.

Celebra taxă forfetară ce va apărea în curând, rod al gândiri economice a guvernării democrat liberale, întruneşte cu vârf şi îndesat toate atributele necesare pentru a concura la cea mai stupidă şi păguboasă măsură economică luată vreodată de un guvern ce a condus România. Până acum în ,,pole position” au stat vreme de un deceniu năzbâtiile lui Remeş, acelea cu taxă pe picior de masă la cârciumi ( se pare că şi actualul guvern cochetează cu ea) şi obligativitatea plăţilor mai mari de un milion prin bănci, când la acea dată România avea vreo patru şi acelea cu greu funcţionale.

Încercaţi să identificaţi o singură măsură economică luată de actualul guvern, care să denote o gândire de perspectivă şi să presupună un plan de dezvoltare măcar pe patru ani, dacă nu mai mult. Cu siguranţă că nu veţi găsi!

Impresia pe care ne-o produc aceşti politicieni, actualmente la putere şi care se presupun a fi ,, creierele economice” ale partidelor lor, este una de manelişti aflaţi în exerciţiul producerii lor pe scenă, în faţa unei asistenţe corespunzătoare unei nunţi în parcare.

Vrea băieţii salarii cu 50% mai mare? Ia de-a aici, nu sta la coadă, din partea naşului Băsescu!

Zice analiştii lu’ peşte că e groasă şi ne trebuie bani? Luăm, mâncaţi-aş, cât mai mulţi, să fie de împărţeală! Ce contează că acum o lună i-am sictirit.

Vrea clientul politic parale cu carul? Îi dăm, dară să nu fie pricină de paraponiseală!

Nu ajunge banii de salarii la profesori? Dă-i în măsa de ochelarişti, dacă nu le convine îi dăm afară, că alegerile e departe şi naşu Băsescu îi ,,face” singur în Noiembrie.

Impozitul forfetar este cel mai bun exemplu al unei taxe ,, de pe vii şi de pe morţi”, care nu va produce alt rezultat decât creşterea evaziunii fiscale, închiderea a zeci de mii de firme şi dispariţia unei hălci uriaşe din bazinul de impozitare. Şi când aceste firme vor dispărea, nu se va ,,evapora” doar impozitul pe profit prognozat, ci absolut toate taxele încasate de stat de la aceste firme.

Trebuie să stăm liniştiţi pentru că guvernul, în competenţa lui, s-a consultat cu sindicatele ( nota bene, am aflat că şpăgarii de lideri sindicali sunt nişte parteneri de guvernare cu expertiză în fenomenul economic) şi evident cu patronatele, întruchipate în vârful piramidei de adevăraţi ,,guru” în materie de pricepere economică, cum ar fi G.C.Păunescu. Mai lipsea Victor Piţurcă şi Monica Bârlădeanu, sau Columbeanu, pentru ca mediul consultativ în activitatea de brainstorming a guvernului să capete dimensiunile competenţei de netăgăduit.

În singura ţară din Uniunea Europeană în care salariul mediu la stat este semnificativ mai mare decât la firmele private şi în care numărul de oameni care plătesc impozite din activitatea generată de ei este mult mai mic decât numărul bugetarilor, guvernul Boc vine şi dă o nouă lovitură mediului privat, singurul care prin contribuţiile sale asigură bugetul necesar exprimării incompetenţei sale.

Singurul lucru care ne învaţă istoria este că din istorie nu învaţă nimeni nimic. Amintiţi-vă unde era în 2004 economia României, când s-a trecut la micşorarea impozitării, spre disperarea lui Geoană care prevestea catastrofe sociale şi unde era economia Ungariei, în acel moment ,,vedetă” a realizărilor economice din noile ţări membre a Uniunii Europene. România a cunoscut o perioadă de intensă creştere economică, spre deosebire de Ungaria care a reuşit prin suprataxare şi măsuri populiste să ajungă în pragul incapacităţii de plată.

Uitaţi-vă cum se mută investitorii din România în Bulgaria, cum sediul social al firmelor româneşti şi chiar al autoturismelor persoanelor fizice ,,emigrează” în ţara lui 10 %, şi veţi avea proiecţia bunăstării ce ne aşteaptă.

Şi asta dintr-un singur motiv, pentru că dl. Profesor Boc ne predă pe înţelesul nostru conceptul de prezumţie a evaziunii fiscale. Acela că, decât să scape de impozit un singur agent economic care ,,ascunde” o mie de euro, mai degrabă piară toţi cei care se chinuie să supravieţuiască.