Cele mai importante 10 bănci din Uniunea Europeană, în frunte cu Raiffeisen, stimulate probabil de suratele lor americane, au redactat o petiţie către Comisia Europeană şi către Banca Centrală Europeană să acţioneze în sensul revitalizării activităţii de creditare în regiunea estică. Cele zece instituţii private cer mai exact infuzii de lichidităţi pentru ele şi filialele lor din fostele ţări comuniste.
Stimatul domn Herbert Stepic, CEO al Raiffeisen, ne prezintă şi o motivaţie tulburătoare: “Europa a luptat timp de 50 de ani pentru a sparge blocul comunist, iar acum, când în aceste ţări din est există pieţe libere, autorităţile nu pot lăsa aceste ţări singure în faţa unei furtuni puternice”. Dl Stepic precizează, de altfel generos: “costurile acordate ţărilor din această regiune ar fi relativ mici în comparaţie cu sumele imense care au fost dislocate pentru a salva băncile din Occident”. Respectabilul bancher estimează că o sumă de 10 miliarde euro ar fi suficientă pentru România, cinci miliarde ar fi suficiente pentru economia reală, iar restul ar fi binevenite instituţiilor pe care domnia sa le reprezintă.
Este interesant cum băncile private care au realizat şi realizează sute de milioane de euro se identifică acum, în acest moment de restrişte, cu lupta pârliţilor din Est cu hidra comunistă. Luat de val, dl. Stepic roagă autorităţile să nu-şi lase ţările de izbelişte în faţa crizei; ţările! adică pe ei!
Invocarea luptei cu comunismul, trâmbiţată din partea stimabililor bancheri, mă face să mă gândesc la butada ce circula în anii ’90 referitoare la eroii revoluţionari: “Puţini am fost! mulţi am rămas!”. Iară tonul imprecaţiei mă duce cu gândul la cântecele auzite prin autobuze şi tramvaie cântate de cerşetorii desculţi, jegoşi, cu lumânări la nas în prag de sărbători:
,,Mamelor din lumea largă,
Mama-i moartă, tată n-am,
Dă-ne un leu măcar acuma la-nceput de an,
Că suntem copii sărmani!”
Faptul că alegaţiile acestui milog cu Mercedes la scară nu sunt tratate de doctori, ci sunt discutate foarte serios şi sobru de diverşi analişti de care s-au umplut televiziunile, mă face să cred că autorităţile ,,din lumea largă” ori suferă de febră cerebrală acută, ori sunt complice la devalizările monstruoase ce au ieşit acum la suprafaţă de când cu criza.
În momentul când criza creditelor subprime, un adevărat Caritas ceva mai sofisticat, a debutat în Statele Unite, iar administraţia retardată ce tocmai şi-a părăsit locul de muncă a sărit cu primele 700 de miliarde să acopere gaura, orice observator avizat şi-a putut da seama ce legături strânse sunt între criminalitatea financiară şi autorităţile statului. Iar modul de abordare, copiat apoi de europeni, l-a făcut pe unul din oamenii de afaceri texani să închirieze prima pagină dintr-un cunoscut cotidian american pentru a-şi transmite disperat mesajul: “We are the last fucking communiste country in the world”!
În ultimii ani, am auzit cu toţii că în sistemul bancar de pretutindeni au fost depistate furturi, delapidări, escrocherii de sute de milioane de euro, chiar miliarde de euro. Ultima isprava a unui fond de investiţii din State e chiar grotescă, proprietarul ei “a topit” 50 de miliarde de dolari şi nici măcar nu a fost arestat! Încercaţi să vă imaginaţi ce i s-ar fi întâmplat unui om obişnuit dacă ar fi tras în piept celebrul fisc american, acela de care nu scapi nici mort, cu 100.000 de dolari? Pesemne ar fi luat vreo 10 ani de puşcărie, asta dacă plătea suma în cauză!
Aroganţa acestui sistem nu poate fi mai bine descrisă decât de el însuşi: cu o mână iei ajutoare de la stat zeci de miliarde pentru a preîntâmpina prăbuşirea economiei, iar cu cealaltă cheltui sute de milioane pentru bonusurile de sfârşit de an şi deconturi ale unor vacanţe care să te ,, elibereze de stres”.
Cinismul nu se opreşte aici! Cu miliardele primite pentru supravieţuire te duci şi ataci speculativ monedele unor state spre care apoi te îndrepţi şi ceri ajutoare pentru menţinerea lichidităţii propriilor buzunare.
Varianta de aplicare a acestei aroganţe în spirit românesc este absolut originală şi tulburătoare: Dacă propunerea de iniţiativă legislativă a dlui Gheţea, preşedinte al Asociaţiei Bancherilor din România, se va materializa, pentru toate afirmaţiile de mai sus va trebui să fiu pregătit să suport urmărirea penală pentru “denigrarea instituţiilor bancare”!
Deunăzi stăteam la taclale cu un prieten bancher şi discutam despre criză. Cred că ar fi interesant să îl citez: “Dragul meu, explicaţia este simplă. Băncile şi instituţiile financiare prin furt şi incompetenţă au creat criza. Băncile trebuie acum să ia măsuri pentru protejarea indicatorilor. Iar voi, clienţii o să le plătiţi!”
De curând Banca Centrală Europeană a luat măsura stimularii creditării prin reducerea dobândei EURIBOR la 2,3% de la aproape 6%. Cum s-a materializat această măsură în Romania? Păi, simplu! Pretendenţii la ajutoare guvernamentale autohtone plasează banii în economie cu 11% pentru că… e criză!
Comments are closed.