Dacă cineva mai avea vreun dubiu asupra faptului că în România, devenită în acest ultim mandat stat pedelisto-ortodox, nu sunt la putere absolvenții de la școala de Secu, varianta prin corespondență, e momentul să se dumirească. Bugetul pe 2012, trimis în plic de la Cotroceni către mazeta ce bate din călcâie la apelativul Boc, a trecut prin Parlament după voia stăpânului.

Într-un an de criză ce pare a nu se mai sfârși, toate bugetele ministerelor importante suferă tăieri dureroase. Sănătatea, Munca, Învățământul sau Cultura pierd procente importante și trebuie să se descurce cum pot, eventual apelând la mila publică. Doar administrația prezidențială și bugetele serviciilor de informații se bucură de niște creșteri nesimțite pe acestă secetă financiară.

În țara cu cei mai mulți ofițeri de securitate pe cap de contribuabil, aici ne referim, dacă nu știați, la … România!, serviciile de informații sunt singurele dintre instituțiile bugetare ce par a nu avea emoții financiare la anul.

Cu copiii și bolnavii, cu medicamentele și pensiile nu se prea știe ce-o să se întâmple și de unde se vor găsi bani… dar bani de whisky la Cotroceni, Catedrală de neam prost și stipendii pentru ascultătorii telefoanelor se găsesc, har Domnului! Cu siguranță că animalul politic din președinte a mirosit dezastrul electoral de la anul, dar este suficient de orientat, ca de obicei, să lea dea speranțe prostanilor din PDL, în timp ce el, alături de alți dinozauri cum ar fi tripleta Blaga-Videanu-Berceanu et co. își împachetează merindele și arginții pentru vremurile grele pe care le simt apropiindu-se.

În timp ce rechinii înțelepți se pregătesc de imersiune, imbecilii suavi, cum ar fi modelul Boc, papagalii cu vise de mărire marca Udrea sau Vass și fraierii fomiști cum ar fi anumiți reprezentanți din teritoriu ai PDL-ului se pregătesc, vezi Doamne, de câștigarea alegerilor!!!

Dacă în politică s-ar da, ca și în filme, un premiu gen Zmeura de Aur, pentru cea mai retardată prestație a unei filiale, indiferent din care partid ar face parte, cu siguranță că filiala PDL-ului din Iași ar avea amanetat premiul de cel puțin trei ani încoace.

Această filială a fost condusă de-a lungul anilor de tot felul de lideri care au avut o singură trăsătură în comun, aceea că la orice alegeri s-au prezentat, aceștia au reușit să piardă cu brio, chiar și atunci când îți trebuia un har anume pentru aceasta. Adică această filială a fost binecuvântată de-a lungul vremurilor cu un tip de lideri, gen Geoană, dar mai de la țară și cu vocabularul mai strâmt.

Această filială ce nu a reușit să dea din rândurile ei nici un om politic, excepție făcând Mihaela Popa și asta doar dacă susnumita doamnă poate fi astfel denumită, a strâns în conducerea ei toate știfturile fugărite cu un șut în cur din PNL-ul ieșean. Cârlan, cel în preajma căruia poți experimenta mirosul specific al looserului, Spânu cu a sa slugărnicie sinceră, Oprea cu prestanța sa de lider second-hand la promoție, Dobre zisă miss Nobody precum și prefectul Nicușor supranumit războinicul lăcrămos, toți acești apostoli locali ai democrat-liberalilor au reușit o performanță nemaintâlnită în practica electorală românească.

După ce au participat la alegerile locale, unde toată panoplia deputățească de mai sus a reușit o bijuterie de dezastru, pierzând în linie cu brio în fața outsider-ului Movilă, aceștia deși înfrânți, nu au dezarmat! Au răcnit a jale, au plâns cu foc, au bocit cu talent, s-au tăvălit pe podea smulgându-și părul, s-au zgâriat cu unghiuțele pe față iar lacrimile lor au depășit nivelul de avarie din PDL, umezind șefimea pedelistă pe la glezne.

Domnul Flutur, pentru care este greu să nu fie lider pedelist zonal înconjurat fiind de atâția imbecili precum și micul Boc înghiontit de de-alde Olteanu, altă lepră politică ce își arogă interese în această zonă, au decis că dacă cei care au pierdut la vot fac atâta zgomot și plâng cu atâta spor ar fi corect să li se dea dreptate!

Astfel că, după niște alegeri pierdute en fanfare, a fost posibil să vedem, în exclusivitate la PDL Iași, cum tabăra pierzătoare s-a sumețit într-o conferință de presă și și-a anunțat victoria pe motiv că, mămuca Boc a zis că noi …suntem mai frumoși!

O curiozitate firească ne macină, acum dacă tot s-a întâmplat minunea? La anul, după ce și-o vor lua pe coajă cei cinci apostoli ai neputinței la alegerile generale de la Iași, la cine au să dea buzna hohotind și rupându-și cămeșile de pe ei?

Mă tem că cei care i-au ajutat mai deunăzi vor fi prea ocupați să pareze flegmele electorului furios, iar cei mai înțelepți și mai iuți de picior vor fugări avioanele, încercând să urce în ele din mers! 

Astăzi eșichierul politic din România seamănă tot mai mult cu o adaptare destul de reușită a fundalului din filmul Pirații din Caraibe – Cufărul Omului Mort. Războinici leproși, soldați bețivi, curve bătrâne cu fața ca un pergament mumificat, călugări murdari și pântecoși înconjurați de multă prostime și …. deasupra lor, călare pe un butoi de whisky, căpitanul Jack Sparow cu fața buhăită se râde la toți și la toate, răcnind cu o voce gâjâită porunci către matrozi.

În lupta-i cu vedeniile iscate din te miri ce, căpitanul Jack Sparow este ajutat de cohorta fantomelor aparținând unor ticăloși și criminali care, plătind pentru păcatele lor din timpul vieții, sunt nevoiți acum, trecuți fiind în lumea de dincolo, să-și ispășească blestemățiile slujind un căpitan cu nimic mai breaz decât ei.

Căci ce altceva sunt hoardele de trădători, pușlamale, hoți cu ștaif sau curve politice ce se regăsesc în UNPR, PC, PNȚCD sau PP dacă nu niște fantome imateriale?

Aceste holograme politice nu sunt, nu au fost și nu vor fi niciodată girate de vreo confruntare electorală, de vreo bătălie de idei sau de un efort logistico-material de a participa la o competiție electorală. Excepție făcând doar PNȚ-ul, dar actuala organizație țărănistă are tot atâta legătură cu vechiul partid istoric cât are o ciubotă putrezită, dezgropată dintr-o groapă comună, cu soldatul căreia i-a aparținut.

Intrați în Parlament prin șantaj, vezi PC-ul, sau prin cumpărare de locuri în alte partide și migrând în funcție de propriile interese, uneori chiar și pe la trei-patru partide în mai puțin de un mandat, cum sunt cei din UNPR, toți acești politicieni slinoși, nu sunt altceva decât niște holograme lipsite de conținut în marele concert de sunet și lumină regizat de păpușarul de la Cotroceni și armata sa de neo-securiști.

În lupta sa pentru reformarea statului, citește ,, să crape toți fraierii … mai puțin eu, Udrea și băieții cuminți care mă licuricesc”, promotorul statului de dreapta scoate cartofii crizei din pământ cu furca răpciugoasă a UNPR-ului, autodefinit de ideologul cu vaselină pe păr și buci al ,,progresiștilor”, adică domnișorul Diaconescu, drept ,,unicul și singurul partid de stânga din România”.

Deși am învățat cu toții în școala generală la orele de aritmetică că(+) cu (–) dă întotdeauna (-), adică când pui politicieni de origine fesenistă să facă politici de dreapta se lasă cu foame mare în țară și cu economia violată și părăsită în șanț, mentorul ministresei ce ne împunge cu țâțele de pe coperta revistei Tabu vrea să ne facă să îl vedem pe Boc în rolul lui Moise conducând-și poporul prin deșert! Măcar de și-ar împărți băutura cu noi…

În fața bătăliei pe care pirații o au de dat anul viitor cu urnele, ce trebuiesc umplute de contribuabili cu voturile necesare pentru a transforma hologramele în politicieni legitimați de electori în carne și oase, strategul de pe butoi și-a așezat armata pe câmpul de luptă.

Pe flancul stâng, căpetenia unei oști de umbre puturoase pe pereți, reevaluatul șef al mafiei lui Năstase, actualmente mareșalul izmenelor cu doctoratul luat în țepe, generalul țucălar Oprea va coordona o coaliție sub a cărei stindard vor defila zgubilitic de-alde Sârbu, Diaconescu, Ion Vasile, Dan Morega, Becali, Dan Diaconescu, Marian Miluț și alți corifei ai șmenului politic.

Iar dacă flancul din stânga al armatei căpitanului Jack este asigurat de hologramele lui Oprea, pe flancul din dreapta stă dispusă armata vioaie, hoață și disciplinată a pedeliștilor ,în frunte cu piticul ce joacă rolul de preș la Cotroceni. In ariegardă, pe post de rezervă ce poate fi dată oricând la produs, își mușcă zăbala călărețele competenței ce răspund la numele de Udrea, Anastase, Boagiu, Macovei, șamd.

Iar deasupra forțelor terestre mai sus menționate, dau din aripi în stol compact bărboșii preacucernici din BOR, în frunte cu preageneralul Daniel care asigură o comunicare directă între căpitanul Jack și dumnezeul mamii lor de șpăgari!

La asemenea dispunere de forțe… grea misie o să aibă electorul român! Poate doar proverbiala-i minte de pe urmă ar putea să-l scape de negrul coșmar ce îl așteaptă! Nu de alta, dar la alegerile de anul viitor, dacă armata căpitanului Jack câștigă, la finalul filmului se lasă cu schimb de locuri.

 Ei în viața reală, cu gușile, limuzinele și amantele palpabile iar noi, descărnați și fantomatici, o să fim parte dintr-un spectacol cu lumini și umbre, având în fundal ca și coloană sonoră manele și răgete de pirați beți!

Niciodată în istoria ultimelor două decenii nu am mai simțit un asemenea aer de măreție, normalitate și emoție în Parlamentul României, cum s-a întâmplat astăzi, cu ocazia discursului Majestății Sale Mihai al României. Coborât din istorie, acoperit de patina iubirii de țară și înveșmântat în faldurile unei responsabilități de șef de stat autentic, Majestatea Sa a întrupat, în fața Parlamentului României prin discursul său, un standard de politician nemaiîntâlnit pe care greu îl vom putea vedea egalat vreodată.

În ciuda vârstei și a deficiențelor de exprimare, firești pentru această etate, discursul Regelui a devenit, grație interesului și emoției cu care a fost urmărit, un mesaj curat ca o lacrimă și scântâietor ca o spadă. Crezul acestui rege, trecut prin ciur și dârmon de-a lungul unei vieți în care a fost nevoit să aleagă între opțiuni cumplite, a răzbătut din fiecare silabă tremurată de la înălțimea tribunei Parlamentului.

Omagiul către martiri, crezul în democrație, respectul cetățeanului și lauda întreprinzătorilor, îmbărbătarea bugetarilor, preocuparea pentru infrastructura țării au fost mesajele cu care Regele a demonstrat că este mai aproape de poporul său decât orice lider politic al zilelor noastre. Prin apelul său la morală, credință și memorie, în timp ce a repudiat cinismul, interesul îngust și lașitatea atât de prezente în viața politicienilor de astăzi, Regele a demonstrat că este conectat mai bine decât oricine la prezentul politicii românești de astăzi.

Prin recursul la identitate și demnitate, prin apelul la responsabilizarea elitelor și prin punctarea intereselor românilor de peste hotare, Majestatea Sa a demonstrat încă o dată, de parcă ar mai fi fost nevoie…, că jurământul depus acum 64 de ani continuă să îl călăuzească și să îl transforme, printr-o dovedită tenacitate și civilitate, într-un model pentru toate generațiile de astăzi.

Căci criza reală a României de astăzi nu este una neapărat economică, ci ea este dată de criza de modele și lipsa practicării civilizației în discurs și a bunului simț și seriozității în fapt.

Și dacă acum 21 de ani orice dezbatere despre monarhie începea cu istericalele feseniștilor cum că Regele este prea bătrân, astăzi, după douăzeci de ani, ne dăm seama cum ar fi arătat un Regat al României la maturitate, într-o Europa în care șeful statului român cu siguranță nu ar fi prins muște pe la Strasbourg.

Apropo, vorbind de șeful statului, ne-am reamintit astăzi de răspunsul acestuia la întrebarea dacă ar avea ceva de transmis Majestății Sale cu ocazia zilei sale de naștere; -Un mesaj care să spună, ce?

Vorba omului, de! Ce ar putea să îi transmită un behăit de oaie unui cântăreț la harfă? Căci tovarășul lui Mitică Dragomir, Becali sau Vanghelie, aici ne referim la bețivul cu carnet de la Cotroceni, ce sfaturi ar putea să-i dea unui os domnesc? Gura Păcătosului adevăr grăiește!

Mulțumim pe această cale și mini prim-ministrului, cel care reprezintă Guvernul dar nu îl și conduce, pentru lipsa lui de la această festivitate. Armata română se pare că avea mare nevoie de el la Carei, cu ocazia manifestărilor de comemorare a eliberării ultimei brazde de pământ românesc, ce au fost dedicate zilei de naștere a Regelui. Credem că Armata l-a chemat și l-a folosit pe micul copil de trupă al lui Băsescu precum foloseau odinioară Cavalerii la ospețe ca degustători, pe câte-un măscărici. La câtă ciorbă de fasole și varză călită a băgat Armata în Boc la Carei, zău dacă nu ți-e milă de cei care au să ia parte la următoarea ședință de guvern.

Cât despre lipsa de astăzi din Parlament a preafericitului general de secu, zis Daniel, hapsânul afacerist deghizat în popă, motivată prin insistența cu care moaștele Sfântului Dimitrie au insistat ca să-l rețină la căpătâi pe mai sus pomenitul, ce putem să spunem? Decât că e de înțeles ca în prezența Unsului lui Dumnezeu și a capului Bisericii Ortodoxe Române de odinioară, cea care slujea credincioșii, tovarășul general specialist în imobiliare s-ar fi simțit oleacă stânjenit!

Astăzi dimineață la ora 10, România a deschis în Parlament o fereastră către trecutul și viitorul său. Către ce a însemnat Coroana în continuitatea ei istorică pentru această națiune și ce ar putea fi ea în devenirea unui stat european civilizat.

Slavă Domnului că în acest moment astral al apariției acestei ferestre au lipsit muștele verzi, apărute în rahatul comunist, care ar fi putut să ne distragă din această dilemă, pângărind prin bâzâitul lor cristalul viziunii.

La Mulți Ani! Să ne trăiești Majestate! În pace și onor!

Pentru cei care au fost atât de drăguți și mi-au acceptat invitația de a lua parte la lansarea cărții mele pe data de 13 Octombrie, lansare care a avut loc la Librăria Avantgarde, le mulțumesc din toată inima! Este minunat să te convingi că pot exista atâția oameni interesați de o carte!

Vă mulțumesc și vă promit că o să ne revedem!

Este evident că pe aceste meleaguri s-a creeat pentru oamenii de succes o foaie de parcurs a evenimentelor obligatorii de consumat în viața de zi cu zi pentru a demonstra vecinilor, publicului și presei cum că pentru cel în cauză, cariera este la apogeu. Orice mascul alfa provenit din politică sau din mediul de afaceri are de îndeplinit o serie de ritualuri, precum rugbiștii de la antipozi, care prestează înainte de fiecare meci dansul haka pentru a-și înspăimânta adversarii; semnalizând pulimii că el, Supremul Jupân, e la ,,manete”!

Una din primele măsuri pe care Jupânul le ia după ce a încălecat calul este mătrășirea aliaților care i-au adus victoria sau, maximă concesie generoasă, trecerea lor pe linie moartă. Apoi măsura imediat următoare este ridicarea în juru-i a unei ,,curți regale” în care șoferul, cel care udă florile în apartament în lipsa Stăpânului și alți țuteri cu prestanță de magazioneri devin ,,echipa de lucru a liderului”.

Pasul trei îl reprezintă ,,descoperirea găurii de la macaroană”, adică liderul schimbă totul și reformează întregul. Cum acest întreg este caracterizat în politica românească, și nu numai, de un haos total și o călcare reciprocă pe bătături, inițiativa noii conducerii se afundă într-un canal colector unde viziunea liderului se va dilua și va bălti mult și bine. Asta nu înainte ca ,, noua linie de acțiune” să încalce statutul, bunul simț și cu o precizie chirurgicală toate măsurile și obiectivele asumate până atunci de propria organizație, în general, și de actualul lider, în particular.

După victorie, după cum bine ne învață istoria, urmează ,,colonizarea”. Direcția de Finanțe, de Mediu, agențiile ce lucrează cu banii europeni, Protecția Consumatorului, Direcția de Muncă sau Șomaj, Poliția, reprezentanții serviciilor din teritoriu, nimic nu scapă de elanul schimbărilor la vârf!

Apoi, cum bine ne învață și Biblia, după muncă urmează și odihna, mai bine zis distracția pentru că, de… E momentul să ne simțim bine!

Ungerea Liderului ca ,, os Domnesc” nu poate fi făcută în România fără sfințire, untdelemn și pictat pe biserici pentru că, după cum bine ne învață sondajele, Biserica este cea mai credibilă instituție de pe plaiurile mioritice. Amin.

Însă, după cum bine ne învață experiența tabloidă a ultimelor două decenii, Liderul, care mai păstrează o urmă de penibil incipient, aplică o formulă trainic verificată pentru a-și pune coroana pe cap în fum de tămâie, lălăieli respectuoase ale unui pluton de profitori în straie bisericești sub privirile ipocrit-emoționate ale protipendadei locale. Astfel Liderul se însoară!

Conform Manualului de Proceduri al Nunții Anului, aflat actualmente în uz pe meleagurile noastre, se procedează astfel:

Mai întâi se recrutează o tânără viitoare soață, care de regulă trebuie să aibă jumătate din vârsta mirelui. Aceasta trebuie să arate comercial, măcar pentru început, pentru a nu speria cititorii revistelor lucioase care vor citi despre nunta anului.

Locul nunții, de asemenea, este foarte important. Pentru cei cu dare de mână și concepții globalizatoare, locul nunții poate fi ales pe o insulă, un alt continent sau măcar la Durău! Dezavantajele evidente pentru această alegere ar fi costul ridicat și puținătatea martorilor posibil de trambalat cu avionul. Evident că vorbim de avion, altfel ar fi șanse ca unii din nuntași să ajungă de-abia la tăierea de moț și nu la cununie. În fine, acest tip de nuntă este mai puțin întâlnit, dar nu imposibil!

Pentru un lider cumpătat însă, varianta câștigătoare este o cârciumă în vogă, mare și încăpătoare, unde patronul să fie atât de mișcat de alegerea făcută încât, renunțând la pretenții să vină eventual și cu un dar de nuntă.

Obligatoriu sala trebuie împodobită cu ghirlande de flori, palmieri de interior și crini de plastic. Huse de mătase grabnic transpirăcioase, precum și funde mari, roșii sau mov, trebuie să îmbrace scaunele nuntașilor creând o atmosferă puternic colorată, care să semnalizeze la apogeu inclusiv olfactiv.

Mâncarea trebuie să fie de fițe, scumpă și cu denumiri necunoscute pentru majoritatea nuntașilor. Totuși, pentru a respecta datina, elemente indispensabile pentru un meniu de acest gen sunt fructele de mare, somonul și rucola. Dacă nu pui pe masă așa ceva la un eveniment de acest gen, este ca și cum și-ai face nunta cu cârnați și bulz ciobănesc!

Tipurile de nuntași sunt împărțite după următoarele criterii:

În capul mesei, slujitorii Domnului. De preferat ar fi măcar un mitropolit, altfel te arată lumea cu degetul pe stradă și degeaba ai alocat bani de la bugetul local pentru o mândrețe de biserică ce va să vină.

În ordinea numerelor de pe tricou urmează colegii de partid și de stat. Obligatoriu, pentru prestanța sărbătorii sunt necesari un ministru, doi-trei secretari de stat și măcar șase subsecretari de stat sau șefi de birouri din ministere de imagine.

Evident Justiția și organele de ordine trebuie să participe la acest eveniment. Dacă la poliție și servicii prezența este obligatorie, din magistratură sunt suficienții doi, trei procurori și câțiva judecători, dacă se poate de la Curtea de Apel, evident secția Penală, că doar n-ai să chemi unul specializat pe adopții sau drepturi de proprietate!

Acum urmează cea mai numeroasă categorie, cea a funcționarilor publici, a lucrătorilor din deconcentrate precum și a membrilor de bază din propriu partid. Aceștia pot fi plasați oriunde. Pe hol, după stâlpi, în drum spre toaletă sau chiar pe terasă, deoarece aceștia se află acolo din două motive mari și late: Să dea darul și să pupe mâna!

Peste familie se trece repede, cuscri și nași sunt acceptați în față, prioritate având nașii, dacă sunt figuri publice! Restul familiei, adică veri, unchi, frați sau cumetri trebuiesc plasați strategic lângă un hol sau terasă pentru ca atunci când verii sau nepoții sunt luați de entuziasm să nu agreseze retina participanților cu costumele lor violet, mov sau roz din materiale fosforescente.

The last but not the least, după cum ar spune licuriciul, urmează categoria oamenilor de afaceri. În oglindă cu bocitoarele de la înmormântări care sunt plătite înainte, oamenii de afaceri sunt urători profesioniști care sunt răsplătiți după.

Coborând din teorie putem să studiem un caz practic; de exemplu nunta domnului Movilă proaspătul lider al PDL Iași. Prezența domnilor Butucă, Pițigoi, Ciuhodaru, Canschi sau alții, credeți că se datorează amintirilor din copilărie ce sunt împărtășite mutual sau unor episoade trăite împreună într-o bibliotecă sau sală de curs?

Răspunsul este un nu, evident! Sau altfel spus, am putea să ne întrebăm retoric: Care din stimabilii oameni de afaceri de mai sus au lipsit de la vreo nuntă, tăiere de moț sau cumetrie a unui lider zonal, primar, președinte de CJ sau prefect?

Acum că am creionat cât de cât această frumoasă tradiție, mi s-ar putea reproșa că nu am vorbit nimic despre muzică. Asta pentru că o știm cu toții! Seara la nuntă se va deschide cu muzică de cameră, se va continua cu șlagăre internaționale și spre dimineață vor fi admise melodii populare sobre. Asta pentru ca toți invitații să poată afirma: A fost o nuntă cu stil!

Manelele și jaga-jaga se servesc a doua zi, la miri acasă sau într-un loc mai boschetat, departe de privirile presei!

Acum că am făcut o scurtă trecere în revistă sub beneficiu de inventar a acestor înălțătoare evenimente, am o temă de meditație pentru noi toți. Câți dintre cei care au tropăit la nuntă sau alte paranghelii ale Jupânului îl vor conduce pe ultimul drum în Tătărași în cazul în care acesta va da, Doamne ferește bineînțeles, ortul Popii?

Mă tem că o să rămână doar cu rudele în costume fosforescnte, bineînțeles cu costumele întoarse pe dos pentru acest eveniment trist. Doar știm cu toții că griul și cafeniul sunt culori de doliu!

Pentru cititorii acestui blog, prietenilor mei și tuturor celor interesați, am plăcerea să le lansez invitația de a participa pe data de 13 Octombrie la lansarea primei mele cărți. Culegerea de povestiri ,, Trofeul” va fi lansată la librăria Avantgarde a grupului Librarium de pe strada Lăpușneanu la ora 18.00.

Spre surprinderea și bucuria mea, această carte a primit săptămâna trecută premiul de debut în proză cu ocazia decernării premiilor Salonului Internațional de Carte Românească de la Iași. În ce măsură acest premiu este meritat sau nu, rămâne ca dumneavoastră în calitate de cititori să decideți.

Vă aștept cu drag!

Multă lume m-a întrebat de ce sunt atât de acid la adresa primarului și cum de îmi permit să nu fiu în linia partidului din care fac parte, partid care prin vocea liderului său local îl prezintă pe actualul primar Nichita ca pe un făuritor de istorie urbană și ca o unică șansă de împlinire a programului de guvernare liberală din Iași.

În primul rând, pentru că sunt unul din acei liberali care nu au avut în istoria întreprinderii pe care o patronează în ultimii 20 de ani nici un contract cu statul sau cu vreo entitate care folosește banii publici. De aceea, pot să spun exact ceea ce gândesc fără să fiu îngrijorat că mâine s-ar putea să pierd vreo licitație sau că vreun funcționar al vreunei administrații ar putea să-mi taie cu pixul numele de pe catalogul firmelor preferate.

Pentru că nu am lucrat în viața mea la stat și nu am fost crescut într-o cultură în care pupatul în cur al vreunui șef este calea spre avansare și în care, dacă acesta mai face și câte-o prostie, căderea în extaz este sarcină de partid!

Pentru că în calitate de co-autor al Programului de Guvernare Liberală am avut ocazia să simt din plin imposibilitatea generică de coabitare a oricărei măsuri cuprinse în acesta, cu vreunul din proiectele asumate de această primărie în ultimii zece ani. În plus nu am auzit niciodată ca actualul primar să își asume vreunul din proiectele liberale prezentate de acest Program.

Pentru că, după cum arată Iașul în urma mandatelor lui Nichita la Primărie, haosul, corupția și degradarea în care a eșuat acest frumos oraș mă umple de furie!

Pentru că oricine încearcă de câteva săptămâni încoace să circule prin acest oraș, în ipostaza de conducător auto sau cu vreun mijloc de transport local, în urma acestei experiențe are o singură dilemă: Ori primarul Nichita își urăște cu patimă vecinii și concetățenii, ori sinonimul imbecilității patentate în Iași este activitatea Primăriei.

Este bine să schimbi șinele tramvaielor odată la trei-patru ani, e folositor să înlocuiești conductele de canalizare din oraș, să pui borduri și să schimbi covorul asfaltic, să schimbi pavaje sau să muți cablurile aeriene în conducte îngropate. Dar este o tâmpenie să le faci pe toate în același timp, una câte una din operațiunile de mai sus, pe străzi învecinate ca apoi să te miri că traficul orașului a intrat în agonie.

Iar cireașa de pe tort pentru locuitorii frustrați de mizeria și gropile răspândite peste tot în acest oraș a constituit-o Raliul Iașului, dăruit nouă de această Primărie cu un adevărat comportament autist. Mașinile de raliu mai lipseau gropilor de pe Copou sau de prin Centru!

Cât despre perioada în care o să avem de suportat aceste răni hâde în obrajii acestui oraș este suficient să ne gândim la duratele de execuție a carosabilului din Tătărași sau a pasajului de la Hala Centrală!

Pe 1 Octombrie vin studenții și peste o săptămână încep să curgă pelerinii pentru sărbătoarea Sfintei Parascheva! Iară Iașul o să-i primească pe toți într-un morman de moloz în vârful căreia, aidoma unei curci urcate pe lemne, primarul Nichita își ciugulește penele deranjate de mângâierile drăgăstoase ale partenerilor săi de afaceri! 

Nu am să ostenesc nicicând să reamintesc celor din jur că un partid, înseamnă o grupare de oameni unită prin comunitatea concepțiilor lor politice și ideologice sau de intereselor lor sociale comune. Indiferent de ideologie sau orientare, ele, partidele sunt menite să lupte pentru a ajunge la putere unde, odată izbânda lor fiind încununată, să-și aplice programele lor politice, ideile lor de dezvoltare întru propășirea societății.

Deci, de reținut; partidele sunt organizații care au ca obiectiv o construcție politică prin care, ajungând la putere, să creeze avantaje economico-sociale pentru membrii partidului în primul rând și pentru marea masă guvernată, în al doilea rând.

Niciodată un partid nu poate câștiga o luptă electorală și nici măcar nu poate crește în importanță atâta timp cât are ca singură preocupare distrugerea unui alt partid sau anihilarea unui personaj politic. Să nu uităm soarta lui Adrian Năstase, care aflat în culmea aroganței sale la începutul deceniului trecut, făcuse din PSD o armă în lupta împotriva PD-ului și a lui Traian Băsescu.

Deși a fost o luptă între David și Goliat rezultatul, deși inițial a fost strâns, pe termen lung a fost un dezastru pentru Năstase care a ajuns o băbăciune politică decrepită a cărei tovărășie este de evitat, iar PSD-ul, istovit de șapte ani de opoziție și ținut departe de cașcaval, a devenit o umbră a vechiului partid.

PNL-ul de-a lungul istoriei sale postrevoluționare a avut întotdeauna de câștigat atunci când s-a prezentat în viața politică și în confruntările electorale singur și încrezător în valorile sale liberale. Chiar dacă uneori a obținut scoruri modeste, cum a fost în 2000, încrederea în propriile puteri l-a salvat de la dispariție. Pe când PNȚ-ul, ascuns în spatele unei Convenții populate de tot felul de personaje și organizații dubios patetice, a sucombat rușinos la acele alegeri.

Și asta pentru că întotdeauna un partid beneficiază de un nucleu dur al alegătorilor care îl vor sprijini indiferent de trendul electoral. Iar în cazul PNL-ului, acesta s-a dovedit că a fost suficient pentru a-i păstra importanța politică indiferent de confruntările electorale la care a luat parte. Nici nu e de mirare, din moment ce PNL-ul a fost asumat de cetățenii întreprinzători, de oamenii cu profesii liberale și tinerii cu vederi anti-etatiste. Numărul lor, în această țară în care o calitate cum este ,, descurcăreala” este privită cu admirație, va fi întotdeauna suficient pentru ca PNL-ul să se simtă în siguranță.

Toate acestea sunt adevărate și demonstrate de istoria ultimilor ani dar așa cum pentru orice regulă există și o excepție, în fața Partidului Liberal se află și un pericol imens. Acela, de a pierde contactul cu nucleul său dur din cauza diluării sale doctrinare, a poziționării sale nefericite în tot felul de combinații personale ale liderului său cu forțe politice intrate în conștiința susținătorilor loiali ca fiind dușmani politici tradiționali.

Pentru un simpatizant liberal nu există nici un motiv care să justifice o alianță în care liberalii să fie tovarăși de drum cu un partid de stânga care este responsabil de toată mizeria și întârzierea României din drumul său european din deceniul trecut, precum și cu o haită de oportuniști patronați de un securist veros. Cu atât mai puțin unul distructiv, cum este acela al distrugerii PD-ului și al lui Băsescu care a rămas singurul obiectiv și preocupare a domnului Antonescu.

PNL-ul în viziunea susținătorilor săi, trebuia să se prezinte în această perioadă singur, stăpân pe el, și propunând soluții astfel încât să profite de erodarea suferită de PD după ce a traversat acestă criză economică. Apoi, întărit de opoziție, după alegeri, pentru a intra la guvernare n-avea decât să se alieze cu cine o putea!

Din păcate, în acest moment PNL-ul traversează la nivel de conducere o criză după o rețetă tipic românească. Ajuns la putere, politicianul român are ca prim obiectiv să se detașeze de toți cei care l-au ajutat, asta pentru a nu se simți dator nimănui, apoi înconjurat doar de yesmeni, să navigheze împotriva curentului de opinie a membrilor partidului, crezându-se unsul lui Dumnezeu.

Dacă la nivel național pentru PNL soarta pare să fie pecetluită pentru aceste alegeri, în cazul Iașului încă mai există șanse de a salva câte ceva, aceasta pentru ca după alegeri, când actuala conducere va fi debarcată, organizația din Iași să devină un ferment de reînnoire al Partidului Liberal.

Organizația din Iași care este creeatoarea a unui Program de Guvernare Locală, Program care la nivel național nu există!, se află în acest moment într-o situație ingrată în care trebuie să sprijine la primărie un primar care a avut o prestație dezastruoasă.

În cei zece ani în care primăria a fost condusă de către dl.Nichita, Iașul a pierdut legătura cu plutonul orașelor fruntașe din România devenind o capră râioasă pentru investitori din cauza lipsei infrastructurii și a corupției endemice ce bântuie actuala administrație locală.

PNL-ul se află în acest moment în fața unei dileme de tip LOSE-LOSE, adică orice variantă este perdantă. Și iată de ce:

Dacă Nichita câștigă cu sprijinul liberalilor, acesta va uita repede și va proclama că victoria i -se datorează apoi va întoarce elegant spatele liberalilor. A mai făcut-o și altora, iar în acest caz liberalii vor reintra în opoziție în cadrul Consiliul Local. Abureala că ,, liberali îl vor face pe Nichita să se țină de programul comun” nu poate fi luată în serios de nimeni din cei care îl cunosc pe actualul primar și comportamentul său politic.

Iar, dacă Ciuhodaru câștigă și Nichita pierde, conducerea PNL-ului de la Iași se face de râs pentru că va fi evident că Ciuhodaru va câștiga cu ajutorul voturilor liberale, deoarece Partidul Conservator nu există nicăieri, darămite la Iași.

De aceea, dacă tot s-a răsturnat căruța așa zisului USL taman pe malurile Bahluiului, de a ajuns să aibă doi contracandidați la Primărie, nu vedem de ce liberalii nu ar avea candidatul lor propriu care să tragă după el un rezultat bun pentru Consiliu sau în cazul în care ar avea o campanie bună, să și câștige!

De aceea, acest moment ar fi extrem de propice pentru ca cei din conducerea PNL Iași să facă pasul pe care întreaga suflare liberală de la Iași îl așteaptă de la ei. Și anume, să numească un candidat cu șanse de reușită la Primărie!

Pentru că altfel, mergând într-o companie care te duce către prăpastie pe motiv de interese obscure sau prostești, este o atitudine care denotă iresponsabilitate. Iară consecvența în prostie este o atitudine rezervată mai degrabă boului, după cum s-a încetățenit expresia în jungla politică românească, și nu unor politicieni pentru care există viață și după Antonescu!

Astăzi, 4 Septembrie 2011, un Artist a murit!

Sculptor, pictor, grafician sau designer, Alex Savin a răposat întru Domnul!

Când oameni de 70-80 de ani pleacă de pe acestă lume, prietenii, rudele sau cunoscuții au un șoc și se trezesc lipsiți de personalitatea dispărutului! Ce putem spune însă, când cel dispărut are 35 de ani, două gemene de 3 ani și o fetiță de 4ani?

Sau faptul că acesta a fost un prieten drag și un partener de cursă lungă, la ce ar folosi?

Poate doar la concluzia că cei talentați și iubiți de Dumnezeu merită să fie la dreapta lui mai repede decât noi!

Odihnește-te în pace Alex! Noi, prietenii tăi te vom ține minte ca pe un om care, din păcate, a avut prea puțin timp la dispoziție pentru cât talent și imaginație ai avut! 

Nu există instituție din România care să fi rămas atât de osificată și încremenită în proiectul securistic de dinainte de 1989, cum este B.O.R. împreună cu majoritatea clerului său. Opacă oricărei priviri din afară precum o lespede umedă de mormânt, închistată în propriile sale reguli care aduc mai mult a organizație interlopă cu scop lucrativ decât a biserică națională preocupată de soarta amărăștenilor, B.O.R.-ul a făcut de curând cu sprijinul politicienilor un ultim pas pe scara spiralată a nesimțirii pe care o tot urcă în ultimele două decenii.

De curând, Patriarhia Română a preluat, pesemne inspirându-se de la mai marii politici pe lângă care se gudură în permanență, un ton agresiv și amenințător, cu care a început să-și asume rolul de purtător de cuvânt al neamului.

,,Românii ortodocși doresc construirea Catedralei Mântuirii Neamului, iar cei care înca mai contesta construirea acesteia prin acțiuni de protest atenteaza de fapt la libertatea religioasă a cultelor, garantată de Constitutia Romaniei și la dreptul cultelor de a primi sprijin financiar de la stat, prevăzut de Legea “, susține Patriarhia Româna.

Mai lipsește, dragi tovarăși unși cu mirul mănăstirii din Pădurea Băneasa, să fixați și sentința la care ar trebui statul, laic până una alta după actuala Constituție, să îl condamne pe cel care nu ar fi de acord să vi se numere în palmă vreo patru sute de milioane de țechini pentru a vă face un loc unde cu siguranță nu veți avea nici durere și nici întristare.

,,Uitați oameni buni, de aia ne trebuie o catedrală mai mare! Să poată încăpea pe lângă cler și oaspeții ( citește oamenii politici prezenți), precum și dumneavoastră, presa!” după cum spunea Patriarhul în fața camerelor de luat vederi la ultima descindere sărbătorească din dealul Mitropoliei.

Că doară nu de pulimea asudată sau înfrigurată, după caz, e clerul îngrijorat! Obișnuit să ia și de pe vii și de pe morți, clerul are impresia că afurisenia și neîngropatul morților în caz de datorie la popă, poate ține loc de lege și Public Relation.

Finalul declarației prin care Biserica proprietară peste un concern nesfârșit de firme necontrolate niciodată de Fisc, gatere, trust media, rețea de pensiuni, magazine sau hoteluri își întemeiază cerșitul de bani publici este uluitor în tupeul său:

,, Aceste acte normative au în vedere faptul ca proprietatile cultelor nu au fost retrocedate în totalitate, iar Biserica Ortodoxa Româna (BOR) a primit doar o mică parte din proprietatile avute atât inainte de secularizarea din sec. XIX, cât și înainte de instaurarea regimului comunist.”

De aici înțelegem că Biserica jinduiește să ia în proprietate Romsilva și bănuim că și-ar dori și robii țigani înapoi, nu de alta, dar să nu rămână fără slugi la culesul viei și dărăcitul lânei. Gândindu-ne la actuala ocupație a urmașilor robilor de atunci, poate nu ar strica să cedăm 80% din suprafața împădurită a țării pentru satisfacția de a-i vedea sub același acoperiș pe reprezentanții celor două categorii sociale, dovedite a fi cele mai performante în acumulări materiale fără a avea în portofoliu o activitatea plictisitoare cum este munca. Ar fi interesant de urmărit cine biruiește la urmă și rămâne cu fata și banii, ca în filmele de la Hollywood.

Eu aș paria pe cei îmbrăcați în negru pentru că cei negri nu au preferință la naționalitatea banilor publici! Aceștia din urmă ar putea să-și presteze serviciile și prin alte zări, unde n-ar fi concurați atât de profesionist.

Poate dacă managerul general din dealul Mitropoliei și-ar valorifica diversele active oneroase răspândite în toată țara împreună cu participațiile mai discrete la diverse dezvoltări imobiliare, care nu constituie ocupația principală a unei Biserici, aceasta cu siguranță că și-ar putea face singură o catedrală pe măsura buzunarului său.

Iar Statului Român i-ar rămâne bani și pentru azile, case de copii, cantine ale săracilor sau spitale, obiective care ar trebui să facă parte din fișa de post a unei Biserici ce ar trebui să păstorească suflete și nu să se bucure de ,,ochiul dracului”!