De câteva săptămâni încoace, fel de fel de cunoscuți, prieteni sau chiar rude mă căinează cu un murmur de satisfacție în voce cunoscându-mi funcția de consul onorific al Ungariei la Iași.

-Vezi ce probleme sunt în Ungaria?! Nu prea e de bine! Ăștia au să ajungă mai rău ca noi!

Chestia asta cu capra vecinului care este folosită de imbecilii din presa guvernamentală, presă a unui regim corupt și bădăran care a scos tot ce-a găsit mai rău din obiceiurile românești a ajuns să mă exaspereze!

Ar fi totuși indicat pentru cei care, și ,,încălecați” și cu banii luați, de perversa terapie de șoc guvernamentală din România, cea care ia de la săraci și dă la ,,pușculițele” pedeliste, să ia aminte de faptul că populația din Ungaria nu a trecut în nici un caz până acum prin vreo masacrare de pensii sau salarii cum au pățit cei din România, cei care astăzi sunt ,,îngrijorați” de soarta ungurilor.

Pentru reîmprospătarea cunoștințelor celor care supraveghează satisfăcuți cum este capra bozgorească siluită de FMI-ul purtător de pantofi cu talpă de carton, aș dori să precizez că în afară de majorarea TVA-ului la 27%, în țara de dincolo de Tisa, alte măsuri împotriva populației nu s-au mai luat.

În rest, spre marea durere a hoților de la FMI, BERD, Standard & Poors și alți socotitori, guvernul condus de Orban a dovedit o imaginație de-a dreptul genială în a se descurca fără a spolia populația pe care o conduc. Suprataxa pe profitul și activitatea băncilor străine, naționalizarea fondului de pensii privat al funcționarilor și politicienilor socialiști, care după ce au stat opt ani la putere au înțeles să-și dea niște salarii colosale de la buget precum și alte măsuri de acest gen au scos din minți marea finanță internațională.

Dar nici o altă măsură luată de vreun guvern din lume nu a reușit să enerveze confreria de escroci din lumea financiară, așa cum a făcut-o decizia de a îngheța cursul francului elvețian și al euro prin lege pentru împrumuturile populației. Legea prin care băncile au fost obligate să accepte plata ratelor la cursul de 180 de euro pentru un forint și nu 240, așa cum a ajuns francul elvețian după atacurile speculative la adresa forintului ale acelorași bănci care astăzi suspină de grija ,,democrației”, este o lecție de demnitate a unui guvern și a unor politicieni care au pus interesele populației în fața intereselor corporatiste.

Așa că, mai în toate ziarele din lume, au început să apară preocupări ipocrite de genul ,, Se îndreaptă Ungaria către fascism?” precum și o grijă deosebită față de ,, deficitul de democrație” din țara care a avut ,,îndrăzneala” să introducă cuvântul Dumnezeu în Constituție.

Pentru acești purtători de grijă, care pun în antiteză România și Ungaria, guvernul român este extraordinar de competent iar țărișoara noastră este pe un drum bun, își îndeplinește ,, planul de reforme” și se îndreaptă în liniște pe un drum bătătorit spre marea familie a țărilor europene.

În definitiv, acest regim al lui Băsescu a reușit să se împrumute cu vreo 40 de miliarde de euro în doar patru ani de la acești împărțitori de certificate de democrație și este în ciuda gurii spurcate a președintelui, cea mai ,, politically correct “ țară din Europa.

Așa că, la cât de rău e în Ungaria acum, parcă e totuși ceva mai bine decât în țara reformelor fără sfârșit și a autostrăzilor fără început. Și dacă nu pensia sau salariul minim triplu în Ungaria față de România face diferența, ar putea totuși să o facă speranța în clasa politică!

Mai deunăzi, trecând la pas prin piața Unirii să verific dacă revoluțiunea se păstrează în parametri, am ciulit urechile la o scandare; în jurul statuii lui Cuza, doar știm cu toții că nimic nu este întâmplător…, un ciopor de oameni promovau o urare pe care nu am mai auzit-o la nici o manifestație de protest din ultimii 23 de ani:

-Băsescu și ai lui, sugi p..a Iașului!

Îmbătat de viziunea propusă de protestatarii ieșeni, nu am putut să nu mă gândesc la dreptatea cuprinsă în bătrâna zicală cum că ,, Românul s-a născut poet”. E adevărat, ușorul dezacord dintre imperativul ,, sugi” și reprezentarea subiectului ,, Băsescu și ai lui” nu poate alunga din mintea ascultătorilor frumoasa surpriză pe care ne-o fac ieșenii, dezvăluindu-ne că orașul nostru are în mintea locuitorilor săi o reprezentare falică.

Acuma, fie vorba între noi, pentru cetățeanul ce-și târăște zilele pe malul Bahluiului, denumit mai nou ,, râul ce trece prin șantierele lui Nechita”, nu prea există multe variante. Văzând zilnic la televizor un președinte care se hăhăie cu un whisky sub cârmă și cu o blondă la braț iar când își părăsește noroaiele din jurul casei, plecând la promenadă prin Copou, dă de un primar ce joacă tenis cu piciorul în nocturna plătită de cetățeni, pe undeva e normal să vezi peste tot simboluri falice și nu falnice!

Și chiar dacă mulți dintre noi trăiesc cu impresia că domnul Băsescu este insensibil la dorințele poporului său, iată că realitatea ne dovedește că nu este chiar așa. Rapoartele asupra evenimentelor din țară poposind pe biroul de la Cotroceni odată cu gheața și scrumiera golită, se pare că dorința protestatarilor din Iași a fost auzită.

Și pentru că uneori nu strică să mai faci câte o concesie la pulime, iată că președintele și-a trimis omul de încredere la Iași pentru a rezolva problema solicitată. Așa că, ieri a trecut discret prin Iași doamna Udrea!

Mai întâi pe la Mitropolie, ca să-și ierte păcatele trecute și posibil cele viitoare, apoi după ce a dat bani la popime așa cum face regimul dreptcrediciosului Băsescu când e groasă rău, madam Udrea a trecut și prin Piața Unirii!

Astăzi, când m-am dus să-mi iau o plăcintă cu brânză de la ,,Select” și m-am plimbat prin Piața Unirii, molfăindu-mi mica gustare, am fost surprins să-l văd pe Cuza zâmbind din colțul gurii, cam satisfăcut. Iar în jurul lui nu mai era nimeni!!! 

După 48 de ore de absență, legea permite ca un soț, o soție sau vreo rudă mai nevricoasă să poată da telefon la Poliție pentru a anunța dispariția unui membru al familiei, în cazul în care acesta nu e în pat dimineața la trezire, nici a doua zi nu a venit de la serviciu deși toți colegii de birou au fost recuperați din șanțuri încă de aseară, sau a plecat după o pâine marți iar vineri nu s-a primit vreo confirmare cum că ar fi la Durău cu șefa de scară recent divorțată.

De aceea, faptul că domnul Traian, coana Lenuța, starostele răcanilor Oprea sau doamna Chinina ( pardon Sulfina) nu au pus mâna pe receptor să îl dea dispărut pe Emil Boc după o lipsă de mai bine de trei săptămâni, pune nația în stare de alertă. Mai ales acu’, când lupta pentru reforma statului a ajuns la faza pe țară, etapa de ghionturi și bulibășeli stradale.

În timp ce proprietarul lui Emiluț a trecut de la pensionari, bugetari, polițiști, procurori și rege la dat cu ciomagul reformei în țeasta depanatorului de români, arabul Arafat, lipsa primului ministru de pe scena politică românească pare să nu provoace nici un val de mirare sau îngrijorare în balta verzulie a dezbaterilor.

Acum când liota de politicieni pedeliști sfărâie ca o gogoașă încinsă de focul ce mocnește în curul celui mai celebru chel din istorie consumator de Jack cu domiciliul la Cotroceni, mica slugă poreclită ,,primul dintre miniștri”, după ce aceștia au fost așezați evident în scara măgarului, se dă lovită și se ascunde pesemne prin Palatul Victoriei, vegheat între sâni de femeia cu cap de fier ( Vass în limba maghiară).

În aceste momente grele pentru țară, când senatorul Urban ( ne referim aici la nume, nu la comportament) ne face viermi, numărătorul de voturi Voinescu ne împarte în proști și nevrotici iar doamna Udrea, descălecată de cocoșul cu interesele erecte în contractele cu ministerul sănătății și virtuții, se pregătește să preia solomonic conducerea unei comisii pedeliste care să nască o nouă lege a sănătății, lipsa primului ministru este o excepție ce frizează normalitatea.

Iar această normalitate este ca într-un regim parlamentar cu două camere, singurul generator de dezbateri, inițiator de legi și distribuitor de certificate de patriotism să fie un mârlan lipsit de educație care a ajuns președinte într-o țară cuprinsă de beție la fuga dictatorului Năstase. Iar funcția de prim ministru în normalitatea ultimilor ani de zile se dovedește a fi suspendată ,,sine die” de când cel ce și-a dat doctoratul în drept constituțional la Cluj s-a văzut nevoit să facă apologia regimului prezidențial la București.

Și dacă totuși, cineva din preajma micului ,, prim sinistru” va avea dor de fața mereu veselă și bovină cu care Boc se ițește de sub mese la chemarea stăpânului și de vigoarea cu care acesta își pune în pericol propriul echilibru dând energic din cap la tot ce i se spune și va suna la Poliție să îl dea dispărut pe actualul premier, cred că va avea o mare surpriză.

Pentru că în cazul mai mult decât probabil în care la telefon nu o să răspundă însuși ministrul Igaș, cel cu bacalaureatul luat la vârsta când colegii săi de generație ajungeau șefi de lucrări, ci vreun ofițer de serviciu de la Poliția Capitalei s-ar putea ca reclamantul îngrijorat să fie flituit urgent de un specialist în rezolvarea cazurilor de dispariții de persoane:

-Cum adică, cetățene? Ce spui matale cum că a dispărut Boc? Ăla care a dispărut era ăla mic de răsufla greu… era tat-su, mă! În România în care veghez eu, nu a existat niciodată un prim ministru pe nume Emil Boc!

Subscriu și eu părerii unora că presa scrisă pe hârtie din România se duce rapid la vale și nu mai există nici sămânță de speranță în a mai salva ceva. Iar aici nu discutăm de o tendință globală, ci de situația particulară a României, în care de la sute de ziare și reviste, o tempora…, am ajuns să alegem între patru tabloide, dintre care două de sport, trei cotidiene terne și partizane precum și trei săptămânale de umor.

Acestea din urmă mai degrabă ar putea fi clasificate ca dorindu-și să aparțină acestei nișe, unde unul stă pe centru și i se întâmplă câteodată să aibă și umor dar nu poate fi citit, altul are umor dar e ,,chitit” să altoiască numai puterea iar al treilea n-are umor, nu poate fi citit dar are ,,calitatea” de a da numai în opoziție.

Lipsa de conținut și nivelul literar ce nu depășește genunchiul de broască, precum și nesfârșitele greșeli de ortografie sunt o consecință directă a incompetenței unei bresle, altădată stimată pentru ceea ce a reprezentat, precum și pentru rolul ei într-o societate civilizată. Nesfârșitele ,,reforme” din învățământul românesc al ultimilor 20 de ani au dus la crearea unei generații de ziariști pentru care o știre trebuie generată cu minim de efort, fără muncă de cercetare și dacă se poate… contra cost din partea subiectului!

Zilele trecute am trecut printr-o bibliotecă și am consultat niște ziare din perioada 1995-1999. A fost o experiență surprinzătoare pe care o recomand tuturor. A fost ca o întoarcere în timp, în care am putut să mă conving că și pe aceste meleaguri au existat ziariști cu verb, cu sensibilitate, cu bun simț și pentru care tehnica verificării unei știri din trei surse nu era vorbă goală.

Unde sunt ziariștii de atunci și ce s-a întâmplat cu aceștia, iată o întrebare pentru care eu nu am răspuns. Ici colo, mai vezi vreun C.T.P., un Tolontan, un N.C. Munteanu sau un Emil Hurezeanu, dar în imensa-i majoritate, presa scrisă este populată de tot felul de tute sau imbeciloizi, pentru care un interviu cu Becali sau piticul porno reprezintă un orgasm profesional.

Un prieten care predă la Jurnalism îmi spunea anul trecut că la un test fulger, în scris, având ca temă mogulii media, la întrebarea ,, Cine este Dinu Patriciu?” unul din studenții de anul trei a răspuns: ,, Un petrolier român miliardar”, iar alți doi au predat foaia goală, murmurând jenați că nu au auzit de el! Deci, cam acesta este nivelul de bază în anul trei la jurnalistică, nivel de la care pornesc cu entuziasm în presă proaspeții absolvenți!

Pe lângă sistemul românesc de învățământ, care a devenit o fosilă generatoare de imbecili, o mare responsabilitate o poartă două personaje politice care au condus România în ultimii zece ani.

Iliescu în ticăloșia lui și în groaznica responsabilitate pe care o are în crearea unei țări fără moralitate și bun simț, totuși, la capitolul presă a fost un tătuc îngăduitor care te răsplătea dacă-l pupai, dar nu te ciomăgea dacă îl înjurai. Pe de altă parte, Adrian Năstase cu comportamentul său de pașă cu hachițe narcisistice, în care presa era una din soțiile sale și Băsescu Traian cu manierele sale de Popeye, având într-o mână DNA-ul și pe Blejnar iar în cealaltă castronul cu miere, au o imensă responsabilitate pentru cum arată presa astăzi.

Din păcate, presa scrisă astăzi poate fi citită cam în zece minute și recenzată în maximum două. Iar dacă ești doritor de presă, e cazul să treci pe net dar și acolo cu grijă, pentru că trebuie să știi pe unde să cauți.

Iar în acest răstimp, presa scrisă din Europa Occidentală, Asia sau America are nenumărate titluri ce duc de zeci de ani, milioane de exemplare zilnic. Și multe dintre ele realizează aceste performanțe cu ziariști de origine română în echipele de redacție.

În schimb, la aceștia nu li se trimit scrisori de către senatorul PDL-ist Badea, cum că fac cinste țării din care provin. Ăia știu despre ce e vorba și cu ce se mănâncă presa și populismul,, astfel că nu sunt în targhetul urărilor partidului de guvernământ.

România de astăzi, membră a marii familii europene, a ajuns un fel de rudă ciudată dar binevenită pentru restul familiei. Își respinge cetățenii cu inteligență și bun simț, în timp ce își glorifică și cultivă proștii și mârlanii. Iar când iese prin Europa, este tratată cam cum este tratat Băsescu la discuțiile liderilor, înainte de poza cu care se încheie lucrările Consiliului Europei! 

Pe vremuri, în această țară, o singură persoană transmitea un mesaj către națiune cu ocazia trecerii într-un nou an. Regele sau mai nou președintele, din păcate, întrupând statul, își exercitau atât autoritatea cât și responsabilitatea de a transmite urările de bine supușilor pe care îi păstoresc.

Întrucât actualul președinte nu este un om politic ci mai degrabă un animal politic care are nevoie de o gașcă care să-i completeze însemnele exterioare de mascul alfa, acesta are nevoie de o haită prin care el să-și exercite autoritatea.

De aceea, astăzi, intrând în al nouălea an de modernizare a statului marca Traian Băsescu, după ce actualul nostru președinte a creat nenumărați stâlpi ai infamiei pe care a țintuit categorii sociale, profesiuni și diverse figuri publice care nu i-au făcut pe plac, singura posibilitate de a i se acorda respect din partea celor guvernați este speranța de imitație pe care aceștia o vor face văzând pe toate canalele de comunicație slujul practicat de membrii haitei prezidențiale.

Asemeni mantiei imperiale împodobite cu tot felul de diamante sau pietre prețioase, însemn al puterii absolute, pe care foști satrapi o purtau în public, astăzi Băsescu își însoțește fiecare apariție mediatică, fiecare temă de discuție sau prezentare de dușman cu o hlamidă comunicațională în care strălucesc discursurile slugilor sale din gașca prezidențială. Venind imediat în completarea stăpânului, precum tunetul după fulger, de-alde Udrea, Boc, Preda, Voinescu, Anastase, Paul Vass sau Lăzăroiu ,,luminează” calea pe care o indică El Reformatorul.

Un apendice caracteristic al acestui urlet de haită a devenit mesajul pe care toată cohorta de slugi găsesc de cuviință să-l adreseze țării în diverse ocazii cum ar fi Revelionul, Crăciunul, Paștele sau vreo altă sărbătoare susceptibilă de asemenea manevră comunicațională. Știrbindu-i autoritatea de reprezentant al Statului, dar cu voie de la stăpânire, toate nulitățile simandicoase din portofelul prezidențial dau ,,cep” la urări după știința și posibilitățile individuale ale fiecăruia.

„O campanie electorală în minus nu înseamnă deficit pentru democrație. Comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale reprezintă și o șansă pentru un interes sportiv al alegătorilor, care o să vină și mai mulți la vot.” susține lingăul absolut al ultimilor 20 de ani din politica românească, pe numele său Emil Boc, în mesajul său către țară.

Mareșalul izmenelor sau omul care a trecut de la ,,șeful mafiei personale a lui Năstase” la funcția de colector de gunoaie politice în folos prezidențial, pe numele său Oprea, dă și el un comunicat către militarii români de pretutindeni. Cu colțurile gurii lăsate în jos, de parcă ar ține cuie de tapițerie în ele, recenzorul de latrine de campanie, poreclit de presa puterii drept ,,polul de coagulare al social democrației românești” latră și scuipă marțial ca o cătană scoasă la raport direcții și obiective pe care românii ar trebui să le urmeze în anul care vine.

Responsabilă cu mondenul și captarea bizonilor ce râmă în tabloide, madam Udrea ot’ Pleșcoi se dă de ceasul morții pe la televiziuni făcând sarmale, salată de boeuf și făcând confesiuni de cacao în care se vede drept ,,mamă de ființe umane” fără a preciza sursa necesară obiectivului.

Și pentru că orice WC-eu are nevoie de capac, hop și blonda premierului, demoazela Paul Vass ne povestește cum a găsit ea în sacul de Moș Crăciun o diplomă acordată ei pentru ,, susținerea și promovarea statisticii oficiale din România”!!! Ca să vezi realizare!!

Pe 24 Decembrie locuitorii acestei țării au primit și un mesaj de la Majestatea Sa, regele României, al 71-lea mesaj de Crăciun transmis românilor pornind din anul 1940: ,,Transmit gândul meu soldaților români care își riscă viața și fericirea familei pentru binele țării. Totodată, gândurile mele se îndreaptă către toți cei care se simt singuri, neiubiți sau cei care sunt bolnavi. Felicit pe românii care știu că au făcut ceva bun pentru ca țara lor să meargă mai departe.”

Dar se pare că acest gen de mesaj, plin de bunăcuviință, nu stârnește nici o pală de vânt în conștiința publică ce băltește în media din România. Un mesaj de acest gen, și culmea, unul care vine de la o personalitate îndreptățită să facă acest gest, este sufocat pe media de puhoiul de prostii emanate de la o liotă de pupincuriștii hrăniți de la bugetul public.

O țară care are o astfel de percepție față de tradiția ei, istoria ei și bunul simț în general este o țară care nu merită o soartă mai bună! Deoarece nu este în firea lucrurilor ca pentru o adunătură de oameni care își pun rahatul pe moț și se râd la oglindă, să i se întâmple ceva bun!

După 50 de ani de comunism și 20 de tranziție și reformă vegheate de figurile paternale ale unui Iliescu sau Băsescu, care sunt în esență niște spirite înrudite în răul pe care îl produc acestei nații, această țară și-a pierdut identitatea și suferă de o crâncenă confuzie a valorilor. Din păcate, nu suntem în situația în care Țara își caută Conducătorul, ci în cea tragică în care Conducătorul și-a pierdut Țara!

Iar o astfel de țară este bine descrisă de mesajele care o însoțesc și de mesagerii care o corespondează! Nu va trece mult, sunt sigur, și viitorul mesaj trimis de șeful statului va putea fi încadrat în registrul: Hai sictir și La Mulți Ani!

Iar lumea se va râde ca la o conferință de presă de-a lui Becali!

Domnul Orhei este un domn stimabil. Chiar am putea spune că este un boier, dar doar din punct de vedere al modului cum trăiește și se bucură de viață. Altfel, originea sa socială a fost suficient de corectă pentru a fi director la Trustul de Construcții Industriale parcă dintotdeauna.

Trustul de construcții s-a privatizat după marea aglomerație din Decembrie 1989 prin celebra metodă socialistă MEBO ( în aceasta parte a povestirii, normal ar fi ca cei care au beneficiat de pe urma acestei măsuri să verse o lacrimă de recunoștință pentru Ion Iliescu) iar nou creatul trust CONEST a fost împroprietărit cu directoratul deputatului FSN de Iași, domnul Orhei Constantin. Directoratul i-a priit acestui stimabil domn. Spații repartizate de Primărie și cumpărate apoi la prețuri de nimic, casa din Copou din dosul Bolții Reci, avere cuprinsă și așezată ca pentru orice om gospodar care și-a cultivat prietenia cu primarul Simirad, cu domnul Solcanu și bineînțeles, ultimul cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu.

De curând mi-am adus aminte de el în urma scandalului dintre acționarii de la Conest unde în spiritul tradițional al capitalismului de cumetrie, domnul director general s-a păruit oleacă cu ceilalți acționari semnificativi ai trustului, foștii prieteni ai dânsului, reprezentanții Media Rom Grup din Iași. Scandal temeinic cu înjurături, îmbrânceli, internări în spital pentru obținere de țidulă doveditoare de suferințe în procesul de mai târziu. Mă rog, tot tacâmul pentru niște oameni stimabili și cu proptele în viața burgului ieșean.

Privindu-l cum dădea o declarație de presă pe stimabilul domn Orhei și cum spunea, cităm ,, Societatea noastră nu este listată la bursă pentru a putea fi cumpărate acțiuni de pe piața liberă. CONEST este o societate de tip închis în care fiecare vânzare de acțiuni trebuie să se supună unor reglementări interioare ce includ un drept de preempțiune pentru actualii acționarii!” mi-am amintit cu drag de vara anului 1993, mai exact de luna Iulie a acelui an.

O firmă din Bacău înființată de doi tineri absolvenți ai Facultății de Aeronave București, închiriase de curând pentru un magazin de textile și confecții spațiul din gangul de la Moldova, spațiu care și astăzi găzduiește un respectabil magazin de același profil. Firmă mică și fără moșteniri de la fostul regim, firma ce stătea în chirie la spațiul aflat în proprietatea stimabilului domn Orhei, progresa rapid.

Cei doi proprietari împreună cu cei câțiva angajați nu dădeau pe acasă cu lunile, muncind de dimineța până seara, cărând drojdie din Turcia și Macedonia, negustorind cu cacao din Olanda și alte asemenea îndeletniciri negustorești ale acelor vremuri. Firma creștea rapid și deschisese chiar și două brutării, plănuind să dezvolte o adevărată rețea în zona panificației. Ce să mai zici, domnule… o adevărată poveste de succes pentru acele vremuri!

Stimabilul domn Orhei a fost realmente impresionat de munca, dinamismul și calitatea chiriașilor săi și ca atare i-a invitat acasă la el ca să îi cunoască mai bine. Doamna Orhei chiar a cumpărat și prăjituri pentru această ocazie! Domnul Orhei s-a întreținut cu cei doi tineri întreprinzători câteva ceasuri în care fiecare și-a povestit viețile, amintirile și evident planurile de viitor.

La nici o săptămână după întâlnirea de la Iași, stimabilul domn Orhei le-a făcut bucuria celor din Bacău, întorcându-le vizita. A venit chiar și cu cadouri pentru soții. Era și normal, deoarece așa încep toate prieteniile durabile și generoase, e nevoie să te cunoști mai bine cu cei pe care îi placi, să-i vezi și la ei acasă, să le cunoști familiile.

Și cum spunea mai bătrânul nostru prieten Humphrey Bogart ( un actor din evul mediu întârziat, pentru cei care nu au auzit de el): ,,It was the beginnig of a beautiful friendship!”.

Anul următor, tot prin vară, domnul Orhei i-a chemat pe cei doi tineri întreprinzători la el și palid la față și obosit, că de’, nu mai era nici el tânăr, s-a destăinuit ca unor buni și mai tineri prieteni.

Le-a mărturisit ce greu îi era să se lupte cu cei care erau acum în Consiliul de administrație, niște retograzi ce mai…, și că, deși relații există și comenzi sunt în așteptare îi era foarte greu. Dar pentru că întotdeauna există o soluție, stimabilul domn Orhei a întrevăzut-o și i-a făcut pe cei doi tineri părtași la planul său: Dacă ar reuși să mai cumpere 10% din acțiunile angajaților ar putea să-și consolideze poziția de director general și influența în consiliul de administrație. Ar putea să facă atunci ordine și în consiliul de administrație și s-ar putea înconjura de oameni tineri și de perspectivă că de’, nu mai e nici el tânăr!

Planul, ca orice plan genial, era foarte simplu! Cei doi întreprinzători îl împrumută cu bani pe stimabilul domn Orhei pentru a putea cumpăra acțiunile, doar așa era posibil pentru că după cum știm, CONEST este și era o societate închisă, apoi în momentul în care domnul Orhei va stabiliza situația va returna acțiunile sponsorilor săi ori va căuta o modalitate de a compensa această datorie de onoare. Garanția acestei tranzacții era cuvântul stimabilului domn Orhei și prietenia ce îi unea.

În următorul an și jumătate, uneori lunar, altădată săptămânal, bătea la ușa vilei de pe strada Sf. Atanasie un tânăr angajat care aducea pentru stimabilul o sacoșă cu câte 1000 – 1500 de dolari. Banii au creeat diferența, astfel că stimabilul domn Orhei a devenit președinte al consiliului de administrație în chiar luna în care unul din cei doi investitori a decedat împreună cu soția într-un tragic accident de circulație, lăsând orfană o fetiță de doar trei ani.

Din păcate, domnul Orhei nu a putut veni la înmormântare deoarece era prins cu treburi, CONEST-ul primise o sumedenie de lucrări de la domnul Simirad și nu era chip să lași ditai firma nesupravegheată.

În lipsa celui dispărut, firma s-a dezintegrat iar cel de-al doilea tânăr investitor, copleșit de probleme, a încercat în zadar să ducă planul mai departe. Stimabilul domn Orhei l-a mai primit o dată sau de două ori, plin de condescendență, dar apoi grijile și munca nu i-au mai permis să se întâlnească cu tânărul investitor. În definitiv, palma fusese bătută cu asociatul său, nu cu el!

Anii au trecut cu viteza unui ghem de sfoară care se rostogolește de pe acoperișul bibliotecii Ferdinand în strada Păcurari. Astăzi, stimabilul domn Orhei are o avere de 9 milioane de euro iar pe contracandidații săi de la Media Rom se pare că i-a liniștit ca un adevărat Nemuritor ce sălășluiește prin clădirea sediului din strada Metalurgiei. În ăst timp, fetița investitorului dispărut are acum 18 ani și speră să prindă o bursă pentru a urma o facultate. E greu acum, o știm cu toții, că doar suntem în criză!

Oare de ce am dezgropat eu această poveste după atâta amar de vreme? Chiar dacă ar fi existat dovezi pentru ceva rău, s-ar fi prescris chiar și o crimă, nu doar o banală escrocherie a unui stimabil domn.

Experiența mea deprinsă după o îndelungată, din păcate, interacțiune cu oamenii de afaceri m-a învățat că e igienic și sănătos ca unui om care se apropie de sfârșitul unui drum, oricare ar fi el, e bine să i se reamintească propriile lui fapte iar celor din juru-i să li se deschidă o fereastră către trecut.

Nu de alta, dar mâine-poimâine când o să plece, o să afle tot ieșeanul ce sfânt ne-a părăsit și cum iubea el oamenii și copii, cum dădea el de pomană pe la cerșetori și, lucru plăcut Domnului, a durat chiar și o biserică în satul natal!

Și dacă cumva mâine, un stimabil domn mă va chema la el și îmi va cere socoteală pentru ce am scris eu astăzi, m-aș bucura! Numai că de data asta nu am să-i mai calc pragul cu o sacoșă cu dolari. Am să vin doar ca să-l privesc în ochi!

Dacă ești primar și maxima ta preocupare intelectuală este o echipă de fotbal cu viața ei de zi cu zi, cu analfabeții și bețivii care o compun, ce faci dacă te cheamă Nichita?

Păi, e simplu! Iei trei, patru milioane de euro anual de la bugetul local vreme de un deceniu și cheltui pe echipă! Dacă ar fi posibil să mai și ,,smântânești” contractele unor imbecili care semnează pentru 70 000 de euro pentru zece minute jucate în două meciuri, de ce nu!

Dar dacă visul tău secret de Dinu Păturică ot Dorohoi este de a-i chinui pe unii, de a-i scuipa și înjura de mamă, de a intra cu talpa la tibie și de a le da un șut în cur dacă te driblează la o miuță, ce ai face? Mai ales că ar fi vorba de niște slugi de-ale tale din primărie și de la club care ar îndura accesele tale de dictator frustrat tăcând mâlc și înghițind toate acestea, pe terenul de antrenament sau cel oficial, iluminat ca ziua cu toate reflectoarele al căror consum este plătit de cetățeni?

Bineînțeles că ai face-o! După meci le dai la sclavi o bere la cantina clubului și nu se supără. De săptămâna viitoare poți s-o iei de la capăt!

Dar dacă cetățenii care fac jogging pe un stadion public se uită la tine insistent când tu bați mingea la tenis cu piciorul cu lacheii tăi, ce-ai face?

Dacă te-ai chema Gigi și ai fi primar de Iași, ai putea de exemplu să-i dai afară și să-i pui să vină să facă jogging între 12-13 a.m. Eventual în timpul pauzei de masă de la slujbă, nu?

Dacă visul tău din fragedă pruncie a fost să fii fotbaliator, dar din păcate pentru alții ai ieșit primar, ai putea să povestești că ai jucat fotbal la Sportul Studențesc dar te-ai lăsat de fotbal pentru că pe postul tău juca Hagi? Și de, Hagi e Hagi, nu!

Dacă ești Gigi și reporterița are decolteu promițător, de ce nu? Ce mai contează că Hagi e mai tânăr decât tine cu zece ani și nu aveai cum să joci cu el? În definitiv, alăturarea este onorantă!

Dar dacă ți-ai dorit dintotdeauna să te vadă o țară întreagă la televizor ridicând un trofeu în mână la finala Cupei României, nu ar merita să cheltui o căruță de bani ai cetățenilor ieșeni ca să îți satisfaci această dorință intimă?

Dacă te numești Gheorghe și te umezești ținând o cupă în mâini în punctul cu var de la centru, de ce nu!

Mereu ai avut o părere extraordinară despre propria persoană, uneori în intimitatea discuțiilor cu apropiații la un șpriț chiar ai cochetat cu visul președinției, de ce nu ai lăsa tu în urmă un proiect faraonic? Să te pomenească generațiile viitoare ca pe un Roznovanu și să spună despre tine la fel cum ți-a dat o limbă, epava machiată și penibilă pre numele său Piersic, fost actor actualmente sperietoare în direct: Palas înseamnă Nichita și Nichita înseamnă Palas. Nu ar fi mișto?!

Ar fi o nouă premieră mondială în România noastră cea mereu surprinzătoare, a câta oare? Un ctitor care ar fi putut să își dea șpagă pentru propria-i ctitorie, edificată din bani privați pe un teren public concesionat, această ultimă operațiune fiind oleacă și ilegală, cel puțin după unele sentințe judecătorești. Dacă ești președinte al PSD-ului din Iași nimic nu este imposibil!

Dacă îți place să fii pupat în cur și ți se întărește doar sub reflectoare, pe cine ai putea chema la Iași să îți facă o emisiune omagiu și care să mai și fie transmisă în direct?

Păi dacă ești Nichita, primarul Iașului, și le plătești drumul, masa și cazarea trupei conduse de Tatulici, cunoscut din vremuri imemoriale sub porecla document Spălătorul de Cadavre, ai putea să alegi Realitatea!

Și dacă găsești și suficienți proști să umple sala în care se face filmarea, n-ai putea să ții și un discurs mobilizator și acuzator la adresa celor care oricât ar vrea, nu reușesc să vadă complexul Palas altfel decât un proiect grandoman, lipsit de gust și kitschos, o adevărată oroare arhitectonică?

Ba bine că nu! Ce mai contează că e caz de azil să te împăunezi tu cu un proiect al altcuiva, de parcă ai fi la o bețivăneală și te-ai da mare cu nevasta vecinului.

Și pentru că toate aceste tehnici de autosatisfacere a unor plăceri personale cu bani publici, de la bugetul local, trebuiau să fie denumite după cineva, eu propun să le denumim tehnicile Nichita!

Alo! Alooo! Domnu’ Băsescu! Se aude la mata la Cotroceni? Acu că ne-ai arătat că se poate face arestare de primar și băgare la bulău chiar și în orașe mari, nu ar fi cazul să te concentrezi oleacă și pe opoziție?

Că de nu, la câtă băutură cu aromă identic naturală de alcool etilic se vinde la Iași, o să rămână dracului nereformat orașul asta și după alegerile de la anu’!

Cred că una dintre cele mai inutile publicații din România este celebra ,, Cei mai bogați 300 de români” sau cum s-o mai fi numind acum suplimentul revistei Capital. Pentru cei care se pricep cât de cât, recensământul și clasamentul bogătașilor din România este făcut în cel mai pur stil Click sau Libertatea, astfel încât consumatorii țintă sunt aceiași cu cei ai publicațiilor mai sus amintite.

În cel mai clasic stil capro-varzist se adună valori de imobiliare deținute sau închiriate, valori ale mijloacelor fixe sau mobile, prețuri de limuzine scoase la stradă și mașini ale angajaților, se estimează valorile unor afaceri după declarațiile proprietarilor și se trece cu discreție peste datoriile evaluaților.

Uneori ai impresia că este un clasament al celor mai prolifici și de succes accesatori de credite bancare, dar în acest an de criză, când băncile au făcut un pas mare înapoi, dilema acestei publicații a devenit majoră. Și atunci pentru a umple paginile contractate, redactorii au făcut ce fac de obicei în timpul anului când scriu în tabloide, adică s-au apucat să inventeze în funcție de expunerea mediatică a personajului cu pricina.

În România sunt foarte mulți oameni bogați iar când spunem bogați ne referim la cetățeni care au în conturile personale sau ale firmelor deținute zeci de milioane de euro cash. Însă acești oameni de afaceri cu baze ale averii extrem de trainice și lipsite de riscuri financiare își cumpără reședințe în Occident, în care chiar locuiesc și își desfășoară activitatea și nu ca să dea interviuri presei de acasă dintr-un fotoliu de piele albă al unui apartament închiriat cu ziua in Monte Carlo.

De aceea, pentru bravii redactori ai clasamentului bogătanilor, acești oameni rămân necunoscuți și atunci se apelează la rețeta clasică: Patriciu, Țiriac, Vântu, Ioan Nicolaie, Adamescu, Becali, Borcea, Iancu, Voiculescu și așa mai departe.

Toți acești miliardari au în comun destul de multe lucruri. Cu toții s-au aflat la un moment dat la locul, timpul și lângă persoana potrivită. Marii capitaliști scoși în față în România sunt în definitiv niște oameni cu competențe discutabile, cu instrucție precară și fără cei șapte ani de acasă, lipsuri care nu i-au împiedicat pe acești oameni dotați cu tupeu să spolieze statul prin tot felul de manevre dubioase, girate de politicieni corupți.

Pasul următor al acestor miliardari, în conformitate cu IQ-ul precar posedat și direct proporțional cu neamul prost din care se trag, a fost să iasă în față și să se burice pe televizoarele patriei. Emițând cu figuri grave tot felul de imbecilități, aceștia pun veseli rahatul pe ventilator, se sfădesc ca niște mahalagii pentru tot felul de prostii. Categoria de jos s-a bulucit la fotbal, cea cu liceul la seral s-a apucat de achiziții grandomane și și-au comandat interviuri prin tot felul de reviste business, iar cei mai șmecheri s-au băgat prin politică, unde au făcut rahatul praf.

Dinu Patriciu a fost printre aceștia ca girafa printre măgari. Singurul cu o instrucție remarcabilă și cu realizări profesionale certe, acesta a urmat totuși drumul standard al miliardarului mioritic constând în relații intime cu firme de stat, achiziții ale unor societăți cu valoare de piață subestimată în mod grotesc, datorii șterse și contracte solide cu bugetul dar păguboase pentru acesta din urmă.

Și cum aroganța prostului este caraghioasă, cu siguranță că cea a deșteptului este enervantă pentru cei din jur. Puținul și firavul capital de simpatie deținut de Patriciu, atât cât era, s-a spulberat la alegerile din 2009 când el și confratele său în ale moguliei, grețosul Vântu, s-au erijat în judecători de opinii și făcători de destine politice.

De atunci, Patriciu îndrăgostit definitiv de imaginea, inteligența și înțelepciunea sa, nu a ezitat să-și facă un obicei în a poza superior și prețios, arogant și suficient, de pe tronul averii sale, de unde scuipă sentințe și prorociri, ca pe semințe, în capul pulimii care nu îl merită.

Părăsind însă domeniul în care a făcut avere taman la țanc, chiar înainte de criză și-a măritat compania petrolieră unui stat unde evident paraîndărătul este la putere, competențele și norocul se pare că l-au cam părăsit. Dinu Patriciu a suportat același șoc pe care îl suportă toți miliardarii de succes care s-au adăpat de pe la bugetele statului, când se întâlnesc cu o piața liberă și concurențială.

Imperiul media achiziționat în grabă se pare că toacă bani într-o veselie iar rețeaua de mic.ro și mac.ro și-a întrerupt creșterea cu o dinamică de coitus intrerruptus caracteristică unei afaceri care dorește să ardă etapele și să concureze bussinesuri care au peste un secol de experiențe și proceduri puse la punct.

Într-un stil tipic românesc, domnul Patriciu a vrut cu rețeaua lui de tonete și magazine de cartier să bată la fund în doi, trei ani pe d’alde Rewe și Metro, uitând că tocmai aceștia au fixat regulile jocului pe la începutul secolului trecut. La fel cum a angajat talente de presă cum sunt Cartianu și Imre, tot așa s-a gândit să aducă tot felul de buyeri luați cu arcanul și cu sacul de bani de pe tot felul de multinaționale gândindu-se eventual să creeze tot felul de sinergii elucubrante între chioșcul de presă și magazinul de pâine și iaurt.

Problema pe care n-a știut-o ambițiosul mogul, și pe care oricum nu ar fi ascultat-o deoarece acesta nu are îndoieli ci numai certitudini, este că aroganța, mârlănia și lăcomia buyerilor este suportabilă economic numai într-un sistem care are dezvoltate proceduri aproape perfecte și forța de vânzare dovedită a rețelelor face hapul mai ușor de înghițit pentru amărăștenii de furnizori.

Însă pentru o turmă de magazine pe roți sau de la colțul străzii cu marfă pe sponci și cu plățile la furnizori oprite pe motiv de bonusuri pentru manageri, nici un furnizor nu are un dram de înțelegere chiar dacă i se vântură pe la urechi din zece în zece secunde numele de Patriciu.

Acum la momentul prăbușirii castelului de cărți care s-a vrut a fi o mare rețea de magazine ce urma apoi să fie vândută la cine știe ce preț, am o singură nedumerire? În rubrica pe care dumnealui o deține în paginile propriului său ziar va face un studiu de caz economic cu privire la acest eșec? Și dacă da, cine este vinovat în opinia dumisale?

Sunt dispus să aștept chiar și vreo doi ani pentru că ultimele dăți când am văzut articole de-ale domniei sale prin Adevărul erau cele scrise prin 2009 iar acum sunt republicate identic și la fel deși se vor analize economice la zi. S-au… te pomenești că au schimbat totuși fonturile? 

Cu toții suntem obișnuiți cu prezența în casele noastre a banalului aspirator, acel aparat electrocasnic care are rolul de a aspira pulberi, lichide, scame sau orice fel de gunoaie care, de bine de rău, ajung să ne populeze încăperile. V-ați gândit vreodată cât de greu ne-ar fi fără el?

Cum ar fi să scăpăm de toată mizeria din casă dând cu mătura și încercând să capturăm cu aceasta prin mișcări dibace, din încheietură, movilița de mizerie ce se oploșește inevitabil în rosturile parchetului sau ale gresiei crăpate? Evident ar fi foarte greu, dar mai ales minuțios, ceea ce în ziua de azi este de-a dreptul nepermis. Fără să mai vorbim de praful care s-ar ridica prin cameră…

Deci, este evident pentru toată lumea că rolul unui aspirator este mai mult decât pozitiv și asta nu numai pentru că ne împrospătează curățenia ci și pentru că, grație acestei minunate mașinării, toată mizeria este colectată, concentrată și adunată într-un singur loc pentru a putea fi aruncată apoi la gunoi.

Dar ce ar fi dacă cineva ar avea nevoie de această mizerie pentru varii motive?

Cum ar fi, de exemplu, un colecționar de gunoaie sau un cetățean trotilat care în lipsă de altceva ar dori să o folosească la fundația casei în care locuiește, pentru a înlocui materialul spălat de ploi sau inundații! Nu-i așa că i-ar fi de folos un aspirator?

În definitiv, nu trebuie să ai multă școală pentru a aprecia calitățile excelente pe care le poate avea gunoiul în edificarea diverselor construcții, fie ele și politice. Un gunoi presat prin diferite metode, cum ar fi cea a dosarelor groase, cu multiple probe presate între coperțile tari sau prin metoda centrifugii financiare de tip somalez (cunoașteți bancul în care se pune întrebarea cum aduni sute de somalezi într-o cabina telefonică iar răspunsul este că o boabă de orez aruncată înăuntru este soluția), poate avea proprietățile constructive, necesare oricărui eșafodaj politic.

În lipsă de doctrină, partid viabil, adepți care să te urmeze sau credibilitate de a construi, merge și soluția de a te cocoța pe un munte de gunoaie de unde, privind de sus la cei din jur, să te îngurguțezi, înfoindu-ți penele din coadă și să cotcodăcești a reforma ogrăzii.

Astăzi, grație reformatorului Băsescu și a aspiratorului Oprea, toți românii suntem martorii unei reforme a statului, realizată prin mijlocirea unui partid politic creeat artificial prin aspirarea din Parlament a tuturor trădătorilor, interlopilor politici și lăcustelor înfometate de șpagă, ce compun U.N.P.R.-ul.

Însăși denumirea acestui partid este un atentat la pudoarea societății românești și la bunul simț al alegătorului, care nu a avut niciodată ocazia să pună o ștampilă pe acesta, dar astăzi este pus în ipostaza de a-l vedea în Parlament ca a patra forță politică după numărul de parlamentari.

Poate aveți curiozitatea să aflați ce oameni politici propune U.N.P.R.-ul ieșenilor, prin vocea domnului Oprea, mareșalul izmenelor pătate? Acest politician de manutanță, care a ajuns foarte rapid în stadiul clinic în care se pupă singur în cur prin intermediul oficiosului armatei, ne propune un adevărat set de valori umane și anume:

Cu numărul 1 pe tricou, domnul Simirad, care la vârsta fragedă a dumisale este într-o permanentă căutare de provocări în care poate dezamăgi. Urmează apoi domnul Cristian Nechifor, cel care a folosit cu mare îndemânare experiența de șef al comisiei de Abuzuri de la Parlament pentru viitoarea sa carieră economică. Doamna Luminița Iordache ne îmbogățește spiritual și profesional din barca uneperistă, pentru ca la cârma ambarcațiunii progresiste, suit de curând, domnul Ciuhodaru să palpeze cu mâini fine de chirurg mediatic soarta bătrânului municipiu.

Dacă unii dintre cei de mai sus ne stârnesc plânsul iar alții râsul, pentru domnul Ciuhodaru trebuie să fim mai îngăduitori. În definitiv, nu trebuie să ai cu adevărat nici o calitate cât de cât esențială pentru a reprezenta o variantă mai bună la actualul edil al Iașului.

Mi-e teamă însă, că viitoarea soartă a liberalilor din Iași este oricum sumbră într-un eventual nou mandat Nichita, dacă nu chiar pecetluită. La ce zâmbre și politețuri a schimbat Oprea cu primul fotbaliator al urbei la ultima sa vizită în Iași, mi-e că după alegeri, liberalii or să devină oaspeți prin propriile lor case.

Dacă cineva mai avea vreun dubiu asupra faptului că în România, devenită în acest ultim mandat stat pedelisto-ortodox, nu sunt la putere absolvenții de la școala de Secu, varianta prin corespondență, e momentul să se dumirească. Bugetul pe 2012, trimis în plic de la Cotroceni către mazeta ce bate din călcâie la apelativul Boc, a trecut prin Parlament după voia stăpânului.

Într-un an de criză ce pare a nu se mai sfârși, toate bugetele ministerelor importante suferă tăieri dureroase. Sănătatea, Munca, Învățământul sau Cultura pierd procente importante și trebuie să se descurce cum pot, eventual apelând la mila publică. Doar administrația prezidențială și bugetele serviciilor de informații se bucură de niște creșteri nesimțite pe acestă secetă financiară.

În țara cu cei mai mulți ofițeri de securitate pe cap de contribuabil, aici ne referim, dacă nu știați, la … România!, serviciile de informații sunt singurele dintre instituțiile bugetare ce par a nu avea emoții financiare la anul.

Cu copiii și bolnavii, cu medicamentele și pensiile nu se prea știe ce-o să se întâmple și de unde se vor găsi bani… dar bani de whisky la Cotroceni, Catedrală de neam prost și stipendii pentru ascultătorii telefoanelor se găsesc, har Domnului! Cu siguranță că animalul politic din președinte a mirosit dezastrul electoral de la anul, dar este suficient de orientat, ca de obicei, să lea dea speranțe prostanilor din PDL, în timp ce el, alături de alți dinozauri cum ar fi tripleta Blaga-Videanu-Berceanu et co. își împachetează merindele și arginții pentru vremurile grele pe care le simt apropiindu-se.

În timp ce rechinii înțelepți se pregătesc de imersiune, imbecilii suavi, cum ar fi modelul Boc, papagalii cu vise de mărire marca Udrea sau Vass și fraierii fomiști cum ar fi anumiți reprezentanți din teritoriu ai PDL-ului se pregătesc, vezi Doamne, de câștigarea alegerilor!!!

Dacă în politică s-ar da, ca și în filme, un premiu gen Zmeura de Aur, pentru cea mai retardată prestație a unei filiale, indiferent din care partid ar face parte, cu siguranță că filiala PDL-ului din Iași ar avea amanetat premiul de cel puțin trei ani încoace.

Această filială a fost condusă de-a lungul anilor de tot felul de lideri care au avut o singură trăsătură în comun, aceea că la orice alegeri s-au prezentat, aceștia au reușit să piardă cu brio, chiar și atunci când îți trebuia un har anume pentru aceasta. Adică această filială a fost binecuvântată de-a lungul vremurilor cu un tip de lideri, gen Geoană, dar mai de la țară și cu vocabularul mai strâmt.

Această filială ce nu a reușit să dea din rândurile ei nici un om politic, excepție făcând Mihaela Popa și asta doar dacă susnumita doamnă poate fi astfel denumită, a strâns în conducerea ei toate știfturile fugărite cu un șut în cur din PNL-ul ieșean. Cârlan, cel în preajma căruia poți experimenta mirosul specific al looserului, Spânu cu a sa slugărnicie sinceră, Oprea cu prestanța sa de lider second-hand la promoție, Dobre zisă miss Nobody precum și prefectul Nicușor supranumit războinicul lăcrămos, toți acești apostoli locali ai democrat-liberalilor au reușit o performanță nemaintâlnită în practica electorală românească.

După ce au participat la alegerile locale, unde toată panoplia deputățească de mai sus a reușit o bijuterie de dezastru, pierzând în linie cu brio în fața outsider-ului Movilă, aceștia deși înfrânți, nu au dezarmat! Au răcnit a jale, au plâns cu foc, au bocit cu talent, s-au tăvălit pe podea smulgându-și părul, s-au zgâriat cu unghiuțele pe față iar lacrimile lor au depășit nivelul de avarie din PDL, umezind șefimea pedelistă pe la glezne.

Domnul Flutur, pentru care este greu să nu fie lider pedelist zonal înconjurat fiind de atâția imbecili precum și micul Boc înghiontit de de-alde Olteanu, altă lepră politică ce își arogă interese în această zonă, au decis că dacă cei care au pierdut la vot fac atâta zgomot și plâng cu atâta spor ar fi corect să li se dea dreptate!

Astfel că, după niște alegeri pierdute en fanfare, a fost posibil să vedem, în exclusivitate la PDL Iași, cum tabăra pierzătoare s-a sumețit într-o conferință de presă și și-a anunțat victoria pe motiv că, mămuca Boc a zis că noi …suntem mai frumoși!

O curiozitate firească ne macină, acum dacă tot s-a întâmplat minunea? La anul, după ce și-o vor lua pe coajă cei cinci apostoli ai neputinței la alegerile generale de la Iași, la cine au să dea buzna hohotind și rupându-și cămeșile de pe ei?

Mă tem că cei care i-au ajutat mai deunăzi vor fi prea ocupați să pareze flegmele electorului furios, iar cei mai înțelepți și mai iuți de picior vor fugări avioanele, încercând să urce în ele din mers!