Când eram mai mici şi la pungă nu atât de groşi, învăţam de la tovarăşa învăţătoare multe lucruri frumoase şi folositoare. Să cântăm imnul în fiecare dimineaţă, să învăţăm poeziile patriotice pe de rost, să mulţumim pentru copilăria noastră fericită ,,mult iubitului şi stimatului, tovarăşului Nicolae…”, Lui, Măreţului Conducător care veghează de acolo, de sus, din înaltul culmilor Socialismului, să devenim nişte oameni adevăraţi, demni cetăţeni ai României.

Se pare că marele Cârmaci a făcut o treabă ok dacă stai să te uiţi o clipă în jur. Şi nu numai cu noi a avut succes, învăţăturile şi obiceiurile s-au transmis şi la copiii noştri, ba chiar şi la nepoţi! Ce frumos încheia ,,tovarăşa” orele de dirigenţie: ,,-Şi să nu uitaţi copii, ţara noastră-i ca o floare!”.

Floarea aceasta, România, ca toate florile din lume de altfel, are o tulpină pe care putem să o identificăm cu economia privată iar floarea propriu zisă este formată din receptacul, sepale şi petale, stamine şi pistil. Pe aceasta din urmă, din punct de vedere al funcţiilor, o putem asemui cu structurile de stat, datorită faptului că reprezintă partea ce consumă seva dătătoare de viaţă, cu greu obţinută şi transportată la înălţime prin tulpină, cea care dă frumuseţe şi miros.

Din şcoală mai ţinem minte că receptaculul culege seva din tulpină, întocmai ca Fiscul cel degrabă strângător, iar apoi o gestionează şi o împarte către nivelele superioare precum Ministerul de Finanţe cel competent şi imparţial. Gineceul, zis şi pistil, o ştim cu toţii, este partea femeiască, precum Parlamentul în stat, iar Stamina cea vânjoasă, este partea bărbătească, ce nu poate fi alta decât Preşedinţia. Sepalele, învelişul verde de la baza florii, zis şi caliciu, deservesc întreaga circulaţie a sevei putând fi comparate cu cohortele de funcţionari ce trudesc pentru binele cetăţeanului, iar Petalele ce formează Corola au rolul de a ocroti, precum Poliţia şi Serviciile şi nu în ultimul rînd, dau imaginea exterioară, precum Externele, Turismul şi alte ministere de imagine.

Cumplita secetă ce a cuprins flora mondială a făcut ca fiecare floare de pe câmp să se chircească, bulbul să se smochinească, petalele să devină uscate iar pistilul şi staminele micşorate de uscăciune să facă corp comun cu tulpina ce duce greul.

Dar pentru că, după câte ştim, natura este mereu surprinzătoare, Uniunea Europeană şi FMI-ul s-au strâns zilele acestea în jurul României şi se minunează ca la urs, sau ca nişte botanişti ( şi asta nu pentru că au ajuns să pună botul la toate prostiile) la o ciudăţenie exotică nemaivăzută şi nemaiîntâlnită, pe câmpul plin de floricele pe care ei îşi duc veacul.

Floarea noastră, deşi seceta i-a uscat groaznic tulpina şi a redus-o cu o optime, cam cum s-a micşorat economia privată din septembrie anul trecut până acum, la nivel de inflorescenţă este o adevărată minunăţie. Petalele pocnesc de sănătate şi sunt mai zemoase ca oricând, calicii … pardon, caliciul funcţionarilor a crescut cu 12% faţă de începutul secetei, iar sporurile ( de zâmbet, de ruşine, de muncă periculoasă în cimitire, de consum neuropsihic, de fidelitate, de utilizare xerox, de condiţii umilitoare, ş.a.m.d.) precum lăcustele, sug cu lăcomie din seva tot mai puţină. Pistilul de Parlament are dintotdeauna o sete de nu-l mai satură nici dracu’, iar Stamina, fiind campanie de cules, anul acesta şi-a tras seva din greu ca să producă miros ademenitor.

Stau şi se uită botaniştii străini la floarea asta ciudată cu deştu-n gură şi ochii holbaţi. N-au mai văzut blestemăţie ca aista! Tulpina pârâie din toate celulele şi se usucă văzând cu ochii, iar inflorescenţa pocneşte de sevă uscând pământul de jur împrejur. Excesul de sevă face ca un miros greu, de putreziciune şi gunoi să plutească deasupra câmpului, atrăgând atenţia măgarului ce paşte obosit şi sătul de povara guvernării.

Ce nu ştiu botaniştii străini este că această floare, cu riscul de a-şi frânge tulpina, produce mirosul greu de putregai din dragoste de măgarul pedelisto-pesedist şi în speranţa de a fi păscută la toamnă doar de el şi nu de altul. Singura problemă ar fi că acest măgar, precum cel al lui Buridan, e sfăşiat între lăcomie şi puturoşenie, între chinuiala efortului de a paşte şi bucuria îmbuibării.

Pentru noi, cetăţenii de rând, prietenii tulpinei, nu ne rămâne altă scăpare decât în întoarcerea către cele sfinte şi redescoperirea poveţelor biblice ce ne-au orânduit drumul de-a lungul secolelor. ,,Dacă vezi măgarul duşmanului tău căzut sub povara lui, să nu treci pe lângă el, ci să-l ajuţi să ia povara de pe măgar”( Exodul, 23.5).

Deci oameni buni, hai să-i ridicăm povara măgarului la toamnă!

De la răposatul Ceauşescu, a rămas moştenire politicianului român, o reţetă magică pentru o mâncare ce poate fi servită oricând şi la orice oră electoratului mioritic, în cazul în care acesta dă semn că se plictiseşte sau începe să fie preocupat de lucruri serioase şi nu de activităţi ,,educative”, cum ar fi imanentele alegeri.

Această miraculoasă hrană s-a dovedit că întăreşte vigoarea luptei politice şi umflă vinele de pe grumazul patriotului cu sânge plin de adrenalină. Ea are ca efect înceţoşarea ochiului critic la adresa puterii, oricare ar fi aceasta şi este cunoscută sub numele de gulaş preelectoral.

Un lung şir de bucătari a trebăluit în jurul ceaunului de gulaş de-a lungul anilor. Iliescu a patentat reţeta în laboratoarele măcelăriei lui Ceauşescu, iar apoi Roman, Văcăroiu, Năstase, Geoană şi Băsescu s-au folosit la vremuri de ananghie de efectul împărţelii către trecători cu polonicul a gulaşului salvator.

 Pe Vadim nu îl punem la socoteală, pentru că de-a lungul anilor cineva trebuia să-şi asume ingratul şi plictisitorul rol de a pune lemne pe foc în permanenţă. Poate aceasta este şi explicaţia pentru care după 19 ani de ,,focărit”, damful ce îl însoţeşte pe bard taie cheful oricărui politician care ar putea să-şi imagineze o guvernare cu gerontofilii veseli, ce îl însoţesc pe haiducul cu sprâncenele pârlite.

Reţeta este simplă! Se ia o perioadă de acalmie sau de scădere accelerată în sondaje şi se purcede la treabă. De obicei, dacă nu ai norocul să beneficiezi de o declaraţie nefericită sau tembelă a vreunuia de la UDMR, descoperi o declaraţie sau un articol din presa maghiară, menţionezi un conflict din trecut sau inventezi unul nou. O carte apărută într-un tiraj minuscul sau o defilare cu hărţi ce reprezintă Ungaria Mare, a unui grup de năuci îmbrăcaţi în husari, este un prilej mai mult decât binevenit.

Se ia evenimentul cu pricina şi se pune pe foc printr-o declaraţie de presă ce zguduie amorţeala în care tândălesc reporterii plictisiţi. Se abordează subiectul cu o faţă gravă, plină de suferinţă, ca după o noapte nedormită din cauza unei dureri de măsele. În fundal, politicianul e musai să aibă steagul tricolor iar vocea trebuie să fie gravă, potrivită evenimentelor. Discursul va dura maximum trei, patru minute şi va fi presărat de elementele obligatorii ale acestui tip de comunicare. Acestea sunt: ,, în aceste momente grele”, ,, sfidând toleranţa poporului român”, ,, sunt inadmisibile aceste provocări”, ,, readucerea în memorie a dureroaselor amintiri”, ,, autonomie teritorială” şi ,, stat naţional unitar”. Apoi ţine-te, nenică!

Canalele de ştiri vor repeta punctele principale din declaraţie din minut în minut, cu litere de-o şchioapă, analiştii de serviciu se vor arunca precum nişte ştiuci flămânde pe subiect, vor apărea ediţii speciale şi subiectul se va tavăli prin toată media pe puţin patru, cinci zile.

Această tehnică scoate la suprafaţă invariabil ,,patriotul de şanţ”, care prin manifestările şi reactivarea lui, umple negreşit tolba celui ce a pornit bolovanul de pe munte. Acest tip de agent electoral visceral inundă net-ul în maximum 30 de minute de la declanşarea evenimentului şi atacă furibund şi imund orice declaraţie împotriva ,,patriotului” ce a stârnit dezbaterea. Identificarea lui este simplă, utilizează constant fraze de genul ,, afară cu ungurii din ţară”, ,, bozgori împuţiţi”, ,, pâine cerută şi nevândută în Harghita” şamd. Pe acest tip de ,, patriot” nu îl doare mizeria de pe stradă la care contribuie cu voioşie, nu corupţia e problema, nu lipsa de respect a organelor statului în raport cu cetăţeanul sau incompetenţa din administraţie. Pe el îl deranjează ,,ungurul şi uneltirile lui”, acestea fiind evenimentele răspunzătoare de haosul din ţară.

Domnul Băsescu i-a depăşit pe predecesori, el pune piper în gulaş. El nu culege evenimente, el le provoacă. Să interzici accesul aeronavei preşedintelui vecin pe aeroport pe motiv că avionul aparţine forţelor armate, în condiţiile în care nici un preşedinte nu zboară cu avionul Crucii Roşii şi să îl calci pe bombeu la el acasă, spunându-i ,, ba pe-a mătii” referitor la autonomie, nu e o dovadă de patriotism, ci una de lipsă de bun simţ şi de responsabilitate.

Să reproşezi maghiarilor că nu sărbătoresc cu tine ziua drapelului şi nu se extaziază la vederea defilării armatei române e o dovadă de perversitate şi cinism, ce îşi doreşte să exploateze o rană mereu supurândă de mizeriile pe care politicienii de ambele naţii le presară pe ea.

De aceea, piperul pus de Băsescu în gulaş nu are influenţe pe termen lung, e un condiment ce a mai fost utilizat pe aceste meleaguri.

Dar cu siguranţă schimbă gustul ciorbei de potroace, în care băltesc şpăgile lui Ridzi, apartamentul prezidenţial din complexul lui Popoviciu şi banii din campania electorală a tinerei europarlamentare certate cu gramatica limbii române.

La ora când scriu aceste rânduri, nu cunosc rezultatul alegerilor europarlamentare, dar cu siguranţă, când dumneavoastră le veţi citi, vom fi cu toţii martori ai triumfului prostiei în toată splendoarea ei.

Absolut misterios, acest mecanism al politicii care apelează la voinţa exprimată prin vot a cetăţeanului, acestuia oferindu-i-se doar nişte variante dinainte stabilite chiar de către cei care ar trebui să fie judecaţi de respectivul vot.

Toate partidele s-au prezentat la această confruntare aliniind garniturile de rangul doi sau trei şi au încercat să folosească acest prilej pentru a-şi face încălzirea pentru prezidenţiale.
Deşi logica ne învaţă că o fiinţă umană ar trebui din fiecare experienţă prin care trece să înveţe ceva, realitatea a demonstrat că la noi lucrurile stau oarecum pe dos. Ceea ce am putut remarca la aceste alegeri a fost că prestaţia şi mesajele transmise cu această ocazie au scăzut la un nivel atât de jos, încât mă face să bănuiesc că tura aceasta s-a făcut economie la consilieri, pesemne din motiv de criză.

Cetăţenii preocupaţi de problemele lor, au ignorat indiferenţi ademenirile neghioabe ce i-au chemat la vot. Prezenţa la urne de pe 7 Iunie va fi un vot de blam pentru nesimţirea şi mojicia cu care politicienii au tratat cetăţenii, ca pe o masa imbecilă de votanţi. Procentul va arăta în ce măsură calitatea mesajelor este corespondentă imaginii pe care o au strategii acestor campanii despre acest popor.

PSD-ul a arătat în această campanie că în partid, volanul strategiei a fost confiscat definitiv de Vanghelie şi gealaţii săi, dar agresivitatea şi tupeul lui au creat deja tranşeele viitoarelor lupte de putere.
Mazăre s-a supărat că nu avut om pe poziţie eligibilă şi-a luat jucăriile şi a plecat pe plajă, destupând o bere cu prietenii în aşteptarea distracţiei numărătorii voturilor. Iliescu, Năstase, Mitrea şi băieţii din vechea gardă s-au lăsat ca nişte caşaloţi pe fundul apei, doar bulboanele ce se mai ridică din când în cînd la suprafaţă prin câte un interviu ne mai aduc aminte că jos, printre bolovani şi mâl, stau în aşteptarea unor vremuri mai bune răpitori cu vechi state de serviciu.
La suprafaţă au rămas clovnii de serviciu, în frunte cu Geoană, Nichita, Nica zis şi ,,Brutus” care, prin afirmaţia că va pune în ziua alegerilor câte un poliţist lângă fiecare copac, a lămurit misterul copacilor ce nu vor mai fi salutaţi de maidanezi ridicând lăbuţa posterioară. Indiciile deconspirării bravilor agenţi în civil vor fi manşeta pantalonilor, umedă şi urît mirositoare şi urmele scoarţei de copac pe dosul sacourilor.

PDL-ul a încercat să convingă prin giumbuşlucurile lui Boc, care dărâmă noi şi noi recorduri de penibil consacrate cândva de Radu Vasile. Imaginea lui, iţindu-se pe vârfuri şi tropăind în cantonamentul echipei naţionale de fotbal, va rămâne pe retina noastră de-a pururi ca o mostră de prostie electorală ineluctabilă. În rest, campania acestui partid a mai fost susţinută de Stolojan, îmbrăcat la cămaşă cu mânecile suflecate într-un lan de porumb, murdărindu-se pe mâini cu ţărână şi vorbindu-ne, nu fără un delicios umor involuntar, despre tradiţie şi ducerea lucrurilor până la capăt! Au mai punctat pentru democraţi singura politiciană din lume care dă impresia că nu foloseşte şamponul, pesemne că lupta cu corupţia cere uneori sacrificii surprinzătoare şi nu în ultimul rând, preotul cultului prezidenţial, intelectualul cu cămaşă în pătrăţele.

PNL-ul a părut singurul partid cu o listă rezonabilă, dar din păcate pentru ei, vor suporta consecinţele deschiderii listei cu Norica Nicolai, care prin aroganţă şi suficienţă, a acumulat de-a lungul timpului o zestre de antipatie demnă de a fi colegă cu figuri precum Rodica Stănoiu sau Augustin Bolcaş.

Experimentul EBA, deşi cu siguranţă va avea succes, va rămâne în istoria campaniilor prin caracterul său de paradox electoral absolut.
Deşi cu un buget comparabil cu cel al PDL-ului, obţinut probabil prin ,,vânzări anterioare”, beneficiind de serviciile remarcabilei organizaţii de activişti democraţi din teritoriu, EBA a luptat din greu prin fiecare silabă scoasă împotriva propriului său nume aducător de voturi. Prin şirul halucinant de prostii şi gafe făcute într-un timp extrem de scurt, această domnişoară a reuşit să copleşească şi să inunde suma derapajelor, inevitabile dealtfel, tuturor partidelor aflate în competiţie.

Pe moment ,,brandul” Băsescu a rezistat, dar cu siguranţă că prestaţia caraghioasă şi generatoare de folclor în ale prostiei va avea efectul unei bombe cu ceas în economia următoarelor alegeri, mai ales că nici tăticu’ nu mai e ce a fost!

Făcea mare vogă la sfârşitul anului 2004 expresia lansată de prezidenţiabilul Adrian Năstase, care după aflarea surprinzătorului rezultat de la urne îşi recunoştea înfrângerea şi făcea constatarea amară că există două Românii. Una a celor săraci, dependenţi de pomenile puterii, a politrucilor moşteniţi de la regimul Iliescu, a oamenilor de afaceri aninaţi de ţîţa licitaţiilor, a amărâţilor neinformaţi, speriaţi de libera concurenţă şi a bătrânilor prizonieri ai visurilor din tinereţe.

În cealaltă Românie, cea care l-a votat pe Băsescu, apăreau tinerii plini de entuziasm, cei pentru care internetul şi mediul electronic nu mai avea taine, tineri oameni de afaceri care luptau din greu pentru afirmare, oamenii sătui de corupţia generalizată, cei care, preocupaţi de soarta lor şi implicit a ţării lor, doreau schimbarea. Votându-l pe Băsescu, socoteam atunci cu mândrie că fac parte din acea Românie care reuşeşte ca de fiecare dată în istorie, surprinzător pentru toată lumea, să urce în ultima clipă în trenul ce ne duce către o ţară europeană, civilizată şi normală.
Impresia mea după aproape cinci ani este că trenul a deraiat de pe şine!

Cele două Românii s-au transformat în mai multe Românii, clivajul dintre ele mărindu-se în permanenţă şi făcându-le să se desprindă de pe corpul naţiunii ca foile de ceapă.

Se pare că miezul naţiunii, cu o zdrobitoare majoritate numerică, este a celor care şi-au pierdut credinţa că ar putea să influenţeze soarta ţarii lor; a celor care şi-au pierdut definitiv interesul pentru politică şi privesc la scandalul din ea cu îngăduinţa telespectatorului ce trece în revistă cu telecomanda emisiunile de rating de genul ,,Schimb de mame” sau ,,Vacanţa Mare”.
Romania lui Năstase a devenit proprietatea lui Vanghelie şi a suferit o transformare sinistră. Am senzaţia unui film prost de groază în care creaturi întunecate au ieşit din tunelurile noroioase ale mârlăniei şi încearcă să pună stăpânire pe ţară, contaminând tot ce ating cu tupeul lor îmbăloşat. Emisiunile de la televizor, ziarele, revistele sunt cucerite la baionetă de ţigani manelişti, de curve ,,tunate”, vraci şi paţachine, oligofreni veseli şi babe violate, apostoli ai tâmpeniei şi investitori din fotbal decerebraţi.

În această Românie, rolul lui Geoană este cel al bunicii moarte, ţinute în geam pentru a încasa pensia electorală. Mă gândesc cu groază la momentul când apostolii micilor moca, închinători la zeul Audi Q7 de culoare alb gălbuie, se vor socoti suficient de puternici să azvârle prostănacul şi să iasă la bătaie cu chipurile lor interlope la vedere.

România lui Băsescu a suferit, de asemenea, o schimbare uluitoare, printr-un număr de prestidigitaţie mediatică fără precedent, în urma căruia, cu atenţia fixată la spectacolul eternului război al preşedintelui cu nimeni şi cu toată lumea, ne-am trezit şterpeliţi şi aruncaţi peste gard.

Apostolul luptei cu corupţia şi cu securiştii a ajuns astăzi fără obiectul muncii şi asta nu pentru că i-a învins, ci pentru că aceştia l-au luat prizonier pupându-i inelul.

România lui Băsescu este acum creionată de slugoiul mecanic pe post de prim ministru, de ministrul Videanu cel condamnat la despăgubirea statului, de liota de ministrese şi deputate alese după talie şi sâni, de securiştii migraţi după interes, de baronii asfaltului. În această Românie e posibil ca un apartament valorând 800 000 de euro, să fie cumpărat de o avocată stagiară după şase ani de muncă, care întâmplător este fiica preşedintelui şi este posibil ca un preşedinte băut să urce la volan sub protecţia poliţiei.

Ici colo, prin această adunătură mai întrezărim intelectuali naivi, sau ticăloşiţi între timp de ultima şansă a căpătuirii, oameni simpli vrăjiţi pe veci de hăhăitul grosolan şi cei care au schimbat icoana lui Iliescu cu cea a mai tânărului Băsescu, preşedintele care are grijă de noi.

În pragul alegerilor europene care vor străluci prin zdrobitoarea absenţă de la urne, pe lângă opţiunile periculoase sau caraghioase, a apărut ca o tentaculă varianta Băsescu ,,reloaded” în formă feminină cu plusuri la accentul fiţos de Dorobanţi şi minusuri la inteligenţă. Această variantă nu face nimic altceva decât să ,,tăvălească” numele prezidenţial prin media la nesfărşit, în aşteptarea confruntării care contează de la toamnă.

Ca om ce crede încă în rostul votului, pot depune mărturie că există o Românie normală. Aceea în care există oameni amabili, civilizaţi şi muncitori, care muncesc din greu şi au realizări, care au vise despre bunăstarea ce îi aşteaptă şi ştiu să se bucure de viaţă împreună cu prietenii şi familiile lor. În compania acestor oameni, îmi caut disperat pe cineva care să mă reprezinte.

Dacă România mea se va regăsi la toamnă, poate ne vom regăsi şi noi cândva!

Sâmbata care a trecut a adus pe lângă o zi superbă de primăvară şi o voioşie nebunatică care a cuprins toate partidele, o stare de extaz generală şi o bucurie tâmpă, cum nu am mai văzut de la alegerile trecute. Cu mic cu mare, băieţii ce duc în spinare povara grea a guvernării s-au strâns fiecare cu tribul lor şi cântând, scandând, chirăind şi morfolind sandvişurile aduse de acasă în diplomatul plin de legitimaţii de acces pe la diverse instituţii guvernamentale, au încercat să ne convingă pe noi toţi cât de multe ,,succesuri” îi şi din păcate, ne aşteaptă.

Dimineaţa, dl. Boc ne-a oferit din nou într-un interviu la Realitatea un reper valoros al guvernării sale, acela că nici o lege nu este eternă în România, mai ales în criză, spune dânsul, sau depinde la ce campanie electorală participi, am adăuga noi.
După amiază, la Sala Palatului circul dâmboviţean a continuat să ne dea măsura valorii sale, precum şi a actorilor ce ies la rampă în politica românească. Într-un entuziasm general, ,,anticorupta” doamnă Macovei la braţ cu secretarii de stat penali, ministrul sporturilor doamna Ridzi, cea care n-a fost în viaţa ei într-un cantonament şi domnul Pogea ministrul de Finanţe metalurgist, au ascultat cu ochii umezi de emoţie discursul domnului Preşedinte.
Acesta şi-a ţinut cuvântarea ocrotit din fundal de imaginea doamnei Udrea, ce a apărut pe ecranul din spate, imagine ce a provocate o voioşie temperată în mijlocul partidului, amintindu-i acestuia de legăturile strânse dintre primul om în stat şi prima doamnă din partid.
Domnul Preşedinte a profitat de lansarea candidaţilor europeni şi şi-a lansat şi el candidatura la Preşedinţie, dezvăluindu-ne şi tema electorală cu care va pleca la lungul drum al fermecării poporului. Datorită faptului că tema anticorupţiei şi a sistemului ticăloşit a rămas sechestrată în apartamentul mansardat al primei domnişoare prezidenţiale, tema cu care se va pleca la asaltul final va fi aceea a celor nouă miliarde de euro din împrumutul primit de la FMI, ce au ca destinaţie investiţiile.
Domnul preşedinte ne-a asigurat că va veghea şantierele patriei şi va urmări cu ochi vigilent metamorfoza celor nouă miliarde de euro în ctitorii pedeliste, la fel cum a moşit în trecuta guvernare şi podul de la Mărăcineni.
Primind aprobare de la antevorbitor, a urmat la discurs domnul Boc, acesta făcând cam singurul lucru pe care îl face în ultima vreme şi anume a aruncat cu pietre în guvernul Tăriceanu. Din păcate, din cauza debitului verbal n-a putut nimeni să îl întrerupă şi să îl informeze că guvernul Tăriceanu a plecat.
Într-un costum argintiu lucios, doamna Udrea, această Sibylla a PDL-ului, a citit în măruntaie şi ne-a prorocit că alegerile prezidenţiale au fost deja câştigate de domnul actual preşedinte, deci ele vor fi evident inutile.
În acelaşi timp, datorită faptului că România este o ţară mare şi încăpătoare în cea de-a doua capitală a ei, adică la Iaşi, a avut loc o altă lansare de candidaţi europeni, de această dată a PRM-ului.
În capitala culturală a României, domnul Corneliu Vadim Tudor ne-a asigurat, de asemeni, că alegerile prezidenţiale vor fi câştigate, dar de această dată de către dânsul, iar în eventualitatea unei asemenea minunăţii, ne va oferi ca prim ministru pe domnul Gigi Becali.
Un guvern cu Rădoi la Interne, Lovin la Educaţie, Bănel specialist în cultura seminţelor secretar de stat la Agricultură, Argăseală la Finanţe şi Dayro Moreno la Cultură, cu siguranţă că jucătorul columbian va putea fi naturalizat de urgenţă pentru această nobilă funcţie, ne va oferi o alternativă viabilă şi credem, competentă pentru actualul guvern pedelisto-pesedist.
Iată că mai mult ca niciodată, din înfruntarea contrariilor se nasc marile realizări viitoare!
În răstimp, economia românească bătută şi înfometată, uitată într-un colţ, îşi va da obştescul sfârşit şi va trebui să fie dusă la groapă.
Din păcate, guvernul Boc fiind prins în nenumăratele sale certuri şi probleme electorale presante, dispune de foarte puţin timp pentru a se ocupa de această plictisitoare corvoadă.
De aceea, pentru a eficientiza rezolvarea problemei şi pentru a permite Guvernului să se focuseze pe priorităţile sale, se va apela la un dric cu girofar.