E momentul să-i spunem Monicăi Ridzi ,, Bine ai venit!” în familia roboţeilor politici, familie care a fost facută celebră de inimitabilul Stolojan şi de neopritul Boc.

Domnul preşedinte Băsescu a reuşit o performanţă extraordinară în ultimii patru ani de zile şi pare atins de aripa dumnezeirii, deoarece a reuşit să creeze o nouă rasă de oameni. Suflul prezidenţial a turnat un tipar pe chipul unor oameni, care altfel erau compuşi din carne şi oase şi cândva respirau pentru propriul lor interes fiziologic.

O lungă pleiadă de transformări reuşite este întrupată de oameni cum sunt Stolojan, Boc, Udrea, Preda, Videanu, Pogea, Elenuţa şi alţii. Deşi diferiţi din punct de vedere fiziologic, toţi aceşti roboţei politici sunt de nedeosebit în momentul în care evoluează în faţa unor camere de filmat.

,,On air” fruntea acestora se destinde curăţându-se de riduri, gura se strânge energic şi bărbia se iţeşte agresiv în faţă, verbul curge slobod, sacadat şi lucru extrem de important, oamenii aceştia nu au dubii în legătură cu nimic. Ei deţin adevărul absolut în legătură cu toate subiectele pe care le abordează.

Istoria devenirii lor o cunoaştem cu toţii. Demult, când erau în opoziţie, erau amabili şi drăguţi cu toată lumea, erau tobă de principii morale, străluceau de corectitudine şi erau groaznic de sensibiloşi la interesul cetăţeanului. Astăzi, când vorbesc de parcă scuipă, sunt sictiriţi şi n-au timp de dat explicaţii, se deplasează în coloane de maşini cu girofar ce nu respectă regulile de circulaţie. Ne privesc de sus, chiar dacă ar avea nevoie să se urce pe o masă pentru asta.

Monica a luat-o de jos în partid iar acum, după atâta muncă, crede cu tărie că i-a venit rândul şi ei. După atâtea dosuri pupate pe când era la tineret, după atâta dădăceală cu ,,fetiţa lu’ tăticu”, care săraca nu înţelegea niciodată  nimic din prima şi trebuia să i se explice de către cineva cu răbdare, acum i-a venit sorocul la caşcaval. Şi Monica s-a apucat de treabă!

Oare există vreo diferenţă între încredinţarea fără licitaţie a peste 600 000 de euro unor firme fantomă pentru organizarea Zilelor Tineretului şi lumânările de 500 de lei sau pilotele de 12 000 ale lui Necolaiciuc? La această întrebare, credem că singurul care ar  putea răspunde ar fi dl. Băsescu, care i-a numit în funcţie atât pe unul cat şi pe celălalt.

O precizare din partea lui ar fi suficientă la emisiunea sa preferată de la B1 TV, unde se joacă de-a judecătorul cu mogulii cei corupţi. Ar putea eventual să o graţieze în direct şi să risipească orice îndoială cu privire la cinstea şi bunele intenţii ale doamnei ministru. Doamna ministru merită cu prisosinţă aceasta, doar este o demnă reprezentantă a amazoanelor politice democrat-liberale, ce gravitează în jurul Luceafărului chel.

Iar aceste amazoane, chiar dacă sunt diferite ca vârstă şi înfăţişare, au în comun cel puţin două lucruri.

Primul, că sunt mai nou lăudate de surprinzătorul şi probabil înfometatul Cristoiu, care şi-a descoperit brusc o pasiune pentru ,, femeile” ce-l înconjoară pe ,,El lider maximo”.

Iar al doilea, ar fi că doamnele cu pricina au reale dificultăţi când e vorba să justifice provenienţa banilor ce le-au năpădit, minune mare, mai ales în ultimii 5 ani şi pe care, dealtfel, îi cheltuie cu o neasemuită graţie.

Fiica cea mare a descoperit, se pare, cum se transformă piatra în aur, magie cercetată şi căutată de milenii. Astfel, din notăria de la Păuneşti şi celebrele ,, vanzări anterioare” a produs vreun milion de euro. Fiica cea mică, din salariul de operator pe calculator şi modelling, a agonisit, harnică şi strângătoare, câteva milioane de a umplut toată ţara cu panouri, afişe şi tricouri.

Doamna Udrea nu reuşeşte să-şi aducă aminte cum şi-a reeşalonat creditul de trei milioane de euro, aşa că nu vedem nici un motiv pentru a ne îngrijora de faptul că doamna Monica, ministrul sportului din Valea Jiului, nu reuşeşte să-şi aducă aminte cum a cheltuit vreo 600 000 de euro pe un podium de scânduri negeluite şi nişte actori plătiţi de alte instituţii, participante şi ele la marea zi de 2 Mai.

Credeţi cumva că vom vedea vreo demisie după o asemenea minune, sau nişte explicaţii din partea doamnei ministru, sau poate vreo umbră de ruşine pe faţă?

Nu! Nu vom vedea aşa ceva pentru că Monica a devenit roboţelul politic perfect.

Monica merge înainte!

Zilele acestea aniversăm şase luni de guvernare pesedisto-pedelistă şi ar fi interesant să facem un scurt bilanţ referitor la modul cum au înţeles să ne reprezinte, pe noi ieşenii, actualii deputaţi şi senatori ce fac parte din această coaliţie.

Dinspre tabăra pesedistă, o ciudată acalmie şi tăcere ne ,,asurzeşte” în ultimele trei, patru luni. După puseul postelectoral de afirmare ca lider regional al domnului Primar, în care a făcut şi desfăcut guverne la Bucureşti de nu mai ştiau cum să scape de el ,,dirijorii” Hrebenciuc şi Vanghelie, domnul primar a cedat şi filiala PSD din Botoşani şi a reuşit să găsească drumul către casă.

Nu ştim dacă membrii locali de partid s-au bucurat sau nu, dar cu siguranţă firma suceveană de pus pavaje a fost cea mai încântată de această reîntoarcere. Cred că unul din cele mai mari pericole ce ne pasc pe noi ieşenii este ca într-o bună dimineaţă să găsim pavat gazonul din stadionul de pe Copou, sau chiar lacul Ciric secat şi în întregime împodobit cu faimoasele pavele gri cu roşu.

Domnii Mocanu, Răţoi şi Stanciu ar fi fost declaraţi dispăruţi din viaţa politică ieşeană de către electoratul ce i-a votat, dacă nu s-ar fi primit semnale de la Bucureşti că totuşi cineva semnează statele lor de plată. Plecând de la prezumţia de nevinovăţie în ceea ce priveşte asumarea roadelor muncii lor, credem că totuşi titularii acestor colegii, deşi sunt mai discreţi ca niciodată, veghează asupra intereselor noastre.

Doamna Iordache a fost semnalată doar o dată de presă, la o sărbătoare câmpenească, astfel încât putem afirma fără greş că statutul de cel mai vizibil parlamentar revine d-lui doctor Ciuhodaru, care ne ţine la curent cu starea victimelor de la Spitalul de Urgenţă din Iaşi.

Iar în cazul în care ne aducem aminte că există şi senatori ai PSD-ului, informaţii despre activitatea lor am putea cere eventual familiilor lor, dar nu e cazul să fim indiscreţi, că oamenii nu ne-au deranjat cu nimic!

Deci, dacă putem afirma că pesediştii guvernează cu discreţie, atenţi să nu rateze nici o şansă de acumulare, când vine momentul să ne uităm la partenerii lor de guvernare, pedeliştii ieşeni, aici avem parte de un adevărat circ.

Organizaţia PDL-ului ieşean este una din cele mai atipice şi stranii construcţii politice văzute vreodată în peisajul românesc şi aş îndrăzni să spun chiar european.

Deşi începând cu 2004, mulţumită ,,tractorului” Băsescu, organizaţia pedelistă din Iaşi a beneficiat de un bazin electoral imens, ea a avut ghinionul unei lipse de cadre absolut uimitoare.

Preşedintele oficial al organizaţiei, dl. Cârlan, este întruparea fizică a eşecului în politică, atât ca dimensiune cât şi ca permanenţă. El fiind politicianul ce a pierdut absolut toate competiţiile electorale la care a participat, făcând excepţie doar episodul obţinerii mandatului de senator în 2004 pe listele alianţei DA, când dacă ar fi fost trecut pe acea listă un purceluş de pluş, cu siguranţă rezultatul ar fi fost acelaşi.

Acest lider sumbru, întunecat şi marcat de pecetea neputinţei, reuşeşte încă să controleze şerpăria pedelistă ieşeană, coabitând cu dl. fost rector Oprea, personaj cu un orgoliu atât de exacerbat, încât ar fi în stare să participe şi la alegerile pentru funcţia de preşedinte de scară de bloc, dacă ego-ul său s-ar simţi flatat şi bineînţeles chenzina ar fi mai mare.

Dar cum în politica românească în general şi în PDL în special, serviciile aduse comunităţii care te-a ales nu reprezintă un obiectiv politic, actualmente ocupaţia principală a deputaţilor si senatorilor ieşeni din partidul prezidenţial va fi una de sfâşiere reciprocă în lupta pentru putere. Iar în PDL, să ai putere înseamnă să dai din cap inteligent la orice prostie spusă de EBA şi să pupi inelul jupânului, în speranţa unui post aducător de ,,venituri anterioare”.

Pentru orice ieşean, este suficient să compare promisiunile din campania electorală a celor din actuala coaliţie, cu activitatea derulată de aceşti parlamentari în folosul celor care i-au trimis în Parlament, pentru a-şi explica de ce al doilea oraş al ţării este astfel tratat de către conducerea superioară de Partid şi Stat.

Iar dacă în privinţa moralităţii PSD-ului nu ne mai făceam iluzii, marea surpriză a acestei guvernării este incompetenţa aproape comică a miniştrilor democrat liberali.

Se spune că Dumnezeu când vrea să te pedepsească îţi îndeplineşte dorinţa. Iată că dorinţa fierbinte şi plină de patos a lui Băsescu şi Boc de a ne conduce ţara şi de a ne da măsura valorii lor ca politicieni s-a împlinit. E adevărat, compania în care guvernează e destul de dubioasă, dar asta e, alegerea lor a fost să iasă la lumină cu Geoană, Nica şi ceilalţi caraghioşi din partidul lui Vanghelie.

Ce putem spune astăzi despre primele 120 de zile de guvernare ale democrat liberalilor, cei care în sfârşit au ocazia să ne arate cum pun în practică promisiunile electorale şi modul lor de a aplica doctrina propriului lor partid?

Am putea începe cu salariile profesorilor pentru care există lege intrată în vigoare, dar care nu se aplică. Ne aducem cu toţii aminte de zbierătele de indignare şi superioritatea greţoasă cu care actualii guvernanţi retezau din faşă orice obiecţie a fostului Guvern, cum că nu ar fi bani.

Putem continua cu declaraţiile războinice ale d-lui Boc la adresa aparatului guvernamental stufos, preluat de la antecedenţi. Iată că, în urma curăţeniei făcute de acesta, numărul de consilieri personali ai primului ministru a crescut cu o treime, ajungând la frumoasa cifră de 200! Putem multiplica acest fenomen la toate nivelele executivului şi pot să vă asigur că angajările nu s-au încheiat, ele continuă.

Trăind în ţara lui Caragiale, cunoaştem cu toţii scena cu cele 45 de steaguri ale lui Pristanda din ,, O  scrisoare pierdută”, steaguri pe care ori de câte ori le numărăm, nu dau mai mult de 15, pentru că restul s-au furat. Tot aşa numără guvernul d-lui Băsescu măsurile economice luate de el împotriva crizei. Unele ,, este”, altele ,,vor fi” şi ce-a mai rămas ,, e pe drum”. Din toate aşa zisele măsuri luate de acest Guvern, nu putem reţine decât schimbarea funcţionarilor publici pe criterii de partid şi mărirea impozitelor.

Când un prost nu are replică, dă cu parul. Tot aşa, când un Guvern nu ştie ce să facă, se apucă de mărit impozitele, trăind cu impresia că adunând procente suplimentare raportate la fostele venituri ( cele care au fost obţinute într-un regim de impozitare mai redus), încasările vor creşte şi problema se va rezolva.

Într-o ţară în care numărul celor care lucrează în economia privată este cu mult sub numărul de bugetari, iar salariul mediu la privat a ajuns cu 30% mai mic decât salariul mediu la stat, a te apuca să mai iei încă o piele de pe firmele private este o măsură care denotă că în mintea guvernantului există un concurs permanent între prostie şi inconştienţă. Măsuri cum ar fi reducerea cheltuielilor guvernamentale, a aparatului birocratic, măsuri de austeritate impuse parlamentarilor, eficientizarea activităţii şi o mai bună colectare a fondurilor europene, dublate de măsuri de stimulare fiscală pentru activitatea de producţie, export şi investiţii sunt lucruri complet necunoscute guvernanţilor. Deşi sunt nişte măsuri de bun simţ ce nu converg din cine ştie ce doctrine economico- ştiinţifice, acestea necesită ceva mai mult decât datul din gură şi ruperea în figuri. Necesită muncă, asumarea responsabilităţii, colaborarea cu oameni competenţi şi mai puţină hoţie de la buget şi măsuri electorale. Uitaţi-vă puţin acum la ei, au ei faţă de aşa ceva?

În schimb criza a fost prilejul perfect ca statul să dea ajutoare de sute de milioane de euro la firmele unde este acţionar, să le dea scutiri şi eşalonări la datorii bugetare, să garanteze creditele acestor ,, găuri negre ale economiei”. Si toate acestea folosind cadrul legislativ al Uniunii Europene  creat pentru sprijinirea sectorului bancar. Nu ştia săraca Europă pe cine a adus la sânul ei, dar nu mai are mult şi o să afle!

Şi ca să ne ştergem de pe retină aglomeraţia de la Registrul Comerţului prin care baza de impozitare a d-lui Pogea se subţiază văzând cu ochii,  ducând cu ea şi viitoarele încasări obţinute prin taxa forfetară, e momentul să ne întoarcem cu privirea spre ministerul responsabil cu turismul şi buna dispoziţie a Guvernului Boc.

Acesta ne anunţă că imnul ,, Land of choice” va fi valabil, după cum îi spune însuşi numele, doar o scurtă perioadă de timp, pentru că în curând se va schimba trendul şi e nevoie de alţi bani şi o nouă sforţare a micului Mozart pentru a ţine pasul.

,, Ne-am dori ca această melodie să fie cântată de turişti, să fie reprezentaţi, starea lor de spirit să  se regăsească în versurile acestei melodii” a precizat ministrul Turismului, Elena Udrea.

Cred că şi noi ne-am dori ca starea noastră de spirit să se regăsească într-o melodie, dar cea mai înţeleaptă credem că ar fi ,, Deşteaptă-te Române”.

Urmăream deunăzi, la unul din nenumăratele talkshow-uri ce ne poluează canalele de ştiri, o discuţie între reprezentanţi ai formaţiunilor la guvernare, deputaţi ai PC, PDL şi PSD cu moderatoarea mea preferată dna. Grecu, cea care a rămas în legenda deontologiei prin fraza adresată unui lider liberal ,,nu sunt câtuşi de puţin interesată de părerea dvs, vă rog să răspundeţi la întrebarea mea?”.

Motivul pentru care am început să urmăresc emisiunea cu atenţie a fost postura absolut surprinzătoare pe care au adoptat-o invitaţii, aceea de acerbi critici ai guvernării…!

Doamna deputat de la PC spumega, dădea ochii peste cap şi şarja graţios la baionetă toate măsurile luate de guvern. La întrebarea de bun simţ dacă nu face şi dânsa parte din această coaliţie, a răspuns cu un aer nevinovat, ,,Da, dar noi nu guvernăm, noi avem doar deputaţi în Parlament ce fac parte din coaliţie. După cum se ştie, într-o democraţie Parlamentul este o instituţie separată de cea a Guvernului.”!!!

Domnul de la PSD a miştocărit Guvernul toată emisiunea. A susţinut senin că ei, membri marcanţi ai partidului, nu au fost consultaţi pentru formarea guvernului şi că acesta nu îi reprezintă. La sfârşit, a mai fluturat o ameninţare la adresa Prostănacului, cum că fiecare trebuie să răspundă de deciziile luate şi în opinia ,, lor” partidul ar fi bine să se delimiteze de această guvernare.

Cel mai savuros a fost pedelistul care a admis că se mai fac greşeli, că nu prea ştie ce anume au de făcut, dar e normal dacă liberalii le-au schimbat oamenii acum doi ani, e momentul acum să le plătească poliţa.

Ce tablou suprarealist este politica în această ţară!

Un Guvern cu majoritate de 77 % nu este asumat public de mai nimeni! Baronii locali ai social democraţilor, cei care au preluat puterea în partid, mulg statul de bani cu frenezia celor care ştiu că nu mai au mult de stat şi pe de altă parte carotează guvernarea din orice poziţie.

Fantoma politică numită PC face ce a făcut dintotdeauna, şi anume scandal. Dar ei, necontând din punct de vedere electoral în jungla politică românească, şi-au asumat de mult rolul hienei tânguitoare ce salivează zgomotos pe lângă resturile din care servesc tacticos prădătoarele mai mari.

Iar pedeliştii, săracii, au cu totul alte priorităţi decât susţinerea guvernării. Nemulţumiţi de împărţeala caşcavalului, cârâie pe la colţuri, dar la cel mai mic zgomot o şterg în vârful picioarelor, lustruind cu sacourile pereţii coridoarelor pentru a nu fi surprinşi clevetind de femeile lui Zeus.

În acest răstimp, guvernul Boc mimează administrarea ţării, ţinând cont de interesele Preşedintelui, ale baronilor locali, ale miniştrilor, ale partidelor, ale formatorilor media, ale grupurilor de interese… Unde să mai ai timp şi de interesele cetăţenilor şi ale funcţionării unui stat normal?

Depăşit de situaţie, neajutat prea mult nici de fibra genetică a miniştrilor, Guvernul face ca maimuţa când se plictiseşte, se scarpină în fund până îi dă sîngele.

Ia credite de la FMI, gen ,, centură de siguranţă”, pentru stabilizarea monedei şi pentru investiţii pe care le foloseşte la plata pensiilor şi salariilor bugetarilor.

Pentru asta dăm şi un mic comision, doar cinci miliarde de euro băncilor străine care au pus o vorbă bună pentru noi.

Schimbă într-o zi toată reţeaua de funcţionari publici de la nivel local, ca să fie sigur că debandada în administraţie va fi completă, fără să mai punem la socoteală şi miile de procese şi despăgubiri ce vor urma.

Atacă prin legi şi prin media diverse categorii sociale, cum sunt pensionarii şi profesorii, mizând pe obiceiul jegos al românului de a omorî capra vecinului.

Şi ca să pună moţ, ridică birurile tot mai sus, în frumoasa tradiţie socialistă în care cele două partide s-au regăsit, aceea a încurajării asistării sociale şi jecmănirii oricărei tentative de a face profit.

Privită de către simpul cetăţean, lumea politică românească pare din ce în ce mai mult ca o hazna în care un capelmaistru scrâşnind din dinţi dirijează valsul guvernanţilor, în care perechile se rotesc din ce în ce mai repede de la dreapta la stânga, ocolind cu graţie interesele moţate ce se sumeţesc de pe podeaua nespălată.