Concertul în do major de oale sparte în famiglie, acompaniat de corul de sudălmi scuipate în barbă în dulşiele grai moldovienesc, ce a debutat în ultimele săptămâni pe malurile Bahluiului, se constituie într-un Requiem politic pentru prezidenţiabilul Geoană.
Este adevărat că însăşi alegerea acestuia, pentru cursa ce duce la Cotroceni, a debutat sub nişte auspicii defavorabile. Numai învălmăşeala de cuţite în spate şi sărituri la beregată practicate în haită sau individual compus, în funcţie de lovele, au făcut posibilă domnia lui Geoană în şerpăria de pe Modrogan. Hrebenciuc, altădată geambaş priceput şi doctor în machiaverlîcuri, a mizat pe un cal costeliv şi păgubos, care prin trapul său fudul şi caraghios a făcut din cuvântul “ridicol” un sinonim pentru orice activitate politică pesedistă.
Românii, popor băşcălios, acceptă multe de la conducătorii săi. Curvăsăreala, hoţia, beţia sau fanatismul pot fi luate, la o adică, drept calităţi pe dulcele plai mioritic. Demagogia în unele momente poate fi chiar şi simpatică pe malurile Dâmboviţei, unde este analizată numai prestaţia, niciodată miezul vorbelor. Stă electorul român la o ţuică în faţa televizorului şi se hlizeşte privind la discursul politicianului: – Io-te al dracu’, ce papagal are…le zice bine jupânu’!
Prostia, frustrările de orice fel şi lipsa de umor sunt însă handicapuri electorale greu de biruit în ţara noastră tristă şi plină de umor, cu atât mai mult cu cât porecla de Prostănac s-a lipit de el ca timbrul de hârtie.
În mersul său în echilibru pe funie deasupra bălţii de crocodili, prezidenţiabilul crescut în Primăverii şi-a tras gardă pretoriană pe măsură-i. Nume ca Vanghelie, Nica sau Nechita, şuierate printre dinţi în ritmuri de manea punctată de lovituri de palme pe coapse, aduc mai degrabă a descântec de trădare decât a listă de prieteni. Nica a fost cândva pupilul de suflet al Bombonelului şi la vreme de restrişte pentru acesta, l-a tradat senin şi cu un zîmbet nevinovat de coiot de pe malurile Dunării a urcat în barca duşmanilor. Nichita şi-a trecut în CV, ca specializare cu doctorat, lovitura de cuţit în spatele binefăcătorilor săi, vezi capitolele Solcanu sau Simirad, deci dl.Geoană dacă va răci la marea vânzoleală din Noiembrie va avea pe cineva apropiat în dosu-i, ca să-i curme suferinţa. Cât despre loialitatea lui ,,Primaru’ care este”, s-a dovedit în timp că aceasta gravitează undeva între focul din dosul casei şi ringul de dans cu belciuge în nas.
În răstimp, PDL-ul, cu a sa canci doctrina şi nema ideologie, seamănă tot mai mult a haită de piraţi cu loialitatea taxată pe oră, grabnică culegătoare de trădători răsplătiţi în leasing, dar pricepută din cale afară la manevre de învăluire şi asalt sălbatic la vintrele duşmanului.
Parohia dată de Geoană în grija lui Nechita a fost hăcuită în nici două săptămâni de raidurile pedeliştilor, iar electoratul din nordul Moldovei a fost împrăştiat în direcţia lui Zeus, singurele pierderi ale pedeliştilor fiind cele de cunoştinţă în urma pupăturilor băloase primite de la căpeteniile pesediste luate prizoniere, Conţac şi Simirad.
În urma primelor bătălii purtate pe plaiuri moldave şi ştiind că ne aşteaptă un lung război, pentru a ne dovedi imparţiali trebuie să facem o cuvenită rectificare şi o binemeritată precizare. Când ne-am referit la faptul că dl.Cârlan reprezintă o statuie vie a eşecului, ne-am referit la calităţile lui electorale şi politice, nu şi la cele de luptător prin smârcurile politice, gladiator uns cu toate alifiile, ce a demonstrat prin punerea şeii pe cele 14 gloabe peneliste, porecliţi primari, minunate calităţi de Pristanda.
Şi pentru ca săptămâna să se încheie cu un mic desert pentru pedeliştii din târgul de pe Bahlui, vineri şi-a anunţat plecarea la pedeleu dna.deputat Cristina Dobre. Acest gest moral se datorează faptului că în lupta dintre conştiinţa domniei sale, ce îi spune că nu a meritat să fie deputat, alegerile fiind câştigate în colegiul dumneaei de pedeleu şi propriul ei interes, a survenit un înţelept armistiţiu.
Şi dacă în Moldova bătălia pentru Prostănac a cam fost pierdută, situaţia s-a cam cacarisit şi în restul ţării. La Cluj, autobuzul cu pesediştii ce au mai rămas în organizaţie se pare că va fi deturnat în curând în sala de nunţi a pedeleului, unde după felicitările, masa şi dansul cuvenit, va veni Crăciunul. La Bucureşti, în dosul lui Oprescu se poziţionează fantomele străbunilor pesedişti Iliescu, Cozmâncă, Tărăcilă, Solcanu & co, iar dacă Geoană mai speră ceva de la Dobrogea va afla în curând că Il Padrino Mazăre nu stă de vorbă cu looserii.
Aşa că, din păcate pentru Prostănac, actualele sondaje, ce îl dau la 30%, vor putea constitui singura amintire frumoasă cu care va rămâne după alegerile din 22 Noiembrie şi tristul moment al confruntării cu propriul partid. Cunoscându-i spiritul pragmatic şi prevăzător, dintr-un spirit milostiv şi omenesc, îl sfătuim să ţină pe aproape un geamantan cu haine groase, căci în ultima vreme la zborurile transatlantice, criza a dus la economii serioase de carburant ce au afectat temperatura de la bord.

Nava amiral a guvernului Boc din cadrul flotei de măsuri a luptei împotriva crizei (ne referim la cele zece zile de concediu fără plată pentru funcţionarii publici), s-a scufundat sâmbătă, fără să facă vreun val în balta economiei. Guvernul a anunţat că deşi măsura la care s-a gândit e bună, a hotărât totuşi să lase la îndemâna miniştrilor modul de reducere a cheltuielilor pe fiecare minister în parte.

Iată o nouă lecţie de management politic marca Boc!

Dacă nu ştii ce să faci într-o situaţie anume sau nu vrei să-ţi asumi vreo răspundere pentru că nu te pricepi sau ţi-e frică, arunci motanul în curtea subordonaţilor, pentru a poza într-un lider democrat. Din păcate, premierul, având calificarea de profesor de Drept Constituţional, aflat în permanentă corigenţă în faţa Curţii Costituţionale, nu a aflat că o firmă, un guvern sau o economie nu poate fi dirijată sau condusă utilizând democraţia în relaţia cu subordonaţii. În aceste cazuri particulare e indispensabilă prezenţa unui lider care să ştie ce are de făcut, să ştie să delege şi să verifice, să îşi asume răspunderea şi să îşi folosească autoritatea. Dar se vede că prin democraţie, dl. miniprim ministru înţelege libertatea de a te face de râs şi de a fi incompetent nu numai în domeniul pentru care te-ai pregătit, ci şi în alte activităţi unde conjunctura te-a adus în ipostaza de a ,,ferici” lumea din jur.

Cu doar trei zile înainte de a scufunda crucişătorul salvării bugetare în chiuvetă, dl Boc a avut la Palatul Victoria o altă întâlnire epocală de maximă importanţă pentru ţară, cu membrii confederaţiilor sindicale şi membrii uniunii patronatelor. Într-o atmosferă de largă respiraţie patriotică şi responsabilitate vibrantă, reprezentanţii Guvernului, ai sindicatelor şi ai patronatelor au hotărât o schemă de mărire a salariilor minime şi medii pe economie, precum şi o scădere a posturilor bugetare pentru următorii cinci ani. Adorabilă a fost declaraţia domnului Pogea care în calitatea lui de Ministru de Finanţe ne-a precizat că salută această înţelegere şi o sprijină în aplicare dacă vor exista bani la buget. Dacă nu… Nu!

Pentru cei care au dorit să afle cine au fost participanţii la această întâlnire, un adevărat Consiliu de Coroană al supravegherii mersului economiei în ţărişoara noastră, lista participanţilor poate produce surprize deosebite. Dacă personaje precum Bogdan Hossu şi Dumitru Costin sunt nelipsite de la masa puterii, venind din eternitate, din partea patronatului observăm figuri distinse, neimplicate în politică şi care au dat măsura competenţei lor economice prin dezvoltarea miraculoasă a propriilor companii.

Putem începe prin a admira la această întrunire prezenţa d-lui George Constantin Păunescu, în calitate de proprietar al tribunei media de la care ni se adresează preşedintele, ori de câte ori crede domnia sa că poporul şi-a pierdut direcţia şi hălăduie bezmetic prin ceaţa crizei, căutând disperat potecile luminate de gândirea prezidenţială. În dosul siluetei delicate a GCP-ului, părintele ,, ingineriilor financiare” ce au lăsat în curul gol statul în anii ’90, putem întrezări profilul ca de filigran al ginerelui lui Ion Dincă Teleagă,  Nicolae Badea, în calitatea lui triplă de manager al Computerland-ului, manufacturier al aripioarelor picante marca KFC şi preşedinte al clubului Dinamo. Iar pentru ca nivelul de competenţă managerială şi gradul de focusare în detalii economice să crească brusc, din grupul celor care reprezintă patronatul român a făcut parte şi dl. Vasile Turcu. Formaţia sa enciclopedică şi capacitatea lui de muncă au devenit legendare, fiind singurul om capabil să dea interviuri în direct pe toate  posturile de tv ce se ocupă de fotbal, timp de opt ore pe zi. În acest timp, reuşeşte să câştige toate licitaţiile cu statul la care participă şi ştie exact care este momentul cel mai favorabil pentru a mări, pe bază de act adiţional ulterior licitaţiei, preţul pe care trebuie să-l plătească statul pentru varul şi mortarul cu care angajaţii d-lui. Turcu mâzgălesc zidurile clădirilor guvernamentale.

Iată deci cine va dirija şi va scoate din colaps economia românească, care este bazinul de competenţă din jurul actualului Guvern şi care sunt modelele economice demne de urmat în accepţiunea guvernanţilor noştri!

Şi ca să demonstrăm că avem o imagine globală a instrumentelor de guvernare, trebuie să amintim declaraţia de săptămâna aceasta a ,, preşedintelui jucător”: “În ceea ce mă priveşte, credeţi-mă ca m-am fript tare cu analizele economiştilor, încat aştept ca ele sa crească (numărul lor). Aşa că eu, săptămânal, sun la Videanu să văd consumurile de energie.”

Greutatea acestei declaraţii este crescută şi de faptul că preşedintele a făcut-o în drum spre manifestările prilejuite de ,, Zilele Băileştiului”, ediţia a IX-a, urmând ca de acolo preşedintele în exerciţiu (vă reamintim că dumnealui încă nu este în campanie electorală), să participe la evenimentul ,, Acasă la Nea Mărin”, organizat pentru a doua oară în 2009.

Sperăm ca intimitatea ce se va naşte între domnia sa şi electorat cu ocazia băilor de mulţime inevitabile, datorate participării la aceste distinse evenimente, să îi sugereze domnului preşedinte şi alţi indicatori, prin care poate afla adevărul despre starea economică a electoratului domniei sale. Aceştia credem că ar putea fi consumul de săpun, apă şi pastă de dinţi!

Se pare că aceste zile încinse şi prăfuite prin care trecem au un efect benefic asupra gândirii economice şi clarviziunii miniştrilor din guvernul condus de dl. Boc. Asta nu înseamnă totuşi că acest guvern dă semnale de competenţă în integralitatea lui. Dl. prim ministru Boc nu se dezminte şi reuşeşte să nu se solidarizeze cu declaraţiile şi iniţiativele inteligente ale miniştrilor, pe care îi coordonează din cel puţin două motive. Primul ar fi că nu a fost sunat încă de la Cotroceni şi nu i s-a trasat care este viziunea prezidenţială despre aceste subiecte, iar al doilea ar fi că pur şi simplu habar nu are cum funcţionează economia ţării, pe care cel puţin teoretic ar trebui să o guverneze.

Dl. Videanu, în calitate de ministru al economiei, recunoaşte că măsura impozitului forfetar a fost dezastruoasă pentru finanţele statului, lucru pe care l-au susţinut toţi oameni de afaceri încă dinaintea aplicării acesteia. Mini prim ministrul nostru nu se solidarizează cu ministrul său şi declară că o să facă el o analiză mai la iarnă în legătură cu aceasta şi atunci ne va lumina cu părerea sa. Pentru domnia sa, nu e suficient să vadă căţeaua moartă în coteţ, ci trebuie să-l trăsnească în moalele capului mirosul de hoit pentru a admite realitatea.

Doamna Andronescu surprinde plăcut, încercând să facă ordine în escrocheria diplomelor de la ,,Spiru Haret” dar, săraca de ea, suntem convinşi că nu a ştiut ce viespar a stârnit. Şeful doamnei ministru pe linie guvernamentală, dl. Boc, tace mustrător, iar şeful pe linie de partid, dl. Geoană, care nu a mai scos pe gură o prostie majoră de vreo două săptămâni, sare ca ars şi delimitează partidul pe care îl conduce de singura iniţiativă inteligentă pe care a avut-o PSD-ul în acest an. Este încă o dovadă că aceşti politicieni sunt incapabili să gândească altfel decât prin prisma interesului electoral şi că orice măsură de bun simţ, care ar putea să se constituie în germenul unei gândiri pe termen mediu sau lung în interesul ţării, sucombă instantaneu în faţa heirupismului autohton.

Pentru ca ridicolul să fie maxim, dna. Andronescu este chemată luni pentru a da socoteală în faţa partidului ,,pentru eventuale prejudicii aduse imaginii PSD în cazul anulării licenţelor date ilegal”, având în postura de judecători solemni pe Vanghelie şi Geoană.

În rest, toate lucrurile merg  ,,ceas”, în spiritul guvernării pedelisto-pesediste ce a fericit ţara. Profesorii dau în judecată Guvernul pentru aplicarea unei legi, magistraţii se judecă pe ei înşişi şi îşi dau dreptate, Pogea ia amendă de la judecători pentru neaplicarea unei sentinţe judecătoreşti, Guvernul îşi creşte cheltuielile bugetare de la începutul anului cu 16% iar organigrama se stufoşeşte, statul împrumută bani pe trei-cinci zile de la bănci cu dobânzi de 9% pe an, băncile nu dau credite la nimeni pentru că e mai rentabil să împrumuţi statul decât să munceşti şi tot aşa…

Prin plecarea d-nei Ridzi (oh mon Dieu ce greu a fost!), dl.Boc a ratat şansa de a restrânge numărul de miniştri, măcar aşa ca imagine, şi ne-a blagoslovit cu un nou ministru la Tineret şi Sport. Acesta se încadrează în standardele de competenţă ale pedeliştilor, în sensul că nu are nici o legătură cu domeniul pe care îl va coordona, nu a făcut sport nici o zi în distinsa ei viaţa, iar de tinereţe ce să mai vorbim, în schimb este într-o relaţie mai mult decât cordială cu dl. Flutur.

Pedeliştii sunt nişte creatori de filozofie de viaţă, reuşind prin persuasiune şi insistenţă să schimbe proverbe cu putere de lege în universalitatea umană, cum ar fi acela prin care ,,în spatele oricărui bărbat puternic stă o femeie”, străvechiul cherchez la femme.

Privind în jur, observăm cum în spatele cohortei de dive de cartier şi paţachine semidocte, ce au luat cu asalt structurile de putere din România, stă un grup de politicieni unşi cu toate alifiile periferiilor, care au mai adăugat la înţelepciunea politică universală încă o axiomă născută din propria experienţă. Aceea a conceptului politic pedelist de ,,2 în 1”, adică o slugă politică ce în afara ,,programului” poate fi muză sau rudă.

De la răposatul Ceauşescu, a rămas moştenire politicianului român, o reţetă magică pentru o mâncare ce poate fi servită oricând şi la orice oră electoratului mioritic, în cazul în care acesta dă semn că se plictiseşte sau începe să fie preocupat de lucruri serioase şi nu de activităţi ,,educative”, cum ar fi imanentele alegeri.

Această miraculoasă hrană s-a dovedit că întăreşte vigoarea luptei politice şi umflă vinele de pe grumazul patriotului cu sânge plin de adrenalină. Ea are ca efect înceţoşarea ochiului critic la adresa puterii, oricare ar fi aceasta şi este cunoscută sub numele de gulaş preelectoral.

Un lung şir de bucătari a trebăluit în jurul ceaunului de gulaş de-a lungul anilor. Iliescu a patentat reţeta în laboratoarele măcelăriei lui Ceauşescu, iar apoi Roman, Văcăroiu, Năstase, Geoană şi Băsescu s-au folosit la vremuri de ananghie de efectul împărţelii către trecători cu polonicul a gulaşului salvator.

 Pe Vadim nu îl punem la socoteală, pentru că de-a lungul anilor cineva trebuia să-şi asume ingratul şi plictisitorul rol de a pune lemne pe foc în permanenţă. Poate aceasta este şi explicaţia pentru care după 19 ani de ,,focărit”, damful ce îl însoţeşte pe bard taie cheful oricărui politician care ar putea să-şi imagineze o guvernare cu gerontofilii veseli, ce îl însoţesc pe haiducul cu sprâncenele pârlite.

Reţeta este simplă! Se ia o perioadă de acalmie sau de scădere accelerată în sondaje şi se purcede la treabă. De obicei, dacă nu ai norocul să beneficiezi de o declaraţie nefericită sau tembelă a vreunuia de la UDMR, descoperi o declaraţie sau un articol din presa maghiară, menţionezi un conflict din trecut sau inventezi unul nou. O carte apărută într-un tiraj minuscul sau o defilare cu hărţi ce reprezintă Ungaria Mare, a unui grup de năuci îmbrăcaţi în husari, este un prilej mai mult decât binevenit.

Se ia evenimentul cu pricina şi se pune pe foc printr-o declaraţie de presă ce zguduie amorţeala în care tândălesc reporterii plictisiţi. Se abordează subiectul cu o faţă gravă, plină de suferinţă, ca după o noapte nedormită din cauza unei dureri de măsele. În fundal, politicianul e musai să aibă steagul tricolor iar vocea trebuie să fie gravă, potrivită evenimentelor. Discursul va dura maximum trei, patru minute şi va fi presărat de elementele obligatorii ale acestui tip de comunicare. Acestea sunt: ,, în aceste momente grele”, ,, sfidând toleranţa poporului român”, ,, sunt inadmisibile aceste provocări”, ,, readucerea în memorie a dureroaselor amintiri”, ,, autonomie teritorială” şi ,, stat naţional unitar”. Apoi ţine-te, nenică!

Canalele de ştiri vor repeta punctele principale din declaraţie din minut în minut, cu litere de-o şchioapă, analiştii de serviciu se vor arunca precum nişte ştiuci flămânde pe subiect, vor apărea ediţii speciale şi subiectul se va tavăli prin toată media pe puţin patru, cinci zile.

Această tehnică scoate la suprafaţă invariabil ,,patriotul de şanţ”, care prin manifestările şi reactivarea lui, umple negreşit tolba celui ce a pornit bolovanul de pe munte. Acest tip de agent electoral visceral inundă net-ul în maximum 30 de minute de la declanşarea evenimentului şi atacă furibund şi imund orice declaraţie împotriva ,,patriotului” ce a stârnit dezbaterea. Identificarea lui este simplă, utilizează constant fraze de genul ,, afară cu ungurii din ţară”, ,, bozgori împuţiţi”, ,, pâine cerută şi nevândută în Harghita” şamd. Pe acest tip de ,, patriot” nu îl doare mizeria de pe stradă la care contribuie cu voioşie, nu corupţia e problema, nu lipsa de respect a organelor statului în raport cu cetăţeanul sau incompetenţa din administraţie. Pe el îl deranjează ,,ungurul şi uneltirile lui”, acestea fiind evenimentele răspunzătoare de haosul din ţară.

Domnul Băsescu i-a depăşit pe predecesori, el pune piper în gulaş. El nu culege evenimente, el le provoacă. Să interzici accesul aeronavei preşedintelui vecin pe aeroport pe motiv că avionul aparţine forţelor armate, în condiţiile în care nici un preşedinte nu zboară cu avionul Crucii Roşii şi să îl calci pe bombeu la el acasă, spunându-i ,, ba pe-a mătii” referitor la autonomie, nu e o dovadă de patriotism, ci una de lipsă de bun simţ şi de responsabilitate.

Să reproşezi maghiarilor că nu sărbătoresc cu tine ziua drapelului şi nu se extaziază la vederea defilării armatei române e o dovadă de perversitate şi cinism, ce îşi doreşte să exploateze o rană mereu supurândă de mizeriile pe care politicienii de ambele naţii le presară pe ea.

De aceea, piperul pus de Băsescu în gulaş nu are influenţe pe termen lung, e un condiment ce a mai fost utilizat pe aceste meleaguri.

Dar cu siguranţă schimbă gustul ciorbei de potroace, în care băltesc şpăgile lui Ridzi, apartamentul prezidenţial din complexul lui Popoviciu şi banii din campania electorală a tinerei europarlamentare certate cu gramatica limbii române.

Zilele acestea aniversăm şase luni de guvernare pesedisto-pedelistă şi ar fi interesant să facem un scurt bilanţ referitor la modul cum au înţeles să ne reprezinte, pe noi ieşenii, actualii deputaţi şi senatori ce fac parte din această coaliţie.

Dinspre tabăra pesedistă, o ciudată acalmie şi tăcere ne ,,asurzeşte” în ultimele trei, patru luni. După puseul postelectoral de afirmare ca lider regional al domnului Primar, în care a făcut şi desfăcut guverne la Bucureşti de nu mai ştiau cum să scape de el ,,dirijorii” Hrebenciuc şi Vanghelie, domnul primar a cedat şi filiala PSD din Botoşani şi a reuşit să găsească drumul către casă.

Nu ştim dacă membrii locali de partid s-au bucurat sau nu, dar cu siguranţă firma suceveană de pus pavaje a fost cea mai încântată de această reîntoarcere. Cred că unul din cele mai mari pericole ce ne pasc pe noi ieşenii este ca într-o bună dimineaţă să găsim pavat gazonul din stadionul de pe Copou, sau chiar lacul Ciric secat şi în întregime împodobit cu faimoasele pavele gri cu roşu.

Domnii Mocanu, Răţoi şi Stanciu ar fi fost declaraţi dispăruţi din viaţa politică ieşeană de către electoratul ce i-a votat, dacă nu s-ar fi primit semnale de la Bucureşti că totuşi cineva semnează statele lor de plată. Plecând de la prezumţia de nevinovăţie în ceea ce priveşte asumarea roadelor muncii lor, credem că totuşi titularii acestor colegii, deşi sunt mai discreţi ca niciodată, veghează asupra intereselor noastre.

Doamna Iordache a fost semnalată doar o dată de presă, la o sărbătoare câmpenească, astfel încât putem afirma fără greş că statutul de cel mai vizibil parlamentar revine d-lui doctor Ciuhodaru, care ne ţine la curent cu starea victimelor de la Spitalul de Urgenţă din Iaşi.

Iar în cazul în care ne aducem aminte că există şi senatori ai PSD-ului, informaţii despre activitatea lor am putea cere eventual familiilor lor, dar nu e cazul să fim indiscreţi, că oamenii nu ne-au deranjat cu nimic!

Deci, dacă putem afirma că pesediştii guvernează cu discreţie, atenţi să nu rateze nici o şansă de acumulare, când vine momentul să ne uităm la partenerii lor de guvernare, pedeliştii ieşeni, aici avem parte de un adevărat circ.

Organizaţia PDL-ului ieşean este una din cele mai atipice şi stranii construcţii politice văzute vreodată în peisajul românesc şi aş îndrăzni să spun chiar european.

Deşi începând cu 2004, mulţumită ,,tractorului” Băsescu, organizaţia pedelistă din Iaşi a beneficiat de un bazin electoral imens, ea a avut ghinionul unei lipse de cadre absolut uimitoare.

Preşedintele oficial al organizaţiei, dl. Cârlan, este întruparea fizică a eşecului în politică, atât ca dimensiune cât şi ca permanenţă. El fiind politicianul ce a pierdut absolut toate competiţiile electorale la care a participat, făcând excepţie doar episodul obţinerii mandatului de senator în 2004 pe listele alianţei DA, când dacă ar fi fost trecut pe acea listă un purceluş de pluş, cu siguranţă rezultatul ar fi fost acelaşi.

Acest lider sumbru, întunecat şi marcat de pecetea neputinţei, reuşeşte încă să controleze şerpăria pedelistă ieşeană, coabitând cu dl. fost rector Oprea, personaj cu un orgoliu atât de exacerbat, încât ar fi în stare să participe şi la alegerile pentru funcţia de preşedinte de scară de bloc, dacă ego-ul său s-ar simţi flatat şi bineînţeles chenzina ar fi mai mare.

Dar cum în politica românească în general şi în PDL în special, serviciile aduse comunităţii care te-a ales nu reprezintă un obiectiv politic, actualmente ocupaţia principală a deputaţilor si senatorilor ieşeni din partidul prezidenţial va fi una de sfâşiere reciprocă în lupta pentru putere. Iar în PDL, să ai putere înseamnă să dai din cap inteligent la orice prostie spusă de EBA şi să pupi inelul jupânului, în speranţa unui post aducător de ,,venituri anterioare”.

Pentru orice ieşean, este suficient să compare promisiunile din campania electorală a celor din actuala coaliţie, cu activitatea derulată de aceşti parlamentari în folosul celor care i-au trimis în Parlament, pentru a-şi explica de ce al doilea oraş al ţării este astfel tratat de către conducerea superioară de Partid şi Stat.

Iar dacă în privinţa moralităţii PSD-ului nu ne mai făceam iluzii, marea surpriză a acestei guvernării este incompetenţa aproape comică a miniştrilor democrat liberali.

La ora când scriu aceste rânduri, nu cunosc rezultatul alegerilor europarlamentare, dar cu siguranţă, când dumneavoastră le veţi citi, vom fi cu toţii martori ai triumfului prostiei în toată splendoarea ei.

Absolut misterios, acest mecanism al politicii care apelează la voinţa exprimată prin vot a cetăţeanului, acestuia oferindu-i-se doar nişte variante dinainte stabilite chiar de către cei care ar trebui să fie judecaţi de respectivul vot.

Toate partidele s-au prezentat la această confruntare aliniind garniturile de rangul doi sau trei şi au încercat să folosească acest prilej pentru a-şi face încălzirea pentru prezidenţiale.
Deşi logica ne învaţă că o fiinţă umană ar trebui din fiecare experienţă prin care trece să înveţe ceva, realitatea a demonstrat că la noi lucrurile stau oarecum pe dos. Ceea ce am putut remarca la aceste alegeri a fost că prestaţia şi mesajele transmise cu această ocazie au scăzut la un nivel atât de jos, încât mă face să bănuiesc că tura aceasta s-a făcut economie la consilieri, pesemne din motiv de criză.

Cetăţenii preocupaţi de problemele lor, au ignorat indiferenţi ademenirile neghioabe ce i-au chemat la vot. Prezenţa la urne de pe 7 Iunie va fi un vot de blam pentru nesimţirea şi mojicia cu care politicienii au tratat cetăţenii, ca pe o masa imbecilă de votanţi. Procentul va arăta în ce măsură calitatea mesajelor este corespondentă imaginii pe care o au strategii acestor campanii despre acest popor.

PSD-ul a arătat în această campanie că în partid, volanul strategiei a fost confiscat definitiv de Vanghelie şi gealaţii săi, dar agresivitatea şi tupeul lui au creat deja tranşeele viitoarelor lupte de putere.
Mazăre s-a supărat că nu avut om pe poziţie eligibilă şi-a luat jucăriile şi a plecat pe plajă, destupând o bere cu prietenii în aşteptarea distracţiei numărătorii voturilor. Iliescu, Năstase, Mitrea şi băieţii din vechea gardă s-au lăsat ca nişte caşaloţi pe fundul apei, doar bulboanele ce se mai ridică din când în cînd la suprafaţă prin câte un interviu ne mai aduc aminte că jos, printre bolovani şi mâl, stau în aşteptarea unor vremuri mai bune răpitori cu vechi state de serviciu.
La suprafaţă au rămas clovnii de serviciu, în frunte cu Geoană, Nichita, Nica zis şi ,,Brutus” care, prin afirmaţia că va pune în ziua alegerilor câte un poliţist lângă fiecare copac, a lămurit misterul copacilor ce nu vor mai fi salutaţi de maidanezi ridicând lăbuţa posterioară. Indiciile deconspirării bravilor agenţi în civil vor fi manşeta pantalonilor, umedă şi urît mirositoare şi urmele scoarţei de copac pe dosul sacourilor.

PDL-ul a încercat să convingă prin giumbuşlucurile lui Boc, care dărâmă noi şi noi recorduri de penibil consacrate cândva de Radu Vasile. Imaginea lui, iţindu-se pe vârfuri şi tropăind în cantonamentul echipei naţionale de fotbal, va rămâne pe retina noastră de-a pururi ca o mostră de prostie electorală ineluctabilă. În rest, campania acestui partid a mai fost susţinută de Stolojan, îmbrăcat la cămaşă cu mânecile suflecate într-un lan de porumb, murdărindu-se pe mâini cu ţărână şi vorbindu-ne, nu fără un delicios umor involuntar, despre tradiţie şi ducerea lucrurilor până la capăt! Au mai punctat pentru democraţi singura politiciană din lume care dă impresia că nu foloseşte şamponul, pesemne că lupta cu corupţia cere uneori sacrificii surprinzătoare şi nu în ultimul rând, preotul cultului prezidenţial, intelectualul cu cămaşă în pătrăţele.

PNL-ul a părut singurul partid cu o listă rezonabilă, dar din păcate pentru ei, vor suporta consecinţele deschiderii listei cu Norica Nicolai, care prin aroganţă şi suficienţă, a acumulat de-a lungul timpului o zestre de antipatie demnă de a fi colegă cu figuri precum Rodica Stănoiu sau Augustin Bolcaş.

Experimentul EBA, deşi cu siguranţă va avea succes, va rămâne în istoria campaniilor prin caracterul său de paradox electoral absolut.
Deşi cu un buget comparabil cu cel al PDL-ului, obţinut probabil prin ,,vânzări anterioare”, beneficiind de serviciile remarcabilei organizaţii de activişti democraţi din teritoriu, EBA a luptat din greu prin fiecare silabă scoasă împotriva propriului său nume aducător de voturi. Prin şirul halucinant de prostii şi gafe făcute într-un timp extrem de scurt, această domnişoară a reuşit să copleşească şi să inunde suma derapajelor, inevitabile dealtfel, tuturor partidelor aflate în competiţie.

Pe moment ,,brandul” Băsescu a rezistat, dar cu siguranţă că prestaţia caraghioasă şi generatoare de folclor în ale prostiei va avea efectul unei bombe cu ceas în economia următoarelor alegeri, mai ales că nici tăticu’ nu mai e ce a fost!

Făcea mare vogă la sfârşitul anului 2004 expresia lansată de prezidenţiabilul Adrian Năstase, care după aflarea surprinzătorului rezultat de la urne îşi recunoştea înfrângerea şi făcea constatarea amară că există două Românii. Una a celor săraci, dependenţi de pomenile puterii, a politrucilor moşteniţi de la regimul Iliescu, a oamenilor de afaceri aninaţi de ţîţa licitaţiilor, a amărâţilor neinformaţi, speriaţi de libera concurenţă şi a bătrânilor prizonieri ai visurilor din tinereţe.

În cealaltă Românie, cea care l-a votat pe Băsescu, apăreau tinerii plini de entuziasm, cei pentru care internetul şi mediul electronic nu mai avea taine, tineri oameni de afaceri care luptau din greu pentru afirmare, oamenii sătui de corupţia generalizată, cei care, preocupaţi de soarta lor şi implicit a ţării lor, doreau schimbarea. Votându-l pe Băsescu, socoteam atunci cu mândrie că fac parte din acea Românie care reuşeşte ca de fiecare dată în istorie, surprinzător pentru toată lumea, să urce în ultima clipă în trenul ce ne duce către o ţară europeană, civilizată şi normală.
Impresia mea după aproape cinci ani este că trenul a deraiat de pe şine!

Cele două Românii s-au transformat în mai multe Românii, clivajul dintre ele mărindu-se în permanenţă şi făcându-le să se desprindă de pe corpul naţiunii ca foile de ceapă.

Se pare că miezul naţiunii, cu o zdrobitoare majoritate numerică, este a celor care şi-au pierdut credinţa că ar putea să influenţeze soarta ţarii lor; a celor care şi-au pierdut definitiv interesul pentru politică şi privesc la scandalul din ea cu îngăduinţa telespectatorului ce trece în revistă cu telecomanda emisiunile de rating de genul ,,Schimb de mame” sau ,,Vacanţa Mare”.
Romania lui Năstase a devenit proprietatea lui Vanghelie şi a suferit o transformare sinistră. Am senzaţia unui film prost de groază în care creaturi întunecate au ieşit din tunelurile noroioase ale mârlăniei şi încearcă să pună stăpânire pe ţară, contaminând tot ce ating cu tupeul lor îmbăloşat. Emisiunile de la televizor, ziarele, revistele sunt cucerite la baionetă de ţigani manelişti, de curve ,,tunate”, vraci şi paţachine, oligofreni veseli şi babe violate, apostoli ai tâmpeniei şi investitori din fotbal decerebraţi.

În această Românie, rolul lui Geoană este cel al bunicii moarte, ţinute în geam pentru a încasa pensia electorală. Mă gândesc cu groază la momentul când apostolii micilor moca, închinători la zeul Audi Q7 de culoare alb gălbuie, se vor socoti suficient de puternici să azvârle prostănacul şi să iasă la bătaie cu chipurile lor interlope la vedere.

România lui Băsescu a suferit, de asemenea, o schimbare uluitoare, printr-un număr de prestidigitaţie mediatică fără precedent, în urma căruia, cu atenţia fixată la spectacolul eternului război al preşedintelui cu nimeni şi cu toată lumea, ne-am trezit şterpeliţi şi aruncaţi peste gard.

Apostolul luptei cu corupţia şi cu securiştii a ajuns astăzi fără obiectul muncii şi asta nu pentru că i-a învins, ci pentru că aceştia l-au luat prizonier pupându-i inelul.

România lui Băsescu este acum creionată de slugoiul mecanic pe post de prim ministru, de ministrul Videanu cel condamnat la despăgubirea statului, de liota de ministrese şi deputate alese după talie şi sâni, de securiştii migraţi după interes, de baronii asfaltului. În această Românie e posibil ca un apartament valorând 800 000 de euro, să fie cumpărat de o avocată stagiară după şase ani de muncă, care întâmplător este fiica preşedintelui şi este posibil ca un preşedinte băut să urce la volan sub protecţia poliţiei.

Ici colo, prin această adunătură mai întrezărim intelectuali naivi, sau ticăloşiţi între timp de ultima şansă a căpătuirii, oameni simpli vrăjiţi pe veci de hăhăitul grosolan şi cei care au schimbat icoana lui Iliescu cu cea a mai tânărului Băsescu, preşedintele care are grijă de noi.

În pragul alegerilor europene care vor străluci prin zdrobitoarea absenţă de la urne, pe lângă opţiunile periculoase sau caraghioase, a apărut ca o tentaculă varianta Băsescu ,,reloaded” în formă feminină cu plusuri la accentul fiţos de Dorobanţi şi minusuri la inteligenţă. Această variantă nu face nimic altceva decât să ,,tăvălească” numele prezidenţial prin media la nesfărşit, în aşteptarea confruntării care contează de la toamnă.

Ca om ce crede încă în rostul votului, pot depune mărturie că există o Românie normală. Aceea în care există oameni amabili, civilizaţi şi muncitori, care muncesc din greu şi au realizări, care au vise despre bunăstarea ce îi aşteaptă şi ştiu să se bucure de viaţă împreună cu prietenii şi familiile lor. În compania acestor oameni, îmi caut disperat pe cineva care să mă reprezinte.

Dacă România mea se va regăsi la toamnă, poate ne vom regăsi şi noi cândva!

Nu trebuie să uităm că tânguielile şi plânsetele isterice referitoare la criză, începute toamna trecută, au fost în prima fază trecute cu vederea de politicienii ce erau preocupaţi să promită luna de pe cer.

Tăriceanu îşi făcea somnul de frumuseţe la prânz şi în direct, cu dopuri în urechi, pentru a nu fi deranjat de ,,duduiturile” economiei ce muşca zăbala. Boc împroşca camerele de luat vederi cu salivă, plin de indignare că legea de mărire a salariilor cu 50% la profesori nu se aplică, iar Geoană, cuprins de beţia mitingurilor, promitea 25.000 de euro la emigranţii care se întorceau în ţară la munca câmpului.
Apoi alegerile trecând, s-a făcut linişte în ţară. Preşedintele-jucător Băsescu nu a pregetat şi a mai dezamăgit o dată, de data aceasta chiar şi pe el însuşi, după cum mărturisea deunăzi la Paris şi a chemat la guvernare cele două mari partide vocale ale României, PSD-ul şi fratele său geamăn PDL-ul.

Fiind puşi în faţa muncii, evident că baieţii s-au apucat de plâns!
Fluvii de lacrimi, şiroaie ale disperării curgeau la vale din Palatul Victoria. Tristeţea Guvernului şi lamentările sale panicate au reuşit, lucru nemaiîntâlnit în această ţară, să ia prin surprindere şi să depăşescă logistica reporteriţelor avide de rating, aflate în căutarea dezastrelor. După ce sinistra moştenire liberală a fost invocată, evocată, înfierată, blestemată şi arsă pe rug în blestemele majorităţii parlamentare, Guvernul şi Preşedinţia au stat la sfat în loc de taină, pregătind următoarele alegeri.
Evident că munca nefiind o opţiune pentru actuala guvernare ce a reuşit să nu-şi definitiveze organigrama executivă nici astăzi, la şase luni de la formare, s-a ajuns la o concluzie ce a mulţumit pe toată lumea.

România trebuie să ia un credit de la FMI!

După ce au calculat cam câţi bani ar trebui ,,tăvăliţi” prin licitaţii pentru mulţumirea tuturor intereselor din arcul guvernării şi au socotit cam ce nivel de pomană ar trebui deşertată în ţara lui ,, bă, vezi că dau ăia ceva moca!”, guvernul şi-a făcut planul de bătălie.
Fondul de pensii şi salarii pentru bugetari a fost poreclit în contractul cu FMI ,,Fondul de investiţii în infrastuctură” şi a fost pus de-o parte, ca să nu apară vreo surpriză în prag de alegeri.
Banii daţi la BNR pentru băncile străine au fost intitulaţi ,,Sume necesare pentru securizarea monedei şi relansarea creditării” şi au fost dăruite cu rugămintea ca măcar aşa, până la alegeri, să fie ,,smântâniţi” prin creditare.Să dea la cine vor ei, dar să se vadă că e mişcare pe creditare.

Contractul cu FMI-ul s-a socotit să nu fie dat publicităţii, nu de alta dar românul e nevricos şi să nu-l apuce Doamne fereşte vreo ,, leşinătură” la vederea atâtor zerouri.
Ca parte a târgului trebuie şi Guvernul să facă ceva, aşa că FMI-ul a indicat d-lui. Boc ce anume trebuie făcut, astfel ca de acum vreo 20-30 de ani Fondul să fie prima putere în stat.

În primul rând ar trebui stopată orice iniţiativă privată ce ne-ar putea dezvolta apetitul de a fi producători şi nu consumatori. Aşa deci, toate IMM-urile au fost gâtuite la finanţare, iar întreprinderile mici vor fi rase de pe faţa pământului cu impozitul forfetar.
Pe baza legii UE de ajutorare a instituţiilor financiare aflate în dificultate, s-au acoperit găurile negre din firmele la care statul este acţionar majoritar, pentru a le putea ţine în viaţă. Păi nu ar fi păcat ca atâtea sinecuri bănoase şi cohorte de bizoni bine hrăniţi, votanţi ai puterii, să dispară?

De vreo trei săptămâni vedem şi partea finală a trocului, pe viu şi la oră de maximă audienţă.
Domnul mini Prim Ministru ne zugrăveşte înţelegerea cu FMI ca pe o a treia mare realizare a naţiunii române, după declararea Independenţei şi după Unire. Preşedintele constată îmbujorat că revenirea economiei l-ar putea convinge să candideze, iar dl. Pogea descoperă fericit că încasările la buget încep să crească. Preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză are numai grafice cu săgeţi în sus, iar lovitura finală vine de la dl. Isărescu, ce ne asigură că Romania nu va avea o creştere economică negativă, ba dimpotrivă.

Totul a reintrat în normal!
La televizor vom vedea din nou, cel puţin până la alegerile din toamnă, lucrurile cu adevărat importante din viaţa de zi cu zi.
Dl. Boc instruieşte băncile cum anume să dea credite la tineri, d-na.Udrea deschide Festivalul Cârnatului, dl.Băsescu îi înjură şi pe ucrainieni ca să nu se simtă ruşii singuri în Clubul Prietenilor României, iar Geoană prognozează, ca dl. Solcanu pe vremuri, că următorii 20 de ani vor fi socialişti sau nu vor fi deloc.

În rest, ţara e asaltată de ,,succesuri”.

Sâmbata care a trecut a adus pe lângă o zi superbă de primăvară şi o voioşie nebunatică care a cuprins toate partidele, o stare de extaz generală şi o bucurie tâmpă, cum nu am mai văzut de la alegerile trecute. Cu mic cu mare, băieţii ce duc în spinare povara grea a guvernării s-au strâns fiecare cu tribul lor şi cântând, scandând, chirăind şi morfolind sandvişurile aduse de acasă în diplomatul plin de legitimaţii de acces pe la diverse instituţii guvernamentale, au încercat să ne convingă pe noi toţi cât de multe ,,succesuri” îi şi din păcate, ne aşteaptă.

Dimineaţa, dl. Boc ne-a oferit din nou într-un interviu la Realitatea un reper valoros al guvernării sale, acela că nici o lege nu este eternă în România, mai ales în criză, spune dânsul, sau depinde la ce campanie electorală participi, am adăuga noi.
După amiază, la Sala Palatului circul dâmboviţean a continuat să ne dea măsura valorii sale, precum şi a actorilor ce ies la rampă în politica românească. Într-un entuziasm general, ,,anticorupta” doamnă Macovei la braţ cu secretarii de stat penali, ministrul sporturilor doamna Ridzi, cea care n-a fost în viaţa ei într-un cantonament şi domnul Pogea ministrul de Finanţe metalurgist, au ascultat cu ochii umezi de emoţie discursul domnului Preşedinte.
Acesta şi-a ţinut cuvântarea ocrotit din fundal de imaginea doamnei Udrea, ce a apărut pe ecranul din spate, imagine ce a provocate o voioşie temperată în mijlocul partidului, amintindu-i acestuia de legăturile strânse dintre primul om în stat şi prima doamnă din partid.
Domnul Preşedinte a profitat de lansarea candidaţilor europeni şi şi-a lansat şi el candidatura la Preşedinţie, dezvăluindu-ne şi tema electorală cu care va pleca la lungul drum al fermecării poporului. Datorită faptului că tema anticorupţiei şi a sistemului ticăloşit a rămas sechestrată în apartamentul mansardat al primei domnişoare prezidenţiale, tema cu care se va pleca la asaltul final va fi aceea a celor nouă miliarde de euro din împrumutul primit de la FMI, ce au ca destinaţie investiţiile.
Domnul preşedinte ne-a asigurat că va veghea şantierele patriei şi va urmări cu ochi vigilent metamorfoza celor nouă miliarde de euro în ctitorii pedeliste, la fel cum a moşit în trecuta guvernare şi podul de la Mărăcineni.
Primind aprobare de la antevorbitor, a urmat la discurs domnul Boc, acesta făcând cam singurul lucru pe care îl face în ultima vreme şi anume a aruncat cu pietre în guvernul Tăriceanu. Din păcate, din cauza debitului verbal n-a putut nimeni să îl întrerupă şi să îl informeze că guvernul Tăriceanu a plecat.
Într-un costum argintiu lucios, doamna Udrea, această Sibylla a PDL-ului, a citit în măruntaie şi ne-a prorocit că alegerile prezidenţiale au fost deja câştigate de domnul actual preşedinte, deci ele vor fi evident inutile.
În acelaşi timp, datorită faptului că România este o ţară mare şi încăpătoare în cea de-a doua capitală a ei, adică la Iaşi, a avut loc o altă lansare de candidaţi europeni, de această dată a PRM-ului.
În capitala culturală a României, domnul Corneliu Vadim Tudor ne-a asigurat, de asemeni, că alegerile prezidenţiale vor fi câştigate, dar de această dată de către dânsul, iar în eventualitatea unei asemenea minunăţii, ne va oferi ca prim ministru pe domnul Gigi Becali.
Un guvern cu Rădoi la Interne, Lovin la Educaţie, Bănel specialist în cultura seminţelor secretar de stat la Agricultură, Argăseală la Finanţe şi Dayro Moreno la Cultură, cu siguranţă că jucătorul columbian va putea fi naturalizat de urgenţă pentru această nobilă funcţie, ne va oferi o alternativă viabilă şi credem, competentă pentru actualul guvern pedelisto-pesedist.
Iată că mai mult ca niciodată, din înfruntarea contrariilor se nasc marile realizări viitoare!
În răstimp, economia românească bătută şi înfometată, uitată într-un colţ, îşi va da obştescul sfârşit şi va trebui să fie dusă la groapă.
Din păcate, guvernul Boc fiind prins în nenumăratele sale certuri şi probleme electorale presante, dispune de foarte puţin timp pentru a se ocupa de această plictisitoare corvoadă.
De aceea, pentru a eficientiza rezolvarea problemei şi pentru a permite Guvernului să se focuseze pe priorităţile sale, se va apela la un dric cu girofar.

Urmăream deunăzi, la unul din nenumăratele talkshow-uri ce ne poluează canalele de ştiri, o discuţie între reprezentanţi ai formaţiunilor la guvernare, deputaţi ai PC, PDL şi PSD cu moderatoarea mea preferată dna. Grecu, cea care a rămas în legenda deontologiei prin fraza adresată unui lider liberal ,,nu sunt câtuşi de puţin interesată de părerea dvs, vă rog să răspundeţi la întrebarea mea?”.

Motivul pentru care am început să urmăresc emisiunea cu atenţie a fost postura absolut surprinzătoare pe care au adoptat-o invitaţii, aceea de acerbi critici ai guvernării…!

Doamna deputat de la PC spumega, dădea ochii peste cap şi şarja graţios la baionetă toate măsurile luate de guvern. La întrebarea de bun simţ dacă nu face şi dânsa parte din această coaliţie, a răspuns cu un aer nevinovat, ,,Da, dar noi nu guvernăm, noi avem doar deputaţi în Parlament ce fac parte din coaliţie. După cum se ştie, într-o democraţie Parlamentul este o instituţie separată de cea a Guvernului.”!!!

Domnul de la PSD a miştocărit Guvernul toată emisiunea. A susţinut senin că ei, membri marcanţi ai partidului, nu au fost consultaţi pentru formarea guvernului şi că acesta nu îi reprezintă. La sfârşit, a mai fluturat o ameninţare la adresa Prostănacului, cum că fiecare trebuie să răspundă de deciziile luate şi în opinia ,, lor” partidul ar fi bine să se delimiteze de această guvernare.

Cel mai savuros a fost pedelistul care a admis că se mai fac greşeli, că nu prea ştie ce anume au de făcut, dar e normal dacă liberalii le-au schimbat oamenii acum doi ani, e momentul acum să le plătească poliţa.

Ce tablou suprarealist este politica în această ţară!

Un Guvern cu majoritate de 77 % nu este asumat public de mai nimeni! Baronii locali ai social democraţilor, cei care au preluat puterea în partid, mulg statul de bani cu frenezia celor care ştiu că nu mai au mult de stat şi pe de altă parte carotează guvernarea din orice poziţie.

Fantoma politică numită PC face ce a făcut dintotdeauna, şi anume scandal. Dar ei, necontând din punct de vedere electoral în jungla politică românească, şi-au asumat de mult rolul hienei tânguitoare ce salivează zgomotos pe lângă resturile din care servesc tacticos prădătoarele mai mari.

Iar pedeliştii, săracii, au cu totul alte priorităţi decât susţinerea guvernării. Nemulţumiţi de împărţeala caşcavalului, cârâie pe la colţuri, dar la cel mai mic zgomot o şterg în vârful picioarelor, lustruind cu sacourile pereţii coridoarelor pentru a nu fi surprinşi clevetind de femeile lui Zeus.

În acest răstimp, guvernul Boc mimează administrarea ţării, ţinând cont de interesele Preşedintelui, ale baronilor locali, ale miniştrilor, ale partidelor, ale formatorilor media, ale grupurilor de interese… Unde să mai ai timp şi de interesele cetăţenilor şi ale funcţionării unui stat normal?

Depăşit de situaţie, neajutat prea mult nici de fibra genetică a miniştrilor, Guvernul face ca maimuţa când se plictiseşte, se scarpină în fund până îi dă sîngele.

Ia credite de la FMI, gen ,, centură de siguranţă”, pentru stabilizarea monedei şi pentru investiţii pe care le foloseşte la plata pensiilor şi salariilor bugetarilor.

Pentru asta dăm şi un mic comision, doar cinci miliarde de euro băncilor străine care au pus o vorbă bună pentru noi.

Schimbă într-o zi toată reţeaua de funcţionari publici de la nivel local, ca să fie sigur că debandada în administraţie va fi completă, fără să mai punem la socoteală şi miile de procese şi despăgubiri ce vor urma.

Atacă prin legi şi prin media diverse categorii sociale, cum sunt pensionarii şi profesorii, mizând pe obiceiul jegos al românului de a omorî capra vecinului.

Şi ca să pună moţ, ridică birurile tot mai sus, în frumoasa tradiţie socialistă în care cele două partide s-au regăsit, aceea a încurajării asistării sociale şi jecmănirii oricărei tentative de a face profit.

Privită de către simpul cetăţean, lumea politică românească pare din ce în ce mai mult ca o hazna în care un capelmaistru scrâşnind din dinţi dirijează valsul guvernanţilor, în care perechile se rotesc din ce în ce mai repede de la dreapta la stânga, ocolind cu graţie interesele moţate ce se sumeţesc de pe podeaua nespălată.