Se spune în popor că atunci când Dumnezeu vrea să te piardă, mai întâi îţi ia minţile. Cam aceasta este situaţia în care a ajuns actualul preşedinte.

Venit la putere călare pe calul alb al anticorupţiei şi aureolat de lupta disproporţionată dintre el, omul simpatic şi dintr-o bucată, cu regimul fanariot-clientelar al arogantului Năstase, Traian Băsescu începe să fie perceput tot mai mult ca şi tatăl corupţiei din această ţară.

Paradoxal, deşi pe vremea lui Năstase poveştile despre averile arogantului ajunseseră la dimensiuni mitice, după căderea lui, când bravii lui lachei l-au trădat iar acesta s-a prăbuşit sub oprobiul public, nu s-a descoperit mare lucru, cu excepţia penibilelor termopane. Acest lucru ne face să ne gândim că, ori Năstase a fost un găinar şi s-a mulţumit cu mărunţis, ori dacă a furat, a făcut-o cu grijă şi cu ,,respect” faţă de opinia publică.

Spre deosebire de acesta, actualul preşedinte este întruchiparea absolută a principiului ,,una spune, alta fumează”. Din momentul în care a ajuns la Cotroceni, nu a avut nici o reţinere să-şi aducă consilieri soţii de traficanţi de ţigări sau de dubioşi oameni de afaceri, în timp ce, pe toate posturile TV, nu prididea să-şi facă imagine pe tema anticorupţiei.

Intervenţiile directe şi pe faţă în favoarea oamenilor de afaceri apropiaţi şi înfierările ,,grupurilor de interese” rivale au lămurit orice om normal la cap, că în România lupta anticorupţie se rezumă la schimbarea corupţilor ce nu pupă inelul, cu aceia care o fac.

Cu toţii ştim că dl. Băsescu nu poate lucra în echipă şi că nu suportă în juru-i oameni cu personalitate sau care datorită faptului că posedă un grad de inteligenţă mai ridicat, ar putea deveni periculoşi la un moment dat. În ultimii ani, actualul preşedinte a dat noi dimensiuni noţiunii de ,,clan”.

Privind la personaje politice cum ar fi Boc, Udrea, Stolojan, Turcan, Boureanu, Videanu, Ridzi, Berceanu, Cristian Preda, Flutur şi lista ar putea continua infricoşător de mult, observăm acelaşi arhetip comportamental.

Obedienţi, slugarnici, linguşitori, capabili să se contrazică în orice secundă dacă varianta prezidenţială se schimbă brusc, loialitatea faţă de preşedinte şi odraslele sale şi foamea de bani şi putere sunt firele ascunse ce leagă această haită. Agresivitatea, demagogia şi exprimarea mitocănească, preluată de la stăpân, sunt uniforma prin care pot fi recunoscuţi membrii clanului.

În momentul de faţă, acest grup conduce România complet lipsit de interes faţă de soarta ţării, a economiei acesteia şi a problemelor reale, fiind interesaţi doar de deturnarea banilor publici, de plasarea în funcţii cheie a servitorilor politici indiferent de competenţa acestora şi de obţinerea de imagine plătită pe bani publici.

În momentul de faţă, viitorul României ne apare extrem de sumbru datorită iresponsabilităţii acestui regim, care folosind criza economică  precum un alibi, a arvunit pe decenii veniturile statului. Creditul extrem de mare accesat de la FMI, pentru care nu avem nici azi publicaţi termenii acordului, luat în principiu pentru protejarea economiei şi investiţii în infrastructură, este utilizat cu cinism pentru plăţi salariale şi pensii, precum şi pentru cheltuieli ce maschează deturnări de fonduri.

Cu ocazia lansării candidaţilor democraţi înainte de  alegerile europarlamentare, preşedintele afirma că el, spre deosebire de contracandidaţi, nu are timp de prostii şi în lunile până la alegerile prezidenţiale, va fi pe şantierele patriei pentru a superviza punerea în operă a nouă miliarde de euro, parte a creditului accesat pentru infrastructură. Săptămâna trecută, la întâlnirea cu constructorii de drumuri, mărturisea senin că România va contracta un nou credit de un miliard de euro, pentru accelerarea construcţiei de autostrăzi. Se pare că cele nouă miliarde contractate anterior nu mai sunt luate în calcule, având deja o destinaţie mai mult decât probabilă în asigurarea alegerilor din noiembrie.

Risipa de bani publici, cheltuielile electorale, miluirea activiştilor cu bani de la buget, precum şi transferul suportării crizei pe spatele economiei private, în condiţiile în care deja se anunţă noi măriri de taxe şi impozite, vor duce extrem de aproape de colaps economia românească.

Toată această nesimţire şi iresponsabilitate poate fi explicată prin părerea execrabilă pe care o are preşedintele şi membrii clanului său, despre inteligenţa politică a poporului român.

Deşi luat la mişto şi la preţ de matineu, electoratul român, o dată la patru ani, a produs mari surprize şi a reuşit, în general, să ia decizia cea mai puţin proastă, căci din păcate, oferte pozitive nu a prea avut.

Prin comportamentul său, domnul preşedinte pune cărămidă cu cărămidă la fundaţia sfârşitului său politic care va veni extrem de repede, iar noutatea este că acesta va sosi indiferent de rezultatul alegerilor din noiembrie.

Zilele acestea aniversăm şase luni de guvernare pesedisto-pedelistă şi ar fi interesant să facem un scurt bilanţ referitor la modul cum au înţeles să ne reprezinte, pe noi ieşenii, actualii deputaţi şi senatori ce fac parte din această coaliţie.

Dinspre tabăra pesedistă, o ciudată acalmie şi tăcere ne ,,asurzeşte” în ultimele trei, patru luni. După puseul postelectoral de afirmare ca lider regional al domnului Primar, în care a făcut şi desfăcut guverne la Bucureşti de nu mai ştiau cum să scape de el ,,dirijorii” Hrebenciuc şi Vanghelie, domnul primar a cedat şi filiala PSD din Botoşani şi a reuşit să găsească drumul către casă.

Nu ştim dacă membrii locali de partid s-au bucurat sau nu, dar cu siguranţă firma suceveană de pus pavaje a fost cea mai încântată de această reîntoarcere. Cred că unul din cele mai mari pericole ce ne pasc pe noi ieşenii este ca într-o bună dimineaţă să găsim pavat gazonul din stadionul de pe Copou, sau chiar lacul Ciric secat şi în întregime împodobit cu faimoasele pavele gri cu roşu.

Domnii Mocanu, Răţoi şi Stanciu ar fi fost declaraţi dispăruţi din viaţa politică ieşeană de către electoratul ce i-a votat, dacă nu s-ar fi primit semnale de la Bucureşti că totuşi cineva semnează statele lor de plată. Plecând de la prezumţia de nevinovăţie în ceea ce priveşte asumarea roadelor muncii lor, credem că totuşi titularii acestor colegii, deşi sunt mai discreţi ca niciodată, veghează asupra intereselor noastre.

Doamna Iordache a fost semnalată doar o dată de presă, la o sărbătoare câmpenească, astfel încât putem afirma fără greş că statutul de cel mai vizibil parlamentar revine d-lui doctor Ciuhodaru, care ne ţine la curent cu starea victimelor de la Spitalul de Urgenţă din Iaşi.

Iar în cazul în care ne aducem aminte că există şi senatori ai PSD-ului, informaţii despre activitatea lor am putea cere eventual familiilor lor, dar nu e cazul să fim indiscreţi, că oamenii nu ne-au deranjat cu nimic!

Deci, dacă putem afirma că pesediştii guvernează cu discreţie, atenţi să nu rateze nici o şansă de acumulare, când vine momentul să ne uităm la partenerii lor de guvernare, pedeliştii ieşeni, aici avem parte de un adevărat circ.

Organizaţia PDL-ului ieşean este una din cele mai atipice şi stranii construcţii politice văzute vreodată în peisajul românesc şi aş îndrăzni să spun chiar european.

Deşi începând cu 2004, mulţumită ,,tractorului” Băsescu, organizaţia pedelistă din Iaşi a beneficiat de un bazin electoral imens, ea a avut ghinionul unei lipse de cadre absolut uimitoare.

Preşedintele oficial al organizaţiei, dl. Cârlan, este întruparea fizică a eşecului în politică, atât ca dimensiune cât şi ca permanenţă. El fiind politicianul ce a pierdut absolut toate competiţiile electorale la care a participat, făcând excepţie doar episodul obţinerii mandatului de senator în 2004 pe listele alianţei DA, când dacă ar fi fost trecut pe acea listă un purceluş de pluş, cu siguranţă rezultatul ar fi fost acelaşi.

Acest lider sumbru, întunecat şi marcat de pecetea neputinţei, reuşeşte încă să controleze şerpăria pedelistă ieşeană, coabitând cu dl. fost rector Oprea, personaj cu un orgoliu atât de exacerbat, încât ar fi în stare să participe şi la alegerile pentru funcţia de preşedinte de scară de bloc, dacă ego-ul său s-ar simţi flatat şi bineînţeles chenzina ar fi mai mare.

Dar cum în politica românească în general şi în PDL în special, serviciile aduse comunităţii care te-a ales nu reprezintă un obiectiv politic, actualmente ocupaţia principală a deputaţilor si senatorilor ieşeni din partidul prezidenţial va fi una de sfâşiere reciprocă în lupta pentru putere. Iar în PDL, să ai putere înseamnă să dai din cap inteligent la orice prostie spusă de EBA şi să pupi inelul jupânului, în speranţa unui post aducător de ,,venituri anterioare”.

Pentru orice ieşean, este suficient să compare promisiunile din campania electorală a celor din actuala coaliţie, cu activitatea derulată de aceşti parlamentari în folosul celor care i-au trimis în Parlament, pentru a-şi explica de ce al doilea oraş al ţării este astfel tratat de către conducerea superioară de Partid şi Stat.

Iar dacă în privinţa moralităţii PSD-ului nu ne mai făceam iluzii, marea surpriză a acestei guvernării este incompetenţa aproape comică a miniştrilor democrat liberali.