Ceea ce nu reuşeşte să înţeleagă edilul Iaşului este că nu vei putea niciodată să te joci de-a patronul de club pe banii contribuabilului şi să mai fii şi victimă politică, atunci când eşti luat la întrebări de Parchet.
Nu înţelege şi nici nu va înţelege că ceea ce a făcut el de-a lungul anilor cu echipa de fotbal este o porcărie, din nişte motive extrem de simple. Domnul primar nu este o persoană care poate înţelege sau asimila concepte cum ar fi: responsabilitate socială, bun simţ economic sau priorităţi reale ale unei comunităţi.
Responsabilitatea socială se manifestă prin grija de a nu risipi banii din taxele locale, strânşi cu greu de la cetăţenii amărâţi, ce plătesc aceşti bani cu speranţa ca viaţa în oraşul lor să devină mai confortabilă.
Bunul simţ economic spune că o activitate de acest gen ar trebui să se autofinanţeze, dacă este condusă cu competenţă, sau să fie suportată de o afacere privată, dacă acesteia îi dă mâna să suporte pe banii ei fiţele sau damblalele patronului. Nu cred că e normal ca cetăţeanul contribuabil să citească prin ziare de aventurile vreunui fotbalist beţiv, ce este fugărit prin crâşme de către poliţie şi salvat de la bulău de primar, mai ales când fotbalistul este plătit din banii publici.
Priorităţile reale ale unei comunităţi se referă la infrastructură, servicii şi la creşterea permanentă a gradului de confort urban şi nu la întreţinerea unei echipe de fotbal. Când ne referim la sport, acesta este într-adevăr o prioritate pentru sănătatea unei comunităţi având în vedere reducerea ulterioară a cheltuielilor medicale.
Dar prioritar pentru Iaşi nu este fotbalul de divizia A, ci practicarea sportului de masă. Din cele câteva milioane de euro anual risipite aiurea şi fără nici un rezultat, câte terenuri de tenis, fotbal ,handbal sau volei ar putea fi construite? Câte piscine acoperite sau descoperite, câte săli de sport sau piste de atletism ar putea fi ridicate pentru ca locuitorii acestui oraş să poată practica sportul ca plăcere, distracţie sau întreţinere.
Domnul Nichita, de-a lungul traseului său personal şi profesional, a fost însoţit de frustrarea cumplită pentru dânsul, că nu a fost un fotbalist la care românul să caşte gura, ca la vreo vedetă judeţeană. Deşi a ajuns neaşteptat de sus pe scara socială datorită ambiţiei, relaţionărilor eficiente, a orientării inspirate precum şi a trădărilor judicioase, domnul primar poartă în tolbă, precum alţii bastonul de mareşal, convingerea că dacă ar fi avut un dram de noroc ar fi fost un fotbaliator mai bun ca Piţurcă sau Dănuţ Lupu.
Domnul primar a simţit gustul borcanului cu miere al echipei de fotbal, încă de pe vremea când, în calitatea sa de şef al Regiei Publice de Apă şi Canal, a reuşit, pe banii contribuabilului ieşean evident, să devină principalul sponsor al echipei. Loja VIP-urilor, privirile umede ale celor din ,, fenomen”, şedinţele tehnico tactice, precum şi şpriţurile de după cu fotbaliştii, au devenit un drog la care dl.Nechita a înţeles să nu renunţe nici când a devenit primar.
Odată ajuns în funcţia de mai sus, pentru edilul vechii cetăţi culturale a României, prioritatea zero a oraşului a devenit echipa de fotbal Poli Iaşi. Ego-ul fotbalistic frustrat, dublat de un meschin calcul electoral au făcut ca anual, bugetul echipei de fotbal să fie alimentat cu milioane de euro din încasările bugetare ieşene.
Faptul că drumurile sunt mizerabile, tramvaiele sunt vechi, Bahluiul este împuţit sunt ghinioane citadine. Faptul că Teatrul este în ruine, Filarmonica se prăbuşeşte iar drumul de centură e un vis frumos, va fi contracarat de afirmaţia dumnealui cum că nu ţin de el, poate din fericire pentru viitor. Dar că în al doilea oraş al ţării, în anul de graţie 2010, dacă vrei să faci o baie într-o piscină rezonabilă trebuie să te duci până în Vaslui, aşa ceva nu este posibil!
Deşi s-a scos în afara legii practica sponsorizării echipelor de fotbal din banii publici, domnul primar s-a considerat încă o dată mai dăştept decât toţi. Aburelile cu fundaţia sportului ieşean, de unde 99,99 % din bani se duc la Bâlbă & Co, ţine doar în cazul în care ai tăi sunt la putere cu tupeu sau în cazul în care la Parchet ar fi vreo adunătură de handicapaţi. Cum nici una din aceste condiţii nu este îndeplinită, pentru domnul primar se strânge laţul, oricât ar zbiera ca din gură de şarpe că este atacat politic! Deşi valul e al dracului de mare şi se apropie vijelios, primarele nostru se dă în bărci fără vreun stress sau grijă pentru soarta dumisale. În curând va simţi pe pielea lui cât costă parcarea de la Traian sau codoşeala cu serviciile, deşi acum e mai deştept ca niciodată şi face politichie naţională pe la Bucureşti.
Iar cum isteţimea bubuie, în pauzele de politică primarele nostru se înghesuie pe televiziunile de sport, la concurenţă cu Borcea, Turcu, Mititelu sau Berbecali, cu excepţia amănuntului esenţial că aceşti domni penibili îşi exhibă tâmpenia pe banii lor şi nu pe cei publici. Măcar aceştia au avut bunul simţ să fure aceşti bani de la stat în mod legal, înainte de a-i risipi pe măsura inteligenţei lor.

Zilele acestea aniversăm şase luni de guvernare pesedisto-pedelistă şi ar fi interesant să facem un scurt bilanţ referitor la modul cum au înţeles să ne reprezinte, pe noi ieşenii, actualii deputaţi şi senatori ce fac parte din această coaliţie.

Dinspre tabăra pesedistă, o ciudată acalmie şi tăcere ne ,,asurzeşte” în ultimele trei, patru luni. După puseul postelectoral de afirmare ca lider regional al domnului Primar, în care a făcut şi desfăcut guverne la Bucureşti de nu mai ştiau cum să scape de el ,,dirijorii” Hrebenciuc şi Vanghelie, domnul primar a cedat şi filiala PSD din Botoşani şi a reuşit să găsească drumul către casă.

Nu ştim dacă membrii locali de partid s-au bucurat sau nu, dar cu siguranţă firma suceveană de pus pavaje a fost cea mai încântată de această reîntoarcere. Cred că unul din cele mai mari pericole ce ne pasc pe noi ieşenii este ca într-o bună dimineaţă să găsim pavat gazonul din stadionul de pe Copou, sau chiar lacul Ciric secat şi în întregime împodobit cu faimoasele pavele gri cu roşu.

Domnii Mocanu, Răţoi şi Stanciu ar fi fost declaraţi dispăruţi din viaţa politică ieşeană de către electoratul ce i-a votat, dacă nu s-ar fi primit semnale de la Bucureşti că totuşi cineva semnează statele lor de plată. Plecând de la prezumţia de nevinovăţie în ceea ce priveşte asumarea roadelor muncii lor, credem că totuşi titularii acestor colegii, deşi sunt mai discreţi ca niciodată, veghează asupra intereselor noastre.

Doamna Iordache a fost semnalată doar o dată de presă, la o sărbătoare câmpenească, astfel încât putem afirma fără greş că statutul de cel mai vizibil parlamentar revine d-lui doctor Ciuhodaru, care ne ţine la curent cu starea victimelor de la Spitalul de Urgenţă din Iaşi.

Iar în cazul în care ne aducem aminte că există şi senatori ai PSD-ului, informaţii despre activitatea lor am putea cere eventual familiilor lor, dar nu e cazul să fim indiscreţi, că oamenii nu ne-au deranjat cu nimic!

Deci, dacă putem afirma că pesediştii guvernează cu discreţie, atenţi să nu rateze nici o şansă de acumulare, când vine momentul să ne uităm la partenerii lor de guvernare, pedeliştii ieşeni, aici avem parte de un adevărat circ.

Organizaţia PDL-ului ieşean este una din cele mai atipice şi stranii construcţii politice văzute vreodată în peisajul românesc şi aş îndrăzni să spun chiar european.

Deşi începând cu 2004, mulţumită ,,tractorului” Băsescu, organizaţia pedelistă din Iaşi a beneficiat de un bazin electoral imens, ea a avut ghinionul unei lipse de cadre absolut uimitoare.

Preşedintele oficial al organizaţiei, dl. Cârlan, este întruparea fizică a eşecului în politică, atât ca dimensiune cât şi ca permanenţă. El fiind politicianul ce a pierdut absolut toate competiţiile electorale la care a participat, făcând excepţie doar episodul obţinerii mandatului de senator în 2004 pe listele alianţei DA, când dacă ar fi fost trecut pe acea listă un purceluş de pluş, cu siguranţă rezultatul ar fi fost acelaşi.

Acest lider sumbru, întunecat şi marcat de pecetea neputinţei, reuşeşte încă să controleze şerpăria pedelistă ieşeană, coabitând cu dl. fost rector Oprea, personaj cu un orgoliu atât de exacerbat, încât ar fi în stare să participe şi la alegerile pentru funcţia de preşedinte de scară de bloc, dacă ego-ul său s-ar simţi flatat şi bineînţeles chenzina ar fi mai mare.

Dar cum în politica românească în general şi în PDL în special, serviciile aduse comunităţii care te-a ales nu reprezintă un obiectiv politic, actualmente ocupaţia principală a deputaţilor si senatorilor ieşeni din partidul prezidenţial va fi una de sfâşiere reciprocă în lupta pentru putere. Iar în PDL, să ai putere înseamnă să dai din cap inteligent la orice prostie spusă de EBA şi să pupi inelul jupânului, în speranţa unui post aducător de ,,venituri anterioare”.

Pentru orice ieşean, este suficient să compare promisiunile din campania electorală a celor din actuala coaliţie, cu activitatea derulată de aceşti parlamentari în folosul celor care i-au trimis în Parlament, pentru a-şi explica de ce al doilea oraş al ţării este astfel tratat de către conducerea superioară de Partid şi Stat.

Iar dacă în privinţa moralităţii PSD-ului nu ne mai făceam iluzii, marea surpriză a acestei guvernării este incompetenţa aproape comică a miniştrilor democrat liberali.