Mă aflu la 2000 de kilometri de ţară şi răsuflarea ei caldă, mereu surprinzătoare, reuşeşte să mă răscolească ca dintotdeauna prin fapte mici, mesaje discrete şi veşti triumfătoare. Se pare că nici o distanţă nu este capabilă să estompeze realităţile româneşti de fiii ei, ce vieţuiesc acasă sau pe aiurea, aflaţi in căutarea norocului sau a scăpării.
Zilele acestea am norocul să vizitez târgul internaţional de bunuri şi servicii din industria alimentară ce se desfăşoară in Koln, locul unde odată la doi ani, mii de producători din intreaga lume dau măsura dezvoltării acestei industrii.
Plin de entuziasm şi speranţă, am dat buzna la pavilionul românesc pentru a vedea contribuţia şi aportul nostru la marele concert universal al industriei alimentare. Micul nostru pavilion, frumos semnalizat şi colorat in cele trei culori, nu sare in ochi prin dimensiune, dar compensează prin calitatea nucleului dur al producătorilor, ce zugrăvesc avansul tehnologic al ţării noastre, supranumite cândva “grânarul Europei”.
Prima impresie a vizitatorului este dată de un stand ce prezintă tradiţionalele noastre sticksuri, grisine şi covrigei, ce ne-au insoţit copilăria. Apoi privirea curioşilor este atrasă de două standuri cu nume arăbeşti, ce demonstrează incă o dată, dacă mai era nevoie, toleranţa românilor şi condiţiile create investitorilor din Orientul Mijlociu, in primitoarea noastră patrie. Doi paşi mai incolo, un producător de conserve de carne şi pateu a bulversat, printr-o abilă manevră de marketing, concurenţa de pe alte meleaguri, afişând un anunţ in mai multe limbi, ce a adunat specialiştii din industria conservelor de carne din intreaga lume in faţa standului cu pricina. Anunţul susţine, nici mai mult nici mai puţin, că producătorul român nu foloseşte coloranţi alimentari in producerea pateului. Dacă ar fi fost sincer până la capăt şi ar fi admis că nu foloseşte nici măcar ficat, dezvăluirea ar fi fost mult prea dureroasă pentru intreaga breaslă a manufacturierilor de cărniţă.
Un producător de făină, unul de acadele, precum şi eternii câştigători ai loteriei fiscului românesc, fraţii minune de pe Crişuri, intregesc cartea de vizită a pavilionului nostru. Iar faptul că standul cu cel mai mare succes din pavilionul nostru a fost o firmă ce a prezentat fructe prospete congelate, demonstrează, incă o dată, că natura este frate cu românul şi nu de puţine ori, poate fi chiar mai harnică.
Dar nu trebuie să disperăm! Deşi prezenţa noastră la acest târg a fost atât de discretă incât putem afirma că a trecut oarecum neobservată, România a fost in aceste zile pe prima pagină în toate ziarele din Germania.
Citind ziarele de acasă, inainte de plecare, am aflat că o româncă a primit premiul Nobel pentru literatură. De aceea, vă puteţi imagina cât de surprins am rămas, văzând că în toate ziarele nemţeşti a apărut pe prima pagină cum că Herta Muller a adus Germaniei incă un premiu Nobel pentru literatură! Inchipuiţi-vă oroarea mea când am citit in Der Spiegel că Herta Muller a fost descrisă ca o autoare germană care, scăpând din infernul României comuniste, prin măiestria scrierilor sale a făcut o tulburătoare cronică a unui spirit liber, intr-o societate marcată de dictatură. Iată incă o dovadă, a câta oare, in care meritele noastre sunt confiscate de alţii, care pe vremea in care noi ne băteam cu turcii la graniţele Europei, ei işi permiteau, la adăpostul crâncenei noastre jertfe, să construiasca catedrale.
Dezgustat de toate aceste nedreptăţi, m-am retras la hotel, hotărât să îmi înec amarul butonând telecomanda televizorului din dotare. A fost un nou prilej de enervare, când am văzut cum postul german de televiziune PRO 7 foloseşte cu neruşinare de mai mult de un an, logo-ul postului Prima TV, lansat acum două luni, “We love to entertain you!”. Se pare că nu a fost suficientă măgăria croaţilor, care au plagiat logo-ul doamnei ministru Udrea: “Land of choice”, cu aproape doi ani inainte de lansarea originalei campanii de promovare a turismului românesc, s-au găsit şi nemţii ăştia să ne copieze!
Intr-un ultim efort de reconciliere cu propria-mi personalitate şi cu mândria apartenenţei mele la societatea ce mă aşteaptă acasă, am decis să accesez internetul şi să citesc presa dâmboviţeană.
Veştile ce le-am primit m-au liniştit! Am aflat că cei trei bărbaţi, in care s-au adunat speranţele românilor pentru ciclopica confruntare din Noiembrie, au făcut dezvăluiri ce creionează sensibila lor latură umană.vAstfel, preşedintele in funcţie a recitat cu lacrimi in ochi la Pro Tv o poezie, din care imi permit să spicuiesc doar trei versuri: “Un trandafir, trei lacrimi ş-un sarut/ La capul mamei ce murise tristă/ Cu gandul la copilul ce-a crescut”. Am mai aflat, cu emoţie, cum contracandidatul Geoană a povestit in Playboy cum şi-a cucerit consoarta pe pârtia de schi, iar domnul Antonescu, in direct la televiziunea liderilor sindicali Realitatea Tv, deşi a declarat in nenumărate rânduri că nu doreşte să işi expună viaţa personală spaţiului public, a mărturisit că tatăl său a fost cald, foarte ludic şi chiar foarte jucăuş.
Cu siguranţă că acest gen de mărturisiri va fi greu de plagiat şi nu cred că le voi mai vedea la persoane publice din afara ţărişoarei noastre!

Îl vedem zilnic la televizor şi niciodată printre noi.
El nu se deplasează pe jos sau cu maşina proprie, el este transportat în convoi cu antemergători poliţişti şi postmergători de la televiziuni. El nu se plimbă singur, ci numai cu reporterii după el. Se supără uneori pe ei, îi înjură, se răsteşte câteodată mitocăneşte, dar îi cheamă mereu şi la o adică poate fi şi generos. Îşi petrece o bună parte din zi în faţa camerelor de luat vederi şi observi progresele consilierilor lui de media după cum a învăţat să se uite în camera de filmat. Vorbeşte preţios şi încruntat despre treaba lui sau vesel şi pontos la o agapă. Are toane dese şi îşi terorizează subordonaţii. Când crede că e cazul şi dă bine, are accese de furie şi crize de autoritate. Dacă zîmbeşte enigmatic şi a asimilat trucul cu frazele de deschidere şi apoi repliere pe cele câteva teme pe care le-a repetat, poate da şi impresia de competenţă. Nu are sex şi nici naţionalitate, nu are dubii, ci doar certitudini. Iar cea mai mare dintre ele, o adevărată cheie de boltă, este că succesul se obţine ştergându-şi obrazul de flegma şefului în timp ce-i pupă inelul şi jucându-i în picioare pe cei mai slabi ca el.
El poate avea multe înfăţişări şi este pretutindenar, adică imposibil de ocolit dacă deschizi televizorul, poate fi slujbaş la stat sau patron, dar întotdeauna va fi modelul de succes care se poartă azi în România.
El este unde este pentru că a făcut, face şi va face compromisuri şi va înghiţi mizerii pe care un om normal nu le va suporta niciodată. Capacitatea de a înghiţi rahat cu lopata ţine loc de competenţă şi de aceea a devenit criteriu de valoare în evaluarea ,,profesionalismului” său.
El poate fi un antrenor de fotbal care în urma unui telefon primit la două noaptea se năpusteşte la palatul viitorului stăpân, gudurându-se la picioarele lui. Nu poate aştepta până dimineaţa pentru a purta o negociere, el ţine să se repeadă la ciozvârta aruncată în miez de noapte, de frică să nu se răzgândească nebunul. E momentul lui! Şi pentru asta e dispus să-i ţină hangul milionarului cretin şi să arunce cu rahat în predecesor, deşi ştie că în curând va avea aceeaşi soartă.
El poate fi şefa unei asociaţii profesionale de turism, care după ce este făcută albie de porci prin presă de ministrul turismului, la primul târg de profil face un ,,laudatio” de o greţoşenie înfiorătoare pentru ministreasa cu pricina.
El poate fi şi un ministru al culturii, ajuns în post având ca merite posesia unui nume celebru şi capacitatea stoică de a râde cu gura deschisă, chiar dacă e plină cu mezelicuri, la poantele şefului de partid. Acum, pus în funcţie, nu va rata nici o tăiere de panglică fără a-şi umple de bale şefii şi fără a se face de baftă într-un mod în care originea şi pregătirea sa nu o anunţau.
El poate fi şef de judeţ, fost ministru care îşi aşteaptă stăpânul, făcând puzzle-uri cu oi şi ciobani pe coamă de deal. El doreşte să dea o limbă stăpânului venit pe calea aerului, înainte ca acesta să aterizeze, câştigând astfel o importantă etapă în campionatul de pupat în cur, aflat în desfăşurare în partid.
El poate fi un fost tirist actualmente asfaltangiu, cu maşini de un milion de euro la scara, dar care îşi duce şpaga la minister tot în sacoşe de plastic, cu banii înveliţi în hârtie de ziar. Lung cât o zi de post şi mare cât ursul de la grădina zoologică, asfaltangiul face cocoaşă în poziţia ghiocelului când îi vin jupânii, înalţi de-i ajung până la burdihan, în vizită de lucru electorală.
El poate fi şef de poliţie sau de procurori, grabnic la arestări după un telefon primit în miez de noapte, aceasta fiind o specie necesară în orice guvernare. Cu cât mai multe probleme la dosar, cu atât mai lesne de asmuţit pe inamici.
El poate fi redactor de televiziune pe post de întrebător preferat al intervievatului, pune întrebări din genunchi, privind de jos în sus ca la o icoană şi cu ochii umezi de respect pentru acesta şi familia lui.
El poate fi orice şi poate veni de oriunde, cei ca el se recunosc între ei, se sprijină dacă e nevoie şi aşteaptă răbdători în movila de balegă mestecată zilnic. La capătul drumului aşteaptă premiul cel mare. Cândva, pentru că timpul lucrează şi pentru lichele, va veni momentul în care vor fi jupâni, vor fi nişte oameni de succes.
Îi vom vedea zilnic la televizor şi niciodată printre noi.

A devenit o axiomă faptul că în Romania nu poţi începe un drum nou, fără să guşti din plin amărăciunea şi stricnina eşecului total. Pentru a putea exista un nou început în această ţară, trebuie ca dezastrul să fie total, iar vechiul sistem să plesnească din toate încheieturile, ducând la groapa de gunoi obiceiurile, apucăturile şi perceptele după care  s-a lucrat înainte.

Avem în faţă, pentru demonstrarea acestei teorii, exemplul fotbalului românesc în general şi al echipei naţionale în particular, pentru a înţelege de ce trebuie mai întâi ca noi să ne ducem dracului, ca să existe o speranţă de mai bine pe mai târziu.

Ani de-a rândul, în campionatul românesc de fotbal, au existat nişte reguli şi legi paralele cu cele enunţate oficial, competiţia derulându-se pe bază de şpăgi, reciprocităţi, trocuri cu meciuri trucate la schimb cu bani negri, arbitraje schimonosite şi penibile, cultivarea unor grupuri de cretini şi neadaptaţi sociali, aşa-zisele galerii, ca factor de presiune în derularea acestui fenomen. În acest campionat, jocul propriu-zis al echipei şi valoarea individualităţilor nu mai avea nici o importanţă, din moment ce oameni ca Borcea, Copos, Pădureanu, Dragomir, Ştefan zis Pinalty şi evident clanul Becali cu toţi verii şi nepoţii făceau regulile. De zeci de ani, soarta trofeelor era hotărâtă prin adevărate ,,balete tematice” şi spectacole de ,,teatru profesionist”, regizate de câtre vedete media de teapa celor pomeniţi mai sus. Cu sprijinul evident al televizunilor comerciale şi prin prestaţia isteric-cretinoidă a comentatorilor sportivi, având ca vărf de lance reporteriţe şi ,,prompteriţe”, evident decerebrate şi analfabete, noi modele sociale s-au creat în conştiinţa socială românească. Frumuseţea milenară a activităţii sportive, prin care individul practică şi admiră însuşiri morale cum ar fi ambiţia, dorinţa de autodepăşire, fair play-ul, prietenia, altruismul, generozitatea şi spiritul de luptă, a fost înlocuită.

Astăzi un copil nu intră pe un teren de fotbal pentru că este motivat de tot ceea ce am enumerat mai sus, ci pentru a ajunge cu orice preţ, cât mai rapid şi fără nici un scrupul, la modelul inoculat de mass-media românească. Acela al fotbalistului plin de bani, care aruncă cu sute de euro în cluburi sau discoteci după curve şi manelişti, al celui care defilează prin faţa reporteriţelor, cu balele curgând, în limuzine cât un vapor, războinicul analfabet celebrat de patroni dansînd din buric şi ovaţionat de către gloate de brute guturale şi violente.

Această transfigurare a unui sport frumos, realizată cu ,, ajutorul” mass-mediei sportive şi a societăţii noastre tolerante, la infracţionalitatea agresivă, a dus la două rezultate. Primul şi cel mai trist, a fost că oamenii serioşi şi civilizaţi, care reprezintă majoritatea în această ţară, oricât ar încerca să ne convingă de contrariu televiziunile comerciale, s-au îndepărtat de acest sport şi astfel calitatea umană a ,, oamenilor din fotbal” s-a localizat în zona demisolului. Al doilea rezultat a fost că pe plan internaţional echipele româneşti de club, precum echipa naţională, nu au mai contat absolut deloc cu excepţia unor rezultate întâmplătoare. Şi asta pentru că fotbalul mondial, oricât este de ,,industrializat” poartă în ADN-ul său sămânţa corectitudinii, a performanţei şi a frumosului fără de care nu ar putea fi exploatat şi vândut. În această lume, Borcea, Becali, Iancu & Co nu au ce căuta cu ,,strategiile” şi bălăcăreala lor, ei sunt băgaţi în seamă doar dacă prezintă nişte echipe competitive.

După cum am văzut, în sezonul trecut, echipele româneşti de club au ieşit in corpore din primul tur, contraperformanţă nemaiîntâlnită, iar excepţia Clujului din Liga Campionilor a confirmat că echipele româneşti sunt acolo ciuca bătăilor.

Cât despre echipa naţională, ce să mai vorbim? Piţurcă şi al lui clan de interlopi a nivelat cu buldozerul aroganţei şi incompetenţei orice posibilitate de performanţă şi  ne-am făcut de râs în faţa unor echipe cu arii de selecţie cât al unui sector din Bucureşti.

Iată că ,,excentricităţile” unor şcolii de fotbal private, precum şi eforturile nebăgate în seamă la nivel de juniori, combinate cu arestările şpăgarilor din arbitraj, au dus la schimbări benefice în acest an. Toate acestea, combinate cu ascensiunea unei generaţii de antrenori tineri şi de bun simţ, ce au început să fie lăsaţi în pace de patronii constrânşi de obţinerea unor rezultate absolut necesare pentru acoperirea investitiilor, au dus la schimbarea climatului în fotbalul românesc.

Chiar dacă nu avem cel mai tare campionat, vorba lui Mitică, avem unul de calitate medie, onest şi cu mecanismele funcţionale care permit afirmarea unor tinere talente, fapt care a permis obţinerea unor rezultate. Nu sunt extraordinare, dar sunt bunicele, dătătoare de speranţă şi au marea calitate de a fi adevărate.

Iar după meciul cu Franţa de sâmbătă, la capitolul echipă naţională este evident că am început un alt capitol. Nu suntem noi buricul Europei, dar avem satisfacţia să avem o echipă muncitoare, talentată şi condusă de un gentleman ce a inoculat un spirit de echipă minunat.

Romania este în şoc!

Cetăţenii naţiei se plimbă pe străzi dezorientaţi, muţi de spaimă şi cu soţiile livide, remorcate la braţ. Copiii plâng la micul dejun şi nu mai vor la grădiniţă.  Pensionarii de toate felurile, cei de vârstă şi cei de boală, privesc cu ochii în gol la televizor, în aşteptarea sfârşitului implacabil anunţat mai deunăzi.

Păsările s-au adunat în stoluri mari, grupate după specii şi de ieri au început să părăsească ţara bătând vajnic din aripi şi zburând către vest. Pământul a crăpat la ţară şi sătenii spun că din străfundurile gliei urcă miros de pucioasă şi aburi otrăvitori. Bătrânii spun că de când sunt ei, nu au mai văzut aşa ceva.

Vietăţile pământului s-au retras în adâncul pădurilor sau în creierii munţilor, topindu-se în ceţurile întunecate, prevestitoare de rele ce s-au depus ca o plapumă groasă, începând de pe dealuri. Doar nişte câini vagabonzi cu cozile încovrigate, cu ochii stinşi şi înfometaţi, au mai putut fi zăriţi de joi încoace cutreierând Bucureştiul părăsit.

Întreaga naţie este ca un boxer ce a primit o lovitură năucitoare în plex şi o aşteaptă pe cea de-a doua care o să-i stingă lumina. Din păcate, se dovedeşte că proverbele străvechi, din moşi strămoşi, nu mint niciodată şi astăzi, mai mult ca oricând, aflăm că o nenorocire nu vine singură.

Cumplita criză ce a lovit România şi împotriva căreia guvernul luptă eroic cu spatele la zid şi cu forţa disperării, a produs o consecinţă de o gravitate cutremurătoare:

Joi la Radio România Actualităţi preşedintele Băsescu a anunţat că ,,analizează în mod deosebit posibilitatea de a nu mai candida”!

De la aflarea acestei veşti, mass-media a intrat în colaps şi zace prăbuşită, stoarsă de puteri şi străbătută de frisoane de groază, văzându-şi sfârşitul cum se apropie implacabil. Stoluri de reporteriţe au migrat din televiziuni către fabrici de textile şi către bucătăriile restaurantelor şi cantinelor ce se chinuie de ani de zile cu lipsa de personal. Preţul punctului de rating a scăzut la jumătate la auzul acestei grozăvii şi multe emisiuni de analiză şi sinteză politică şi cetăţenească şi-au anunţat suspendarea sine die.  Analiştii politici s-au retras în străfundurile bibliotecilor şi s-au reapucat de citit şi studiat teoriile politice, cu liniştea luptătorului care după ce se întoarce din război, se apucă de lucrat  pământul cu conştiinţa celui care şi-a făcut datoria către ţară.

Mini prim ministrul deznădăjduit a intrat într-o stare de prostaţie şi repetă mecanic, ca o placă de patefon stricată, discursul pe care îl rostea sacadat la televizor, când a aflat cumplita veste. O ministră blondă a fost văzută plângând şi trântindu-şi geanta în colbul dintr-o parcare. Echipa de televiziune ce o însoţea permanent pe aceasta, la aflarea veştii şi-a strâns catrafusele şi a plecat să facă un reportaj în Deltă, despre plecarea pelicanilor.

Preţul de execuţie al kilometrului de autostradă s-a prăbuşit de joi încoace, zeci şi sute de camioane şi utilaje de asfaltare zac părăsite la marginea şoselelor iar Bugatti-ul Veyron al lui Costeluş Căşuneanu a fost văzut cu un bileţel în geam, pe care scria următoarea grozăvie: MĂ VINDE !!!

Pâlcuri de investitori periculoşi, cu chimirele pline de bani, au început să dea târcoale afacerilor cu statul, afaceri ce până acum au fost în siguranţă pentru români, fiind administrate de patrioţi precum Cocoş, Besciu, Bittner sau Videanu.

Există chiar groaznica posibilitate ca gazul să se ieftinească! În acest caz, încasările la bugetul statului ar fi iremediabil afectate prin dispariţia intermediarilor, care acum, prin impozitarea adaosurilor de 50-80% la o schimbare de factură, reprezintă o temelie a bugetului de stat.  Ne-a ajuns blestemul lui Putin! Nu el ne-a întrebat astă primăvară în acea conferinţă de presă celebră dacă nu am vrea să cumpărăm gazul pe direct? Şi nu el l-a trimis pe reporterul de la televiziunea română să meargă să-l întrebe pe preşedintele nostru ce părere ar avea?

Cumplita veste a trecut şi de hotare! De acum, domnul Voronin nu va mai putea să formeze o majoritate viabilă în parlamentul Moldovei, bazinul Mării Negre va rămâne fără stăpân, Obama îşi va pierde influenţa în estul Europei, iar ruşii vor avea două zile de sărbătoare naţională oficială pentru că au scăpat de principalul obstacol în calea extinderii  influenţei lor politice în Europa!

O singură speranţă mai pâlpâie în trupul lipsit parcă de viaţă al acestei naţii, aceea ca românii să-şi regăsească unitatea şi coeziunea din decembrie ‘89 şi să umple cu mic cu mare Piaţa Universităţii, plângând şi implorându-şi părintele naţiei:

Nu pleca Traiane! Nu ne părăsi şi nu ne lăsa pradă mogulilor adverşi! Ne-ai mai păcălit odată că o să pleci în cinci minute!  Mai păcăleşte-ne!

Aflăm că în ultimul său raport de politică monetara, publicat in urmă cu câteva zile, Banca Nationala a Canadei susţine că recesiunea a luat sfârşit, datorită faptului că in acest trimestru, economia canadiană va creşte într-un ritm anualizat de 1.3%, urmând ca ritmul de creştere să ajungă la 4% în prima jumatate a anului viitor. Nu cu mult timp în urmă, Ben Bernake şeful Trezoreriei Americane şi alţi ,, grei” ai finanţelor mondiale, susţineau în mare cam acelaşi lucru. Economiile statelor europene, după ce au înghiţit cu greu efectele şocului de anul trecut, încep să simtă uşor, dar sigur, efectele măsurilor dure luate iarna trecută şi în primăvara acestui an.

Mai mult, state ajunse în pragul falimentului naţional şi al colapsului general, cum sunt Islanda, Lituania, Letonia sau Ungaria, ţări în care oamenii şi-au văzut agoniselile de-o viaţă dispărute ca prin fum şi au ajuns să doarmă pe străzi, au început să iasă la liman. Criza în aceste ţări a avut ca efect o reformă dureroasă, de-a dreptul chirurgicală şi fără anestezie a instituţiilor statului, a politicienilor şi a factorilor de decizie din mediul economic.

În aceste ţări, politicieni care se aflau la putere şi-au luat binemeritatul şut în cur, iar conducerea statului a fost preluată de către echipe de specialişti, aduşi în disperare de cauză de către parlamentele acestor state aflate în pragul colapsului financiar. Ce au în comun aceste echipe de tehnocraţi? În primul rând sunt oameni tineri, supercalificaţi fiecare în domeniul său de activitate, cu experienţă dobândită în companii multinaţionale performante sau în organisme transnaţionale financiare. Oameni competenţi, energici, cu relaţii excelente în domeniile de expertiză în care activează şi mai ales, fără calitatea de membri ai unui partid.

Lipsa acestei ultime calităţi reprezintă un enorm avantaj în aceste momente de criză. Tehnocraţii nu sunt datori nimănui, nu au venit să facă rost de bani pentru campanii sau alte prostii, nu sunt şantajabili şi nu au o imagine politică de apărat. Pot lua măsuri radicale şi dureroase pe termen scurt, fără să se teamă că vor pierde ceva la următoarele alegeri.

Începând de alaltăieri şi Bulgaria are un nou guvern minoritar, condus de Boiko Borisov, personaj politic excentric, fost bodyguard al regelui Simeon şi primar al Sofiei. Acesta a venit la putere în fruntea unui partid inexistent până deunăzi, pe un val de nemulţumire al cetăţenilor bulgari care a spulberat fostele partide politice tradiţionale. Deşi minoritar în parlament, Borisov şi-a asumat întreaga responsabilitate politică pentru rezultatele acestei guvernări, într-un gest de bărbăţie politică de neimaginat la nord de Dunăre. Privind la acest nou guvern de la Sofia, observăm că deşi acesta are o orientare politică, prezintă totuşi toate atributele unui guvern de tehnocraţi. Figuri noi pe scena politică, miniştrii actuali sunt economişti, avocaţi şi procurori, specialişti în finanţe adunaţi de pe toate meridianele economice europene.

Şi ca să ne enervăm şi mai mult, am aflat-o şi pe asta: ministrul desemnat pentru agricultură, Desislava Taneva, a renunţat la nominalizare pentru a evita un conflict de interese, deoarece până de curând a fost preşedintele unei societăţi pe acţiuni, ce a avut activitate în domeniul agricol.

Şi acum, să ne gândim la modul în care se dau duşi de la putere miniştrii penali ai actualului nostru guvern, o senzaţie asemănătoare fiind doar aceea în care am încerca să răzuim cu cuţitul răşina de pe un copac bătrân, cu scoarţa groasă şi adâncă.

Din păcate, deşi de obicei sunt optimist, cred că de la iarnă o să ne ia dracu’ pe toţi!

Anul trecut pe vremea aceasta, guvernul stătea pe un munte de bani, iar acum puţin mai lipseşte ca Pogea să nu ia bani de la cămătari pentru pensii şi salarii. Acest guvern are tot felul de preocupări personale, de gaşcă, de trib şi de partid, cu excepţia gestionării situaţiei de criză profundă existentă în această ţară.

Preşedintele care conduce acest guvern, prin carcasa caraghioasă şi ridicolă numită Boc, are în cap doar băi de mulţime, răzbunări personale, orgolii paterne şi campania prezidenţială de la toamnă. Din partea acestuia, experienţa ne spune că ne putem aştepta doar la un permanent circ politic, ce are ca obiectiv satisfacerea unei sete patologice de putere.

Pesediştii au venit la guvernare cu foamea în gât, după patru ani de opoziţie şi sunt dispuşi la orice umilinţă, pentru a se adăpa în continuare la cişmeaua banului public.

Pedeliştii şi-au păstrat pentru ei ministerele bănoase, cum ar fi Economia şi Industria, Infrastructura şi Transporturile, precum şi zona de energie pe care o controlează cu sârg prin ,, băieţii deştepţi” până mai ieri duşmani, astăzi prieteni. Iar pentru a sprijini anumite interese electorale, s-au creat două ,,ministere de sifonare” a banului public, cum ar fi Turismul şi Tineretul, prin care protagonistele acestora, sexoase şi tupeiste, fac ceea ce au învăţat de la mentorul lor, şi anume imagine pentru clan.

Călcând pe căile bătătorite de Năstase, acelea ale şpăguirii mass-media, televiziunile nu prididesc să ne arate cum membrii clanului tund oaia, hăhăie dizgraţios, se stropşesc, pupă copii, cântă la fluier, lăcrimează, călăresc, dansează, se dau cu elicoptere şi maşini ş execută tot felul de alte activităţi de maximă importanţă pentru ţară.

România s-a poziţionat ferm pe toboganul căderii economice. Deşi acum fiecare minut contează în rapiditatea cu care ar trebui luate măsuri economice,absolut necesare pentru a stăvili dezastrul spre care ne îndreptăm, vedem cum în ţară domneşte la nivel guvernamental o îngrijorare tâmpă de faţadă, lipsită de soluţii şi în spatele căreia se ascunde doar preocuparea pregătirii alegerilor prezidenţiale.

Chestionat la ultima sa conferinţă de presă asupra măsurilor ce trebuie luate pentru a ieşi din criză, preşedintele ne-a dat măsura responsabilităţii şi competenţei sale în materie de economie: ,,Criza trebuie depăşită fără tăieri mari de salarii la bugetari!!! România nu trebuie să fie împovărată de datorii mari la momentul ieşirii din criză!!! Un guvern de tehnocraţi trebuie pe cât posibil evitat!!!”

Poate că expresia ,, şi cu sula în c… şi cu sufletul în Rai” s-ar potrivi în mod cu totul forţat la anumite persoane luate individual, dar cu siguranţă nu funcţionează ca politică de guvernare.

Singurul lucru mai trist decât situaţia economică în care ne aflăm este doar lipsa de speranţă care copleşeşte la gândul guvernării ce ne aşteaptă.

• Preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a declarat pentru Radio France International România că, „deocamdată“ nu i s-a propus oficial să devină comisar european, el apreciind însă, drept „foarte important şi util“ ca viitorul comisar român să ocupe portofoliul agriculturii. „Deocamdată, această propunere (de a fi viitorul comisar european al României ) nu mi s-a făcut oficial. Cred că nu mi s-a făcut şi pentru că nu este cazul încă, nu este clar ce portofoliu va avea Romånia“, a declarat Cioloş.
• Deasemeni, din Cotidianul mai aflăm că doamna Ridzi a precizat în faţa Comisiei Parlamentare de Anchetă că, deşi a avut mai mulţi bani la dispoziţie decât suma de aproximativ 730 000 euro, pe care a cheltuit-o pentru 2 Mai, ea a făcut o economie la bugetul statului rămânând necheltuiţi în jur de 50 000 de euro.
• Domnul Nemirschi, pus să dea explicaţii despre contractele atribuite fără licitaţii, ne-a liniştit precizându-ne că atribuirea directă a dus la economie de timp şi de bani, deci ţara ar trebui să-i fie recunoscătoare.
• Premierul Emil Boc a declarat că dacă băncile nu vor scădea dobânzile pentru a fi astfel solidare cu eforturile Guvernului şi cu cele ale populaţiei în perioada de criză, atunci va fi instituită taxa „Robin Hood“. „Sperăm ca băncile să facă ce trebuie într-o perioadă de criză şi ţinând cont de condiţiile economiei româneşti”.
• După aproximativ şase luni de la anunţarea primului plan de măsuri anticriză de către guvernul PDL-PSD, liderul social-democraţilor Mircea Geoană, aflat în acest moment la guvernare, a propus un alt set de măsuri, menit să scoată România din criză.
• ,,Dupa cum vă este cunoscut, încă de la Consiliul trecut s-a introdus principiul flexicuritatii, care vizeaza, pe de o parte, o mai mare flexibilitate pentru angajatori în ceea ce priveste forţa de muncă şi in contrapartidă, o mai mare securitate pentru cei disponibilizaţi”, a declarat Băsescu înainte de plecarea la Bruxelles.

Cred că nimeni în lume nu stăpâneşte atât de bine arta de a fi ridicol şi de a duce în derizoriu orice temă luată în discuţie, cum o fac politicienii români ce sunt vremelnic la putere. Capacitatea de a te burica hidos în oglindă, crezând că pozezi maiestuos pentru posteritate, este întrecută doar de tupeul acestora de a trata pe cei din jur ca pe nişte handicapaţi mintal. Să trecem deci în revistă aceste declaraţii de mai sus:

Dl. Cioloş adună presa, umflă pieptul şi ne anunţă că deşi nu a fost propus de nimeni Comisar European, exceptând doar propria-i persoană, încă nu a fost numit şi mai mult ca sigur nici nu va fi!

Doamna Ridzi cu această declaraţie a ei, în care ne spune cum a economisit ea bănuţul public, se pare că tot luându-ne de proşti s-a contaminat ea însăşi cu această maladie.

La domnul ministru al Mediului e mai simplu de evaluat declaraţia, dacă îi citim CV-ul şi vedem cine i-a fost mentor. Se spune că în docurile din port, dacă vrei să-l faci pe unu’ de comandă, îl scuipi în faţă apoi îl arăţi la băieţi cu degetul şi strigi în gura mare, chicotind din fundul gâtlejului: – Uitaţi bă, la el! Îi curge scuipat din gură, dă prost ce e!

În ceea ce îl priveşte pe dl. Boc şi  gravitatea ameninţărilor sale la adresa finanţelor mondiale, parcă îl vedem pe acest Eroll Flynn, miniatural şi rotunjor, cu arcul şi săgeata încordate, fixându-i în cătare pe cămatarii ce se strecoară şerpeşte cu sacii de bani în spinare, pe sub coroana umbroasă a codrului Vlăsiei. Privind la alura şi încrâncenarea de care dă dovadă, parcă totuşi aduce mai mult cu părintele Tuck moşmondind în tufişul de brusturi.

Dl. Geoană face campanie electorală din Guvern, dând dreptate pe deplin ,,bătrânului edec” când acesta i-a pus abţibildul de prostănac pe frunte. Ceva mai ridicol de atât ar fi doar să-l vedem pe ,,prostănac” masturbându-se şi strigând apoi:  Săriţi, că mă violează!

Pornind de la declaraţia preşedintelui şi de la faptul că este vară, ardem de nerăbdare să-l vedem pe acesta la şcoala de vară a femeilor democrate, dezbătând la Balvanyoş împreună cu cele două Elene, Roberta şi Monica, Anca şi compania, principiul flexicurităţii, împreună cu termenii absconşi şi imateriali ai flexibilităţii şi ai contrapartidei.

Crudă şi dureroasă ne este soarta noastră, a celor ce suntem atenţi la declaraţiile politice şi credem în democraţia participativă ce necesită implicare şi delegare în treburile Cetăţii.

Şi acum, la sfârşit, trebuie neapărat să vă precizez că nici eu, autorul acestor rânduri, încă nu am fost invitat oficial la New York de către Columbia University pentru a mi se înmâna premiul Pulitzer, dar apreciez că mi-ar fi util şi ar fi foarte important ca un român să primească acest premiu!

De la răposatul Ceauşescu, a rămas moştenire politicianului român, o reţetă magică pentru o mâncare ce poate fi servită oricând şi la orice oră electoratului mioritic, în cazul în care acesta dă semn că se plictiseşte sau începe să fie preocupat de lucruri serioase şi nu de activităţi ,,educative”, cum ar fi imanentele alegeri.

Această miraculoasă hrană s-a dovedit că întăreşte vigoarea luptei politice şi umflă vinele de pe grumazul patriotului cu sânge plin de adrenalină. Ea are ca efect înceţoşarea ochiului critic la adresa puterii, oricare ar fi aceasta şi este cunoscută sub numele de gulaş preelectoral.

Un lung şir de bucătari a trebăluit în jurul ceaunului de gulaş de-a lungul anilor. Iliescu a patentat reţeta în laboratoarele măcelăriei lui Ceauşescu, iar apoi Roman, Văcăroiu, Năstase, Geoană şi Băsescu s-au folosit la vremuri de ananghie de efectul împărţelii către trecători cu polonicul a gulaşului salvator.

 Pe Vadim nu îl punem la socoteală, pentru că de-a lungul anilor cineva trebuia să-şi asume ingratul şi plictisitorul rol de a pune lemne pe foc în permanenţă. Poate aceasta este şi explicaţia pentru care după 19 ani de ,,focărit”, damful ce îl însoţeşte pe bard taie cheful oricărui politician care ar putea să-şi imagineze o guvernare cu gerontofilii veseli, ce îl însoţesc pe haiducul cu sprâncenele pârlite.

Reţeta este simplă! Se ia o perioadă de acalmie sau de scădere accelerată în sondaje şi se purcede la treabă. De obicei, dacă nu ai norocul să beneficiezi de o declaraţie nefericită sau tembelă a vreunuia de la UDMR, descoperi o declaraţie sau un articol din presa maghiară, menţionezi un conflict din trecut sau inventezi unul nou. O carte apărută într-un tiraj minuscul sau o defilare cu hărţi ce reprezintă Ungaria Mare, a unui grup de năuci îmbrăcaţi în husari, este un prilej mai mult decât binevenit.

Se ia evenimentul cu pricina şi se pune pe foc printr-o declaraţie de presă ce zguduie amorţeala în care tândălesc reporterii plictisiţi. Se abordează subiectul cu o faţă gravă, plină de suferinţă, ca după o noapte nedormită din cauza unei dureri de măsele. În fundal, politicianul e musai să aibă steagul tricolor iar vocea trebuie să fie gravă, potrivită evenimentelor. Discursul va dura maximum trei, patru minute şi va fi presărat de elementele obligatorii ale acestui tip de comunicare. Acestea sunt: ,, în aceste momente grele”, ,, sfidând toleranţa poporului român”, ,, sunt inadmisibile aceste provocări”, ,, readucerea în memorie a dureroaselor amintiri”, ,, autonomie teritorială” şi ,, stat naţional unitar”. Apoi ţine-te, nenică!

Canalele de ştiri vor repeta punctele principale din declaraţie din minut în minut, cu litere de-o şchioapă, analiştii de serviciu se vor arunca precum nişte ştiuci flămânde pe subiect, vor apărea ediţii speciale şi subiectul se va tavăli prin toată media pe puţin patru, cinci zile.

Această tehnică scoate la suprafaţă invariabil ,,patriotul de şanţ”, care prin manifestările şi reactivarea lui, umple negreşit tolba celui ce a pornit bolovanul de pe munte. Acest tip de agent electoral visceral inundă net-ul în maximum 30 de minute de la declanşarea evenimentului şi atacă furibund şi imund orice declaraţie împotriva ,,patriotului” ce a stârnit dezbaterea. Identificarea lui este simplă, utilizează constant fraze de genul ,, afară cu ungurii din ţară”, ,, bozgori împuţiţi”, ,, pâine cerută şi nevândută în Harghita” şamd. Pe acest tip de ,, patriot” nu îl doare mizeria de pe stradă la care contribuie cu voioşie, nu corupţia e problema, nu lipsa de respect a organelor statului în raport cu cetăţeanul sau incompetenţa din administraţie. Pe el îl deranjează ,,ungurul şi uneltirile lui”, acestea fiind evenimentele răspunzătoare de haosul din ţară.

Domnul Băsescu i-a depăşit pe predecesori, el pune piper în gulaş. El nu culege evenimente, el le provoacă. Să interzici accesul aeronavei preşedintelui vecin pe aeroport pe motiv că avionul aparţine forţelor armate, în condiţiile în care nici un preşedinte nu zboară cu avionul Crucii Roşii şi să îl calci pe bombeu la el acasă, spunându-i ,, ba pe-a mătii” referitor la autonomie, nu e o dovadă de patriotism, ci una de lipsă de bun simţ şi de responsabilitate.

Să reproşezi maghiarilor că nu sărbătoresc cu tine ziua drapelului şi nu se extaziază la vederea defilării armatei române e o dovadă de perversitate şi cinism, ce îşi doreşte să exploateze o rană mereu supurândă de mizeriile pe care politicienii de ambele naţii le presară pe ea.

De aceea, piperul pus de Băsescu în gulaş nu are influenţe pe termen lung, e un condiment ce a mai fost utilizat pe aceste meleaguri.

Dar cu siguranţă schimbă gustul ciorbei de potroace, în care băltesc şpăgile lui Ridzi, apartamentul prezidenţial din complexul lui Popoviciu şi banii din campania electorală a tinerei europarlamentare certate cu gramatica limbii române.

E momentul să-i spunem Monicăi Ridzi ,, Bine ai venit!” în familia roboţeilor politici, familie care a fost facută celebră de inimitabilul Stolojan şi de neopritul Boc.

Domnul preşedinte Băsescu a reuşit o performanţă extraordinară în ultimii patru ani de zile şi pare atins de aripa dumnezeirii, deoarece a reuşit să creeze o nouă rasă de oameni. Suflul prezidenţial a turnat un tipar pe chipul unor oameni, care altfel erau compuşi din carne şi oase şi cândva respirau pentru propriul lor interes fiziologic.

O lungă pleiadă de transformări reuşite este întrupată de oameni cum sunt Stolojan, Boc, Udrea, Preda, Videanu, Pogea, Elenuţa şi alţii. Deşi diferiţi din punct de vedere fiziologic, toţi aceşti roboţei politici sunt de nedeosebit în momentul în care evoluează în faţa unor camere de filmat.

,,On air” fruntea acestora se destinde curăţându-se de riduri, gura se strânge energic şi bărbia se iţeşte agresiv în faţă, verbul curge slobod, sacadat şi lucru extrem de important, oamenii aceştia nu au dubii în legătură cu nimic. Ei deţin adevărul absolut în legătură cu toate subiectele pe care le abordează.

Istoria devenirii lor o cunoaştem cu toţii. Demult, când erau în opoziţie, erau amabili şi drăguţi cu toată lumea, erau tobă de principii morale, străluceau de corectitudine şi erau groaznic de sensibiloşi la interesul cetăţeanului. Astăzi, când vorbesc de parcă scuipă, sunt sictiriţi şi n-au timp de dat explicaţii, se deplasează în coloane de maşini cu girofar ce nu respectă regulile de circulaţie. Ne privesc de sus, chiar dacă ar avea nevoie să se urce pe o masă pentru asta.

Monica a luat-o de jos în partid iar acum, după atâta muncă, crede cu tărie că i-a venit rândul şi ei. După atâtea dosuri pupate pe când era la tineret, după atâta dădăceală cu ,,fetiţa lu’ tăticu”, care săraca nu înţelegea niciodată  nimic din prima şi trebuia să i se explice de către cineva cu răbdare, acum i-a venit sorocul la caşcaval. Şi Monica s-a apucat de treabă!

Oare există vreo diferenţă între încredinţarea fără licitaţie a peste 600 000 de euro unor firme fantomă pentru organizarea Zilelor Tineretului şi lumânările de 500 de lei sau pilotele de 12 000 ale lui Necolaiciuc? La această întrebare, credem că singurul care ar  putea răspunde ar fi dl. Băsescu, care i-a numit în funcţie atât pe unul cat şi pe celălalt.

O precizare din partea lui ar fi suficientă la emisiunea sa preferată de la B1 TV, unde se joacă de-a judecătorul cu mogulii cei corupţi. Ar putea eventual să o graţieze în direct şi să risipească orice îndoială cu privire la cinstea şi bunele intenţii ale doamnei ministru. Doamna ministru merită cu prisosinţă aceasta, doar este o demnă reprezentantă a amazoanelor politice democrat-liberale, ce gravitează în jurul Luceafărului chel.

Iar aceste amazoane, chiar dacă sunt diferite ca vârstă şi înfăţişare, au în comun cel puţin două lucruri.

Primul, că sunt mai nou lăudate de surprinzătorul şi probabil înfometatul Cristoiu, care şi-a descoperit brusc o pasiune pentru ,, femeile” ce-l înconjoară pe ,,El lider maximo”.

Iar al doilea, ar fi că doamnele cu pricina au reale dificultăţi când e vorba să justifice provenienţa banilor ce le-au năpădit, minune mare, mai ales în ultimii 5 ani şi pe care, dealtfel, îi cheltuie cu o neasemuită graţie.

Fiica cea mare a descoperit, se pare, cum se transformă piatra în aur, magie cercetată şi căutată de milenii. Astfel, din notăria de la Păuneşti şi celebrele ,, vanzări anterioare” a produs vreun milion de euro. Fiica cea mică, din salariul de operator pe calculator şi modelling, a agonisit, harnică şi strângătoare, câteva milioane de a umplut toată ţara cu panouri, afişe şi tricouri.

Doamna Udrea nu reuşeşte să-şi aducă aminte cum şi-a reeşalonat creditul de trei milioane de euro, aşa că nu vedem nici un motiv pentru a ne îngrijora de faptul că doamna Monica, ministrul sportului din Valea Jiului, nu reuşeşte să-şi aducă aminte cum a cheltuit vreo 600 000 de euro pe un podium de scânduri negeluite şi nişte actori plătiţi de alte instituţii, participante şi ele la marea zi de 2 Mai.

Credeţi cumva că vom vedea vreo demisie după o asemenea minune, sau nişte explicaţii din partea doamnei ministru, sau poate vreo umbră de ruşine pe faţă?

Nu! Nu vom vedea aşa ceva pentru că Monica a devenit roboţelul politic perfect.

Monica merge înainte!

Făcea mare vogă la sfârşitul anului 2004 expresia lansată de prezidenţiabilul Adrian Năstase, care după aflarea surprinzătorului rezultat de la urne îşi recunoştea înfrângerea şi făcea constatarea amară că există două Românii. Una a celor săraci, dependenţi de pomenile puterii, a politrucilor moşteniţi de la regimul Iliescu, a oamenilor de afaceri aninaţi de ţîţa licitaţiilor, a amărâţilor neinformaţi, speriaţi de libera concurenţă şi a bătrânilor prizonieri ai visurilor din tinereţe.

În cealaltă Românie, cea care l-a votat pe Băsescu, apăreau tinerii plini de entuziasm, cei pentru care internetul şi mediul electronic nu mai avea taine, tineri oameni de afaceri care luptau din greu pentru afirmare, oamenii sătui de corupţia generalizată, cei care, preocupaţi de soarta lor şi implicit a ţării lor, doreau schimbarea. Votându-l pe Băsescu, socoteam atunci cu mândrie că fac parte din acea Românie care reuşeşte ca de fiecare dată în istorie, surprinzător pentru toată lumea, să urce în ultima clipă în trenul ce ne duce către o ţară europeană, civilizată şi normală.
Impresia mea după aproape cinci ani este că trenul a deraiat de pe şine!

Cele două Românii s-au transformat în mai multe Românii, clivajul dintre ele mărindu-se în permanenţă şi făcându-le să se desprindă de pe corpul naţiunii ca foile de ceapă.

Se pare că miezul naţiunii, cu o zdrobitoare majoritate numerică, este a celor care şi-au pierdut credinţa că ar putea să influenţeze soarta ţarii lor; a celor care şi-au pierdut definitiv interesul pentru politică şi privesc la scandalul din ea cu îngăduinţa telespectatorului ce trece în revistă cu telecomanda emisiunile de rating de genul ,,Schimb de mame” sau ,,Vacanţa Mare”.
Romania lui Năstase a devenit proprietatea lui Vanghelie şi a suferit o transformare sinistră. Am senzaţia unui film prost de groază în care creaturi întunecate au ieşit din tunelurile noroioase ale mârlăniei şi încearcă să pună stăpânire pe ţară, contaminând tot ce ating cu tupeul lor îmbăloşat. Emisiunile de la televizor, ziarele, revistele sunt cucerite la baionetă de ţigani manelişti, de curve ,,tunate”, vraci şi paţachine, oligofreni veseli şi babe violate, apostoli ai tâmpeniei şi investitori din fotbal decerebraţi.

În această Românie, rolul lui Geoană este cel al bunicii moarte, ţinute în geam pentru a încasa pensia electorală. Mă gândesc cu groază la momentul când apostolii micilor moca, închinători la zeul Audi Q7 de culoare alb gălbuie, se vor socoti suficient de puternici să azvârle prostănacul şi să iasă la bătaie cu chipurile lor interlope la vedere.

România lui Băsescu a suferit, de asemenea, o schimbare uluitoare, printr-un număr de prestidigitaţie mediatică fără precedent, în urma căruia, cu atenţia fixată la spectacolul eternului război al preşedintelui cu nimeni şi cu toată lumea, ne-am trezit şterpeliţi şi aruncaţi peste gard.

Apostolul luptei cu corupţia şi cu securiştii a ajuns astăzi fără obiectul muncii şi asta nu pentru că i-a învins, ci pentru că aceştia l-au luat prizonier pupându-i inelul.

România lui Băsescu este acum creionată de slugoiul mecanic pe post de prim ministru, de ministrul Videanu cel condamnat la despăgubirea statului, de liota de ministrese şi deputate alese după talie şi sâni, de securiştii migraţi după interes, de baronii asfaltului. În această Românie e posibil ca un apartament valorând 800 000 de euro, să fie cumpărat de o avocată stagiară după şase ani de muncă, care întâmplător este fiica preşedintelui şi este posibil ca un preşedinte băut să urce la volan sub protecţia poliţiei.

Ici colo, prin această adunătură mai întrezărim intelectuali naivi, sau ticăloşiţi între timp de ultima şansă a căpătuirii, oameni simpli vrăjiţi pe veci de hăhăitul grosolan şi cei care au schimbat icoana lui Iliescu cu cea a mai tânărului Băsescu, preşedintele care are grijă de noi.

În pragul alegerilor europene care vor străluci prin zdrobitoarea absenţă de la urne, pe lângă opţiunile periculoase sau caraghioase, a apărut ca o tentaculă varianta Băsescu ,,reloaded” în formă feminină cu plusuri la accentul fiţos de Dorobanţi şi minusuri la inteligenţă. Această variantă nu face nimic altceva decât să ,,tăvălească” numele prezidenţial prin media la nesfărşit, în aşteptarea confruntării care contează de la toamnă.

Ca om ce crede încă în rostul votului, pot depune mărturie că există o Românie normală. Aceea în care există oameni amabili, civilizaţi şi muncitori, care muncesc din greu şi au realizări, care au vise despre bunăstarea ce îi aşteaptă şi ştiu să se bucure de viaţă împreună cu prietenii şi familiile lor. În compania acestor oameni, îmi caut disperat pe cineva care să mă reprezinte.

Dacă România mea se va regăsi la toamnă, poate ne vom regăsi şi noi cândva!