Nava amiral a guvernului Boc din cadrul flotei de măsuri a luptei împotriva crizei (ne referim la cele zece zile de concediu fără plată pentru funcţionarii publici), s-a scufundat sâmbătă, fără să facă vreun val în balta economiei. Guvernul a anunţat că deşi măsura la care s-a gândit e bună, a hotărât totuşi să lase la îndemâna miniştrilor modul de reducere a cheltuielilor pe fiecare minister în parte.

Iată o nouă lecţie de management politic marca Boc!

Dacă nu ştii ce să faci într-o situaţie anume sau nu vrei să-ţi asumi vreo răspundere pentru că nu te pricepi sau ţi-e frică, arunci motanul în curtea subordonaţilor, pentru a poza într-un lider democrat. Din păcate, premierul, având calificarea de profesor de Drept Constituţional, aflat în permanentă corigenţă în faţa Curţii Costituţionale, nu a aflat că o firmă, un guvern sau o economie nu poate fi dirijată sau condusă utilizând democraţia în relaţia cu subordonaţii. În aceste cazuri particulare e indispensabilă prezenţa unui lider care să ştie ce are de făcut, să ştie să delege şi să verifice, să îşi asume răspunderea şi să îşi folosească autoritatea. Dar se vede că prin democraţie, dl. miniprim ministru înţelege libertatea de a te face de râs şi de a fi incompetent nu numai în domeniul pentru care te-ai pregătit, ci şi în alte activităţi unde conjunctura te-a adus în ipostaza de a ,,ferici” lumea din jur.

Cu doar trei zile înainte de a scufunda crucişătorul salvării bugetare în chiuvetă, dl Boc a avut la Palatul Victoria o altă întâlnire epocală de maximă importanţă pentru ţară, cu membrii confederaţiilor sindicale şi membrii uniunii patronatelor. Într-o atmosferă de largă respiraţie patriotică şi responsabilitate vibrantă, reprezentanţii Guvernului, ai sindicatelor şi ai patronatelor au hotărât o schemă de mărire a salariilor minime şi medii pe economie, precum şi o scădere a posturilor bugetare pentru următorii cinci ani. Adorabilă a fost declaraţia domnului Pogea care în calitatea lui de Ministru de Finanţe ne-a precizat că salută această înţelegere şi o sprijină în aplicare dacă vor exista bani la buget. Dacă nu… Nu!

Pentru cei care au dorit să afle cine au fost participanţii la această întâlnire, un adevărat Consiliu de Coroană al supravegherii mersului economiei în ţărişoara noastră, lista participanţilor poate produce surprize deosebite. Dacă personaje precum Bogdan Hossu şi Dumitru Costin sunt nelipsite de la masa puterii, venind din eternitate, din partea patronatului observăm figuri distinse, neimplicate în politică şi care au dat măsura competenţei lor economice prin dezvoltarea miraculoasă a propriilor companii.

Putem începe prin a admira la această întrunire prezenţa d-lui George Constantin Păunescu, în calitate de proprietar al tribunei media de la care ni se adresează preşedintele, ori de câte ori crede domnia sa că poporul şi-a pierdut direcţia şi hălăduie bezmetic prin ceaţa crizei, căutând disperat potecile luminate de gândirea prezidenţială. În dosul siluetei delicate a GCP-ului, părintele ,, ingineriilor financiare” ce au lăsat în curul gol statul în anii ’90, putem întrezări profilul ca de filigran al ginerelui lui Ion Dincă Teleagă,  Nicolae Badea, în calitatea lui triplă de manager al Computerland-ului, manufacturier al aripioarelor picante marca KFC şi preşedinte al clubului Dinamo. Iar pentru ca nivelul de competenţă managerială şi gradul de focusare în detalii economice să crească brusc, din grupul celor care reprezintă patronatul român a făcut parte şi dl. Vasile Turcu. Formaţia sa enciclopedică şi capacitatea lui de muncă au devenit legendare, fiind singurul om capabil să dea interviuri în direct pe toate  posturile de tv ce se ocupă de fotbal, timp de opt ore pe zi. În acest timp, reuşeşte să câştige toate licitaţiile cu statul la care participă şi ştie exact care este momentul cel mai favorabil pentru a mări, pe bază de act adiţional ulterior licitaţiei, preţul pe care trebuie să-l plătească statul pentru varul şi mortarul cu care angajaţii d-lui. Turcu mâzgălesc zidurile clădirilor guvernamentale.

Iată deci cine va dirija şi va scoate din colaps economia românească, care este bazinul de competenţă din jurul actualului Guvern şi care sunt modelele economice demne de urmat în accepţiunea guvernanţilor noştri!

Şi ca să demonstrăm că avem o imagine globală a instrumentelor de guvernare, trebuie să amintim declaraţia de săptămâna aceasta a ,, preşedintelui jucător”: “În ceea ce mă priveşte, credeţi-mă ca m-am fript tare cu analizele economiştilor, încat aştept ca ele sa crească (numărul lor). Aşa că eu, săptămânal, sun la Videanu să văd consumurile de energie.”

Greutatea acestei declaraţii este crescută şi de faptul că preşedintele a făcut-o în drum spre manifestările prilejuite de ,, Zilele Băileştiului”, ediţia a IX-a, urmând ca de acolo preşedintele în exerciţiu (vă reamintim că dumnealui încă nu este în campanie electorală), să participe la evenimentul ,, Acasă la Nea Mărin”, organizat pentru a doua oară în 2009.

Sperăm ca intimitatea ce se va naşte între domnia sa şi electorat cu ocazia băilor de mulţime inevitabile, datorate participării la aceste distinse evenimente, să îi sugereze domnului preşedinte şi alţi indicatori, prin care poate afla adevărul despre starea economică a electoratului domniei sale. Aceştia credem că ar putea fi consumul de săpun, apă şi pastă de dinţi!

În lungul drum spre moarte, traversăm poteca vieţii alături de rubedeniile cu care ne-a blagoslovit Dumnezeu şi împreună cu prietenii pe care îi merităm. Iar dacă la capitolul prieteni nu avem cui să facem reproşuri, la rude însoţirea noastră e un loz pe care îl tragem la naştere şi îl descifrăm mai târziu. Cu toţii avem veri, unchi, mătuşi, rude mai îndepărtate sau chiar, Doamne fereşte, părinţi sau copii de care ne ruşinăm şi pe care i-am „dona” repejor altor familii, să se descurce cu ei.

Am şi eu, ca toată lumea, un văr pe care nu cred că am să-l trec în arborele familiei, pentru că vărul Leonard a apărut pe lume cu siguranţă pentru a compensa existenţa în acest univers a oamenilor inteligenţi, veseli şi muncitori.

Înainte de Decembrie ’89 vărul Leonard era obligat de societatea de atunci, sub ameninţarea dosarului penal, să aibă o slujbă şi cum acestă impunere era dureroasă pentru el, vărul Leonard a ales meseria de şlefuitor de morminte.

Calculul a fost bine făcut din cel puţin două motive. Primul motiv ar fi că şi atunci ca şi acum, beneficiarii acestei îndeletniciri nu puteau protesta asupra calităţii lucrărilor executate, iar al doilea, că rudele îndurerate erau întotdeauna dispuse să sară cu un mic „ comision” pentru a urgenta tristele operaţiuni de locare, manipulare şi cazare a decedatului.

Deşi vărul Leonard ajunsese să câştige cât trei, patru salarii medii ale acelor vremuri, asta nu îl împiedica să umble creanga pe străzi slab şi murdar, cu pleata linsă şi plină de mătreaţă, stârnind mila trecătorilor şi mai ales a rudelor cu stare, ce domiciliau în ţări capitaliste. Revoluţia a creat posibilitatea ca acest tânăr, pe care dealtfel viaţa l-a şi responsabilizat rapid cu patru moştenitori şi o destoinică nevastă ce nu a reuşit niciodată să găsească un loc de muncă potrivit cerinţelor ei, să poată fi ajutat financiar. Post revoluţie, legea cu angajarea dispărând, vărul Leonard a renunţat la slujbă pentru a se concentra pe o corectă utilizare a fondurilor investite în propria persoană de unchii şi mătuşile din străinătate.

Prima investiţie a fost făcută cu banii de la un unchi, într-un apartament cu patru camere în centru, apartament ce a fost vândut ulterior pentru a se achiziţiona o camionetă absolut necesară dezvoltării unei afaceri de en-gros. Din păcate, camioneta s-a stricat şi a fost schimbată pe o distinsă limuzină Wartburg, cu capacitate mărită a portbagajului, cu care se putea deplasa respectabila familie pe la rude şi părinţi în vederea obţinerii unor stringente ajutoare. Din varii motive, limuzina s-a transformat într-o motocicletă Mobra cu ataş, pentru ca apoi, stricându-se şi aceasta, să se transforme într-o bicicletă second hand. Bicicleta nu i-a purtat noroc vărului Leonard, pentru că într-o dimineaţă strălucitoare de iunie, i-a fost furată.

A doua încercare a unchiului binevoitor de a-l ,,lega de glie” pe vărul Leonard şi pe familia acestuia a fost la fel de nereuşită. Apartamentul cu două camere cumpărat de acesta s-a transformat rapid într-o proprietate rurală de un hectar si jumătate, cu o casă bătrânească, pentru că vărul Leonard a decis să se apuce de agricultură. Şi dealtfel, în acest secol al poluării, ce poate fi mai sănătos decât să te muţi cu familia la ţară şi să te bucuri de aer curat, mai ales că eşti la douăzeci de kilometri de drumul asfaltat.

Integrarea cu consătenii a fost rapidă,  pentru că mutarea a fost făcută într-o sâmbătă, iar vărul Leonard nu muncea deloc în acea zi, datorită unor ferme convingeri religioase. Peste mobila descărcată şi abandonată pînă a doua zi în curte, a pogorît o binecuvântată şi mănoasă ploaie, ce prevestea noroc în noua întreprindere. Prilejul de socializare şi  cunoaştere cu viitorii vecini a apărut când beţivii din cârciuma de vis-a-vis nu au mai rezistat să privească cum bunătate de mobilă este spălată de ploaie şi au pus mână de la mână, cărând-o suduind în casă. Glia, tare ca piatra din cauza secetei sau lutoasă datorită inundaţiei, a relocat familia înapoi la oraş, după un schimb al proprietăţii cu un Renault din vremea celei de-a patra Republici Franceze. Neavând noroc, se pare, şi acest automobil s-a stricat şi a trebuit să fie abandonat, iar după un an, când vărul Leonard a aflat de programul ,,Rabla” şi a încercat să-şi recupereze autoturismul, a fost muşcat de un câine ce-şi găsise sălaş în acesta.

Nu am crezut niciodată că această legendă vie, întruchipare a pagubei, cum este vărul Leonard, să aibă candidat ce ar putea să îl uzurpe din tronul eşecului absolut.

Asta până la Emil Boc!

Să iei o ţară de la creştere de 7 % şi să o duci la minus 10% în nici un an, să muţi creditarea de la persoane fizice şi firme la stat, pentru că supralicitezi cu dobânda, să reuşeşti să nemulţumeşti pe absolut toată lumea, deşi nu ai niciodată păreri personale, să nu prezinţi nici o importanţă într-un guvern în care eşti prim ministru, asta da performanţă.

Tristeţea este că tâmpeniile vărului Leonard îl privesc pe el, pe când cele ale lui Emil Boc ne privesc pe toţi.

Aflăm că în ultimul său raport de politică monetara, publicat in urmă cu câteva zile, Banca Nationala a Canadei susţine că recesiunea a luat sfârşit, datorită faptului că in acest trimestru, economia canadiană va creşte într-un ritm anualizat de 1.3%, urmând ca ritmul de creştere să ajungă la 4% în prima jumatate a anului viitor. Nu cu mult timp în urmă, Ben Bernake şeful Trezoreriei Americane şi alţi ,, grei” ai finanţelor mondiale, susţineau în mare cam acelaşi lucru. Economiile statelor europene, după ce au înghiţit cu greu efectele şocului de anul trecut, încep să simtă uşor, dar sigur, efectele măsurilor dure luate iarna trecută şi în primăvara acestui an.

Mai mult, state ajunse în pragul falimentului naţional şi al colapsului general, cum sunt Islanda, Lituania, Letonia sau Ungaria, ţări în care oamenii şi-au văzut agoniselile de-o viaţă dispărute ca prin fum şi au ajuns să doarmă pe străzi, au început să iasă la liman. Criza în aceste ţări a avut ca efect o reformă dureroasă, de-a dreptul chirurgicală şi fără anestezie a instituţiilor statului, a politicienilor şi a factorilor de decizie din mediul economic.

În aceste ţări, politicieni care se aflau la putere şi-au luat binemeritatul şut în cur, iar conducerea statului a fost preluată de către echipe de specialişti, aduşi în disperare de cauză de către parlamentele acestor state aflate în pragul colapsului financiar. Ce au în comun aceste echipe de tehnocraţi? În primul rând sunt oameni tineri, supercalificaţi fiecare în domeniul său de activitate, cu experienţă dobândită în companii multinaţionale performante sau în organisme transnaţionale financiare. Oameni competenţi, energici, cu relaţii excelente în domeniile de expertiză în care activează şi mai ales, fără calitatea de membri ai unui partid.

Lipsa acestei ultime calităţi reprezintă un enorm avantaj în aceste momente de criză. Tehnocraţii nu sunt datori nimănui, nu au venit să facă rost de bani pentru campanii sau alte prostii, nu sunt şantajabili şi nu au o imagine politică de apărat. Pot lua măsuri radicale şi dureroase pe termen scurt, fără să se teamă că vor pierde ceva la următoarele alegeri.

Începând de alaltăieri şi Bulgaria are un nou guvern minoritar, condus de Boiko Borisov, personaj politic excentric, fost bodyguard al regelui Simeon şi primar al Sofiei. Acesta a venit la putere în fruntea unui partid inexistent până deunăzi, pe un val de nemulţumire al cetăţenilor bulgari care a spulberat fostele partide politice tradiţionale. Deşi minoritar în parlament, Borisov şi-a asumat întreaga responsabilitate politică pentru rezultatele acestei guvernări, într-un gest de bărbăţie politică de neimaginat la nord de Dunăre. Privind la acest nou guvern de la Sofia, observăm că deşi acesta are o orientare politică, prezintă totuşi toate atributele unui guvern de tehnocraţi. Figuri noi pe scena politică, miniştrii actuali sunt economişti, avocaţi şi procurori, specialişti în finanţe adunaţi de pe toate meridianele economice europene.

Şi ca să ne enervăm şi mai mult, am aflat-o şi pe asta: ministrul desemnat pentru agricultură, Desislava Taneva, a renunţat la nominalizare pentru a evita un conflict de interese, deoarece până de curând a fost preşedintele unei societăţi pe acţiuni, ce a avut activitate în domeniul agricol.

Şi acum, să ne gândim la modul în care se dau duşi de la putere miniştrii penali ai actualului nostru guvern, o senzaţie asemănătoare fiind doar aceea în care am încerca să răzuim cu cuţitul răşina de pe un copac bătrân, cu scoarţa groasă şi adâncă.

Din păcate, deşi de obicei sunt optimist, cred că de la iarnă o să ne ia dracu’ pe toţi!

Anul trecut pe vremea aceasta, guvernul stătea pe un munte de bani, iar acum puţin mai lipseşte ca Pogea să nu ia bani de la cămătari pentru pensii şi salarii. Acest guvern are tot felul de preocupări personale, de gaşcă, de trib şi de partid, cu excepţia gestionării situaţiei de criză profundă existentă în această ţară.

Preşedintele care conduce acest guvern, prin carcasa caraghioasă şi ridicolă numită Boc, are în cap doar băi de mulţime, răzbunări personale, orgolii paterne şi campania prezidenţială de la toamnă. Din partea acestuia, experienţa ne spune că ne putem aştepta doar la un permanent circ politic, ce are ca obiectiv satisfacerea unei sete patologice de putere.

Pesediştii au venit la guvernare cu foamea în gât, după patru ani de opoziţie şi sunt dispuşi la orice umilinţă, pentru a se adăpa în continuare la cişmeaua banului public.

Pedeliştii şi-au păstrat pentru ei ministerele bănoase, cum ar fi Economia şi Industria, Infrastructura şi Transporturile, precum şi zona de energie pe care o controlează cu sârg prin ,, băieţii deştepţi” până mai ieri duşmani, astăzi prieteni. Iar pentru a sprijini anumite interese electorale, s-au creat două ,,ministere de sifonare” a banului public, cum ar fi Turismul şi Tineretul, prin care protagonistele acestora, sexoase şi tupeiste, fac ceea ce au învăţat de la mentorul lor, şi anume imagine pentru clan.

Călcând pe căile bătătorite de Năstase, acelea ale şpăguirii mass-media, televiziunile nu prididesc să ne arate cum membrii clanului tund oaia, hăhăie dizgraţios, se stropşesc, pupă copii, cântă la fluier, lăcrimează, călăresc, dansează, se dau cu elicoptere şi maşini ş execută tot felul de alte activităţi de maximă importanţă pentru ţară.

România s-a poziţionat ferm pe toboganul căderii economice. Deşi acum fiecare minut contează în rapiditatea cu care ar trebui luate măsuri economice,absolut necesare pentru a stăvili dezastrul spre care ne îndreptăm, vedem cum în ţară domneşte la nivel guvernamental o îngrijorare tâmpă de faţadă, lipsită de soluţii şi în spatele căreia se ascunde doar preocuparea pregătirii alegerilor prezidenţiale.

Chestionat la ultima sa conferinţă de presă asupra măsurilor ce trebuie luate pentru a ieşi din criză, preşedintele ne-a dat măsura responsabilităţii şi competenţei sale în materie de economie: ,,Criza trebuie depăşită fără tăieri mari de salarii la bugetari!!! România nu trebuie să fie împovărată de datorii mari la momentul ieşirii din criză!!! Un guvern de tehnocraţi trebuie pe cât posibil evitat!!!”

Poate că expresia ,, şi cu sula în c… şi cu sufletul în Rai” s-ar potrivi în mod cu totul forţat la anumite persoane luate individual, dar cu siguranţă nu funcţionează ca politică de guvernare.

Singurul lucru mai trist decât situaţia economică în care ne aflăm este doar lipsa de speranţă care copleşeşte la gândul guvernării ce ne aşteaptă.

Se spune în popor că atunci când Dumnezeu vrea să te piardă, mai întâi îţi ia minţile. Cam aceasta este situaţia în care a ajuns actualul preşedinte.

Venit la putere călare pe calul alb al anticorupţiei şi aureolat de lupta disproporţionată dintre el, omul simpatic şi dintr-o bucată, cu regimul fanariot-clientelar al arogantului Năstase, Traian Băsescu începe să fie perceput tot mai mult ca şi tatăl corupţiei din această ţară.

Paradoxal, deşi pe vremea lui Năstase poveştile despre averile arogantului ajunseseră la dimensiuni mitice, după căderea lui, când bravii lui lachei l-au trădat iar acesta s-a prăbuşit sub oprobiul public, nu s-a descoperit mare lucru, cu excepţia penibilelor termopane. Acest lucru ne face să ne gândim că, ori Năstase a fost un găinar şi s-a mulţumit cu mărunţis, ori dacă a furat, a făcut-o cu grijă şi cu ,,respect” faţă de opinia publică.

Spre deosebire de acesta, actualul preşedinte este întruchiparea absolută a principiului ,,una spune, alta fumează”. Din momentul în care a ajuns la Cotroceni, nu a avut nici o reţinere să-şi aducă consilieri soţii de traficanţi de ţigări sau de dubioşi oameni de afaceri, în timp ce, pe toate posturile TV, nu prididea să-şi facă imagine pe tema anticorupţiei.

Intervenţiile directe şi pe faţă în favoarea oamenilor de afaceri apropiaţi şi înfierările ,,grupurilor de interese” rivale au lămurit orice om normal la cap, că în România lupta anticorupţie se rezumă la schimbarea corupţilor ce nu pupă inelul, cu aceia care o fac.

Cu toţii ştim că dl. Băsescu nu poate lucra în echipă şi că nu suportă în juru-i oameni cu personalitate sau care datorită faptului că posedă un grad de inteligenţă mai ridicat, ar putea deveni periculoşi la un moment dat. În ultimii ani, actualul preşedinte a dat noi dimensiuni noţiunii de ,,clan”.

Privind la personaje politice cum ar fi Boc, Udrea, Stolojan, Turcan, Boureanu, Videanu, Ridzi, Berceanu, Cristian Preda, Flutur şi lista ar putea continua infricoşător de mult, observăm acelaşi arhetip comportamental.

Obedienţi, slugarnici, linguşitori, capabili să se contrazică în orice secundă dacă varianta prezidenţială se schimbă brusc, loialitatea faţă de preşedinte şi odraslele sale şi foamea de bani şi putere sunt firele ascunse ce leagă această haită. Agresivitatea, demagogia şi exprimarea mitocănească, preluată de la stăpân, sunt uniforma prin care pot fi recunoscuţi membrii clanului.

În momentul de faţă, acest grup conduce România complet lipsit de interes faţă de soarta ţării, a economiei acesteia şi a problemelor reale, fiind interesaţi doar de deturnarea banilor publici, de plasarea în funcţii cheie a servitorilor politici indiferent de competenţa acestora şi de obţinerea de imagine plătită pe bani publici.

În momentul de faţă, viitorul României ne apare extrem de sumbru datorită iresponsabilităţii acestui regim, care folosind criza economică  precum un alibi, a arvunit pe decenii veniturile statului. Creditul extrem de mare accesat de la FMI, pentru care nu avem nici azi publicaţi termenii acordului, luat în principiu pentru protejarea economiei şi investiţii în infrastructură, este utilizat cu cinism pentru plăţi salariale şi pensii, precum şi pentru cheltuieli ce maschează deturnări de fonduri.

Cu ocazia lansării candidaţilor democraţi înainte de  alegerile europarlamentare, preşedintele afirma că el, spre deosebire de contracandidaţi, nu are timp de prostii şi în lunile până la alegerile prezidenţiale, va fi pe şantierele patriei pentru a superviza punerea în operă a nouă miliarde de euro, parte a creditului accesat pentru infrastructură. Săptămâna trecută, la întâlnirea cu constructorii de drumuri, mărturisea senin că România va contracta un nou credit de un miliard de euro, pentru accelerarea construcţiei de autostrăzi. Se pare că cele nouă miliarde contractate anterior nu mai sunt luate în calcule, având deja o destinaţie mai mult decât probabilă în asigurarea alegerilor din noiembrie.

Risipa de bani publici, cheltuielile electorale, miluirea activiştilor cu bani de la buget, precum şi transferul suportării crizei pe spatele economiei private, în condiţiile în care deja se anunţă noi măriri de taxe şi impozite, vor duce extrem de aproape de colaps economia românească.

Toată această nesimţire şi iresponsabilitate poate fi explicată prin părerea execrabilă pe care o are preşedintele şi membrii clanului său, despre inteligenţa politică a poporului român.

Deşi luat la mişto şi la preţ de matineu, electoratul român, o dată la patru ani, a produs mari surprize şi a reuşit, în general, să ia decizia cea mai puţin proastă, căci din păcate, oferte pozitive nu a prea avut.

Prin comportamentul său, domnul preşedinte pune cărămidă cu cărămidă la fundaţia sfârşitului său politic care va veni extrem de repede, iar noutatea este că acesta va sosi indiferent de rezultatul alegerilor din noiembrie.